Personale

How many cheelăus?

Văzând vremea tomnatică instalându-se, am dat ieri o fugă la mall-ul din apropiere să-mi cumpăr câteva perechi de colanți groși, pentru că petrec destul de multă vreme outdoor și, în ceea ce mă privește, pantalonii mulați groși reprezintă piesă de rezistență în layering vestimentar. (*) Am găsit nesperat de multe opțiuni și am fugit la casa de marcat pentru a le plăti. În timp ce mi se explicau schimbările din politica de retur, lângă mine a apărut o doamnă care urma să achiziționeze din același magazin două pături cu imprimeu de sezon. Am remarcat-o pentru că era destul de exotică în peisaj, apoi am băgat de seamă și învelitorile, care păreau chiar tentante. Dar mi-am amintit mintenaș de eșecul meu în a decora terasa de sezon. Pături mi-ar mai lipsi, să aibă pisicile ce umple de păr! Când băiatul de la casă s-a oprit din povestit împachetând produsele, doamna de lângă mine a întrebat pe un ton politicos, arătând spre produsele pe care le avea pe tejghea: – How many cheelăus? Vânzătorul a auzit inițial “euros” și a făcut ...
Citește mai mult »

Checklist de toamnă

✅ Să mă satur de must. ✅ Să mă trezesc după ora 8 dimineața și fără ceas măcar o zi în fiecare săptămână (toată vara n-am reușit). ✅ Să-mi tund părul chinuit de soare, apă sărată, alegeri cosmetice și stilistice nefericite. ✅ Să reușesc să port mai multe din hainele pe care le am în cele trei dulapuri pline ochi. ❎ Să nu mai cumpăr alte haine. ❎ Să mănânc mai puține dulciuri. ❎ Să-mi regăsesc inspirația de a scrie și curajul de a mă exprima în spețe delicate. ❎ Să-mi vină idei culinare mai diverse, sunt blocată la 3-4 dish-uri mari și late. ❎ Să călătoresc mai des, nu doar vara e pentru travel. ❎ Să nu uit cât sunt de norocoasă uneori.
Citește mai mult »

Cum să transformi o eroare într-un imperiu?

O știți pe Bette Nesmith Graham, cea care a inventat pasta corectoare? O secretară oarecare, concediată din cauza unei greșeli de dactilografiere, care în bucătăria ei de acasă a inventat apoi o soluție salvatoare în acele vremuri pentru colegele de breaslă, elevi, studenți, părinți, scriitori sau victime ale birocrației. Construind astfel un imperiu și o avere impresionantă. Cu toată modestia vă spun că așa sunt eu acum, o ilustră anonimă pe cale să schimbe lumea. Eroarea mea este una culinară, dar cred că voi revoluționa industria și Planeta mai ceva ca surata mea de peste Ocean. Context: copilul cel mic are un program de școală puțin încurcăreț, care începe de cele mai multe ori la ora 11, terminându-se în intervalul 17,00-18,00. Pentru că e în creștere și mănâncă zdravăn, în plus are și antrenamente după ce își termină orele, sunt nevoită să-i livrez, atunci când pot, un prânz consistent la gamelă. Ceea ce nu-i lucru ușor, pentru că trebuie alimente ușor de consumat în condiții nu tocmai de restaurant, care să nu lase miroas persistent în sala ...
Citește mai mult »

Bucurându-mă la o migdală în coajă

Zilele acestea sunt mai complicate pentru mine, se fac șase ani de când tata a plecat la Ceruri să le reîntâlnească  pe mama și pe sora mea. Ca întotdeauna m-am afundat în muncă multă, mai ales fizică, pentru a-mi ține gândurile sub control. Aceasta era modalitatea părinților mei de a face față greutăților și am moștenit-o sau poate copiat-o și eu. Chiar ajută să te obosești cu folos, îți organizează gândurile, simplificându-le tare pe cele care nu ajută în acele momente. Asta am făcut și azi. Apoi am plecat să cumpăr ceva. Tot pe alergătură, evident, pentru că am o listă lungă cu chestii de făcut în continuare. La întoarcere, cu bateriile puțin cam descărcate, am început să o las mai moale cu sprintul și să fiu mai prezentă în plimbarea mea. Și așa am observat pe trotuarul bucureștean, surprinzător de curat, o migdală în coajă. Una singură, dar m-a dus imediat cu amintirile în anul 2004, când l-am relocat pe tata din orașul de provincie în care m-am născut, la București pentru a mă ajuta cu primul ...
Citește mai mult »

Un nou început

Școala copiilor este cea mai importantă și costisitoare în logistica unei familii. Iar în România a devenit și foarte lipsită de previzibil, nu știi niciodată ce se mai schimbă, ce mai apare, ce surse de stres te lovesc. O luăm astăzi de la capăt într-un nou an școlar în care nu știm ce ne așteaptă. Că așa știe ministrul actual că e cu psihologia poporului român: suntem fierți pe imprevizibil! Am făcut, așadar, cuvenitele schimbări logistice generate de noul program al cursurilor, mutând biroul/ afterschool-ul/ casa de oaspeți în proximitatea școlii. (Mulțumim prietenilor care ne-au oferit soluția!) Și declar început oficial haosul dinaintea organizării. Încerc să gândesc pozitiv, dar deja cred că se văd eforturile mele zadarnice. Un sistem care pune orice altceva decât elevii și educația în fruntea priorităților nu te îndeamnă deloc la optimism. Am însă un nou colț de creație, ceea ce sper să-mi dea imboldul de a scrie mai mult, peisajul actual cere o poveste de toamnă. Ne-am mutat în mijlocul civilizației și al magazinelor, ceea ce sper să mă țină departe totuși de păcate ...
Citește mai mult »

Seninia se amână

Școala începe, și în acest an, atipic. Toate promisiunile de mai bine fie au durat prea puțin, fie rămân așteptate pe vecie. Oamenii din jur sunt tot mai stresați. Banii s-au strâns, cheltuielile cresc fără a simți asta într-un trai mai bun, problemele de sănătate își găsesc tot mai anevoios și scump rezolvări. Nici cu peisajele nu stăm mai bine. România rămâne un amestec de ruine și perpetue proiecte începute și lăsate de izbeliște, cabluri, gunoaie, pârloage, buruieni. Nu-i de mirare că nici cu creierii nu mai stăm prea bine. Suntem stresați, angoasați, deprimați. Răi unii cu alții, lipsiți de empatie și incapabili de a colabora. Seninia mea, spațiul de încărcare cu bine, pare că a devenit un spațiu utopic, imposibil de regăsit în viața reală. Și mi-e tot mai greu cu urâtul și greul din jur să o regăsesc și să scriu povești frumoase. Trimiteți-mi așadar gânduri bune, poate încep să văd totul printr-o lentilă mai drăguț colorată.
Citește mai mult »

Am reactivat gândirea pozitivă

Nu știu ce mama lui Mercur retrograd a fost cu vara aceasta, dar n-a fost deloc ușor de dus. Și orice perioadă care-ți pune nervii la încercare are trei trăsături de bază: – oamenii care se hrănesc cu drame și conflicte îți apasă în acest timp toate butoanele posibile pentru a declanșa alte crize, atât utile lor; – pare a nu se mai termina; – îți pune un filtru pesimist în analiza realității, astfel încât totul ți se pare un ghinion, chiar și lucrurile bune care mai apar sporadic. Le-am simțit pe pielea mea (deloc bronzată) intens. Și cum nu pot lucra la nici la oameni, pentru că încă nu este permisă crima, nici la durată, pentru că nu s-a inventat mașina timpului, m-am gândit să rezolv cu percepția, singura care stă în puterea mea. Cum altfel decât analizând ceea ce psihologii denumesc triggers,  adică factori declanșatori. Iar unul dintre aceștia a fost dintotdeauna apariția reclamelor back to school. Deci atât de tare mă enervează, încât am vrut să propun ilegalitatea lor în lunile de vară. Dar într-o seară, în timpul ...
Citește mai mult »

Ne transformăm inevitabil în părinții noștri

Nu știu cum se prezintă ai voștri, dar ai mei erau super-mega-ecologiști și habar nu aveau. În casa noastră totul putea fi refolosit, reutilizat, reciclat, de la haine, încălțăminte, borcane, cărți, ziare. Generații întregi duceau mai departe câte o garderobă deloc estetică, dar foarte funcțională. Cutiile de conserve se transformau în niște ghivece minunate până ce plantele prindeau puteri și meritau unul de lut, adevărat. Orice obiect putea avea “n” utilizări creative când cea de bază își pierdea importanța. Ei bine, eu am sperat să fiu mai generoasă cu aruncatul chestiilor inutile, dar bag de seamă că nu-mi iese. Și zilele trecute m-a pălit revelația că nici măcar nu mai pot mima aparențele pentru că pur și simplu m-am transformat în părinții mei. Să vă explic. Prin iarnă a fost achiziționat pentru baie un grilaj de bambus care să mă ajute să ies din cadă fără să mai alunec. Pentru că de la prima utilizare s-a dovedit mult mai periculos decât covorașul textil care l-a precedat, a sfârșit sprijinit de un perete, lângă cadă. Era nou, total inutil și ...
Citește mai mult »

E ca la motivaționale

Dacă citiți acest blog de pe la începuturi, ați observat probabil că autoarea este într-o perpetuă cură de slăbire. Mă îngraș și slăbesc, așa cum mă bucur și mă întristez, fac bani și cheltui, vin și plec, mă înțelepțesc și mă prostesc: în carusel. Numai că, frați și surori virtuali, de la o vârstă e mai greu cu partea bună a scalei. Te cam îngrași și nu prea mai slăbești, te cam întristezi, că de bucurii nu prea mai ai motive, nici banii nu se mai înghesuie, gândurile pleacă și nu știi cum să le mai strângi laolaltă, deci nici înțelepciunea nu mai ține cu tine. E greu să lupți cu ale vieții valuri, dar la câte informații despre slăbit avem acum în fața ochilor, ar trebui să ne fie ușoară trânta cu kilogramele. Așa că după sărbătorile de iarnă din acest an, în care am atins recordul de greutate stabilit în Pandemie, am purces la a slăbi. Cu toate armele, pentru că situația era disperată: ridicat de greutăți, mers pe bandă, calculat proteine și calorii și mărit ...
Citește mai mult »

Oare ce mai urmează?

Tocmai ce s-a încheiat un an școlar complicat și greu de dus. Au fost probleme de dinamică a grupului, de adaptare la noi contexte, de sănătate, de motivație, practic de toate. Deseori am simțit că nimic din ceea ce știu ca părinte și fac nu are noimă. Că sunt pe planeta mea, în imposibilitatea de a coborî printre pământeni. Că e imposibil din haos să iasă tot haos, iar la final totul să fie bine. Dar s-au așezat toate, aproape miraculos. Bagheta magică a fost făurită din multă muncă și disciplină, dar tot minune se numește. Problema este că atunci când ieși dintr-o spirală de provocări continue, nu prea mai poți să te relaxezi. Devine imposibil să percepi calmul ca pe altceva decât un vestitor al unei noi furtuni care se apropie. Nu poți lăsa motoarele oprite, bucurându-te că măcar o parte din probleme e în pauză și cea care poate mocnește, nu poate fi în controlul nostru. Că totul se va termina cu bine oricum, așa cum a fost și până acum, pentru că miracolele, de fapt, ...
Citește mai mult »