Nimic nou sub soare

O abilitate subestimată

Atunci când lucrezi multă vreme căutând angajați pentru diverse firme, mai mari sau mai mici, înțelegi care este, de fapt, esența compatibilității. Foarte mulți își închipuie că abilitățile profesionale sunt cele care decid oferta de angajare. În realitate există o calitate subestimată de toți, dar care este esențială în orice relație, fie ea profesională, de prietenie, de iubire sau de afaceri: aceea de a fi prezent. Când angajezi pe cineva nu alegi, de fapt, dintre cei mai buni. Ci dintre cei care aleg să participe la interviurile de selecție. A fi prezent înseamnă mult mai mult decât faptul că ai ajuns la destinație, este interes pentru job, motivația de a te alătura echipei, curiozitatea de a afla detalii. Prezența este baza oricărei relații. Nu neapărat cea în carne și oase, ci pur și simplu interesul de a pune întrebări, de a fi în contact, de a întreține relația, de a afla nevoile, problemele, etapele. Foarte mulți investesc în cursuri care să-i dezvolte profesional sau uman. Ascultă podcasturi, citesc, învață. Aplică la joburi, în speranța că vor schimba ceva în ...
Citește mai mult »

Seninia se amână

Școala începe, și în acest an, atipic. Toate promisiunile de mai bine fie au durat prea puțin, fie rămân așteptate pe vecie. Oamenii din jur sunt tot mai stresați. Banii s-au strâns, cheltuielile cresc fără a simți asta într-un trai mai bun, problemele de sănătate își găsesc tot mai anevoios și scump rezolvări. Nici cu peisajele nu stăm mai bine. România rămâne un amestec de ruine și perpetue proiecte începute și lăsate de izbeliște, cabluri, gunoaie, pârloage, buruieni. Nu-i de mirare că nici cu creierii nu mai stăm prea bine. Suntem stresați, angoasați, deprimați. Răi unii cu alții, lipsiți de empatie și incapabili de a colabora. Seninia mea, spațiul de încărcare cu bine, pare că a devenit un spațiu utopic, imposibil de regăsit în viața reală. Și mi-e tot mai greu cu urâtul și greul din jur să o regăsesc și să scriu povești frumoase. Trimiteți-mi așadar gânduri bune, poate încep să văd totul printr-o lentilă mai drăguț colorată.
Citește mai mult »

Oare ce mai urmează?

Tocmai ce s-a încheiat un an școlar complicat și greu de dus. Au fost probleme de dinamică a grupului, de adaptare la noi contexte, de sănătate, de motivație, practic de toate. Deseori am simțit că nimic din ceea ce știu ca părinte și fac nu are noimă. Că sunt pe planeta mea, în imposibilitatea de a coborî printre pământeni. Că e imposibil din haos să iasă tot haos, iar la final totul să fie bine. Dar s-au așezat toate, aproape miraculos. Bagheta magică a fost făurită din multă muncă și disciplină, dar tot minune se numește. Problema este că atunci când ieși dintr-o spirală de provocări continue, nu prea mai poți să te relaxezi. Devine imposibil să percepi calmul ca pe altceva decât un vestitor al unei noi furtuni care se apropie. Nu poți lăsa motoarele oprite, bucurându-te că măcar o parte din probleme e în pauză și cea care poate mocnește, nu poate fi în controlul nostru. Că totul se va termina cu bine oricum, așa cum a fost și până acum, pentru că miracolele, de fapt, ...
Citește mai mult »

Odă lui Sadoveanu

Ieri am recitit “Domnu Trandafir” de Mihail Sadoveanu. A fost lectura obligatorie a lunii mai pentru cel mic și cunoscând stilul mult prea expresiv, spre pretențios, al autorului, am vrut să mă asigur că a înțeles bine textul. Prima mea revelație a fost că Sadoveanu chiar scrie bine. Dacă îl citești ca adult, fără presiunea notei sau a analizelor pe text, îi apreciezi altfel condeiul. În copilărie am detestat amarnic toate textele impuse, dintre toate, culmea, “Dumbrava minunată”, mi se părea supremul, pentru că mă ducea într-o zonă de depresie teribilă. Probabil nici ecranizarea nu a ajutat prea mult, eu sunt din ce în ce mai convinsă că multe din problemele noastre la cap sunt cauzate de cinematografia comunistă, care avea harul unic de a transforma orice scenariu într-unul cu potențial de groază. Aseară stând în fața unui teren de sport și a unui apus liniștit, în miros de iarbă și pământ, am apreciat altfel descrierea dascălului. Am descoperit nu doar admirația autorului, ci și multe alte nuanțe afective pe care nu le-am dibuit când eram copil. ...
Citește mai mult »

Barbarii suntem noi

Imnul României, care pare mai degrabă un blestem decât o binecuvântare, face referire la oamenii răi, barbarii de tirani, ce ne-au adâncit în somnul de moarte. Am avut și dușmani, că așa-i în istoria tuturor popoarelor. Totuși pare a fi în ADN-ul nostru să dăm mereu vina pe alții. Nu e de vină Costel că nu i-a plăcut cartea, ci politicienii care fură, că nu are el un rost pe lume. Și nu e de vină Mirel că nu-i place munca, ci patronii nenorociți care fac și dreg. Cam aceștia sunt barbarii de tirani ai zilelor noastre: oricine altcineva pe care aruncă vina cei care nu vor să-și asume responsabilitatea. Dar dacă ne uităm în jur, nu vin turcii să ne murdărească trotuarele. Nici americanii să pună îngrășământ pentru ambrozie. Nici rușii să dea manelele la maxim în toiul nopții să știe vecinii câtă șmecherie stă în noi. Nu vin nemții să fure cabluri de electricitate. Nici vecinii bulgari să pună toate mizeriile toxice în roșiile și salata din solar, vândute apoi ca “bio, de la țărani”. Ba chiar ...
Citește mai mult »

Apetența pentru conspirații vine din neîmplinire

Dacă ne uităm la marii conspiraționiști ai lumii (și implicit ai țării), pare evident că au în destinul lor fie drame (moartea unor persoane apropiate, boli incurabile, eșecuri personale majore) fie diverse neîmpliniri profesionale care îi determină să fie împotriva curentului majoritar. Mulți antivacciniști, de exemplu, au declarat public că au experimentat doliul sau neurodivergența propriilor copii, frați, rude apropiate, legând aceste încercări ale destinului de injecțiile cu pricina. Dar observația noastră nu este suficientă cât să corelăm în mod ferm conspiraționismul de un anumit tipar psihologic. Există însă un studiu longitudinal susținut în Noua Zeelandă, întinzându-se pe o durată de trei ani, care a demonstrat două lucruri altminteri evidente: Primul este acela că tendințele conspiraționiste nu sunt constante, adică apar, dispar, devin mai pregnante sau mai șterse la intervale de timp neprecizate, neregulate. Al doilea, că persoanele care au un nivel scăzut de satisfacere al nevoilor psihologice sunt mai predispuse la a da crezare teoriilor cu pricina. Vorbim astfel de un mecanism de coping (adică de a face față) neîmplinirilor. Tot studiul ne arată că cei care cred în teorii ...
Citește mai mult »

Copiii trebuie să știe câte puțin din toate

Știți care a fost cel mai greu capitol din toți anii mei (mulți) de învățat la Pedagogie? Educația morală. Adică a acelor mecanisme care țin de un comportament uman corect, etic, bazat pe normele sociale acceptate. Pe cât ne este de simplu să vorbim despre moralitate, pe atât este de complicat să stabilim o linie clară care să delimiteze ceea ce este acceptat de ceea ce este inacceptabil, ceea ce este moral de ceea ce este imoral, ceea ce este corect și ceea ce este incorect în exercitarea rolului nostru social. Știu că vorbele care deschid acest text vor da apă la moară celor care consideră că nu sunt foarte interesată să respect normele respective și de aici dificultățile mele. Dar acestora le spun nu doar că nu este foarte morală observația lor, dar e și foarte ipocrită. Omul greșește, o spun psihologia, religia, literatura, simțul minim al observației. Acesta este și motivul pentru care a apărut preocuparea de a educa masele. Păcate facem toți, doar că numai unii le conștientizează. Și doar aceștia sunt capabili să evolueze ...
Citește mai mult »

Iluzia fericirii

Unul dintre conceptele aduse relativ recent în spațiul organizațional a fost fericirea la locul de muncă. Managementul modern avea până atunci ca indicator de urmărit satisfacția angajaților, adică ceva bazat pe elemente măsurabile. Fericirea, știm cu toții, este o stare supremă și subiectivă. Satisfacția reprezintă un nivel optim, obiectiv. Încă de când a apărut am contestat intens această idee, a introducerii unui concept mai degrabă filozofic în fabrici, uzine, birouri. Oamenii nu pot, nu trebuie și nu au de ce să fie fericiți tot timpul la muncă. Este o utopie să ne închipuim că poate cineva să susțină o stare de bucurie măcar 30-40% din timpul de lucru. Un job normal presupune de regulă multă rutină, deci plictiseală. Apoi frustrări inerente legate de rezultate sau relațiile interumane. Potențiale mici sau mari crize. Neprevăzut, deci anxietate. Și realizări, deci clar și momente înălțătoare! Dar câte? În plus scopul de bază al relațiilor angajat-angajator sunt banii. Unul îi primește, oferind muncă, altul primește munca și oferă banii. Iar aceștia chiar nu aduc fericirea, orice vi s-ar zice. Rezolvă nevoile de ...
Citește mai mult »

Ne agățăm cu toții de ceva

Sâmbătă mi-am cumpărat, din nou, o altă husă pentru telefon. Probabil că deja am ajuns în punctul în care am cheltuit pentru protecția lui mai mult decât m-ar fi costat un înlocuitor, dar cine mai stă să calculeze! Și mă gândeam la rutina asta a mea: de fiecare dată iau același tip de produs, din silicon colorat, cu sigla mărului mușcat pe spate. Pentru actualul meu smartphone am avut rând pe rând una albastră, alta roz deschis, urmată în paletar de galben, roșu și portocaliu. Cea pe care o am în prezent este un soi de fucsia după câteva zile de toamnă trecute peste ea. Apoi am realizat că am deja un tipar comportamental: de fiecare dată când dau de greu, când mintea mi-o ia razna în analize ale destinului, când sunt la un pas de a lua decizii abrupte, fac același lucru: mă uit la husa răpciugită a telefonului, la toate spărturile, zgârieturile, zonele ei decojite și decid că trebuie să o schimb. Numai că am grijă să iau una la fel de proastă și scumpă ca ...
Citește mai mult »

Subiecte noi, dar foarte vechi

True story: cu foarte mult timp în urmă, recrutam pentru angajatorul meu, firmă din IT, o poziție tehnică. Au cred că au fost cinci candidați intervievați în primă fază, era ceva destul de greu de acoperit. Unul dintre ei s-a remarcat printr-o atitudine foarte ostilă, intimidantă. Replici în doi peri, răspunsuri pe lângă subiect, glume anapoda. Asezonate cu niște pretenții salariale cu mult peste media celorlalți. Eram tânără și foarte politicoasă de a avut atâtea de demonstrat, azi nu i-aș mai da nici două minute din timpul meu. Am încheiat cu succes proiectul, toți candidații respinși au primit un mail de feedback, care că nu avea experiența necesară, care că cerea salariu peste buget. Unul dintre ei, ghiciți voi persoana, a ținut morțis să se facă din nou remarcat, răspunzându-mi că știe sigur că tot procesul de selecție a fost o mascaradă și că am primit mită pentru a angaja un prost. Plus multe alte mesaje drăguțe ulterioare, să-mi intre bine în cap cât sunt de praf. De atunci n-am mai trimis feedback celor care îmi dovedeau ...
Citește mai mult »