Imposibil de categorisit

Calități și defecte

Multă vreme pistruii erau considerați un defect. Toate revistele pentru femei ofereau sfaturi cosmetice care mai de care mai exotice pentru un ten fără de pată. Mă minunam adesea, pentru că în ceea ce mă privește nu m-au deranjat niciodată. Astăzi fetele și-i tatuează temporar sau chiar definitiv, pentru că sunt la modă. Zilele acestea mi-a ajuns în fața ochilor ceva și mai interesant. Există acum fillere pentru pavilioanele urechilor, astfel încât să stea depărtate de cap. Generații întregi au suportat bullying din cauza urechilor clăpăuge, iar acum plasticienii încearcă să le recreeze cu ajutorul acidului hialuronic. Care, sper că vă dați seama, trebuie injectat periodic. Ce-i drept mi s-au părut întotdeauna cool niște urechi mai aerisite, dar nu într-atât încât să încerc să le recreez. Practic orice potențial defect este o calitate și orice calitate poate deveni defect dacă așa zic inflencerii și rețelele sociale. Aștept așadar cu interes moda sânilor mici. A părului rar. A burticii pufoase, căreia eu îi zic depozit de estrogen. A dinților imperfecți. A ochilor căprui. A nasurilor cu personalitate, că ...
Citește mai mult »

Seninia se amână

Școala începe, și în acest an, atipic. Toate promisiunile de mai bine fie au durat prea puțin, fie rămân așteptate pe vecie. Oamenii din jur sunt tot mai stresați. Banii s-au strâns, cheltuielile cresc fără a simți asta într-un trai mai bun, problemele de sănătate își găsesc tot mai anevoios și scump rezolvări. Nici cu peisajele nu stăm mai bine. România rămâne un amestec de ruine și perpetue proiecte începute și lăsate de izbeliște, cabluri, gunoaie, pârloage, buruieni. Nu-i de mirare că nici cu creierii nu mai stăm prea bine. Suntem stresați, angoasați, deprimați. Răi unii cu alții, lipsiți de empatie și incapabili de a colabora. Seninia mea, spațiul de încărcare cu bine, pare că a devenit un spațiu utopic, imposibil de regăsit în viața reală. Și mi-e tot mai greu cu urâtul și greul din jur să o regăsesc și să scriu povești frumoase. Trimiteți-mi așadar gânduri bune, poate încep să văd totul printr-o lentilă mai drăguț colorată.
Citește mai mult »

O lume plină de sfinți (sau Mercur Retrograd)

Tocmai ce glumeam cu ceva timp în urmă pe Facebook că e iar Mercur Retrograd, deci avem pe cine da vina pentru tâmpeniile pe care le facem până la jumătatea lui August. Așa ce ne place să ne asumăm responsabilitatea pentru greșelile noastre, că le punem mereu în cârca Divinității, duhurilor rele, pisicii negre sau viselor urâte. Și parcă încep să cred în treaba asta cu alinierea planetelor, pentru că prea mulți par loviți din plin de planeta generatoare de ghinioane. Să ne reamintim, așadar, de două dintre scandalurile recente. Primul este internațional și a pornit de la infidelitate, al doilea e neaoș de-al nostru și a fost declanșat de o șpagă denumită ingenios “de supraviețuire”. Așadar avem pe de o parte un soț devotat și CEO de companie, devenit celebru peste noapte, întrucât relația sa conjugală cu șefa de la HR a fost dezvăluită tuturor la un concert Coldplay, când imaginea lor îmbrățișată urmată de reacția firească de uluire, a apărut pe ecranele stadionului. Și pe de alta un vicepremier dintre cei mulți ai actualului guvern, lovit de ...
Citește mai mult »

Barbarii suntem noi

Imnul României, care pare mai degrabă un blestem decât o binecuvântare, face referire la oamenii răi, barbarii de tirani, ce ne-au adâncit în somnul de moarte. Am avut și dușmani, că așa-i în istoria tuturor popoarelor. Totuși pare a fi în ADN-ul nostru să dăm mereu vina pe alții. Nu e de vină Costel că nu i-a plăcut cartea, ci politicienii care fură, că nu are el un rost pe lume. Și nu e de vină Mirel că nu-i place munca, ci patronii nenorociți care fac și dreg. Cam aceștia sunt barbarii de tirani ai zilelor noastre: oricine altcineva pe care aruncă vina cei care nu vor să-și asume responsabilitatea. Dar dacă ne uităm în jur, nu vin turcii să ne murdărească trotuarele. Nici americanii să pună îngrășământ pentru ambrozie. Nici rușii să dea manelele la maxim în toiul nopții să știe vecinii câtă șmecherie stă în noi. Nu vin nemții să fure cabluri de electricitate. Nici vecinii bulgari să pună toate mizeriile toxice în roșiile și salata din solar, vândute apoi ca “bio, de la țărani”. Ba chiar ...
Citește mai mult »

Luptele care hrănesc balaurii

Specia umană a ajuns într-un punct în care orice problemă încearcă să rezolve, nu reușește decât să o agraveze. Luptăm cu bullying-ul pe toate planurile și lucrurile stau mai rău, cu bolile incurabile, iar numărul bolnavilor crește exponențial, cu intoleranța care tinde astfel să devină o normă. Nu mai spun despre poluare, inechitate, lipsa de educație. Toate bătăliile noastre moderne hrănesc balaurii, în loc să-i stârpească. Și pe cât de profitabil pare din punct de vedere economic, pe atât de distructiv este la nivel individual. Nu vă așteptați, așadar, ca niște oameni din ministere să rezolve nivelul de agresivitate tot mai manifest în școlile publice de la noi. Discutați cu copiii voștri, ajutați-i să găsească în ei puterea de a face față provocărilor. Asumați-vă responsabilitatea, fiți activi, căutați soluții. Nu sperați că o lege și o instituție cu nume pompos vă vor proteja temeinic împotriva discriminării. Căutați permanent soluții pentru a fi cât mai departe de criterii subiective de selecție. Și abia apoi luptați pentru drepturile primite. Nu aveți încredere orbește în tot ce vedeți sau auziți. Căutați activ ...
Citește mai mult »

Scurt tratat despre monstruleți

Îmi pare rău că nu prea apuc să scriu, am avut multe idei pe care le-aș fi analizat în ultima vreme, nu și timp de ele. Dar, ca orice om normal, mă zgândăre critica și azi am purces la vă explica ceva. După cum v-am mai spus, cele mai citite texte ale mele sunt poveștile de adormit copiii. Au debutat în frageda pruncie a celui mic, cel mare a crescut cu ale altora. Și continuă și azi, într-un ritm care, spun cititorii, ar putea fi îmbunătățit. În general comentariile sunt pozitive. Dar există și situații în care devin din povestitor “criminală”, “inconștientă” sau “nebună”. Culmea, doar bărbații îmi explică agresiv cum stă treaba cu nivelul meu de sadism și cum ar trebui să reformulez situația. Am pățit-o cu Ariciul și cu Monstrulețul mâncător de chef. Comentariile cu pricina nu sunt publice, unul era de-a dreptul nepoliticos, iar celălalt dădea idei pe care nu le-am considerat oportune. Dar le-am citit, le-am analizat, ba chiar le-am înțeles. Este adevărat că fac parte din generație care a ascultat la grădiniță “Puiul”, ...
Citește mai mult »

Proiect de țară: să nu mai fim hoți!

Scriam ieri pe LinkedIn că m-am săturat de sintagma “a fura meserie”. Pentru că a șterpeli presupune o relație unilaterală, în care avem un păgubit și un hoț. Furtul fiind ceva clandestin, făcut pe furiș, care aduce beneficii doar celui care acționează în mod negativ. Meseria se învață. Asta însemnând o relație consimțită de ambele părți, în care informațiile, cunoștințele, abilitățile circulă în toate sensurile posibile. Și un mediu de lucru colaborativ, care încurajează schimbul reciproc de know-how, tocmai pentru că toată lumea înțelege că imediat ce oferi, primești prin feedback, involuntar și necondiționat, la fel de mult. Dar am realizat ulterior că noi, românii, avem o problemă mai mare cu furatul. Când suntem obosiți nu ne odihnim, ci furăm un pui de somn. Ca și cum păgubim pe cineva făcând o pauză, nu câștigăm toți încărcând niște baterii. Să mai zic? “A furat, dar a și făcut!” Spunem despre candidații politici corupți. Ca și cum e imposibil ca cineva doar să facă, profesionalismul fiind mereu la pachet cu o hibă de caracter. Iar când o gravidă își schimbă, ...
Citește mai mult »

Apologia traumei

“Traumă” ar trebui declarat cuvântul deceniului. Este cu siguranță cel mai folosit cuvânt și cea mai invocată cauză a tuturor problemelor noastre. În parenting fugim de posibile traume ale copiilor. La școală ne temem de inerentele situații traumatizante. Ne “anesteziem” emoțiile cu pastile sau experiențe. Cumpărăm cărți, programe, soluții minune contra traumelor. Mergem la psiholog, psihiatru preventiv. Dar trauma tot lovește. Și mai nou aflăm că se stochează în păr, în dinți, călătorește mental de la o generație la alta, capătă mutații. Dintre toate relele din lume, pare a fi cea mai mare și mai tare. Departe de mine gândul de a combate ideea că traumele există și ne afectează. Dar dacă până acum situațiile cu potențial de a le induce erau unele serioase: doliu, despărțiri, boli incurabile, abuzuri grave, acum pare că trivializăm durerea. Iar situații banale de viață: mici conflicte, eșecuri sau nepotriviri, au devenit de neconceput în cotidianul nostru. Viața ne pune în situații diverse, iar cei cu care interacționăm au și ei luptele lor de dus. E greu de crezut că nu vom întâmpina conflicte, ...
Citește mai mult »

Mușețel și gălbenele

Recenta pandemie ne-a ținut în casă, ne-a curățat mâinile până la os, ne-a învrăjbit, speriat, îmbolnăvit fizic și tulburat la minte. Dar, mai ales, ne-a desensibilizat. Atunci când supraviețuiești unei amenințări globale generată de o boală cu potențial mortal, ți se pare că te poți ridica deasupra oricărei alte situații urâte. Am uitat așadar de măști, spălat pe mâini, monitorizat temperatura și stat în casă dacă suntem bolnavi. Bine, unii mai rebeli nu au știut niciodată. Am uitat de distanțare, de protejat pe cei vulnerabili, de puterea distructivă a grupului. Numai că natura își vede în continuare de semnalele ei de alarmă. Zilele acestea avem epidemie de gripă, multe cazuri de Covid și Rujeolă. Un coșmar pentru colectivități și pentru camerele de gardă. Iar presa care ne băga în sperieți cu sufocarea își vede de tot soiul de can-canuri minuscule sau lupte politice stupide. Și cei care scoteau difuzoarele să ne cânte imnul pe străzi în toiul nopții și interziceau exportul de biscuiți nu par a fi conștienți că situația este mai serioasă decât atunci când plimbau trei virusați cu ...
Citește mai mult »

România pitorească

Am făcut o pauză lungă, nu neapărat pentru că nu am avut timp sau inspirație să scriu, ci pentru că nu am găsit echilibrul să o fac. Am să las câteva observații disparate, definitorii cumva pentru criza de Seninia din ultima vreme: ⭕️ La baza pârtiei din Azuga pe care copilul mic a schiat în vacanță, este un loc pentru săniuș. Agitație mare acolo, e mai ieftin și mai simplu, deci accesibil tuturor. O doamnă face poze grupului cu care a ieșit la distracție. Prietena ei o roagă să nu posteze pe Facebook. – Fată, eu sunt în (concediu) medical! Să nu știe lumea că am ajuns la distracție! Ne-am supărat când ne căuta Guvernul cu Poliția prin medicale. Dar cum stopezi acest obicei perdant pentru toți: de a inventa boli pentru a rezolva probleme personale sau a câștiga timp cu familia? ⭕️ Hotelul în care am stat a fost curat, confortabil și destul de bine procedurizat pentru unul care nu face parte din grupuri cu istorie în industrie. Nu am găsit hibe majore în timpul șederii, deși privirea critică ...
Citește mai mult »