La ce sunt bune crizele?

Se spune că lucrurile bune aşteaptă dincolo de zona proprie de confort. Eu cred că sunt tangibile, exact în jurul nostru, dar ne sunt accesibile abia când scăpăm de propria noastră importanţă din câmpul vizual. Cu alte cuvinte, că tot ce este bun în viaţă stă dincolo de Ego. Abia atunci când înţelegem că fundul nostru are aceleași funcţiuni ca şi celelalte funduri, ba chiar şi creierul, deci doar comportamentul, caracterul, acţiunile, rezultatele noastre ne diferenţiază de cei din jur, devenim cu adevărat oameni mari. Ego-ul ne dictează cum să ne îmbrăcăm, ce să răspundem când suntem ofensaţi, ce statut credem ca merităm. Dincolo de el stau răspunsuri mai profunde, uneori incomode, dar hotărâtoare pentru o viaţă sănătoasă, împlinită, în echilibru mental. Oamenii normali au tendinţa de a venera confortul. De aceea se tem de schimbări, îşi găsesc ocupaţii doar de dragul de a-şi umple timpul şi se uită la alţii cu ochi critic pentru a-şi întări convingerile care i-au dus pe acest drum liniştit şi uşor de dus. Oamenii mari nu se tem de disconfort, ba chiar îşi ...
Citește mai mult »

Probleme prin pădure

A venit vremea pentru o nouă poveste de adormit copiii cuminţi:  Zi de toamnă în pădurea din apropiere. Frunzele cădeau uşor, animalele se pregăteau de vremea rea. Vulpea din povestea noastră face acelaşi lucru: strânge provizii de teama iernii care se anunţă lungă şi grea. Şi cum aducea ea ciuperci, seminţe şi fragi, ca o gospodină adevărată, uite cum îi cad labele din faţă exact în groapa săpată pe post de magazie! A încercat sa iasă de acolo, dar nu ştiu cum reuşise de se înţepenise în aşa hal. S-a zbătut, a tras, a încercat şi un smuls, numai că părea imposibil să se elibereze din propria-i capcană. Mare noroc că pe acolo trecu un iepure. Care văzând vulpea răsturnată în groapă, începu să râdă: – Ce-ai păţit vecină vulpe? – Lasă întrebările şi ajută-mă să ies! i-a răspuns roşcata furioasă. Iepurele n-a stat pe gânduri, s-a prins de coada vulpii şi a început să tragă. O dată, de două ori, de trei ori, nimic. Părea un blocaj acolo şi nu avea idei cum să-i vină de hac. A plecat aşadar ...
Citește mai mult »

Şcoala destinului

Am fost weekendul trecut la Destiny Park, un loc unde copiii se poat juca de-a meseriile (şi nu numai). S-a deschis de curând şi probabil că aş fi amânat vizita dacă nu ar fi venit copilul cel mare cu nişte invitaţii VIP primite la deschiderea oficială la care a participat. Mă bucur însă că am ajuns încă de la început pentru că sunt foarte curioasă de evoluţie. Am privit așadar experienţa cu ochi de mamă al cărui prim copil şi-a început deja destinul profesional, de om preocupat de educaţie şi de consilier în orientare şcolară/ profesională. Recunosc că am analizat inclusiv din punct de vedere business proiectul cu pricina şi probabil că aici este marea provocare pe care o vor avea fondatorii: să menţină interesul publicului şi a brandurilor prezente acolo suficient de treaz încât să poată susţine financiar proiectul un timp îndelungat. Am mers acolo cu doi copii, unul clasa a treia şi celalalt a cincea, care s-au dovedit a avea în mare parte interese comune. Le-a plăcut enorm experienţa, şi nu mă refer doar la ...
Citește mai mult »

De ce nu învăţăm din greşeli?

Trăim încă vremuri în care greşelile sunt intens blamate şi pedepsite. De la cele mai simple, la cele mai complexe, de la unele cu consecinţe minore, la altele cu adevărat catastrofale, noi oamenii ne petrecem mai mult timp vânând greşelile altora decât evitându-le pe ale noastre sau învăţând ceva din ele. De ce ne intereseaza mai mult ce fac alţii e clar: pentru că astfel părem mai grozavi. De ce nu învăţăm totuși nimic din erorile făcute de noi şi de cei din jur? Pentru că modul în care abordăm greşelile este unul ineficient. Voi da cel mai banal şi actual exemplu, din care putem extrapola uşor: copiii care pierd sau strică lucruri. N-am auzit nici măcar un părinte zicând: “asta e, uneori chestiile se mai defectează sau mintea noastră intră în pauză, rezolvăm cumva!” De regulă ţinem teorii interminabile despre valoarea banilor, obiectelor, timpului pierdut, despre consecinţe, despre a-ţi băga minţile în cap să nu carecumva să se repete infamul comportament. Ca şi cum a existat cineva pe lumea asta care n-a pierdut sau stricat ceva! Astfel ...
Citește mai mult »

Ce ar putea să înveţe companiile de la şcoală?

Este deja un adevărat cor al bocitoarelor în jurul sistemului nostru de învăţământ. Despre care se spune că e mort deja, deşi trăieşte, îngropat, dar la vedere, praf şi pulbere, totuşi frecventat de copii din toate categoriile sociale, economice, de vârstă, gen, sănătate, interese şi aşa mai departe. Realitatea este că dacă privim spre şcoala românească (şi nu numai) cu alţi ochi decât cei cu care suntem obisnuiţi, ne dăm seama că nu doar elevii au de învăţat de acolo, ci şi companiile. Ieri a fost începerea anului şcolar şi pentru că nu am vrut să stau cu ochii pe scandalurile şi nemulţumirile aferente – flori, popă, discursuri, controverse, am constatat că există în învățământul nostru bune practici pe care companiile ar trebui să le copieze. Iată câteva dintre ele: Pachetul de bun venit (welcome box) pe care copiii îl primesc în prima zi de şcoală. De regulă conţine manualele, mici cadouaşe confecţionate de doamnele învăţătoare, bombonele, diverse rechizite. Chiar te face să te simţi primit bine, te binedispune, te introduce în noul context şcolar/ profesional. Unele corporații ...
Citește mai mult »

Cum ne educăm băieții?

Îmi dau seama că am început greșit încă din titlu. Pentru că zilele noastre tind să nu mai împartă copiii în două genuri, ci în câte ne lasă pe noi inima și creativitatea. Sau într-unul singur, incert, dar zică-se mai confortabil. Totuși nu poți fi deștept până nu faci multe prostii, așa că voi continua să-mi spun nelămurirea până la capăt, în speranța că dubiile îmi vor fi lămurite. M-am născut în vremurile în care femeia era considerată sexul frumos, dar slab. Așadar arsenalul de politețe acceptabil social includea nu doar sărutări de mâini, ci și gesturi care să ne protejeze fragilitatea: deschisul ușilor, căratul bagajelor, prioritate în anumite situații. Îmi plac așadar comportamentele politicoase și le accept cu grație pentru că am crescut cu ele. Dar realizez că sunt izvorâte dintr-o credința arhaică: sexul frumos are nevoie să fie protejat. Și este evident că nu mai putem spune în zilele noastre femeilor că sunt slabe, decât dacă ne referim la greutate (deși mai bine ne abținem și la capitolul ăsta!). Iar multe din gesturile politicoase tind astfel să devină ...
Citește mai mult »

Kefalonia – nimfe, plăcintă și drumuri lungi

Tocmai ce ne-am întors din ultima ieșire a acestei veri. Bagajele sunt în mijlocul terasei, frigiderul e gol, cheful de muncă lipsește. Se numește depresie post-vacanță și este foarte justificată ținând cont de ceea ce se arată în viitorul apropiat. Kefalonia este o insulă mare, frumoasă, muntoasă, așadar cu drumuri dureros de lungi și pline de curbe. Am stat la o vilă foarte cochetă și comodă situată în apropiere de portul Sami. Piscina și cele două terase au fost punctele de atracție. Și bucătăria complet utilată a ajutat mult, mai ales că unul dintre noi a avut nevoie de acea dietă bazată pe orez fiert. Ne-am plimbat, așa cum facem de obicei, la plajele din apropiere. Și depărtare. Nu am bifat prea multe atracții din catalogul turistic. V-am mai spus că drumurile sunt lungi? Ce mi-a plăcut? Plăcinta kefanoniană cu carne și orez. Moartea ficatului și a siluetei, am încercat-o pe la toate tavernele pe care le-am frecventat. Lacul și peștera Melissani. Este adevărat că mai mult stai la coadă decât în barcă pentru experiența de vizitare, dar a meritat. ...
Citește mai mult »

Party în Finlanda

Sanna Marin, Premierul Finlandei, a fost filmată la o petrecere privată în timp ce se distrează, dansând și consumând. Adică așa. Evident că au început analizele profunde și documentate pe subiect. Ce-i drept imaginile arată mai degrabă ca luate de pe Netflix, dar n-am de unde să știu cum se prezintă petrecerile prin țările nordice. Bine, eu nici astea autohtone nu prea mai știu cum sunt, particip intensiv doar la cele la care este invitat copilul mic. Prima întrebare care se impune în context este următoarea: are dreptul un om care conduce un Guvern să petreacă? Aici cred că suntem cu toții de acord că da. A doua, urmează firesc: dar are și dreptul să bea sau să se drogheze? Și acum părerile devin, cu siguranță, împărțite. Unii vor spune că în timpul liber oamenii de stat au dreptul să facă ce vor mușchii lor, inclusiv chestii care îi scot din uz. Și ai noștri merg la ski, vizitează piramide, mănâncă prin restaurante cu nume interesante sau sunt vizitați de personaje misterioase. Avem și noi niște imagini la fel ...
Citește mai mult »

Schimbarea schimbării schimbate

Ca de obicei, atunci când intră în pană de idei, politicienii supraimpozitează veniturile mici și dezbat despre educație. Iar noi mergem mereu după fentele lor. Se vorbește așadar mult și prost zilele acestea despre reforma învățământului din România, pentru că nu poți niciodată dintr-un organism subnutrit să faci unul sănătos, dându-i tot atâta mâncare câtă l-a dus la slăbiciune. Dar și dacă s-ar dubla bugetul, reforma reală nu pleacă de la materii și examene. Ci de la valori. Școala este oglinda societății. Cât timp munca ni se va părea înjositoare și șmecheria demnă de prețuit, nu poți vorbi despre educație. Cât timp mult ni se pare bun, iar este contraintuitiv să ne credem specialiști. Iar atât timp cât cei vulnerabili sunt priviți ca “slabi”, deja vorbim despre un sistem care tinde să devină ticălos. Educația pornește de la a crea un om util și funcțional in societate, conform abilităților și aspirațiilor pe care le are. Ce înseamnă util? Asta ne-o spune piața muncii. Ce înseamnă funcțional? Asta ne-o spun statisticile reale privitoare la sănătate, inclusiv cea mintală, la modul ...
Citește mai mult »

Ce nu trăiești la timp, trăiești altă dată

Vă povesteam că în vacanța din Italia am văzut mulți părinți căznindu-se cu landouri și alte elemente de logistică pe plajele pline de stânci. Dar să nu credeți că nu i-am înțeles! Chiar dacă viața ni se schimbă, ne dorim să fie la fel. Să avem aceleași rutine, vacanțe, relații. Și măcar încercăm, chiar dacă nu ne mai iese. Înainte să nasc prima oară cineva a avut grijă să mă informeze corect. Mi-a spus să merg la cinema, teatru, coafor, oriunde îmi face plăcere, mult, intensiv, pentru că urmează o perioadă în care sigur nu apuc. Și așa am făcut. Și așa a fost. A durat 4 ani până am frecventat din nou o sală de teatru. 19 ani până am văzut la cinema un film de oameni mari. 8 până am mers iar la un concert. Îmi amintesc că la una dintre primele veniri ale trupei Metallica în România, lumea se ducea spre arenă, iar eu plecam de la serviciu acasă, unde mă aștepta copilul cel mare, mic pe atunci, cu febră. Mă felicitam în gând că ...
Citește mai mult »