De când mă pricep la fotbal?

Aveam trei ani când am început să mă rog de tata să mă ia cu el la stadion. Pe atunci echipa din oraș reușea să-l umple până la refuz. Evident că n-a fost chip să-l conving pentru că n-ar fi fost tocmai zona în care părinții mei sperau să-mi dezvolt vocabularul. Și comportamentul. Oricum, nu ratam meciurile de la televizor. Mă enervau totuși etapele de la radio, păreau ca atunci când mirosea pe scară a prăjituri și trebuia să te saturi cu atât. Mă fascina totuși debitul verbal al lui Ilie Dobre, care se distingea clar dintre toate vocile depresate. Au trecut niște ani până m-a luat cu el prima oară. Și recunosc că inițial nu i-am înțeles îngrijorările privitoare la vocabular: trei sferturi dintre cuvinte și locuțiunile auzite acolo îmi erau străine! Umorul părea totuși de calitate. La cinci ani recitam echipa Universității Craiova, prima mea iubire. La șase ani am fost mituită cu un Pepsi de un coleg de-al tatălui, n-aveți idee ce poreclă creativă avea, care m-a învățat astfel echipa Stelei. A fost scandal ...
Citește mai mult »

Tu cu cine îți închizi pantalonii?

Vă mai amintiţi cum era să-mi strice Zewa căsnicia? De atunci mă tot minunez cât poate inova o companie care produce hârtie igienică şi şerveţele. Serios, sunt chiar tari şi merită respectul meu: au făcut iniţial tubul rolei de papirus pentru dos numai bun de aruncat în vasul de toaletă. Şerveţele care miros divin, desfundă nasul sau nu-l raşchetează. Ba, mai mult, nu se destramă la spălat! Acum au redimensionat dreptunghiul aferent, făcând-ul mai lung si mai texturat. (Trebuie să încercați noile produse! 🙂 ) Pare greu de crezut că poţi inova în domeniul hârtiei de şters fundul. Dar cei de la Zewa nu doar că o fac, dar au şi stil în a promova inovaţiile lor, organizând campanii de promovare intense şi vizibile. Dacă tot am ajuns să vă împărtăşesc lucruri atât de intime, vă mai zic unul: înainte de a-mi cumpăra un obiect vestimentar cu fermoar, verific brandul acestuia. Şi evit achiziţia dacă nu este unul YKK. Pentru cei care nu ştiu, YKK este o companie japoneză fondată în 1934. Sunt cunoscuţi pentru fermoarele lor care ...
Citește mai mult »

Trimitem sau nu copiii la școală – august 2020

În aprilie, când pandemia părea sub control, cel puțin la noi în zonă, vă întrebam dacă trimitem sau nu copiii la școală, în cazul redeschiderii lor, speculată atunci a fi fost pe 15 mai. Recunosc că răspunsul meu înclina spre afirmativ. Ambii copii erau suficient de bulversați de statul excesiv acasă, iar veștile despre cum se propagă nebunia asta păreau a fi în grafic. Câteva luni mai târziu, nu mai este loc de întrebări, pare deja o certitudine că școala va începe așa cum o știm, la jumătatea lui septembrie. Doar că numărul cazurilor este în creștere constantă, au apărut deja suficiente focare în comunități de copii (centre de plasament și tabere) încât să realizăm că aceștia nu sunt imuni în fața bolii, iar scenariile colorate prezentate senin de guvernanți par foarte negre în lipsa unor pași concreți făcuți până acum. În plus, boala nu se mai prezintă ca o simplă viroză respiratorie, ci una care afectează serios și pe termen lung întreg organismul. Nu mai spun că în ciuda înmulțirii cazurilor, apar tot mai mulți adepți ai teoriei ...
Citește mai mult »

Cine bate în meciul talent vs muncă?

Îmi amintesc de un prieten al copilului mare, care sper să nu se supere că-și găsește exemplul pe aici. Era înscris la școala din apropierea locuinței, una oarecare, fără prea mult ștaif. Tatăl lipsea adesea din ecuația familială, mama muncea pentru doi. Un copil bun, educat, de care nu avea nimeni timp (dar mai ales motiv) să-i dea să lucreze suplimentar la matematică. Bifa punctaje maxime la toate concursurile școlare și intrat la unul dintre cele mai bune licee fără efort. Mama lui povestea amuzată că ceilalți părinți o întreabau adesea cât muncește în plus cu el și din ce culegeri, privind-o ca pe extratereștri atunci când răspundea că nu are timp de așa ceva. În contrapartidă, am văzut de-a lungul timpului mulți copii împinși temeinic de la spate de părinți să performeze. O fac până la un punct, acela în care ei cooperează sau, mai corect spus, se supun. Ulterior clachează sau se răzvrătesc și își aleg propriile obiective. Există, de asemenea, copii talentați care nu au și determinarea de a performa, de a munci în favoarea ...
Citește mai mult »

De ce mint copiii?

Nu aveţi idee câte lucruri absolut terifiante s-au petrecut în casa noastră de-a lungul timpului. De exemplu, nişte entităţi necunoscute ne scriu de vreo 17 ani pe ziduri. Ba cu creionul, ba cu pixul, ba lasă mesaje cu tâlc, ba desenează peisaje naive. N-am reuşit să le prindem niciodată asupra faptului. Prin mai, anul acesta, ceva și mai cumplit s-a abătut asupra noastră: un curent de aer ciudat lua mingea copilului mic schimbându-i traiectoria către lustrele din living. Una a cedat sub puterea impactului! Încă n-am aflat cum apare şi dispare forţa asta rea. Nimic nou sub soare: dintotdeauna copiii au avut capacitatea unică de a spune senin şi cel mai crud adevăr, dar şi cea mai gogonată minciună. De ce mint copiii? Trebuie să încep prin a preciza că o minciună presupune intenţie şi percepţie corectă a reperelor. Ori în cazul celor mici, graniţa dintre real şi imaginar, adevăr sau minciună, bine şi rău este extrem de vagă. Ei încă gândesc magic, în termeni atât de creativi, încât raţiunea noastră nu prea poate ține pasul. În rest, motivele pentru ...
Citește mai mult »

Unbelievable

Serile trecute am terminat, deși n-am crezit că voi reuși să trec de primele episoade, seria Unbelievable de pe Netflix. Inspirat din întâmplări reale, filmul urmărește povestea unor violuri în serie, petrecute în zone diferite din SUA și investigate de echipe diferite de polițiști. Una dintre victime, o adolescentă care și-a petrecut copilăria în sistemul de protecție socială, este convinsă de către anchetatori că povestea violului ei este pur imaginară. Astfel ajunge să fie prinsă între trauma inerentă și acuzații legale de fals în declarații care îi transformă viața într-un coșmar greu de imaginat: își pierde prietenii, locul de muncă, este hărțuită constant și bântuită de imaginile terorii din noaptea violului. N-am să vă dau prea multe spoilere, merită văzut deși nu este un film clasic de urmărit în familie. Punctez doar primele lucruri care-mi trec acum prin minte: 1. Nu poți opri lucrurile rele să se întâmple, dar poți învăța să-ți schimbi optica asupra lor. Asta îi spune o psiholoagă victimei a cărei poveste este urmărită în principal de serie. Unele persoane aleg să rămână în scenariul de ...
Citește mai mult »

Am fost pe litoralul nostru. Jurasem că nu calc :)

Înainte de a vă povesti despre scurta noastră experiență turistică autohtonă, voi împărtăși o coincidență stranie: de câte ori plecăm de acasă, nu doar că ni se strică pompa/ dispare o pisică/ moare frigiderul e.t.c., dar apare sigur o știre din aceea cum nu sunt multe într-un an. De exemplu, pe străzile Romei am aflat la radio despre moartea lui Amy Winehouse, într-o vacanță superbă în Grecia am făcut imprudența să deschidem televizorul și am dat de năpasta incendiului de la Giulești, în care au murit bebeluși fără vină, iar de data aceasta am avut explozia teribilă din Beirut. Ducându-mă mai departe în adolescență mi-am amintit de celebra lovitură de stat din august ’91 în care a fost implicat Gorbaciov și care a dus, în acea iarnă, la destrămarea Uniunii Sovietice. Eram într-o tabără estivală. Shit happens, mai ales când sunt eu în pauză și nu mai pot păzi lumea! 🙂 Lăsându-mi superputerile la o parte (*), am fost pe litoralul nostru drag, deși am jurat că nu calc, pentru că nu-l tolerez decât prea puțin ...
Citește mai mult »

Perfecțiunea plictisește

Zilele acestea a devenit viral răspunsul unui business din HoReCa la un review negativ dat de unul dintre clienți. Nebunie mare, deja văd că s-a ajuns la amenințări cu regulamentul GDPR, ceea ce înseamnă că lumea s-a inflamat tare de tot. Toată lumea pariază așadar pe moartea respectivei afaceri. Pentru că nu se face să răspunzi în doi peri unui om necăjit care ți-a trecut pragul. Iar mulți potențiali clienți (not) declară cu tărie că n-ar călca nici morți pragul stabilimentului. Realitatea este că scandalurile sunt bune. Uite eu nu auzisem de opțiunea aceasta turistică, am aflat acum. Nu știu dacă voi merge acolo, dar nu din cauza prezentei probleme, ci pentru că vara asta mi-e neclar oricum ce fac cu viața mea. Există în istoria recentă sute de exemple: situații controversate care au escaladat rapid și au dat de înțeles că se pot încheia cu un final brusc de carieră sau afaceri. Dar lucrurile au intrat pe făgașul cunoscut și profitabil la fel de repede ca atunci când au luat-o razna. Oamenii, publicul larg, nu doar că uită ...
Citește mai mult »

Vestimentația mamelor

Bărbații au dreptate: atunci când ne curtează purtăm ruj roșu, pantofi cu toc și părul în vânt. Iar după ce devenim mame abia dacă dăm cu un balsam de buze incolor (și asta pentru că ni se usucă buzele), nu ieșim din blugii de mamaie și din adidașii noștri atât de comozi încât nu se aruncă deși au prins cincinalul. Să nu uităm și cocurile acelea neglijente, atât de “chic” încât uneori ne dau târcoale porumbeii în căutare de loc pentru cuibărit. Drept e că și ei vin cu flori la început, se abțin de la zgomote corporale nearticulate și de la epitete deloc corecte politic la adresa noastră și a relației, iar apoi uită definitiv că olecuță de mister n-a omorât nicio relație. Deci se cheamă că suntem cumva chit. De ce se îmbracă mamele așa? În primul rând pentru că viața se schimbă serios atunci când ai un copil. În primele faze nici nu apuci să te speli pe dinți minutele regulamentare, ce să mai dai și cu ruj roșu! În al doilea rând se mută zona ...
Citește mai mult »

Graba care strică treaba

Noi, părinții, suntem într-o continuă competiție absurdă. A învățat copilul să meargă? Îl înscriem la maraton! Abia ce știe să vorbească? Este momentul propice pentru cursuri de engleză, franceză, spaniolă și greacă veche. Își numără degetele? Trebuie neapărat să-l învățăm despre numerele raționale. A memorat la grădiniță o poezie despre broscuțe? Stupid, orice copil care se respectă știe integral și cu exactitate “Luceafărul”! Ne grăbim spre următoarea etapă de parcă ne fugărește o haită de câini. Și n-ar fi rău, dacă am fi înțelepți în a percepe corect reperele. Fiecare nouă deprindere poate fi exersată nu doar pe verticală, în ceea ce ni se pare nouă axa de la simplu la complex. Ci și pe orizontală, într-o varietate aproape infinită de exerciții. În plus, adesea copiii au instinctiv nevoia de a face asta, iar noi le-o atenuăm de frica unor accidente sau pentru că ni se pare că știm mai bine. De exemplu, învățatul mersului. Până la a alerga în curse de mare viteză, niște trasee simple cu respectarea unor repere ar fi mai potrivite. Ar ajuta la ...
Citește mai mult »