Serenity Now

Situația medicală pare departe de a fi bună. Suntem cu toții obosiți de atâta energie consumată pentru a ne proteja. Trebuie să avem la zi stocul de măști și dezinfectanți. Și să le folosim intensiv. Nu știu cum sunt ale voastre, dar urechile mele stau să cadă: poartă adesea masca, ochelarii de soare și căștile. Cerceii mi-ar mai lipsi ca să fiu sigură că le culeg de pe jos. Mâinile îmi arată cu cel puțin un deceniu mai în vârstă ca restul corpului de la atâta alcool și săpun. Iar excesul de informație pe tema asta mi-a prăjit partea bună de neuroni. Din fericire cei nebuni sunt majoritari! Nu vreau să mă gândesc la cum sunt medicii din linia întâi, pentru că asta m-ar consuma nervos și mai tare. Există ceva dovezi că sistemul este sub presiune de ceva vreme, dar suntem obișnuiți să aflăm abia pe pielea noastră cât de rea este situația față de cea prezentată diplomat la televizor. Avem de toate, chiar și cea mai mare mortalitate din Europa! Cum fac, totuși, să mă ...
Citește mai mult »

Cine sunt eu? Cine ești tu?

Primul pas în a ne dezvolta personal, concept la modă care definește, în fond, devenirea noastră, este acela de a ne cunoaște pe noi înșine. Știu că treaba asta pare complicată, generatoare de crize existențiale și greu accesibilă orișicui, dar există totuși o metodă simplă de a afla care sunt cele mai importante repere ale personalității tale. Pur și simplu îți răspunzi la întrebarea: ce (ți) se spune cel mai des de către cei din jur? Care sunt trăsăturile de caracter pe care le auzi invocate frecvent de către prieteni, colaboratori, colegi, cunoscuți? Și câte dintre ele simți că îți aparțin cu adevărat, le percepi ca fiind autentice? Voi fi mai explicită și voi apela, ca de multe alte situații, la exemplul propriu. În ceea ce mă privește, cel mai des mi s-a spus că: 1. Sunt dureros sau prostesc de SINCERĂ. Eu nu pot minți, pe bune, fizic, parcă mă strânge cineva de gât. Sunt cea care îți răspunde la întrebări nu după cum crede că te aștepți, ci după cum se prezintă cu adevărat situația. În activitatea ...
Citește mai mult »

Privind prea departe

Citeam un articol despre sportul juvenil și dificultățile uriașe pe care le are de trecut în prezenta pandemie. Opinii pertinente, soluții existente, riscuri. Apoi am făcut greșeala să citesc din comentarii: “ce dacă moare sportul juvenil, așa vor fi mai puțini analfabeți!”, “țara arde și ăștia vor să dea cu balonul în minge” și altele similare. Pentru că unora le este imposibil să înțeleagă că există copii pasionați de sport, care pentru asta trăiesc. Și cluburi, cu staff și cheltuieli, care din asta supraviețuiesc. Abia ce s-a încheiat o campanie electorală, vine mintenaș alta. Și am văzut prea mulți oameni care se cred liberi, deștepți și emancipați aruncând cu vorbe grele asupra celorlalți. Care automat sunt retardați, ținuți cu forța la televizor, plătiți, spălați pe creier pentru că nu le împărtășesc opiniile. Nu cred că există domeniu în care să nu fim polaritați: de la cremele de față (naturale sau cu chimicale?), tratarea bolilor (ceaiuri, uleiuri sau hapuri Big Pharma?), parenting (educație cu blândețe sau merge câte un ghiont?). Și din ce în ce mai războinici în a ...
Citește mai mult »

Ce alegi: un medic care știe meserie sau unul care are “atitudine”?

Este plină agora online de păreri privitoare la criteriile de selecție care trebuie aplicate la angajare. Și există o unanimitate: contează mai mult profilul personal decât pregătirea profesională. Atitudinea este cea care vinde, nicidecum știința de carte. Într-o țară de mâna a treia, da, contează mai mult să pară că știi, nu că știi, așa cum zice copilul meu mare. Să fii mințit frumos, să fii atras, motivat, fermecat. Dar marile descoperiri științifice, invenții, miracole medicale, nu au fost făcute de șmecherași care știau cum să fenteze un interviu de angajare, ci de oameni tobă de carte. La fel și firmele pe care le vedem acum ca iconice. Marile branduri au în istoria lor oameni care poate personal n-au fost cei mai atractivi sau angajabili. Dar clar au știut cu balonul managementului. Și despre leadership se vorbește obsesiv. Este la modă să fii un șef cool. Dar în situații de criză economică, ciclice și imprevizibile după cum observăm, mai importante decât carisma sunt capacitatea de a lua decizii grele și de a rămâne ferm pe poziții. De regulă, ...
Citește mai mult »

Penurie de oameni buni

Trebuie să recunosc că în ceea ce mă privește nu am motive să mă plâng. Am găsit întotdeauna ajutor, drept e că uneori mai departe decât mă așteptam și îmi ies în cale oameni amabili. Nu mi s-a mai întâmplat de mult să-mi strice zen-ul cineva. Bine, exceptând clasicele persoane toxice pe care ni le scoate tuturor viața în cale. Dar cum altfel am putea descoperi oameni dragi nouă dacă n-am avea măcar câteva exemple de persoane detestabile. Văd totuși în jur o răutate devenită pandemică. Oameni care se iau la harță din nimic, grobieni care aruncă vorbe anapoda doar să se simtă puternici, nervi, isterii, judecăți strâmbe de valoare. Competiții duse spre absurd. E drept că pe șosele nu prea mai avem loc unii de alții. E adevărat că și prin firme a devenit cam aglomerat pentru vremurile astea și se tot anunță distanțări și răriri. Și da, ni se tot spune că opinia noastră contează, motiv pentru care am început să ținem prea tare cu dinții de ea. Dar în ciuda a ceea ce credem, e ...
Citește mai mult »

Toamna se număra cremele hidratante

Trecem astăzi la chestii superficiale, nu de alta, dar starea vremii e destul de tristă să vă mai spun și eu cât de serioase sunt vremurile, de fapt. Vorbele de azi sunt, așadar, cu și despre skincare. Pentru că schimbările de temperatură aduc, după cum este și firesc, modificări ale rutinei de îngrijire. Încep prin a preciza că, în ceea ce mă privește, epoca produselor asiatice, atât de lăudate și căutate, a apus. Au supraviețuit prea puține în preferințele mele și asta din cauza disponibilității lor fluctuante. De asemenea, după o perioadă în care am analizat temeinic etichetele produselor și le-am eliminat pe cele care conțineau ingrediente nepermise, am început să mă relaxez și chiar să prefer produsele cu puțin parfum, de exemplu. Viața este prea scurtă să-mi pun pe față (doar) creme care miros a regurgitare de bebeluș, plastilină sau cauciuc ars. Totodată am renunțat la tonere. De fapt le-am înlocuit cu altceva. Oricât de bine ar fi formulate, ambalate sau marketate, tot inutile mi se par. Și nu în ultimul rând, am lăsat baltă ambițiile de a ...
Citește mai mult »

Cea mai mare eroare parentală

Mă știți: consider că în părințeală doar abuzul este de nepermis. În rest, micile noastre scăpări umane sunt mai dificil de acceptat de către noi, adulții, decât de către copii și devenirea lor. Dar, uitându-mă în jur văd o greșeală pe care o fac toți părinții: nerăbdarea parentală. Probabil că este ceva în ADN-ul uman, că prea o văd peste tot. Imediat după naștere i-am pune pe oliță. Copiii deștepți se nasc cu măselele de minte, recitând poezii și mergând deja biped! La grădiniță trebuie bifate măcar două olimpiade internaționale. Dacă fac un sport, trebuie să performeze astfel încât la două luni după înscrierea la club să fie convocați la echipa națională. Cea a oamenilor mari! Părinții nu mai așteaptă școala, vor să îi învețe pe copii încă de la creșă cititul și socotitul. Iar când se învață adunarea, ei vin cu rădăcina pătrată sau matrici. Nu știu de ce și unde ne grăbim. De ce nu ne plac toate etapele așa cum vin ele. De ce credem că precoce este mai bine. Realitatea ne arată că toate trebuie ...
Citește mai mult »

Cum funcționează la mine Karma?

Știți cum e: ce dai, asta primești. Dar în cazul meu, dacă dau bine, primesc bine în cantități relativ echitabile. Dar dacă greșesc cumva, văleleu, ce cantități de greșeli îmi iau înapoi! Pot și exemplifica, să nu credeți cumva că victimizez. Așadar: De câteva luni noul acasă este în șantier. N-a fost chiar o bucurie pentru vecini, un apartament rămas în anii ’60 a avut nevoie de un facelift serios. Ce primesc înapoi? Ați zice că se mută vecinul de deasupra și vom primi tratament similar. Ei bine, probabil că se va întâmpla și asta, fix când ne așteptăm mai puțin. Dar până atunci a început constructia unui întreg proiect imobiliar în vecinătatea casei noastre. Nici dacă se pornea al treilea război planetar nu era duduiala, praful și nebunia asta. Nu mai zic că fiind un șantier deschis, neîngrădit și nesemnalizat, toți piticii de pe stradă, inclusiv cel mic din dotare, trag spre el ca muștele la miere. Vis parental, nu alta, mulțumesc Karma, și eu te iubesc! Am fost genul acela de copil care a iubit școala. ...
Citește mai mult »

Sub asediu

Vara trecută, tatăl meu, bolnav de Alzheimer, era deja internat la o instituție specializată (privată) din apropiere. Asta nu a ușurat nimănui coșmarul: el era din ce în ce mai pierdut într-o lume greu de perceput, eu mă zbăteam să mă adaptez ideii că nu mai este mult până se duce. I-am pierdut prematur pe toți ai mei primordiali, ai familiei Toma, într-un blestem greu de înțeles, deci cu atât mai dureros a fost acest ultim episod. Între vizite care mă introduceau în lumea lui confuză și tristă, plăți pentru daunele făcute și încercarea perpetuă de a așeza lucrurile măcar pe alte planuri, au reapărut atacurile de panică. Le știți, cele cu sufocare, palpitații, senzația că urmează obștescul sfârșit. Din fericire nu l-am bifat, acesta fiind și punctul de plecare în a le gestiona. A venit apoi vestea cea tristă, administrativele de după. Niște sărbători triste și confuze ca tot restul anului. Dar prin martie, după ziua mea, am simțit că încep să o scot la liman. Că lucrurile se așează. Că proiectele încep să miște. Că ...
Citește mai mult »

Un scenariu care se tot repetă

De când a început (iar) campania electorală, Bucureștiul și împrejurimile sunt ca în cântecele patriotice din copilăria mea: numa’ șantiere, macarale, oameni plini de elan muncitoresc, promisiuni de propășire și depășire a planurilor cincinale. Să nu uităm că de-a lungul timpului bucureștenilor li s-au promis telegondole, autostrăzi suspendate, trafic ca în zilele de Crăciun și căldură ca la Dubai prin apartamente. Și au primit un pod gigantic, scump și inutil, autobuze albastre, niște garduri de-a lungul șinelor de tramvai și multe companii municipale. Imaginea poate fi extrapolată în întreaga țară. Fix acum e o forfotă și o trebăluială care dacă s-ar menține în ritmul ăsta constant am fi șmecherii Europei. Dar din păcate odată instalată noua orânduire, majoritatea șantierelor rămân părăsite pentru restul ciclului electoral. De asta orice lucrare de mare infrastructură durează la noi o viață de om. Pentru că se muncește la ea cam o lună din cei patru ani de mandat. Dar da, în 2020 va fi sigur altfel. Dacă votăm cu cei care ne promit apa caldă/ potabilă/ termală lucrurile se vor schimba. Scenariul acesta trist ...
Citește mai mult »