Lista pentru Moș Crăciun

Azi am împodobit primul brăduț și ca orice copil care se respectă, cel care stă încă la mine în cap a făcut lista pentru Moș Crăciun. Asta doar după ce a calculat cu rigoare că a fost cuminte, a ascultat de cei din jur, a făcut fapte bune și, mai ales, nu le-a făcut pe cele rele. Dragă Moș Crăciun, iată așadar ce-mi doresc sub brad! 1. O cremă minune. Simt cum colagenul mă părăsește încet, dar sigur, iar rutina mea este din ce în ce mai complicată pentru a-i suplini lipsa. Durează mult, iar costurile de energie, timp și bani nu sunt proporționale cu rezultatele. Doar un Moș bun, ca tine, care face minuni mă poate ajuta cu o cremă ieftină și foarte eficientă. Fără alcool, parfum, parabeni, uleiuri esențiale și cu o textură plăcută, da? 2. Un aliment minune care să aibă gust de ciocolată, să sature precum ceafa de porc și să îngrașe mai puțin ca morcovii fierți. N-ar trebui să fie foarte greu, literatura a definit deja niște prototipuri. 3. O haină minune, cu încălzire ...
Citește mai mult »

La ceas aniversar

La ceas aniversar, când emoțiile și patriotismul ne îndulcesc dreapta judecată, m-am gândit să vă spun ce ne lipsește nouă, românilor, dincolo de autostrăzi, spitale ca afară sau trenuri de mare viteză. Lucruri pe care nu ni le promite nimeni în campaniile electorale, pentru că par banale și insignifiante: – Să ne fie viața mai simplă. La ghișee de instituții, în trafic, la locul de muncă. La spital, atunci când suferim și așteptăm vești, acasă, când avem de umplut ghiozdanul de caiete pline de teme. Asta ar însemna să punem omul înaintea tuturor procedurilor și regulilor. Să ne dorim real să ajutăm. Dar nimeni nu vrea să ne fie ușor, nici noi nu realizăm câtă nevoie avem de simplitate, iar masochismul ăsta ne termină nervos și ne gonește de acasă. – Să avem încredere unii în alții. Orice societate normală se bazează pe încredere acolo unde nu poți avea certitudini. Noi am pierdut-o, dezamăgiți de numeroasele dăți în care ne-a fost înșelată. Nu avem încredere în profesorii copiilor, în doctorul care ne tratează, în vecini, în furnizorii ...
Citește mai mult »

Delicatesă

Meniul familiei noastre este un coșmar zilnic. Unii nu mănâncă paste, alții pește, unora nu le face bine mazărea, alții urăsc ouăle. Orice combinație ai încerca, este dovedit statistic că întotdeauna vor exista nemulțumiți, lezați, loviți la ficat sau mațe. Din motivele enumerate mai sus, cartofii aproape că lipsesc cu desăvârșire din cămara cu ingrediente. Pe unul îl îngrașă, altuia nu-i fac bine, iar cel de-al treilea nu-i suportă. Doar eu aș mânca la fiecare masă, dar din fericire am suficientă autoprotecție cât să nu gătesc și meniuri individuale căci asta ar fi calea sigură spre mutat definitiv în bucătărie. Și, probabil, spre obezitate. Dar aseară am schimbat tactica. Am făcut o friptură cu un spanac alături, pentru jumătate de familie, urmând să păcălesc copilul cel mic cu altceva la cină, întrucât dintre legumele verzi doar salata îi este prietenă. Și nici cu carnea nu se omoară. Iar mie mi-am făcut o tocană de cartofi ca la mama acasă, pentru că pot și, mai ales, pentru că merit. Și până să sosească din pribegie jumătatea înaltă a familiei, ...
Citește mai mult »

Echilibristica mamelor

Belinda Johnson, COO Airbnb, în vârstă de 52 de ani, a anunțat zilele trecute că părăsește scaunul înalt pe care l-a deținut pentru că își dorește să fie “o mamă și o soție mai bună”. Într-o scrisoare adresată angajaților companiei și ajunsă în presă, aceasta poveștește cum a ratat momente frumoase din viața primului ei copil și cum încearcă măcar la al doilea, ajuns(ă) deja la pragul adolescenței, să repare câte ceva. Executiva rămâne totuși în consiliul de administrație, deci nu părăsește total Airbnb. La 52 de ani și cu o poziție confortabilă la masa celor care dețin puterea financiară și de decizie, o astfel de mișcare nu pare deci tocmai riscantă. În biografia ei, fosta primă doamnă a Americii, Michelle Obama, povestește la rândul său cum mama ei și-a abandonat cariera pentru a-și crește cei doi copii, reluând-o odată cu admiterea lor la liceu. Pe de altă parte, citeam cu mulți ani în urmă un interviu cu Indra Nooyi, pe atunci CEO Pepsi, care ne dezvăluia câteva dintre despre încercările la care o supuneau copiii când ajungea târziu acasă, tocmai ...
Citește mai mult »

Caleidoscop

– Parcă nici nu l-am avut! Exact așa mă simt: de parcă nici nu l-am avut! îmi spune mătușa mea pe drumul de întoarcere de la cimitir. Tanti Lina este sora mamei mele și a doua mea mamă. A avut o căsnicie lungă și plină de bune, dar, cum e firesc, și de multe necazuri. Indiferent câte greutăți a avut a știut că alături îi este omul pe care se poate baza. Iar acum, că l-a pierdut, simte că nici n-a existat. Iată chintesența doliului: brusc te adaptezi unei pierderi, iar cea mai simplă cale a minții este să-ți spună că de fapt n-a fost nimic. Dar inima știe și tot doare. Am avut dreptate: nu există poveste de iubire cu final fericit. Oricum ar fi sfârșitul, tot urât și trist îl simțim. – Nu știu ce a fost azi, dar toată lumea a comandat mâncărică din aceasta gătită, ne spune băiatul care ne servește la restaurant. După o zi întunecată și tristă, un drum obositor și o lungă așteptare de vești bune, tot ce vrem este să vedem ceva ...
Citește mai mult »

Viața e frumoasă

Sunt în cea mai anapoda perioadă să spun asta. Aștept Crăciunul ca în copilărie, dar între timp primesc de-ale vieții coborâșuri, și includ aici weekendul tocmai încheiat în care mi s-au resetat toate și care a culminat cu o nouă invitație la colivă. Deja știu că belelele vin în lanț, neinvitate, iar fericirile se nimeresc parcimonios câte una când și când, mai răruț, că-i mai drăguț, și numai după ce ai muncit serios la ele. Dar așa cum e ea, cu veștile ei proaste și timpul care se scurge uneori cu picătura, cu durerile ei și cu panica de a nu mai conteni să-i primești surprizele urâte, viața rămâne frumoasă. Ce poate fi grozav într-o lume în care bolile sau accidentele mutilează? În care oamenii mor, uneori prematur? În care copiii suferă? Nimic care să poată compensa toate acestea. Dar avem speranța. Și e frumoasă. Dorința nebună de a reuși. Sau fluturii din stomac atunci când ne gândim la persoana iubită. Există obrajii grăsuni de copii. Așteptarea. Curcubeul. Marea și soarele. Gustul succesului. Mirosul pădurii și al pământului. Florile ...
Citește mai mult »

Vulpea păcălită de urs

Contrat așteptărilor generate poate de titlu și de contextul politic actual, acesta nu este un text cu valențe electorale, ci povestea de adormit copilul mic de aseară. Mi-a cerut un revers al clasicei din copilăria noastră, culmea și a lor, precizându-mi de două ori că blănoasa roșcată trebuie să fie cea păcălită. A ieșit așa: A fost odată ca niciodată o vulpe. Dar ea nu era una ca toate celelalte surate ale ei, viclene și pusă pe furtișaguri, ci era bună și cinstită, luând doar ceea ce i se cuvenea. De aceea de multe ori se cam culca cu burta goală, pentru că în pădure nu ți se cuvin prea multe bucate. Într-o zi, pe când își căuta de mâncare, s-a întâlnit cu un urs bătrân și pus pe șotii. El nu era un animal rău, dar se cam plictisea și de aceea îi cam plăcea să-și păcălească vecinii. – Ce faci vulpiță pe aici? întreabă ursul simțind potențial de distracție. (*) – Uite, mi-e cam foame și nu găsesc nimic de mâncare. – Păi zi așa, că știu eu ...
Citește mai mult »

De ce mă bucur că plouă?

Sunt meteosensibilă, pentru mine ploaia înseamnă migrenă. Și zilele astea sunt oricum atât de urâte, încât în toată hidoșenia lor trebuie să caut ceva frumos, așa, de supraviețuire. Astfel au apărut cele 10 motive pentru care mă bucur că plouă: 1. Îmi scot umbrela de la naftalină. Vorba vine cu scosul pentru că e nou-nouță. Și are pisici, coșuri de case, culori pastelate, deci mă bine-dispune. 2. Nu-mi mai caut ochelarii de soare. Este sportul meu preferat, uit mereu unde îi pun. Pe toți, adică trei perechi. Iată un stres în minus azi. 3. Pot călca în bălți. E o chestie de mindfulness probabil, relaxează teribil să iei toate ochiurile de apă din trotuar la inventariat. Recomand cu tărie, dar doar dacă aveți în dotare încălțări adecvate! 4. Am oportunitatea unică de a arunca pe mine orice haină îmi ajunge prima în fața ochilor. În griul înconjurător nu va băga nimeni de seamă că am blugi de mămăiță și o bluză din aceeași zonă fashionistă. 5. Lumea este amorțită, deci riscul de a nimeri în contexte sociale un cunoscut cu chef ...
Citește mai mult »

Prostia ucide

Cred că v-am mai povestit despre una dintre primele mele angajări, unde am găsit prin dosarele angajaților testele lor de inteligență. Erau făcute de un psiholog cu patalama, păreau conforme cu realitatea, dar mie mi s-a părut un demers costisitor și, pe alocuri, chiar discriminator, mai ales că vorbim despre un distribuitor de ace-brice, nicidecum de vreo instituție de cercetare în neuro-științe. În plus am văzut de-a lungul timpului proști funcționali, cu care îți faci treaba, vorba românului, și deștepți inutili organizațional precum nisipul în deșert. Când mi-am cunoscut mai bine colegii am înțeles ideea, era un grup demografic aparte, cu ceva riscuri de adaptare. Asta ca să fiu politicoasă și să nu remarc că unii erau semi-analfabeți și alții de-a dreptul retardați. La aproape 20 de ani distanță, începe să mi se pară o idee bună a verifica inteligența unor oameni. Deja am văzut că diplomele nu mai valorează uneori nici prețul hârtiei pe care sunt tipărite, deci ne mai trebuie o căsuță de bifat în procesele de selecție. Pentru că dacă ne uităm în jur, ...
Citește mai mult »

Limitele educației în masă

Ieri eram în mașină, iar Cezar își verifica cronometrul de pe tabletă. Are curiozități legate de timp, simte că-l percepe uneori aiurea (ca noi toți, pentru care o oră poate dura câteva minute sau un secol, în funcție de ce așteptăm) și își pune tot soiul de alarme și socotitori de secunde. De data asta, ecranul îi arăta că au trecut 42 de ore de la ultima verificare. Așa că se pune pe calculat și decretează în scurt timp: “mai sunt 6 ore și se fac două zile de când am fixat cronometrul!” Tatăl copilului a remarcat corect: acesta tocmai rezolvase o problemă de matematică destul de grea, care a presupus multimple operații matematice: transformări de ore în zile, o înmulțire (adunare repetată în cazul nostru) și o scădere. Toate se învață la școală extrem de complicat. Îmi aduc aminte de la cel mare, care acasă jongla cu sferturi, jumătăți și întregi, după ce a făcut fracțiile în clasa a patra mi-a spus: știi, lucrurile sunt mult mai complicate! Evident că nu erau și tot la pâinea din bucătărie ...
Citește mai mult »