3×3

Sunt proaspăt întoarsă din vacanță, deci îngropată în rufe murdare și fără chef de treabă. Fac așadar o scurtă recapitulare a verii care s-a încheiat, organizată frumos, cât să nu o uit. Trei din dulap Lunile acestea am purtat obsesiv următoarele chestii: Scoici – le-am avut la gât, la picior, la mână. Nu cred că există poză din sezonul ăsta să nu se vadă un astfel de accesoriu. (Colier Zara) Cămăși – normale, supradimensionate, rochii-cămașă, albe, colorate, purtate cu fustă sau pantalon, au fost  o altă constantă a garderobei mele. (Cămașă Ralph Lauren) Sclipici – nu știu ce m-a apucat, cert este că am folosit aproape zilnic un ulei uscat sclipicios. Din fericire este puțin vizibil, mai degrabă iese în evidență mirosul decât strălucirea. (Ulei uscat Nuxe) Trei din vacanțe Am strâns multe amintiri, este greu să aleg trei, dar fac un efort: Pe plaja din Spania, domnul care se ocupa cu închiriatul șezlongurilor s-a dovedit un tip sufletist și amuzant. La un moment dat a apărut un cuplu format dintr-o doamnă grăsună, atotștiitoare și atotdecizională și un slăbănog de soț coaieless care nu ieșea din ...
Citește mai mult »

Miroase a toamnă

Nu vreau să vă deprim, ci doar să vă amintesc că se cam apropie sfârșitul distracției estivale. Deși mă pregătesc iar de împachetat pentru o ultimă rundă din sezon de mare, soare și nisip, am cumpărat deja uniformă pentru cel mic și ne gândim la programul de școală după școală a celui mare, știți voi ce înseamnă asta. Las acum câteva impresii despre vara noastră, ca să vină și altele despre vacanță peste și să nu ne apuce pe toți nostalgia blegoasă. Dincolo de călătoriile despre care v-am povestit, mi s-a părut o vară spectaculoasă pentru copii, practic au crescut cât alții în trei. Cezar este departe de copilul care era atunci când a terminat grădinița, a devenit mai războinic, dar cumva studiat, ca un rol social. Probabil faptul că a petrecut mult timp cu băieții mai mari din cartier și din familie l-a format așa. A învățat multe, citește mai bine, rezolvă mici probleme aritmetice, pune întrebări tot mai dificile și a rămas același glumeț cu logică imparabilă. (Freză nouă, outfit clasic) Pentru Cristi vara a avut un nume ...
Citește mai mult »

Coordonatele amatorismului

În ultima vreme abundă exemplele lipsei de profesionalism pe plaiurile mioritice. Nu le reiau, este suficient să citiți titlurile știrilor care invariabil duc spre erori umane și de sistem. Și nu mă miră, am tras multiple semnale de alarmă, răsplătite cu ouă stricate asezonate cu cepe degerate. Există și contra-exemple, trăite pe pielea mea, dar sunt rare și uneori inaccesibile. Ar fi deci ipocrit să vorbesc despre ele. Am definit așadar, ca la raportul de diagnoză, trei coordonate ale amatorismului în România, clasice și din păcate foarte greu de schimbat: 1. Lipsa de formare profesională continuă. La noi ai terminat școala, s-a încheiat cu învățarea. Și cum școala are limitele ei, de cele mai multe ori profilul profesional al angajatului român este un soi de baladă, un set de reguli empirice, descoperite de înaintași și transmise prin viu grai generațiilor următoare. 2. Lipsa de proceduri, reguli, roluri organizaționale clare. Există joburi foarte ușor de procedurizat, astfel încât dacă există 100 de angajați toți să acționeze la fel. La noi câți oameni, atâtea idei și tot atâtea moduri de a-și face ...
Citește mai mult »

În educație NU există predestinare, doar alegeri și exemple personale

Se întâmplă destul de des ca în familii pe care le vedem în jur, anumite decizii să devină constante pentru mai multe generații. De exemplu, alegerea unei anumite cariere: există neamuri de doctori, avocați, profesori. Sau alegerea antreprenoriatului. Dar și chestii mai greu de dus: preferința pentru divorț, dependențe sau variate alegeri personale nefericite. Românul găsește rapid explicațiile convenabile: “așa le-a fost scris!”, “așa a vrut Dumnezeu!”, “cu soarta nu te pui!” Realitatea este că educația umană funcționează la început pe bază de exemplu. Copiii nu fac ce le spunem să facă, ci fac ceea ce văd la noi. Alegerile noastre, deciziile pe care le luăm, sunt, cel puțin pentru o vreme și ale lor. Relațiile toxice pe care le acceptăm, devin familiarul lor. Problemele noastre, ale căror soluții le evităm poate, devin reperele lor. Deciziile noastre mai bune sau mai proaste, viitorul lor. Când cresc și capătă propriile experiențe și judecăți de valoare, copiii se pot îndepărta de cele preluate de la părinți. Dar puțini au puterea să se rupă total de sistemul în care au crescut, ...
Citește mai mult »

Balcic – pământ românesc

… așa zicea un grafitti de pe un perete jerpelit, care ne-a sărit în ochi după ce am trecut, cu greu, granița de la Negru Vodă. Ce-i drept Bulgaria pare încă o continuare firească a României: aceleași fantome comuniste care bântuie vizual, sărăcie de idei și estetică, natură lăsată să-și facă de cap sălbatic și jomanfișism pe multe planuri și nivele. Dar am preferat-o totuși pentru o ieșire scurtă, pentru că litoralul nostru s-a dovedit a fi neîncăpător și mult mai scump în această perioadă. De Balcic m-am îndrăgostit din cărți. Cella Serghi îl descria atât de frumos și personal ca pe un loc pitoresc și cosmopolit, încât prima vizită a fost ca un vis împlinit. Numai că așa cum spuneam mai sus, îndelunga istorie comunistă a mutilat vizual și cultural locul care a inspirat povești de dragoste, poezii romantice sau picturi cunoscute. Am găsit așadar un mozaic imperfect și ciudat, destul de urât pe alocuri. Foarte puține părți, în general cele sălbatice sau vechi mai amintesc de gloria de altădată. Și evident Castelul, care nu are cum să ...
Citește mai mult »

Săptămâna Alăptării

Schimbând registrul îngrozitor al zilelor astea de vară, pentru că mi se pare că a devenit sufocant, vă reamintesc că săptămâna 1-7 August este Săptămâna Internațională a Alăptării. Din păcate hrănirea la sân a copiilor a devenit o excepție în România, în ciuda faptului că se promovează intens și au fost făcuți și alți pași suplimentari în acest sens: există pauza de alăptare pentru salariatele întoarse la lucru, promovarea laptelui praf a fost reglementată mai strict, maternitățile au proceduri speciale pentru a spori rata hrănirii la sân. De ce nu alăptează totuși femeia din România (presupun că motivele sunt totuși universale)? 1. Pentru că i se pare nefiresc. Generații întregi am văzut acasă, în filme, pe stradă, copii cu biberoane în gură. Când spui bebeluș vezi o mogâldeață cu o tetină în gură. În plus, în cultura actuală, sânii au mai mult rol estetic, sexual, decât funcțional. Normal că ți se pare anapoda să hrănești copilul direct de la sursă. 2. Pentru că începutul poate fi dificil, continuarea imprevizibilă, iar finalul trist. N-am să vă mint: așa este. Uneori ...
Citește mai mult »

Culorile pierdute

N-am mai scris de mult poveștile de adormit copilul mic. Aseară am avut de însăilat una despre culori pierdute. Care a început ca toate celelalte, cu “a fost o dată ca niciodată” și a continuat așa: ”Un băiețel ca toți ceilalți băieței: nici prea mare, nici prea mic, nici prea cuminte, nici prea zgubilitic, nici prea frumos, nici prea urât, nici prea deștept, dar nici prea tolomac. Și să vezi întâmplare! Într-una dintre dimineți, când băiețelul din povestea noastră s-a trezit, culorile dispăruseră și toată lumea era în alb și negru. Florile, soarele, semaforul, clădirile, toate păreau acum pictate în non-culori. Inițial a crezut că visează. S-a dus și s-a spălat pe față, dar lumea din jur a rămas monocromă. A mers apoi la bunica să o întrebe dacă vede culorile și nici ea nu le mai sesiza. A dat vina pe ochelarii ei sau vârstă și a fugit să-și întâlnească prietenii pentru a-și confirma nălucirile. Afară era haos. Lumea alerga panicată, mașinile se tamponau prin intersecții pentru că semafoarele erau greu de interpretat (*), câinii nu mai nimereau tufișurile, ...
Citește mai mult »

Educație sau dresură?

Mă uit în jurul meu și văd că există mentalitatea conform căreia copiii sunt un fel de căței ușor de dresat în a face aport sau a sta frumos în lesă. Realitatea este că dacă îți dorești cu adevărat, poți dresa și un copil, dar beneficiile acestui tip de instruire sunt puține și vin la pachet cu un potențial dezechilibru emoțional. Devenirea umană este mai mult decât abilitatea de a respecta niște instrucțiuni. Fiecare dintre noi vine cu un bagaj genetic extrem de stabil care ne limitează, dar și cu o zonă flexibilă, capabilă de progres, care ne extinde aria de posibilități. Știu că individul “autosuficient” poate și știe orice, dar firea omului rămâne cum o știm, doar năravul poate fi cizelat. Pentru a înțelege mai clar diferențele între cele două tipuri de intervenții, las mai jos o analiză comparativă între educație și dresaj. În primul rând, educația este un demers cu bătaie lungă, variabilă de la individ la individ. Pentru că fiecare interiorizează normele conform propriului “calendar”. Nu există oricum termen limită sau final, fiecare obiectiv atins poate da ...
Citește mai mult »

Câteva întrebări cu răspunsuri incomode

Dacă v-aș invita la proteste pe tema educației? Care pare iremediabil defectă, bazată pe norocul copiilor și nu pe o strategie națională? Pentru că este o loterie a avea profesori buni chiar și în școli de renume, a nu-ți cădea tavanul în cap sau a nu-i veni idei te miri cui să schimbe procedurile de examinare cu două luni înaintea Bacalaureatului. Loterie care a construit o industrie nedreaptă a meditațiilor, șansele egale la educație devenind nu o utopie, ci o glumă proastă. Cel mai probabil aș participa eu și două-trei colege de liceu sau facultate. Ceilalți s-ar uita la noi ca la Circul Globus. Educația ca subiect public este interesantă pe bloguri de prințese. Îndividual fiecare se descurcă: plătește școli private sau și meditatori, găsește o sursă de influență, fentează sistemul pentru binele odraslei. Dacă v-aș invita să nu mai dați șpagă, indiferent de context sau de loc: spital, școală, administrație publică, poliție? Cel mai probabil veți spune că e ok, oricum nu dați. Și la prima întâmplare care vă scoate din zona de confort, scoateți și portofelul ca să ...
Citește mai mult »

Maturitatea chiar este o capcană

Trăim copilăria cu dorința de a fi mari, iar când devenim adulți am da orice să derulăm filmul înapoi. Fetele poartă tocurile mamelor, băieții se prefac că fumează pe ascuns. Adolescenții chiar experimentează vestimentar și comportamental papuci de oameni mari. Este firea omului. Dacă suntem scunzi, vrem să fim înalți. Suntem brunete, ne vopsim părul cu roșu. Avem pistrui, îi acoperim cu glet. Nu avem, îi desenăm cu creionul. Stăm bine cu banii, tânjim după liberatea deciziei. Suntem într-o relație, ar fi mai bine fără. Dar treaba asta cu maturitatea chiar e o capcană, una nasoală. La început vin încet, aproape insesizabil, tot soiul de belele. Și pare normal, și avem putere, motivație, știință să le abordăm. Planificăm cariera, strecurăm decizii personale la timpul oportun, bugetăm, plănuim, refacem calcule și proiecte. Apoi apar etape tot mai complicate, ca într-un joc de strategie pe Nintendo. Personaje tot mai greu de doborât, întâmplări la care nici în cele mai negre coșmaruri nu le-ai întâlnit, obstacole care vin de nicăieri. Ce să mai planifici? Te pui pe metereze cu haștag rezist. ...
Citește mai mult »