Am inventat un nou tip de (pseudo)educaţie

De-a lungul istoriei, educația a trecut prin schimbări radicale, sincronizate cu dinamica socială şi cu viziunea faţă de viitor. Au existat practici exotice, care n-au trecut testul timpului, unele chiar barbare, dar și obiceiuri devenite acum clasice sau la care tindem să revenim. În prezent, deși asistăm la un adevărat asalt informațional în sfera educației, mai ales a parentingului, cum îi spune mai nou celei de acasă, lucrurile o cam iau în sens invers: şcoala a devenit mai degrabă un instrument desenat conform nevoilor actuale ale maselor de indivizi şi nu a unui ideal spre care se tinde, a unor previziuni privitoare la viitor. Iar abordările exotice nu au dispărut, din contră. Apar tot soiul de noi “educaţii” patentate doar prin numarul de cititori ai unor autori care n-au apucat să implementeze în masă, ori măcar în casă, rodul imaginaţiei lor bogate. Aşa că m-am gândit: de ce nu aş inventa şi eu un tip de educaţie? Pseudo, de fapt, ca toate astea apărute ca ciupercile după ploaie. Bine, mă descalifică faptul că eu am studiat formal subiectul ...
Citește mai mult »

La mulți ani tuturor celor care poartă acest nume!

De trei zile s-a dezlănțuit Iadul! Că sună ceasul la 5,45 e ok, face parte din fișa postului. Treaba urâtă este că trebuie să dau jos din pat două bucăți băieți: unul care face 17 ani mâine-poimâine și altul care face 7 la vară. Și deja forța nu mai e cu mine, amenințările se dovedesc a fi nefuncționale, iar orice încercare de a proceda cu blândețe conform noii ordini în educație, hilare. Bunica din partea lui tata a făcut patru clase și povestea cât de tare îi plăcea școala și cât a suferit când a fost nevoită să o abandoneze. Cum să le explici unor copii crescuți în puf că pentru unii educația formală este un lux inaccesibil? Astăzi a fost apogeul. Mi-a luat 15 minute să-l trezesc pe cel mare și 10 la cel mic. Am crezut că turbez! Evident că s-a lăsat cu întârzieri. Liceanul nu este pe tura mea de transport, așa că am coborât precipitat din mașină piticul și am purces la a tăia în fugă ceața deasă până la poarta școlii. N-am abandonat însă ritualul ...
Citește mai mult »

Episodul 2: Extazul

Când plecăm la drum cu opriri de o noapte, avem întotdeauna o geantă cu cele trebuincioase pe care o luăm cu noi în camera de hotel. De data asta a trebuit să cărăm după noi într-un du-te – vino enervant toate trollerele, sacoșele suplimentare, plus scaunul de mașină. Data viitoare sigur voi face bagaje în stil minimalist! Cu acestă introducere făcută, vă invit la un efort de imaginație: după ce ne-am certat la telefon obsesiv, am cărat de catrafuse cu diverse halte, am așteptat la hotel o mașină care nu avea cum să vină și am mers înghesuiți o bună parte din drum ca în 168 la oră de vârf, închipuiți-ne ajungând noaptea la destinația finală. Moralul – sub nivelul mării, foame aprigă, sămânţa de arţag gata să încolţească. Şi intrăm în recepţia hotelului unde primul lucru de care am dat cu ochii a fost o sobă decorată cu îngeri, care trimitea spre noi o căldură plăcută. Şi o canapea roşie de catifea pe care mi-aş fi întins oasele cotonogite de sacoşe. Şi o domnişoară care ne-a ...
Citește mai mult »

Episodul 1: Agonia

După cum vă spuneam, am intrat în anul nou cu pregătiri pentru prima vacanţă: o destinaţie din Austria potrivită pentru a iniţia copilul cel mic în ale sportului pe skiuri şi pentru a-l pune în mişcare şi pe cel mare, care a început la o vârstă mai fragedă să frecventeze pârtiile. Pe numele ei Zell am See, pare un loc frumos atât vara cât şi iarna, atât pentru cei cu copii cât şi pentru tineri liberi şi frumoşi, atât pentru cei cu bani cât şi pentru cei care au mai puţini bani, dar tot au ceva, că nu-i chiar ieftină 🙂 Şi da, se ajunge şi cu maşina, dar şi cu avionul, însă cititorii vechi ştiu deja că preferăm vacanţele pe patru roţi. Am pornit la drum ca de fiecare dată cu portbagajul burduşit de bagaje, ochii cârpiţi de somn, mâncare şi cafea la sufertaş/ cutie. Mi s-a reproşat că nu sunt o mamă responsabilă care să facă chiftele şi şniţele, că aşa se mănâncă în maşină, mă gândesc deci ca data viitoare să înlocuiesc cofeina cu ...
Citește mai mult »

O vacanță între agonie și extaz

În preajma Revelionului ne-a (*) venit ideea de a pleca rapid într-o vacanță. Așa facem noi, ne gândim și răzgândim până în ultimul moment, majoritatea ieșirilor fiind planificate în scurt, dar temeinic. Project Managerul nostru a găsit din nou un loc minunat, a mers cu mașina în service pentru a o pregăti de drum lung, iar eu am purces la a face bagaje. Destinația: o stațiune de ski din Austria, cu opriri în Viena la dus și la întors. A urmat o buclă în timp de tip râsu’ – plânsu’ care mi-a confirmat temerile: ne plângem de instituțiile statului, dar corporațiile care ne păstoresc banii sau ne vând mașinile sunt cu mult mai dezorganizate și dezinteresate de soarta clienților decât de putem închipui. Ne vând broșuri scumpe în loc de servicii, rezultate ale imaginației lor utopice, dar dacă ai ghinionul să fii tocmai tu acela care zgârie poleiala, te arzi rău de tot. Pe scurt, la 80 de km de Viena mașina noastră, un BMW X5, a refuzat să mai coopereze, afișând o eroare pe panoul de bord. ...
Citește mai mult »

Revelionul perfect

Sfârșitul de an m-a prins la mine acasă. M-am îmbrăcat frumos și am pus patru farfurii pe masă, după cum mi-a ieșit numărătoarea comesenilor. Cristi a părăsit de mult cuibul, își petrece noaptea dintre ani cu prietenii, rămăsesem noi trei și un bunic. Am decretat că e cam trist, dar sigur vor veni și vremuri mai grele. Așa că nu-i loc încă de gânduri negre și melancolii. Jumătate de oră mai târziu aveam casa plină de copii. Au venit și niște vecini, rămași pe acasă și ei. 2020 m-a prins oricum, numai tristă nu. Multă vreme am așteptat Revelionul perfect. În care toate să meargă ca unse, cu organizare brici, oameni care să nu mă calce pe bătături, mâncare minunată și muzică pe placul meu. Pe bune dacă a fost vreunul! Când am ieșit din casă, am dat peste comeseni gata doborâți de alcool, iar ideile lor creative s-au cam contrat cu nevoia mea de Zen. Am fost fugăriți de petarde, am ascultat dizeuze afoane cu repertoriu ucigător de creieri și sonorizarea de tip moartea urechilor, am ...
Citește mai mult »

Recapitularea sfârșitului de an

Am scris mult și în acest an. Nu-l pot încheia așadar fără să vă amintesc care au fost cele mai citite texte ale mele. S-au potrivit bine, sunt reprezentative pentru experiențele avute, deci se pun și ca un soi de retrospectivă a lui 2019. Mulțumesc din inimă tuturor celor care au poposit pe blogul meu, mi-au apreciat postările în Social Media și au dat mai departe mostrele mele de viață, înțelepciune sau umor. Nu (mai) aud prea multe complimente, dar fiecare like sau share este pentru mine cel mai grozav pe care l-aș putea primi. Și sunt extrem de recunoscătoare celor care îmi oferă timpul și aprecierea lor. Așadar așezați-vă confortabil cu o cană de ceai/ cafea/ vin fiert și luați aminte la top 3 texte din acest an după numărul de vizualizări: Cel despre primul job al lui Cristi. Nu aveți idee cât de multe s-au schimbat de când l-am scris, 2019 a fost pentru el cât cinci pentru alții prin corporații. Își va aduce aminte o viață de toate câte a văzut acum și de modelele ...
Citește mai mult »

Jonglând printre farfurii

Tocmai ce a trecut primul Crăciun în care nu am cumpărat brad, pentru că a apărut ca prin minune. Primul îl care am crezut că ne mutăm, nu primim cadouri, judecând după volumul pachetelor. Primul în care am renunțat la a găti un fel de mâncare în speranța că-mi va fi mai ușor în campionatul de gătit. Și da, chiar a fost, este primul de când sunt mamă care m-a prins cu unghiile frumos colorate. Minunea a durat puțin din cauza unui accident casnic, dar tot se pune. Și primul fără tata. Fără să-i pun cadou sub brad și să-l văd pe unul dintre băieți mergând bucuros și emoționat să-i anunțe venirea Moșului. Nu cred că au fost multe în care să nu-l am aproape. Îmi amintesc doar unul, trist și el, petrecut în Olanda. În 2017 i-am luat o pijama roșie cu reni. Tot anul următor m-am străduit să-i explic că este a lui – avea convingerea fermă că trebuie dusă altcuiva. Pentru că dorința lui de a o livra devenea uneori obsesivă și periculoasă, am ascuns-o ...
Citește mai mult »

Cadoul meu de Crăciun

Am tras cu ochiul și știu că Moșul îmi aduce și anul acesta daruri grozave. Mai bună și cuminte ca mine nu găsește oricum la categoria mea de vârstă, deși nu mă crede când spun asta! 🙂 Dar aseară am primit deja în avanpremieră cadoul suprem. Și au reușit să mi-l ofere copiii. Știți probabil că Cezar este mare fan 5Gang, am fost până la Craiova să-i vedem live, vânăm merch-urile ca pe comori, le știm versurile mai abitir ca pe propriile noastre nume. Ei bine, Cristi l-a dus la avanpremiera filmului lor, Un altfel de Crăciun, unde i-a văzut în carne și oase pe cei cinci protagoniști. Nu filmul sau faptul că a venit de acolo cu un afiș uriaș semnat de idolii lui sunt cadoul meu. Este ceva mult mai mult de atât. Copiii mei nu prea apucă să fie frați. Diferența de vârstă îi împiedică logistic să petreacă timp împreună. Plecăm dimineața și ne reunim seara târziu, când abia dacă avem timp să mâncăm și să ne rezumam ziua. Rareori apucă să-și petreacă vreme doar ei, astfel ...
Citește mai mult »

Când începe educaţia?

În ţările civilizate se vorbeşte tot mai mult despre educaţia timpurie, adică cea care începe tot mai aproape de momentul naşterii. Acolo există instituţii formale în care copiii sunt aduşi precoce pentru că mamele sunt considerate o sursă de creştere economică, nu doar creatoare de viaţă a unor noi surse de creştere economică. La noi creşele sunt încă prea puţine şi oricum au ca scop primordial îngrijirea copiilor, nu neapărat educaţia lor. Copiii sunt hrăniţi, le sunt schimbate scutecele și sunt păziți de rele (asta dacă nu-i chinuie vreo descreierată, cum am văzut cam des prin presă în ultimul timp). Discuția este foarte nuanțată: întotdeauna un mediu familial va fi prielnic dezvoltării armonioase a copilului, dar nu multe mame își doresc sau pot să-și intrerupă/ abandoneze cariera pentru a crește copiii. Vârsta bunicilor crește constant, astfel încât ei au nevoie la rândul lor de îngrijire și asistență, bonele sunt puține și oricum costurile tind să devină prohibitive când vorbim despre unele cu adevărat calificate. Educația timpurie instituționalizată rămâne așadar o soluție viabilă și înțeleaptă din punct de vedere ...
Citește mai mult »