Lecția medaliei de bronz furate

De mult n-a mai fost gimnastica românească pe fluxurile de știri internaționale. Și am reușit zilele acestea să ieșim în evidență, din păcate nu prin performanțele incontestabile de pe podium, ci cu revendicarea unei medalii de bronz pierdute. Sau necâștigate – la ora la care scriu, nu s-a făcut încă lumină asupra acestei situații. Probabil că ați aflat despre cazul Sabrinei Voinea. Sportiva noastră, prin vocea mamei sale, care îi este și antrenoare, susține că a fost depunctată pe nedrept, pierzând astfel bronzul olimpic. Care înaintea sa a fost pierdut de încă o româncă, din cauza unei contestații câștigată de o gimnastă din SUA. Situația este anapoda cap-coadă, o încurcătură în care oricum o dai, toată lumea pierde. Fie medalia în sine, fie simbolul ei, pentru că oricum experiența de pe podium nu poate fi simulată. În ciuda faptului că mi s-a părut cam multă isterie în reacții și discursuri, consider că a-ți cere drepturile sau lămuriri, analize în plus, reprezintă un gest normal, benefic, moral. A sta cuminte în banca ta predispune la eventuale abuzuri, deci aplaud ...
Citește mai mult »

Monstrulețul mâncător de chef

A venit timpul pentru o nouă poveste, mulțumiri copiilor mei pentru inspirație și ajutor! Nu a fost întotdeauna un monstru. A apărut în casă ca o jucărie drăguță de pluș. Dar timpul și cățelul n-au fost prea blânzi, așa că la un moment dat a început să piardă din umplutură și să arate ciudat. S-a murdărit. Ba chiar mirosea destul de rău. Atunci s-au ivit și problemele. Primul semnal de alarmă a fost tras la teme. Știți ce greu vine cheful copiilor de stat la biroul de lucru? De scos cărți și caiete, de pregătit stiloul? Tare anevoios apărea și dispărea imediat, ca într-un vortex ciudat, rapid. Apoi s-a risipit cheful de strâns jucăriile. Imediat ce se puneau piticii casei pe treaba, deveneau brusc neputincioși. Mai grav a fost când i-a părăsit total cheful de joacă. Apoi cel de râs. De mâncat, mai ales legume verzi. Ba chiar și de somn. Ceva grav se întâmpla. Iar copiii voiau să dibuiască rapid vinovatul, până când nu dispărea și cheful de investigații. S-au pus la pândă să vadă ce se întâmplă. Iar ...
Citește mai mult »

Nisa, perla coroanei

Episodul de astăzi, ultimul din foiletonul acestei vacanțe, s-a petrecut pe Riviera franceză, la Nisa. Care este exact așa cum mi-o închipuiam, azurie, luxoasă, cosmopolită. Am stat aici la hotelul simbol al locurilor, care are îndepărtate origini românești, Le Negresco, iar asta a făcut ca experiența noastră să fie una cu adevărat specială. Când am ajuns, Nisa era pregătită pentru ultimile etape ale Turului Franței. Ceva străzi închise, multe tribune pentru spectatori montate, o mulțime de pergole și steaguri galbene concurând cu soarele. Chiar și celebrele scaune albastre, specifice locului, au primit actualizări, fiind asortate după cum se vede mai sus cu evenimentul sportiv. Dacă la Sanremo te simți într-un loc familiar, la Nisa a fost ca și cum m-a aruncat cineva într-o mare de tineri agitați. Ce mi-a plăcut? Hotelul Le Negresco este o experiență în sine. Îl știam din documentare, dar nu am realizat cât este de adulat până nu am stat acolo. Pare cea mai fotografiată zonă a Nisei, iar lupta oamenilor de la pază de a ține departe vânătorii de fotografii cu interioarele, o constantă. Holurile sunt înțesate cu ...
Citește mai mult »

Sanremo – un loc ca un festival

N-am terminat cu bagajele, deci continuăm foiletonul vacanței. Din capitala Toscanei ne-am mutat (cu urticarie cu tot) pe riviera italiană, la Sanremo. Pentru mine Sanremo era locul intangibil din copilărie, unde se cânta frumos, în ținute strălucitoare. În drumul spre hotel mă gândeam că Valentina cea de șase ani, care privea la televizorul alb-negru unul dintre puținele lucruri occidentale și opulente care contrasta strident cu osanalele ridicate conducătorului nostru iubit, nu și-a închipuit niciodată că va ajunge în locul acela de vis. Iar Valentina de acum se aștepta la o destinație puțin prăfuită și încremenită în timp. Ne mai înșelăm și noi! 😀 Sanremo este viu, proaspăt, strălucitor, opulent pe alocuri, primitor. Italienii reușesc să scaleze în timp lucrurile bune, astfel încât multe dintre piesele care se aud azi la radio sunt lansate în edițiile recente ale festivalului la care mă uitam cu jind în copilărie. Și tânăr. Media de vârstă de pe plajă era mult mai mică decât mă așteptam, amalgamul de oameni fiind alcătuit deopotrivă din bunici, părinți și nepoți. Ce mi-a plăcut? Tocmai această amestecătură de nou și ...
Citește mai mult »

Foiletonul vacanței, primul episod: Florența

Sunt proaspăt întoarsă din vacanță și, conform obiceiului, am tratat deja un animal din dotare de pneumonie (motanului nostru nu-i face bine la plămâni canicula), am reușit să despachetez 90% dintre bagaje și să procesez 50% din cantitatea de rufe murdare. Așa că mă pun pe povestit, să am o scuză pentru lipsa de timp alocată restului de procente. Și de această dată vacanța a avut trei episoade, primul (ca și cel secund, de altfel) fiind italian. Pentru că Italia este întotdeauna o idee bună. Un altul fiind francez azuriu, cu multe fonfleuri și artă cât cuprinde. După Puglia, de anul trecut, de această dată am mers în Toscana, pe care am frecventat-o și cu alte ocazii, fără să ajungem totuși în capitala sa, Florența. N-am să vă dau detalii de ghid turistic. Pentru mine vacanțele sunt altceva decât a bifa bezmetic toate obiectivele din zonă. Sunt relaxare, încercare de a înțelege cultura locală, inclusiv cea gastronomică și plimbare. (Și shopping.) Florența este genul de oraș pe care dacă-l iei la pas în mod aleator, găsești la orice colț ceva ...
Citește mai mult »

Dezorientarea profesională a începutului de carieră

Statisticile din piața muncii zic că tinerii din ziua de azi își schimbă jobul prea repede, timpul mediu petrecut într-o firmă fiind 4 luni. Schimbă și domeniul de lucru totodată, iar treaba asta a fost denumită de specialiști dezorientare profesională. Realitatea este că și tinerii de ieri au fost tot dezorientați, singura diferență fiind că în prezent există mult mai multe domenii în care își permit să experimenteze. Au apărut și alte cauze ale inadaptării celor abia intrați în câmpul muncii față de cele din trecut, când proaspeții absolvenți pur și simplu își căutau calea prin clasica metodă încercare și eroare. În primul rând avem ruptura tot mai serioasă dintre școală și realitatea economică. Practic elevii de azi învață mai multe ca noi, dar paradoxal știu mai puține. Și în ciuda materiilor școlare care ar trebui să-i dezvolte personal și social, tot au lacune mari în zona de soft skills și valori sociale. Apoi este noul parenting care îi protejează excesiv. Știu și eu cum este: atunci când te-ai luptat cu multe nedreptăți, frustrări, oameni dificili în carieră, vrei ...
Citește mai mult »

Tinerii din ziua de azi

Scriu proaspăt întoarsă de la ceremonia de absolvire a copilului mare. Au sărbătorit cu stil, pe scena cea mare a Teatrului Național. Petrecerea continuă seara, la un restaurant de lux. Și-au organizat singuri festivitățile, care au fost bine puse la punct, fără sincope sau erori. Pentru că aceștia sunt tinerii de azi: țintesc sus și își ating obiectivele orice ar fi. Știu asta, pentru că am și eu unul aproape. Învață, muncește, speră și reușește. Face mult mai multe și mai bine decât am fi reușit noi, la vârsta lui. Este foarte ancorat în realitate, își analizează bine oportunitățile și pașii de urmat, se mobilizează orice ar fi și duce la capăt ceea ce își propune. Jumătate de viață am auzit despre generația mea că ar fi una de sacrificiu. Ce-i drept tinerețea noastră a stat sub semnul incertitudinii economice, a oportunităților de carieră prost plătite, a chinului perpetuu. Și deseori ni se pare că sacrificiile noastre au fost în zadar. De aceea atunci când copilul cel mare ne-a comunicat că vrea să-și facă studiile superioare acasă, în ciuda ...
Citește mai mult »

Totul e bine când se termină cu bine

Copilul cel mic a încheiat vineri ciclul primar. Cel mare termină la sfârșitul lunii facultatea. Despre studiile superioare spun deocamdată doar că lucrurile par ceva mai ușoare în zilele noastre. Anii de alfabetizare însă sunt mult mai complicați și grei decât îmi aminteam. Am povestit cu tristețe, la un moment dat, că grădinița a fost un eșec răsunător. Se tot vorbește acum despre educația timpurie obligatorie, dar sistemul nu se descurcă prea bine nici cu copii mai mărișori. Și fie vorba între noi, nici școala nu se arăta altfel. Pesimismul meu pornind încă de la Ziua Porților Deschise organizată de instituția aleasă, când copilul a refuzat total să intre și să cunoască locurile și oamenii. Au existat și semne bune. Pe la mijlocul lunii iunie, când ne pregăteam de serbarea de finalul grupei mari, am primit un mesaj care mă invita la prima ședință cu părinții de la școală. Pentru o persoană anxioasă ca mine, a fost foarte util să aflu cu mult timp înainte ce ne așteaptă, detalii despre uniformă, necesar de rechizite, proceduri.  În plus am fost ...
Citește mai mult »

Un involuntar experiment social

Săptămâna trecută am mers la coafor punând astfel cap unui lung și involuntar experiment social. Aveam de mult dilema părului alb și recunosc că tot nu m-am lămurit de ce trezește atâtea reacții de respingere, întrucât încărunțirea este o chestiune deopotrivă naturală și inevitabilă. Am cerut părerile altora, am încercat numeroase introspecții, nu pot concluziona decât că singurul lucru nesuferit la firele albe este textura lor diferită, ceea ce le dă un oarecare aspect agresiv. Dar să vă spun cu experimentul: Timp de aproape un an nu am trecut pragul hairstylistului, ceea ce a lăsat la iveală splendoarea părului meu natural. Cel brunet, încărunțit și intens rărit de vopsitul agresiv din toți acești ani. Acesta fiind și motivul, căderea și ruperea sa excesivă. Cum a decurs reacția celor din jur? În primele patru-cinci luni situația s-a prezentat bine. Șuvițele făcute de mâna omului cu cele date de mama natură s-au camuflat reciproc. Coafura a rezistat. A urmat perioada de iarnă în care părul a fost mai tot timpul acoperit în situații sociale. “Problemele” au început prin martie. Oamenii din jurul meu ...
Citește mai mult »

Și au trăit fericiți până la următorul divorț

Presa de cancan vorbește deja despre un nou divorț al divei supreme Jennifer Lopez. Căsătorită de curând cu fostul său logodnic din tinerețe, actorul Ben Affleck, pare că și de data aceasta a tras un loz necâștigător. Pare a fi blestemul starurilor. Frumoase, cu succes global, colecție de Birkin-uri, bani cât pentru zece generații, dar incapabile să-l găsească pe prințul care să le stea alături până la adânci bătrâneți. Asta ca să nu intru și în alte analize despre alegerile sale culinare îndoielnice, de tip ciorba reîncălzită. Că la cât e lumea asta de mare, fix pe ăla de o lăsă în tinerețe, bea de stinge și se uită cu ochi galeși la fosta nevastă l-a găsit a patra oară să o ducă la altar. Când vezi de patru-cinci ori același scenariu, realizezi că unii oameni, mai ales cei faimoși, pierd simțul realității. Își închipuie că dacă organizează evenimente fastuoase, pozează frumos și apar prin presă cu titluri exacerbate care descriu relația perfectă, ei chiar se iubesc. Că dragostea se măsoară în numărul de camere al cuibului nou ...
Citește mai mult »