Despre beneficiile oferite angajaților

Constat cu mirare că multe companii consideră ca beneficii ale angajaților lucruri care par mai degrabă în avantajul lor ca angajatorilor. Nu scot acum Ză Book să lămuresc termenii ca la carte, pentru că se pare că DEX-ul explică la fix: un beneficiu este așadar un câștig, profit sau folos pe care-l are cineva din ceva. În cadru organizațional definiția se păstrează întocmai: pentru a oferi beneficii angajaților, trebuie ca aceștia să câștige ceva în plus față de salariu pentru munca lor, să aibă un avantaj, un profit față de angajator. Să luăm așadar laptopul sau telefonul mobil. Care sunt instrumente de lucru, iar avantajul mobilității angajaților este mai ales al companiei. Care ar fi “profitul” angajaților? Două griji în plus, ca să nu o mai pun și pe cea a monitorizării? Apoi mașina de serviciu. Adesea un instrument de marketing și optimizare a timpului de lucru, masina este un beneficiu doar atunci când poate fi folosită și în interes personal (drumul până acasă nu se pune, știți, da?). Dar și așa, dacă-i trimiți să spele limuzinele pe banii ...
Citește mai mult »

Parentingul este un perpetuu meme

Există numeroase glume pe tema părinţelii. Pe bună dreptate, a creşte copii este un carusel perpetuu de tip râsu’-pânsu’. Te întorci o clipită şi-ţi găseşti copilul desenat cu carioci permanente, lăsate la îndemâna lui într-o altă nefericită clipită, întrebi de cinci ori dacă îşi termină mâncarea din farfurie şi după ce ai debarasat-o se pune pe plâns de dorul bucății de pâine rămase, găseşti tot soiul de soluţii creative stupide, care, evident, dacă funcţionează şi copilul scapă teafăr, se cheamă atunci că sunt deştepte. Dacă cea mai importantă calitate a unui om este simţul umorului, în cazul unui părinte, se dovedeşte a fi salvator! Ieri copilul mic, că despre cel mare nu-mi mai permit să zic nimic, mă anunţă ca a venit cu nişte amici în curte. Este activitatea lui favorită, iar dacă la început mă întreba din timp dacă are voie, a urmat etapa în care mă chestiona cu toţi copiii ciorchine în fața ușii privindu-mă cu ochi de căţeluşi, acum mă informează sec după ce se instalează bine la joacă. Să nu cumva să apar ...
Citește mai mult »

Corpul femeii

Imediat după Revoluție, când focul revoltelor s-a atenuat, TVR, rămas fără uzualul program de live-uri, a început un maraton de filme clasice. A fost perioada în care performanța mea școlară a înregistrat cele mai mici cote, pentru că după 14 ani de sete cinematografică, în sfârșit aveam ce vedea. Și eram clasa a opta… Am savurat multe filme bune, comedii spumoase sau capodopere regizorale. Printre care o mediocritate (poate) căreia nu-i mai știu numele, dar care m-a marcat cel mai mult, fiind la vârsta la care începeam să-mi percep altfel corpul. Pe scurt, acțiunea se învârtea în jurul unei doamne de 40+, care încercând să-și recucerească soţul din braţele unei infame cu mult mai puţini boboci în buchetul vieţii, a purces la a-şi opera faţa şi corpul pentru a părea mai tânără. După multiple suferinţe (în anii aceia chirurgia plastică nu era chiar o chestie simplă, îmi închipui că acum există și opțiuni mai puțin traumatizante) şi-a dat seama că încercarile ei au fost oricum sortite eşecului. Cunoscând destul de bine femeile știu că motivul intervențiilor estetice are mai ...
Citește mai mult »

Discriminarea este doar pentru aleșii sorții

Nu știu dacă vă mai amintiți scandalul primăverii trecute, provocat de o mamă singură aflată în război cu un cinematograf bucureștean. A invocat arunci discriminarea: nu a avut acces la un pachet Family pentru că era singură cu copiii, divorțată fiind, iar refrenul “moarte pe rug netrebnicilor” și a găsit un neașteptat suport din partea tuturor, inclusiv al presei. Subiectul s-a viralizat rapid pentru că o mamă care-și crește singură copiii, merge la cinema și scrie pe blog, își găsește rapid suporteri online. Pe fondul discuțiilor aberante despre definirea familiei și a ceea ce este acceptat social și legal, oamenii educați care populează bula corporatistă au picat în păcatul de a crucifica în Social Media un brand pentru niște erori clare de comunicare, dar poate și din cauza unor frustrări personale neasumate ale respectivei mame singure. În același timp, în aceeași bulă, două nebune încearcau să ajute niște copii vulnerabili, dar oacheși. Și evident că nu-i nimic de viralizat în asta. Ce poate fi cool, cum te poți asocia cu niște copii bătuți de soartă, negricioși, murdari, ...
Citește mai mult »

Informarea și consultarea angajaților – necesitate sau obligație legală?

Unul dintre cele mai întâlnite reproșuri asupra managementului autohton, care sunt vărsate pe la interviuri, este lipsa de comunicare. Angajatorii au obsesia unei discreții absurde și a unei abordări de tipul “eu spun acum, tu execuți imediat”. Practic dispun tot soiul de noi responsabilități sau politici fără să considere oportun să-și implice și angajații în decizii care-i privesc. Ca la armată: ordinul se execută! Și în parenting există eroarea aceasta: “faci cum zic eu, că știu mai bine!” Și de regulă te prinzi tardiv cât de stupidă este abordarea în cauză. Practic oamenii nu sunt pioni pe tabla de șah a unui masterplan managerial sau educațional. Sunt personalități cu un cumul de nevoi, aspirații, dorințe, putințe. Au nevoie de predictibilitate și recunoaștere. Trebuie să fie împuterniciți cu propria lor devenire personală și profesională. Nu sunt teleghidați și nici responsivi asemeni unui robot. Au frici, întârzieri (deseori recuperabile) sau sclipiri. De aceea deciziile care-i privesc trebuie măcar comunicate optim, dacă nu și construite împreună cu ei. Una dintre modalitățile de motivare și fidelizare a angajaților este așadar o comunicare transparentă și ...
Citește mai mult »

Mai contează caracterul?

Educația zilelor noastre pare a fi orientată exclusiv spre confortul copiilor. Să învețe ușor, să nu resimtă frustrări, să fie tratați blând. Și preponderent spre latura cognitivă: să învețe precoce operații matematice, să compare algoritmi, să memoreze conținuturi. Dacă întrebi un părinte cum vede viitorul copilului său, vei afla că își dorește să fie sănătos și să aibă bani. Totuși, copilăria este singura perioadă în care putem “modela” reperele morale și de relaționare cu alții. Odată fixate în timp, aceste granițe devin aproape imposibil de elasticizat sau modificat. Cumva însă, în jungla urâtă în care trăim, acceptăm tacit copiilor noștri comportamente agresive sau imorale (furt, minciună) ca semne ale unei adaptări ulterioare. Este adevărat: societatea noastră este brambura. Suntem conduși de hoți, violența verbală a devenit normă, cea fizică pare tot mai aproape de acceptare. Dar un caracter puternic nu se demodează niciodată. Iar niște repere etice corecte ne salvează de multe belele, individual și social. Dincolo de note, puterea în grup sau tupeu, trebuie să stea corectitudinea, puterea de a munci susținut, toleranța. Dincolo de dreptul de a alege stă decența de ...
Citește mai mult »

O destinație turistică scoasă de la naftalină

Că tot am baia blocată de haine murdare și accesul prin casă îngreunat de valize goale, pare a fi cel mai bun moment să scriu! 🙂 Întrucât anul trecut am dezvoltat cu toții o dependență față de borșul lipovenesc de la Gura Portiței ne-am întors și anul acesta cu mic, cu mare și chef de relaxare în locul în care Delta Dunării stă față în față cu Marea Neagră. Așteptările privitoare la sejur au fost ponderate de prognoza meteo care ne-a amenințat cu ploi torențiale și vijelii. Motiv pentru care bagajele au fost pline de cizme de cauciuc, pelerine de ploaie, bluze fleece și sticle de vin. Ce să vă zic? De data asta n-a fost deloc bine și chiar nu putem da vina pe vreme! Care au fost primele semne că ceva s-a schimbat și nu în bine? – șoc și groază: lipsea tocmai vedeta meniului, borșul lipovenesc! – în cameră ne aștepta un puternic miros de naftalină, moartea moliilor și a pasiunii; – de la recepție ni s-au dat niște carduri cu care să achităm mesele, știu de pe la ...
Citește mai mult »

Ce jucăm în deplasare?

După cum am anunțat cu surle și trâmbițe zilele astea (ne) jucăm în deplasare, repetând ieșirea de anul trecut la Gura Portiței. Despre cum s-au schimbat lucrurile pe aici vă povestesc altă dată, acum las câteva dintre activitățile pe care le bifăm cu mari și mici, mai ales că vremea nu este tocmai cea ideală, dar nici detestabilă, fie vorba între noi. Cum ne umplem așadar timpul? Activitățile clasice sunt: 1. Pescuit aproape sportiv. Este amuzant, le iese băieților. 2. Plimbările. Sunt relaxante, mai ales pentru mine și bunicul patern. 3. Spânzurătoarea, X și O, Fazan, “Eu spun una, tu spui multe!”, distractive mai ales pentru Cezar. 4. Tiroliana cam prăpădită și trambulina, aflate tot în portofoliul mezinului. La categoria tehnică și modernism bifăm: 1. Jocuri de pe tabletă și telefon; 3. Ceva Nintendo Switch. La artă culinară nimic surprinzător: mult pește, iar în cazul meu mujdei de usturoi la toate felurile, mai am puțin și-l cer cu pai și umbreluță în pahar de cocktail. La improvizație avem un joc nou: Cezar desenează un animal, apoi completez perechea cu mama lui. În plus învățăm două limbi ...
Citește mai mult »

Introspecții

Vă zic, madlenele lui Proust sunt pistol cu apă. Ciorba mea de miel a fost anul acesta punctul de plecare al unor revelații teribile. Prima a fost textul precedent. A doua este chiar cel de azi. Ce să vă zic, a ieșit gustoasă judecând după rapiditatea cu care s-a golit oala. Și mirosea așa de bine că-mi venea și mie să dau gata o strachină mare cu mult leuștean proaspăt. Dar eu nu mănânc miel și până azi nici măcar nu am știut de ce. Exact acesta a fost semnalul introspecției reușite: îmi place, aș mânca, dar nu pot. Care-i baiul? Nu sunt vegană, deși carnea nu este prima mea alegere, uneori o mănânc cu poftă. Alteori o evit cu săptămânile. Dar niciodată miel. Am crezut că e mirosul, dar astăzi mi-am dat seama că nu. Mirosea demențial ciorba, chiar îmi ploua în gură! Apoi că e blana, mielul se curăță greu, deși în zilele noastre îl luăm gata de pus în oală, tot îmi este frică atunci când îl gătesc să nu rămână fire de lână. Dar ...
Citește mai mult »

Ciocniri, seducție și adaptare

Sărbătorile vin la pachet uneori cu obligația de a vizita familia. Pentru unii o plăcere, pentru alții un supliciu, întâlnirile acestea sunt adesea adevărate ciocniri între mentalități, comportamente, opțiuni diferite ale celor două sau mai multe tabere: născuți-crescuți vs. nou sosiți, bătrâni vs. tineri, femei vs. bărbați. Cel mai greu este întotdeauna pentru cei aflați în perioada de tatonare/ adaptare. Ca și la locul de muncă: ultimul sosit – primul prigonit. Ce trebuie să știți așadar când vă așezați la masa de sărbătoare pentru a vă fi mai ușor? 1. Care sunt liderii formali? Aceștia trebuie respectați default, dar importanța lor este minimă în sinergia relațiilor din grup. 2. Cine sunt liderii informali, adică acei șefi fără titulatură, dar a căror influență este covârșitoare? Aici nu mai este vorba doar de respect ci și de seducție, și nu la modul amoros, ci la modul formal, de apropiere interumană. 3. Care sunt valorile care guvernează grupul? Dacă este vorba despre bani, trebuie investit în niște cadouri de sosire scumpe, dacă este vorba despre statut, laudele ajută mult, unii oameni au nevoie ...
Citește mai mult »