Reconfigurarea traseului

Viața n-a fost tocmai o vizită într-un parc de distracții pentru mine. Și cea mai detestabilă parte atunci când suferi este că dacă nu ai destulă experiență de viață, găsești imediat pe cineva pe care să dai vina. Și cu cât necazurile sunt mai multe, cu atât se înmulțesc și vinovații. Pare o treabă eliberatoare să pasezi către alții responsabilitatea belelelor. Să te cerți. Să detești. Să cauți răzbunare. Asta fac aproape toți oamenii atunci când sunt supărați. De aceea sunt atâtea conflicte pe la locurile de muncă. De aceea nu există despărțiri civilizate. Sau vedem frați care ajung să nu se mai salute după o copilărie în care au împărțit bunele, relele, patul din dormitor, oala de ciorbă de pe aragaz și prosoapele din baie. Pentru că dacă ne este greu, căutăm pe cineva să-i pasăm bolovanul emoțional din cârcă. Dar vindecarea nu vine din conflict. Nici din răzbunare. Nici din ură. Și din ce stăm să le contorizăm, din atât belelele se înmulțesc. Binele vine din a înțelege. Comportamente, vorbe, reacții, alegeri. Iar a înțelege presupune, în ...
Citește mai mult »

Gena masochistă a românului

Primul lucru pe care îl remarci atunci când ieşi din România spre partea vestică a Europei este că lucrurile devin parcă mai uşoare. Traficul, procedurile, relaţionarea cu cei care se ocupă de chestii, totul intră într-un firesc care ne face să ne simţim mai relaxaţi. Orice activitate, cât de insignifiantă, devine naturală. De la a merge cu metroul, a realiza un itinerar mai scurt sau mai lung, a face o rezervare, a cumpăra ceva, a vizita un medic. Nu zic că în partea aceea a Europei merg câinii cu covrigi în coadă, dar trebuie să recunoaştem că lucrurile sunt mai simple, mai prietenoase. În România ne cam place să fim sodomizaţi. Orice instituţie a statului are cel puţin câteva elemente de procedură care trebuie să te scoată din minţi. Nici cele private nu stau mai bine, asta pentru ca rareori se găseşte câte un vizionar care să înţeleagă că ideea unui business nu este sa fie puţin mai bun ca o instituţie similară a statului român, ci să fie similar cu cele mai şmechere instituţii din lume. ...
Citește mai mult »

În numele iubirii

Fie vorba între noi, iubirea pare în zilele noastre cel mai mare scam. Pentru că fiind declarată prea des şi prea siropos, trăită prea intens şi prea lipsit de onestitate, a devenit mai degrabă un chin decât o binecuvântare. Dacă vorbim despre dragostea creştinească, să nu uităm că a existat un referendum care să încerce să reglementeze cine şi cum îşi întemeiază o familie. Căci aşa e iubirea: respectă litera legii şi iese la vot. Oricum, creștinii sunt iubibili doar dacă se îndrăgostesc de persoane de gen opus, dacă merg la biserică sau postesc. Tot e bine, cei de altă religie trec direct la capitolul urîbili! Vorbind acum despre iubirea parentală, să nu uităm că încă mai există generaţii crescute după dictonul: “unde dă mama, creşte!” Da, corecţiile fizice şi abuzurile verbale poate că dezvoltă depresia, anxietatea, stima de sine scăzută! N-avem idee ce nivel de toxicitate pot atinge uneori discursuri parentale izvorâte din dragoste pură! Cât control al vieții copiilor ajunși adulți poate genera grija de mamă/ tată. Sau câte critici absurde pot încăpea în relația ...
Citește mai mult »

Joaca de-a adulții

În ultima vreme văd reacții de oameni mari tot mai copilărești. Și mă gândesc că ar trebui să se facă niște studii, întrucât pare că atunci când copiii nu sunt lăsați să se joace pe săturate, intră în risc de a deveni adulți care o fac distructiv în momente nepotrivite. Sunt oameni mari care și-au asumat responsabilități de mici: și-au crescut frații, au fost suport emoțional pentru părinți sau mingi săltărețe în relații parentale cu probleme. Au simțit presiunea de a performa la școală sau la sportul preferat. Au încercat să fie perfecți pentru a nu suporta consecințele neatingerii unor standarde uriașe. Au făcut tot ce le-a stat în putință. Dar acum, când sunt mari și trebuie să se poarte ca adulții, redevin copiii aceia forțați să se maturizeze peste noapte. Fac crize de furie din întâmplări minore. Se joacă de-a relațiile sau de-a seducția. Cred despre ei că sunt responsabili, dar imaturitatea lor perpetuează comportamente abuzive. Manipulează, se prefac. Vorbesc mult și fără rost. Rănesc și cred că e justificat așa. Dau mereu vina pe alții, pentru ...
Citește mai mult »

Piatră, hârtie, foarfecă

În urmă cu niște ani am fost invitată, ca un consultant măiastru ce mă aflu, la o firmă care vindea piatră naturală. Și nu de orișice fel, ci din aceea de lux, pentru îmbuibați, cum ne place să spunem. Cea care o conducea era soția unui influent om politic, cunoscut pentru afacerile profitabile cu borduri, dar care din cauza schimbărilor petrecute la vot trecuse în opoziție și chiar în uitare. Evident că în contextul dat afacerile mergeau prost. M-am întâlnit atunci cu o parte din echipa managerială, în frunte cu șefa supremă. Și toți erau atât de cătrăniți de mă așteptam dintr-un moment în altul să apară și o colivă pe masa de protocol. Pe mine mă știți: văd lumină acolo unde alții zic că e beznă. Cumva apăsată de atmosfera de acolo, am încercat să arunc niște praf de optimism. Până la urmă în toate proiectele de consultanță, diagnoza cuprinde și analiza SWOT, adică se definesc clar punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și posibile amenințări. Aici vedeam fără să mai sap multe puncte tari: business-ul era poziționat corect, ...
Citește mai mult »

Care-i treaba cu marea demisiilor?

Este efervescență maximă prin presă și pe LinkedIn cu privire la “marea demisioneală” şi nu se putea să ratez tocmai eu subiectul. Plecată din America (ştim deja că toate crizele care se respectă pornesc de acolo), mișcarea demisiilor neamortizate (adică oamenii părăsesc locurile de muncă voluntar, fără a avea soluție de rezervă) era oricum previzibilă și cauzată de factori mult mai banali decât se discută. În general crizele de orice fel (economice, sociale, politice) generează schimbări în comportamentul oamenilor. Iar prezenta pandemie ne readuce aminte o realitate pe care pare că o uităm: pentru a supravieţui fizic oamenii zilelor noastre au nevoie de bani, iar pentru a-şi găsi echilibrul psihologic, de stabilitate. Nu degeaba nebunia a început în America, ţara care nu crede în protecţia socială asemeni UE şi are o legislaţie a muncii mai degrabă laxă. Acolo unde asigurarea de sănătate este inaccesibilă tuturor, iar orele suplimentare fără număr. Punând-o în context autohton şi uitându-mă la statisticile din presă, mi-am amintit despre un antreprenor foarte cunoscut de la noi, care ne-a explicat relaxat la o conferinţă ce bucurie financiară ...
Citește mai mult »

Povestea de seară: Campionii

Am scris această poveste la cererea copilului mic, care consideră că sunt prea puţine texte despre fotbal pe acest blog. Să restabilim echilibrul, deci: În fiecare an animalele din pădurea noastră organizează Campionatul Natural de Fotbal. Competiţie importantă şi impozantă, jucată de două decenii încoace, campionatul despre care vă povestesc acum are totuşi un mare defect: a fost câştigat mereu de aceeaşi echipă – cea a urşilor. Nimeni n-a reușit vreodată să-i învingă! Animalele pădurii au încercat din răsputeri să schimbe lucrurile şi au invitat echipe-vedetă de peste hotare. În urmă cu trei ani, cea a focilor, care s-a dovedit a avea un joc de cap spectaculos şi nişte abilităţi de dribling neaşteptate, a pierdut în ultimul minut de prelungiri! Au mai ajuns în finală lupii, apărători feroce ai porții, iepurii, recomandaţi de o viteză ameţitoare şi chiar broaştele ţestoase care nu stau prea bine la fizic, dar știu excelent cu strategia de joc. Nimeni altcineva nu a reuşit vreodată să ridice Cupa Campionatului Natural de Forbal, o minunăţie facută din aur şi plină de pietre preţioase. Anul acesta ...
Citește mai mult »

7 paşi către un feedback constructiv

Că suntem părinţi, profesori, manageri, colegi sau clienţi, una dintre abilităţile importante atunci când aparţinem unui grup social este acela de a putea critica fără a demola. Cu alte cuvinte, mai pompoase, a oferi un feedback constructiv, întrucât acesta reprezintă piatra de temelie a unui sistem performant. Ştim cu toţii cum se simte critica: o ofensă personală, incapacitatea celui care ne-o oferă de a înţelege care au fost obstacolele de întâmpinat, o nedreptate, un impediment în sine. Iar lauda ne împăunează, dar ajută doar cu un boost temporar al încrederii în sine. De aceea, pentru binele nostru personal şi al sistemelor sociale în care activăm este importantă retroacţiunea, conexiunea inversă prin care primim informaţii reale, obiective cu privire la ceea ce producem. Care sunt aşadar cei 7 paşi către un feedback constructiv? Analiza de oportunitate. Vorbele mele chiar ajută pe cel/ cea care le va primi sau este doar nevoia mea de a mă exprima? De multe ori oferim feedback doar de dragul de a simţi că suntem utili, importanţi, dar demersul nostru se dovedeşte a fi inutil şi ...
Citește mai mult »

Viața la punctul optim

Nu este prima dată când amintesc despre optimum motivațional, un concept deja încetăţenit în psihologia performanţei, care înseamnă un punct de echilibru între dificultatea sarcinii și nivelul resurselor mobilizate pentru a o duce la capăt. Astfel, dacă misiunea este percepută ca fiind prea ușoară, apare submotivarea: nu reuşim să mobilizăm suficiente resurse fizice şi psihologice, deci apare eşecul. Dacă este văzută, dimpotrivă, ca fiind prea dificilă, apare supramotivarea. Adică mobilizăm prea multe resurse, riscând astfel să devenim dezorganizaţi, să obosim prematur, să apară blocaje. Ce-i mult nu-i bun, spune românul. Iar ce-i prea puţin nu-i suficient. Iată că în lipsa unui nivel optim al motivaţiei, performanţa devine improbabilă. Dar oare doar motivaţia trebuie să-şi găsească balansul? Sau putem etrapola optimum ei la toate laturile vieţii noastre personale şi profesionale? E clar că există un punct de echilibru în orice. Dacă mâncăm prea puţin, suntem flămânzi, nu ne putem concentra, apar dezechilibre în organism, apoi până la boală pasul e mic. Prea mult? Ne îngrăşăm şi tot la medic riscăm să ajungem. Oamenii aceia bine îmbrăcaţi au găsit, de asemenea, ...
Citește mai mult »

19

A sosit pe lume când a vrut, cu întârziere. Trei ani i-am aşteptat vestea, apoi travaliul a fost şi el de aproape o zi. Doctorii spun ca ar fi venit mai devreme cu trei săptămâni, dar la cât măsura, dacă ar fi mai stat, ar fi ieşit direct pe picioarele lui. Prima amintire cu el este minunată: după un chin fizic serios, după multă frică şi durere, mi s-a pus în braţe un bebeluş minunat, blond şi curat, care mi-a adus calmul perfect. Şi acum în momentele mele grele, îmi este uneori suficient să-l văd şi mi se pun toate gândurile în ordinea cuvenită. Cred ca avea puţin peste un an când i-am descoperit determinarea. Apartamentul în care a crescut deţinea, în mod surprinzător şi deloc prietenos, o treaptă care ne ducea în baie. Abia învăţase să meargă şi cucerirea acelui vârf părea misiune imposibilă. Într-o zi, iesind din bucătărie, l-am văzut concentrat, ţinându-se de tocul uşii cu ambele mâini, încercând să urce acolo unde ştia că nu poate. A repetat urcatul şi coborâtul până când i-a ...
Citește mai mult »