Dezorientarea profesională a începutului de carieră

Statisticile din piața muncii zic că tinerii din ziua de azi își schimbă jobul prea repede, timpul mediu petrecut într-o firmă fiind 4 luni. Schimbă și domeniul de lucru totodată, iar treaba asta a fost denumită de specialiști dezorientare profesională. Realitatea este că și tinerii de ieri au fost tot dezorientați, singura diferență fiind că în prezent există mult mai multe domenii în care își permit să experimenteze. Au apărut și alte cauze ale inadaptării celor abia intrați în câmpul muncii față de cele din trecut, când proaspeții absolvenți pur și simplu își căutau calea prin clasica metodă încercare și eroare. În primul rând avem ruptura tot mai serioasă dintre școală și realitatea economică. Practic elevii de azi învață mai multe ca noi, dar paradoxal știu mai puține. Și în ciuda materiilor școlare care ar trebui să-i dezvolte personal și social, tot au lacune mari în zona de soft skills și valori sociale. Apoi este noul parenting care îi protejează excesiv. Știu și eu cum este: atunci când te-ai luptat cu multe nedreptăți, frustrări, oameni dificili în carieră, vrei ...
Citește mai mult »

Tinerii din ziua de azi

Scriu proaspăt întoarsă de la ceremonia de absolvire a copilului mare. Au sărbătorit cu stil, pe scena cea mare a Teatrului Național. Petrecerea continuă seara, la un restaurant de lux. Și-au organizat singuri festivitățile, care au fost bine puse la punct, fără sincope sau erori. Pentru că aceștia sunt tinerii de azi: țintesc sus și își ating obiectivele orice ar fi. Știu asta, pentru că am și eu unul aproape. Învață, muncește, speră și reușește. Face mult mai multe și mai bine decât am fi reușit noi, la vârsta lui. Este foarte ancorat în realitate, își analizează bine oportunitățile și pașii de urmat, se mobilizează orice ar fi și duce la capăt ceea ce își propune. Jumătate de viață am auzit despre generația mea că ar fi una de sacrificiu. Ce-i drept tinerețea noastră a stat sub semnul incertitudinii economice, a oportunităților de carieră prost plătite, a chinului perpetuu. Și deseori ni se pare că sacrificiile noastre au fost în zadar. De aceea atunci când copilul cel mare ne-a comunicat că vrea să-și facă studiile superioare acasă, în ciuda ...
Citește mai mult »

Totul e bine când se termină cu bine

Copilul cel mic a încheiat vineri ciclul primar. Cel mare termină la sfârșitul lunii facultatea. Despre studiile superioare spun deocamdată doar că lucrurile par ceva mai ușoare în zilele noastre. Anii de alfabetizare însă sunt mult mai complicați și grei decât îmi aminteam. Am povestit cu tristețe, la un moment dat, că grădinița a fost un eșec răsunător. Se tot vorbește acum despre educația timpurie obligatorie, dar sistemul nu se descurcă prea bine nici cu copii mai mărișori. Și fie vorba între noi, nici școala nu se arăta altfel. Pesimismul meu pornind încă de la Ziua Porților Deschise organizată de instituția aleasă, când copilul a refuzat total să intre și să cunoască locurile și oamenii. Au existat și semne bune. Pe la mijlocul lunii iunie, când ne pregăteam de serbarea de finalul grupei mari, am primit un mesaj care mă invita la prima ședință cu părinții de la școală. Pentru o persoană anxioasă ca mine, a fost foarte util să aflu cu mult timp înainte ce ne așteaptă, detalii despre uniformă, necesar de rechizite, proceduri.  În plus am fost ...
Citește mai mult »

Un involuntar experiment social

Săptămâna trecută am mers la coafor punând astfel cap unui lung și involuntar experiment social. Aveam de mult dilema părului alb și recunosc că tot nu m-am lămurit de ce trezește atâtea reacții de respingere, întrucât încărunțirea este o chestiune deopotrivă naturală și inevitabilă. Am cerut părerile altora, am încercat numeroase introspecții, nu pot concluziona decât că singurul lucru nesuferit la firele albe este textura lor diferită, ceea ce le dă un oarecare aspect agresiv. Dar să vă spun cu experimentul: Timp de aproape un an nu am trecut pragul hairstylistului, ceea ce a lăsat la iveală splendoarea părului meu natural. Cel brunet, încărunțit și intens rărit de vopsitul agresiv din toți acești ani. Acesta fiind și motivul, căderea și ruperea sa excesivă. Cum a decurs reacția celor din jur? În primele patru-cinci luni situația s-a prezentat bine. Șuvițele făcute de mâna omului cu cele date de mama natură s-au camuflat reciproc. Coafura a rezistat. A urmat perioada de iarnă în care părul a fost mai tot timpul acoperit în situații sociale. “Problemele” au început prin martie. Oamenii din jurul meu ...
Citește mai mult »

Și au trăit fericiți până la următorul divorț

Presa de cancan vorbește deja despre un nou divorț al divei supreme Jennifer Lopez. Căsătorită de curând cu fostul său logodnic din tinerețe, actorul Ben Affleck, pare că și de data aceasta a tras un loz necâștigător. Pare a fi blestemul starurilor. Frumoase, cu succes global, colecție de Birkin-uri, bani cât pentru zece generații, dar incapabile să-l găsească pe prințul care să le stea alături până la adânci bătrâneți. Asta ca să nu intru și în alte analize despre alegerile sale culinare îndoielnice, de tip ciorba reîncălzită. Că la cât e lumea asta de mare, fix pe ăla de o lăsă în tinerețe, bea de stinge și se uită cu ochi galeși la fosta nevastă l-a găsit a patra oară să o ducă la altar. Când vezi de patru-cinci ori același scenariu, realizezi că unii oameni, mai ales cei faimoși, pierd simțul realității. Își închipuie că dacă organizează evenimente fastuoase, pozează frumos și apar prin presă cu titluri exacerbate care descriu relația perfectă, ei chiar se iubesc. Că dragostea se măsoară în numărul de camere al cuibului nou ...
Citește mai mult »

Cum să impresionezi șeful, intervievatorul, sufletul pereche sau gașca de prieteni?

Sper că sunteți de acord cu mine: există acum o adevărată industrie creată în slujba impresionării altora. Consiliere în carieră, dezvoltare și îngrijire personală, medicina estetică, modă, luxury, toate acestea generând nu doar impresii, ci mai ales sume impresionante de bani. Și toate pornesc de la ideea că viața este un concurs de frumusețe, iar persoana care sare cel mai mult în ochi este cea câștigătoare. Nu prea știu cum e în altele, dar în recrutare și selecție nu prea merge să lucrezi după script: îți compui un CV atrăgător, te prezinți la interviul de selecție îmbrăcat elegant (și parfumat), răspunzi la întrebări ca la carte, pui la rândul tău întrebări cu sens și apoi urmează o strângere de mână ca în pozele formale de pe site-urile de prezentare. Pentru că tot efortul de a impresiona devine evident. Iar un intervievator bun vrea să vadă ceea ce este autentic, real, nu artificiile de pregătire. Și cu cât îți dorești mai mult să impresionezi, cu atât ești mai departe de personalitatea și caracterul tău. Nu interesează pe nimeni candidatul perfect. ...
Citește mai mult »

Care este treaba părinților?

După discuția interesantă purtată în comentariile textului despre aluatul campionilor, am început să mă documentez mai mult despre experimentul Polgar, cel care a dat lumii trei jucătoare de șah exepționale și o potențială dilemă pe care puțini o conștientizează, tocmai pentru că rezultatele sunt pozitive: avem dreptul, ca părinți, să facem astfel de încercări? Pe scurt despre experimentul cu pricina, pentru cei care nu cunosc povestea: tatăl fetelor, psiholog la bază, și-a propus să demonstreze că geniul este creat de mâna omului, nu de cea a geneticii sau divinității. Fetele lui au fost educate acasă, după metode alese de către inițiator. Fata cea mare susține că șahul a fost alegerea ei încă de la 4 ani, totuși amintirile de la acea vârstă nu sunt foarte exacte, putând fi manipulate de experiența ulterioară. Iar într-o casă în care se joacă intensiv șah, e greu de crezut că în copilăria mică te apuci de fotbal. Limitele experimentului sunt clare: tatăl lor ar fi făcut o demonstrație completă dacă fiecare dintre fete ar fi fost educată în domenii diferite. Așa ...
Citește mai mult »

Girafa visătoare

A fost odată, ca niciodată o girafă ca toate celelalte pe care le știm. Doar că ei i se spunea mereu că este cu capul în nori. Nu, nu avea gâtul mai lung ca suratele ei! Ci doar visa cât era ziua de lungă la vrute și nevrute. Într-o zi se vedea cu ochii minții un mare om de știință care găsise o soluție pentru a da tuturor o voce. Se credea în laborator, îmbrăcată în halat alb, testând medicamentul minune proaspăt descoperit. Din viața reală prietenele ei încercau să o convingă să meargă împreună la un spectacol de balet organizat de gazele, dar ea auzea doar aplauzele publicului atunci când i se decerna Premiul Nobel pentru Medicină. Altă dată se visa actriță desăvârșită. Juca într-un film cu răufăcători, iar ea salva lumea cu puterile ei supranaturale. În apropiere era zarvă mare, se aprinsese o grămadă de iarbă uscată și toate animalele încercau să stingă incendiul, dar visătoarea noastră se credea ovaționată pe scena premiilor Oscar. Nici nu știa că era la un pas să rămână doar o ...
Citește mai mult »

Aluatul unui campion

Dacă tot am vorbit zilele trecute despre Generația de Aur a fotbalului românesc și pentru că simt că lumea are senzația că e simplă treaba asta cu performanțele în sport, m-am apucat să studiez rețeta unui campion. Nu articole motivaționale, de tipul “cum să-ți setezi o mentalitate de învingător” ci studii care au încercat să stabilească ce factor este mai important în devenirea elitelor sportive: genetica sau munca, antrenamentele. Sper că ceea ce voi scrie acum îi va coborî puțin cu picioarele pe pământ pe toți părinții care cred că e suficient să-și înscrie copilul la un club sportiv, să comenteze de pe margine și să bage intensiv tot soiul de chestii suplimentare pentru a-și vedea sufrageria plină de trofee din acelea care vin la pachet cu bani mulți. Și că performanța sportivă la 6 ani prezice fără dubiu prezența în ziarele de sport un deceniu mai târziu. Încă nu s-a stabilit cât este treaba geneticii și cât a muncii în făurirea unui campion. Oricum ar fi contraintuitiv și demotivant să știm cu exactitate. Dar este unanimitate ...
Citește mai mult »

Aur sau tinichea?

În weekend a avut loc meciul de retragere al Generației de Aur. Care a creat multă vâlvă, după cum era de așteptat, atât pe stadion cât și în afara lui. Îmi pare rău că nu am putut merge, dar nu aș fi putut fi atât de echidistantă azi 🙂 Au existat, așa cum e normal la evenimente de asemenea anvergură, două tipuri de abordări: cei care și-au aclamat cu putere idolii și, în dulcele stil românesc, o sumedenie de contestatari ai titulaturii “Generația de aur”, redenumind-o de tinichea. Cei care aplaudă au mai degrabă argumente emoționale: fotbaliștii care au jucat sfertul de finală la Campionatul Mondial din America au fost modelele noastre, ne-au scos în stradă, ne-au dat speranța că și dintr-o țară aflată în dificultate, cum era atunci România, se poate accede spre podiumuri sportive. Criticii, pe de altă parte, vin cu chestiuni pur raționale: în fond nu au adus nici măcar un trofeu în palmares, iar singurul aur de care s-au apropiat a fost cel în care și-au vopsit frezele jucătorii noștri în 1994. Și cum ...
Citește mai mult »