Gașca animăluțelor

Prima poveste pentru copii din acest an: Știm cu toții că lupii și oamenii răi se organizează în haite. Dar animăluțele inofensive din pădure au gașca lor. Adică o prietenie care le leagă și le ajută să treacă mai ușor peste greutățile vieții. Astfel veverița, iepurele și ariciul au format un grup al lor. Petreceau mult timp împreună, se ajutau la greu, se distrau. Timpul trecea mai repede și totul părea mai ușor. Într-una din zile iepurele a decis să-și mute locuința. Stătea la baza unui stejar bătrân, având ca vecini o familie de arici bătrâni și o ciocănitoare. Aricii erau chiar simpatici, deși cam surzi, dar pasărea devenise extrem de enervantă cu ciocănitul ei constant. A ales, de această dată, un fag din apropierea cuibului prietenei sale, veverița. Și cât s-a apucat să curețe locul și-a rugat prietenii să-l ajute cu transportul proviziilor în noua casă. Cei doi au mers, au pus cele strânse de iepure în două valize improvizate din nuiele și au pornit la drum. Doar că acesta trecea peste un râu, iar pe podul subțire ...
Citește mai mult »

Diavolul este adesea un om adulat

În vacanța de iarnă am avut timp de Netflix (and chill), motiv pentru care am văzut câteva comedii ușoare și, în contra-balans, un documentar cumplit, despre povestea 100% reală a terapeutei Jodi Hildebrandt și a „mormon mom” Ruby Franke, influencer de parenting, ambele implicate într-un scandal de abuz asupra copiilor lui Ruby. Filmul, numit “Evil Influencer: The Jodi Hildebrandt Story”, urmărește cum Hildebrandt, o terapeută/consultantă pentru cupluri, a ajuns să influențeze viața familiei Franke — o mamă mormonă cu șase copii și o prezență populară online. Pe măsură ce consilierea ei devine din ce în ce mai manipulativă și extremă, situația scapă de sub control, iar autoritățile descoperă abuzuri grave asupra copiilor. Ce înseamnă abuzuri grave? Povestea începe în 2023, când doi dintre copiii lui Ruby — un băiat de 12 ani și o fetiță de 9 ani — erau ținuți de Jodi la casa ei din Ivins, Utah. Băiatul a reușit să scape, cerând ajutor în vecini, fiind găsit astfel malnutrit, cu răni urâte pe încheieturi și glezne. Poliția a descoperit apoi fetița într-o stare similară, iar Ruby ...
Citește mai mult »

Este sau nu benefic să interzicem accesul copiilor în Social Media?

În urma evenimentelor tragice petrecute la început de an, care au implicat minori, se discută în spațiul public despre interzicerea accesului copiilor în Social Media. Motivul principal ar fi expunerea la conținut nefiltrat care predispune la alterarea echilibrului emoțional. Iar exemplul care ni se tot oferă este cel al Australiei, care a făcut recent acest pas, fiind totuși prematur să analizăm beneficiile. Suntem unanim de acord că Social Media poate dăuna sănătății mentale, deși folosim intensiv aplicațiile care o compun. Și, ca de obicei, ne poziționăm în două tabere: una care crede că măsura interzicerii este mai mult decât oportună și alta care o consideră inutilă, greu de implementat, ușor de eludat. Pentru a dezbate, avem nevoie de date. Opiniile sau experiențele personale sunt profund subiective și pot fi pur individuale, deci imposibil de scalat la nivel macro. Dar datele fie lipsesc, fie sunt discutabile. Problema este următoarea: minorii nu au voie nici acum în Social Media. Pentru a avea un cont de Instagram/ Facebook/ TikTok aceștia mint cu privire la data nașterii. În acest context e clar că ...
Citește mai mult »

Fricile mele

Se spune că de ce ți-e frică nu scapi, așa că m-am gândit să fac o lista cu toate motivele mele de panică, poate mă prind din urmă și mă bântuie continuu. Așadar cel mai frică mi-e de bani. Mă paralizează, nu așa! Și cu cât e mai generoasă cantitatea, cu atât e mai mare groaza mea! Apoi mi-e frică rău de tot de un ten superb. Băi nene, e ireal, de filme horror! Ferească Dumnezeu de așa ceva! Un corp fără cusur îmi dă același sentiment. Fiori pe spate, nod în gât, sperietură maximă. Să mănânc eclere fără să pun un gram? Și fară sa aud de spike glicemic, inflamație, dependență? Ceva rău de tot, sunt îngrozită! O casă imensă care nu cere curățenie, reprezintă, de asemenea, un mare motiv de anxietate. Călătorii oricând, oricum, oriunde. Cum să nu te temi de așa ceva, voi știți câți barbari sunt încă în lume? Dar să am acces la orice haină/ accesoriu îmi doresc, indiferent de preț sau accesibilitate, este poate cea mai mare groază a mea. Ar mai fi câteva, însă mi-e frică ...
Citește mai mult »

Cauza tuturor relelor

La școală am învăţat că în România avem climă temperat continentală, adică patru anotimpuri: primăvară, vară, toamnă, iarnă. În realitate de nişte ani buni constat ca şase luni pe an avem frig, ploaie, ceaţă, nor, rareori ninsoare şi alte şase soare, plus temperaturi între mari si extrem de mari. Practic corpul nostru trece de-a lungul unui an calendaristic de la -10 grade (ca să nu zic extremele de -20 din alţi ani) la +40. Deci nu doar că în imaginaţia noastră, încurajată de programa scolară, anotimurile sunt idealizate, pictate în pastel. De exemplu primăvara e cu muguri, mieluţi care zburdă, fluturaşi şi ghiocei. Iar în realitate situaţia stă destul de bacovian, cu noroaie, frig, umezeală, nor. Dar vremea e, în majoritatea timpului, chiar haină, urâtă, stresantă, predispunând fie la degerături, fie la migrene, fie la insolaţie. Şase luni avem viroze respiratorii, apoi bifăm cu brio carcalaci de maţe şi stomac. În contextul acesta, zău că n-ar trebui sa ne mai mire nimic. E mare minunea că funcţionăm social şi individual aşa de bine. Practic suntem un popor de omeni ...
Citește mai mult »

O lume plină de talent

La începuturile carierei, atunci când încă învățam despre recrutarea și selecția angajaților, cel mai important criteriu de alegere era potrivirea dintre sistemele de valori. Dacă firma căuta loialitate, responsabilitate și perseverență, acesta devenea profilul moral al potențialilor candidați și abia apoi ii dibuiai abilitățile profesionale, considerate oricum mai ușor de format prin sesiuni de instruire interne sau externe. În prezent a devenit desuet să vorbești despre valori, locul acestora fiind luat de talent. Numai că termenul este impropriu, pentru că pe cat de des este invocat, pe atât e de rar și greu de atras. Dar în vremurile în care toți copiii iau premiu, este firesc ca toți angajații să fie considerați talentați. Avem așadar în piața muncii o mare de înzestrați. Dar tot mai puțini capabili să-și asume un rol în echipă, să se adapteze unui mediu nou, să tolereze frustrări inerente, să aibă curiozitatea și dorința de a învăța ceva nou. Valorile sunt educate, talentul e născut. Și atât timp cât ne vom baza pe concepte incorecte în managementul resurselor umane, vom avea rezultate nefirești. Adică lipsă ...
Citește mai mult »

Povești de viață, episodul “Cariera IT”

În perioada de glorie a industriei IT, recrutarea noilor angajați devenise nu doar o muncă sisifică ci și un test al nivelului de rezistență la cât ghosting și câte refuzuri nepoliticoase poți duce zilnic. Salariile creșteau amețitor, angajații erau perpetuu curtați, dar performanțele individuale nu se ridicau neapărat la nivelul bugetelor alocate. Pentru că puțini oameni gândeau în contextul în care erau bombardați cu oferte de angajare, că ar trebui să mai lucreze la abilitățile tehnice din CV sau să-și adauge unele noi. Cu toate acestea mulți dintre programatori, mai ales, puneau deseori la îndoială rezultatele testelor tehnice, abilitățile departamentelor de recrutare, metodele de selecție, calitatea umană a celor din jur. Se credeau alcătuiți din material divin, infailibil, invincibil, în risc de a se contamina din interacțiunea cu muritorii de rând. Succesul seduce, știm de la cei care l-au cunoscut, iar asta înseamnă paralizie în acțiune. Cu alte cuvinte confort, stagnare. Nici măcar când primele semne de declin ale pieței s-au arătat după pandemie, cu modificările sistemului de impozitare și primele picaje din industrie, mulți dintre angajați n-au simțit ...
Citește mai mult »

Despre asumarea responsabilității

Se vorbește mult în leadership despre asumarea responsabilității. Când ceva merge prost, conducătorul de “trib” este, așadar, primul care trebuie să-și recunoască erorile, deciziile nepotrivite și participarea proprie în rezultatele neconforme obiectivelor țintite. Problema este că propria responsabilizare pare deseori, în acest context, o trăsătură de caracter a aleșilor sorții, un soi de praf magic al performanței, inaccesibil tuturor. Iar realitatea ne demonstrează că nu toți liderii care practică acest obicei sunt niște caractere frumoase și modele de urmat în management. Dar au învățat că pentru un feedback corect al proceselor, este necesar să pornești de la ideea că toți cei implicați au greșit. Altfel, excluzând verigi cu potențial slab, dar considerate infailibile, poți pune întregul în pericol. Așadar, indiferent de caracterul unui șef, practica de a pune la îndoială propriile decizii este una benefică și poate fi implementată la orice nivel de management. În organizațiile performante nu contează poezia, ci doar ceea ce poate fi măsurat, controlat, modificat. Indiferent de caracterul, temperamentul, abilitățile unui conducător, acesta este forțat de mediul de lucru, de cultura organizațională să acționeze în ...
Citește mai mult »

Invidia – mobil de crimă

În decurs de o săptămână programele de știri ne-au prezentat două cazuri de violență extremă în care atât victimele cât și atacatorii sunt minori. Într-unul dintre cazuri victima a supraviețuit, în celălalt vorbim despre un deces. Inițial am fost tentată să cred că vremurile în care trăim predispun la astfel de cazuri. Statisticile spun însă că anual în România au loc aproximativ 200 de crime, dintre care doar două au ca autori copii. În acest context nu putem să ne referim neapărat la o problemă de sistem. Ci la destine individuale, cu probleme, abuzuri, bagaj genetic, situații economice și sociale care predispun la pierderi ale controlului și rațiunii. De altfel ambele cazuri la care fac referire sunt cauzate de invidie: una dintre victime avea o kendama râvnită de agresor, cealaltă o situație materială și școlară care a trezit gelozia celui care a pus la cale crima. Invidia este un sentiment uman greu de controlat, care face mult rău în grupurile sociale. Ideea că alții au mai mult sau sunt mai frumoși/ deștepți/ plăcuți, devine pentru unii o obsesie care ...
Citește mai mult »

Douăzeci și trei

Zilele trecute, în încercarea de a reorganiza un dulap, am găsit salopeta din fotografia de mai sus. Ce caută oare printre hainele noastre un echipament de lucru dintr-un service (sau o fabrică) BMW, cu numele posesorului de drept inscripționat pe piept? Este unul dintre costumele de scenă ale copilului mare, din gimnaziu, pe când activa în trupa de teatru AS. Piesa în care a purtat-o s-a numit Familia offline, minunată și îngrozitor de emoționantă pentru noi, părinții. Pentru că este despre maturizare, schimbare, despre deciziile pe care copiii sunt nevoiți să le ia în absența familiei. Rolul jucat de el atunci a fost cel al primului născut, mamă și tată pentru frații săi, puternic de nevoie, dar vulnerabil de fapt, ca orice alt copil. Muncitor și responsabil. A jucat atât de bine, încât simt și acum nodul în gât și lacrimile în ochi pe care le-am avut pe tot parcursul reprezentației. Salopeta asta, luată de la un magazin de haine și unelte SH și găsită întâmplător în dulap, a devenit astfel madlena mea. Mi-a amintit, rând pe rând, de ...
Citește mai mult »