Pe cine salvăm?

Social Media a creat o nouă tipologie umană: salvatorul de tastatură. Adică acea persoană care stă în fața unui ecran și crede că prin niște comentarii indignate poate rezolva poluarea, defrișarea, reciclarea, abuzurile de orice fel și chiar aduce nemurirea. Cea mai recentă viitoare salvată online este Britney Spears, o artistă pop de mare succes în anii 1990-2000, care a intrat într-un con de umbră muzical în ultima vreme, dar a reușit să creeze un nou hashtag global: #freebritney. Care-i treaba cu eliberarea? În urma unor evenimente destul de bizare (a fost văzută conducând o mașină cu fiul ei în vârstă de doi ani în brațe, și-a ras părul din cap în public, a atacat mașina unui fotograf cu o umbrelă), artista a fost pusă sub tutela tatălui care ia din 2010, toate deciziile financiare, legale, administrative în numele ei. Cu siguranță motivul este o afecțiune psihică, dar nu știm care. Și este mai bine așa. Britney a solicitat săptămânile trecute unui judecător eliminarea acestei tutele, pe care o consideră abuzivă. Unul dintre cele mai comentate elemente ale ...
Citește mai mult »

Inflație de premianți

Sfârșitul anului școlar aduce cu el o mare de poze cu diplome și coronițe postate pe Facebook și Instagram. Ne mândrim cu elevii noștri și cu rezultatele lor, culmea într-un sistem de educație pe care ne este tot mai greu să-l înțelegem sau să-l prețuim. Și pe bună dreptate. Văd mulți copii isteți și muncitori. Dar aud, totodată, de sfintele meditații încă din ciclul primar. Da, acela care are ca scop alfabetizarea! Iar cei care iau notă decentă la un examen național, oricare ar fi el, fără pregătire suplimentară intensă, au devenit rara avis. În acest context, în care performanțele școlare sunt aduse de un sistem paralel și sunt intens sponsorizate de părinți, devine anormal de firesc ca la final de an școlar să vedem doar coronițe și diplome care atestă că suntem cu toții atât de buni, încât nici nu mai putem departaja valoarea. Toți suntem câștigători! De fapt perdanți. Pentru că realitatea este și ea paralelă cu percepția generală: statisticile seci ne arată că în țara cu cei mai mulți premianți educația este codașă, iar momentul ...
Citește mai mult »

A renunța nu înseamnă a pierde

Facebook mi-a amintit azi de un filmuleț realizat la finalul clasei a patra, în care copilul meu cel mare își prezenta cariera previzionată a fi în 2023. Recunosc că acum 8 ani, 2023 părea foarte departe. Astăzi realizez cât de atroce și crud trece timpul. Oricum, sunteți sau nu curioși despre ce meserie credea el că va avea peste nici doi ani, eu tot vă zic: ar fi vrut să fie programator. Înregistrarea video cu pricina ni-l arată așa cum este dintotdeauna: dezinvolt în fața camerei, spunând mesajul din prima, fără script prealabil, cursiv, fără mari emoții. Era deja premiant cu trupa de teatru din care făcea parte, dar și foarte pasionat de tehnologie. Drumul ales, însă, nu a fost deloc drept: la liceu nu a mers la mate-info ci la bilingv socio, dorindu-și mai întâi să dea la Drept, a cochetat în continuare cu actoria, a ajuns să facă radio, iar acum, că-l termină cu brio, majoritatea facultăților la care a aplicat afară și l-au acceptat sunt în zona de Project Management IT. Cel mai probabil va ...
Citește mai mult »

O țară de gomoși

În urmă cu ceva vreme, o poză cu celebrul neurochirurg Leon Dănăilă stând pe un scaun în metroul bucureștean s-a viralizat în Social Media. Discuțiile, comentariile, analizele s-au concentrat toate în zona “așa ne respectăm noi, românii, valorile!” Pe mine m-a uimit ruptura logică a situației. Cum adică: în România mersul cu metroul este ceva pentru non-valori, ceva de subzistență, urât, care nu se face? Trebuie musai limuzină și covor roșu ca să ne arătăm respectul față de un profesionist? Și cam câți astfel de indicatori de statut ne-ar trebui pentru toți medicii care au salvat vieți? Între timp, în țările care au descoperit apa caldă mai devreme ca noi, mari lideri politici, vedete de tot soiul și cu siguranță unii mari neurochirurgi folosesc transportul în comun din multe și variate motive. Cele mai importante fiind rapiditatea și sustenabilitatea. Românul crede că nu se respectă pe sine și nici valorile dacă urcă pentru 10 minute în metrou. Revenind la zilele noastre, vuiește presa că la meciul de zilele trecute, organizat la București în cadrul Campionatului European de Fotbal, cei ...
Citește mai mult »

Piaţa muncii ar trebui să poarte un nume: Obor, Drumul Taberei sau Matache

Nu cred că e recruiter care să nu se fi plâns măcar în faţa oglinzii din baie de atitudinea pe care o au candidaţii din proiectele de recrutare şi selecţie. Şi nu este căutător de job care să nu fi zis măcar în bărbie de mama, tata şi străbunii celor care îi invită (sau nu) la interviuri. Ca de obicei, au dreptate şi unii, şi alţii. Ambele baricade sunt prinse în mrejele propriilor interese şi atunci când fiecare vrea doar să câştige, unul clar va fi perdant. Ceea ce în relaţiile de muncă devine păgubos nu doar din punct de vedere financiar ci şi emoţional. În mod normal, atitudinea corectă în astfel de proiecte, este aceea în care ambii parteneri trebuie să prioritizeze câştigul celuilalt: companiile trebuie să se gândească nu la cum să-l atragă pe cel mai bun şi, totodată, ieftin, ci, mai ales, cum să-l dezvolte şi păstreze cât mai mult timp. Iar candidaţii, nu doar cum să obţină jobul în cauză, ci cum se pot dezvolta profesional într-un mod în care şi performanţele de ...
Citește mai mult »

Veverița cu poftă de alune

A fost odată ca niciodată o veveriță ca toate veverițele: roșcată, cu un pămătuf în loc de coadă, jucăușă și dornică la cățărat. Părea tot timpul pusă pe șotii, avea prieteni mulți și destoinici, îi plăcea să se distreze și să cunoască noi locuri și experiențe. Într-una din zile, s-a întâmplat un incident regretabil: veverița noastră a fost călcată pe coada ei stufoasă și roșie de un urs morocănos și puțin cam chior. O durea atât de tare! Și nu știa cum să facă să-și aline suferința. A urcat cu greu în vizuina ei și a luat o alună să ronțăie în timp ce se gândea la soluții. Îi plăceau tare mult semințele de tot soiul și avea provizii prin toată locuința. Tot ronțăind, a realizat că durerea cozii devenea mai difuză, iar supărarea produsă de ursul care nici măcar scuze nu și-a cerut, era pe trecute. Alunele sunt, pasămite, magice! De bucurie că a găsit leacul minune, a mâncat așa de multe încât era să-și termine proviziile într-o singură seară! Altă dată, s-a certat cu prietena ei cea ...
Citește mai mult »

Odele inutile ale bebelușiei

Citind cele câteva bloguri de parenting autohtone, realizez că există un trend pe care nu pot să-l clasific decât hormonal: acela de a privi bebelușia copiilor ca pe un dat minunat, unic și nerepetabil, adică singurul care poate oferi senzații maternale reale. Doamne, mirosul lor minunat și piciorușele lor grase, plus gânguritul și toate celelalte. Normal că bebelușii sunt adorabili, ca toți puii de altfel (cu câteva notabile excepții, de exemplu cei de porumbel), că așa reușim să perpetuăm specia. Este un dat adaptativ să vezi o gâlmă care urlă non-stop ca pe o minune dumnezeiască. Dar maternitatea este frumoasă chiar și când copiii cresc, iar somnul de noapte se îmbunătățește considerabil. (Dar tot în creierii nopții te trezești, că trebuie să-i școlarizezi!) Și la fel de grea. Așa că poate ar trebui să ne propunem să proiectăm aceleași imagini minunate, pentru a continua să fim niște părinți prezenți, implicați. Primii pași sunt emoționanți, dar dacă ești acolo, lângă ei, te bucuri și când, în sfârșit, au internalizat regula cu majuscula scrisă la începutul propoziției! Când auzi prima emisie ...
Citește mai mult »

Rolul social al criticii

Se vorbește din ce în ce mai mult despre hate. Care ar fi mai mult decât un feedback negativ. Și care constituie o prezență tot mai pregnantă în viața noastră reală, dar mai ales în cea virtuală. Este natural să percepem critica, indiferent de natura și profunzimea ei, similar unei amenințări și să reacționăm apărându-ne. Dar toți oamenii de succes recunosc că au fost asaltați și uneori chiar copleșiți de critici. Deseori injuste, părtinitoare, ucigătoare. Și că au reușit în ceea ce și-au propus ridicându-se peste ele și mergând mai departe. Se întâmplă asta din două motive: în primul rând omul obișnuit, ca să nu spun mediocru, observă greu talentul în fază incipientă. Abia când îl văd finisat, sclipitor, se prind că era ceva special acolo încă de la început. De aceea se grăbește să critice, pentru că nu înțelege. Apoi, în orice grup social, indiferent de regn, este nevoie de exemplare puternice care să asigure supraviețuirea. Cum omul a devenit un animal guvernat de legi, nu ne mai putem arăta supremația cu pumnii. Dar ne batem în vorbe, ...
Citește mai mult »

Inutilitatea mamelor

Aseară, în drum spre casă, am primit de la copilul cel mare fotografiile realizate cu prilejul absolvirii liceului. Îl văd zilnic, deci ştiu cât şi cum a crescut, cu toate acestea, m-am emoţionat văzându-le. Mă uitam oblu la ecranul telefonului cu senzația că am clipit şi dintr-un boţ de carne ţipător, care mă ţinea trează noaptea şi alertă ziua, a apărut acum un om în toată puterea, capabil să-şi gestioneze singur nevoile si emoţiile. Mi-am dat seama că în tot acest timp bucuria mea ca mamă a fost, de fapt, formată din bucuriile lui şi tristeţea mea din supărările lui. Că nevoile mele au fost nevoile lui. Că dorinţele mele s-au întrupat din dorinţele lui. Și că așa va fi mereu, doar că mă voi pierde uneori în marea de oameni care îi vor călăuzi drumul: parteneră de viaţă, şefi, noi prieteni, noi rude, copii. Şi voi afla, poate, mai puţine despre zbaterile sale. Dar braţele şi sufletul mea rămân pururea pregătite să le susţină. Poate de aceea noi, mamele, ne simţim adesea inutile. Prinse între schimbat ...
Citește mai mult »

Melinda – Bill = divorț

Eram dusă în vacanță când știrea mondenă a anului a lovit Planeta. Și recunosc că deși inițial vestea m-a surprins, ulterior am realizat că relația dintre cei doi era de multă vreme strict piaristică, adecvată scopurilor umanitare și de business pe care cei doi le desfășurau. Ce a atras atenția din comunicatul care a anunțat oficial ruptura? – În primul rând, deși toate ziarele s-au bătut să anunțe că Bill Gates divorțează, Melinda a fost cea care a luat această decizie și care a anunțat-o pe Twitter și Facebook; – Apoi cel mai mic copil al cuplului a împlinit deja vârsta de 18 ani, ceea ce elimină complet complicațiile psihologice și legale date de custodie; – Deși nu a existat un contract prenupțial, cei doi aveau deja un aranjament financiar (și nu numai, probabil) înainte de a-și anunța despărțirea, se speculează că acesta datează din 2019, când Bill Gates a avut o întâlnire cu controversatul Jeffrey Epstein, anchetat pentru pedofilie; – În ciuda faptului că Melinda deține(a) un profil profesional generos și tot suportul logistic să-și continue cariera, a preferat ...
Citește mai mult »