Un preparat care mi-a schimbat viața

Pentru că am văzut că sfaturile mele în domeniul nutriției au mare succes, m-am gândit să revin cu o sesiune de consultanță. Cine știe, poate ajung să patentez metodele mele infailibile de a slăbi! În plus, tocmai am avut un moment de iluminare care mi-a schimbat viața și m-a ajutat să slăbesc 1 kg, adică o treime din cât mi-am propus. Vă spun și vouă, să faceți ca mine. Așadar: mă uitam într-o seară la televizor – era o emisiune culinară, în care concurenții au fost provocați să gătească o salată caldă. Frați întru suferință, definiția acestui preparat este schimbătoare de destine! Orice chestie gătită care conține legume intră în categoria amintită. Nici măcar nu trebuie să mai fie caldă când o halești, e suficient că ceva din farfurie să fi fost preparat termic înainte de a ateriza acolo. Acum, mă știți, eu extrapolez ușor. Există și salată de fructe, deci de ce ne-am opri doar la legume! Și uite așa, toată vinovăția mea că nu mănânc sănătos a dispărut. La cafea eu nu gust amandină, ci o salată de ...
Citește mai mult »

Supliciul temelor pentru acasă

În urmă cu ceva vreme am scris pentru Edu Performance un text foarte corect despre temele pentru acasă. Aşa facem când suntem departe de experienţa cu pricina, devenim lucizi, raţionali, imparţiali, scriem frumos, ca pentru revistă. Apoi intrăm în tăvălugul vieţii şi ne trezim brusc subiectivi, incorecţi. Astăzi vreau să nuanţez opinia exprimată în trecut, pentru că deşi înţeleg perfect rolul lor în sistemul actual şi autohton de învăţământ, iar în şcoala primară am adorat temele (da, astfel de copil am fost!), în prezent vorbim despre una dintre cele mai mari încercări ale vieţii mele de părinte. Mai direct şi nediplomatic spus: temele îmi mănâncă de aproximativ 13 ani nervii şi ficaţii, le detest cot la cot cu copiii mei, le doresc o dispariţie subită. Cine a inventat aşadar temele? Recunosc că singura materie care la care am avut restanţă în facultate a fost cea care ne învăţa despre istoria educaţiei. Dar chiar şi aşa aş fi ţinut minte cine a inventat atrocitatea despre care vorbim acum. Unii zic că ni se trag de la vechii romani, Gaius Caecilius fiind ...
Citește mai mult »

Ca și iubirea, adevărul, valoarea, geniul se vede în timp

Vineri s-a încheiat un nou sezon al emisiunii de talente românești, dând astfel naștere la noi controverse și chestiuni de dezbătut. Câștigătorul a fost un puști simpatic de 7 ani care a recitat genul acela de texte pseudointelectualnice, generatoare fie de ceva fiori, fie de o greață intensă, în funcție de setarea mentală/ emoțională a celor care îl ascultă. Unii îl văd, așadar, un geniu, Eminescu în devenire, singurul președinte falnic și drept pe care îl poate avea țara noastră. Alții consideră că nu depășește nivelul copiilor talentați pe care îl vedem din abundență pe la serbările școlare. N-am să vă spun de ce parte sunt. Eu văd în toți copiii câte ceva minunat, dar foarte greu pun eticheta de geniu, mai ales în astfel de contexte artificiale, intens regizate și manipulate emoțional. Am însă o vârstă și încă mă ține memoria, așa că vă voi aminti despre un alt copil considerat genial, care concerta la vârsta de trei ani, pe când copilul meu mare era cam de același leat. Este vorba despre Cleopatra Stratan, celebră pentru piesa “Ghiță“, artista ...
Citește mai mult »

Trei concluzii despre performanță

Prin iarnă m-a purtat norocul într-un hotel la care nimeream pe telecomanda televizorului doar canalele din ograda Televiziunii Române. Așa am ajuns să privesc cu uimire și îngrijorare preselecția națională pentru concursul Eurovision. Care a fost ceva între râs, plâns, perplexitate, șoc, plictiseală dureroasă și penibil. Singura prestație ieșită, cât de cât, din tiparul trist a fost cea care a și reprezentat aseară țara noastră în semifinalele concursului, nereușind totuși să ajungă în finală. Știu că Eurovisionul este cel mai comentat eveniment ignorat, dacă înțelegeți paradoxul. Nimeni nu urmărește fenomenul, dar toți au o opinie pertinentă despre cine ar trebui să câștige. Și tocmai de aceea este cel mai relevant fenomen pentru o discuție despre managementul performanței. Prima concluzie pe care o putem trage urmărind acest festival este că întotdeauna criticile generează scăderea performanțelor. An de an performerii noștri sunt făcuți franjuri în presă și Social Media. Întotdeauna altul era mai potrivit, există niște interese ascunse, ca să nu mai spun cât suntem de persecutați ca neam și țară. Realitatea este că industria muzicală de la noi este mediocră. ...
Citește mai mult »

Acțiune și reacțiune

Una dintre legile relaționării umane, pe care nimeni nu pare a o băga în seamă, este aceea că oricărei acțiuni îi corespunde o reacție. Fiecare vorbă cere un răspuns, fiecare gest oferit – un comportament primit. Omul este un animal social, are nevoie de grup pentru a supraviețui, a învăța, a deveni. Apartenența la o rețea socială presupune interacțiuni, modele, feedback, ciocniri de interese și de orgolii. Iar când vine vorba despre interese și orgolii, acțiunile și reacțiunile tind să se asemene cu cele chimice din laborator, cu potențial exploziv, scăpate de sub control. Oameni altminteri frecventabili, cu familie, prieteni și viață confortabilă, se transformă în dobitoci intolerabili atunci când simt că le ia cineva norocul de pe tavă. Femei frumoase, cu scaun la cap, devin scorpii incredibile atunci când li se pare că le este amenințat tribul. Îi privești și ți-e greu să crezi că cineva poate avea așa o mică înțelegere a realității. Apoi te prinzi că e doar o orbire temporară provocată de invidie, gelozie, neputință. Dar nu doar nefericiții sunt răi și te provoacă să fii ...
Citește mai mult »

Criminalii ascunși

Un copil de 13 ani a intrat ieri cu un întreg arsenal de război într-o școală din Belgrad, omorând un paznic și 8 elevi, alți 6 fiind grav răniți. Potrivit presei sârbe, băiatul se numeşte Kosta Kecmanović, este născut la 30 iulie 2009 şi a crescut în ceea putem considerat o familie normală, cu părinţi respectabili şi foarte înstăriţi. Tatăl e un cunoscut medic radiolog, iar mama profesor de microbiologie. Kosta este descris ca un copil talentat, politicos, câștigător de concursuri. La şcoală colegii îl numeau însă “tocilar”. De aceea, ceruse să fie transferat într-o altă clasă, unde ar fi avut mai mulți prieteni. Dar nici aici nu a fost bine primit, acesta fiind unul dintre motivele pentru care ar fi plănuit un atac în masă. Dar în ce familie normală tatăl își duce copilul la poligon și îl învață să mânuiască pistoale cu muniție letală? Cazul generează discuții ample și pertinente despre sănătate mintală, bullying-ul din școli, regimul armelor de foc. Vă las să le citiți în presă. Nu vor ajuta prea mult, oricum. Eu am să vă scriu ...
Citește mai mult »

Milioane de orgolii

De-a lungul timpului am cunoscut mulți șefi cu un ego uriaș care le “mușca” din caracter. Îi știți, cei cărora le sare țandăra din lucruri minore și le transformă în adevărate războaie organizaționale. Cei care nu acceptă opiniile altora, pentru că le șifonează imaginea de atotștiutori. Cei care tună, fulgeră, dau cu tsunami din motive atât de absurde încât mediul de lucru devine ireal. Și-mi pare că numărul lor crește exponențial. Pentru că nu doar organizațional, ci și în afara jobului, am ajuns a prețui mai mult agresivitatea și meltenismul decât asertivitatea, educația, autodisciplina. Și ego-ul părinților pare a fi stăpân prin familii. Îl vezi prin parcuri, în false și naive competiții, îl auzi strigând de pe marginea terenului de sport sau înfuriindu-se pentru notele de la școală. “Ăla de ce poate și tu nu?” reprezintă refrenul orgoliului parental  și tinde să devină vocea sabotoare din capul viitorului adult. Orice grup social, că vorbim despre vecinii de la bloc sau clubul pasionaților de automobilism tinde să devină scena unor adevărate concursuri de etalare a grandorii de sine și ...
Citește mai mult »

Candidatura mea la premiul “Mama anului”

Într-una dintre dimineți m-am trezit ca de obicei și am mers în bucătărie să prepar pachetul de școală pentru cel mic. Nu apucă să mănânce dimineața, așa că încerc să-l fac cât de cât consistent și sănătos. I-am făcut sandwich-ul preferat, am pus felii de legume lângă, puțin dulce pentru un plus de energie și am așezat cu grijă cutia în rucsac împreună cu ceva apă potabilă. Când a ieșit de la școală mi-a comunicat că am uitat să-i pun pachet, dar că s-a descurcat: a mâncat de la prieteni și a purces la schimburi alimentare acolo unde pofta nu a fost corelată cu amiciția. Nu cred că au voie să facă asta, dar hrana este o nevoie de bază, cine mai respectă regulile când stomacul cere? Evident că m-am confuzat toată și mi-am întors creierii pe toate părțile în încercarea de a afla care-i treaba cu triunghiul bermudelor care înghite cutii alimentare. Abia peste câteva ore, când se pregătea de antrenament m-am iluminat: pusesem pachețelul în sacul greșit. În loc să îl pun în cel de școală l-am ...
Citește mai mult »

Bolile minții

În ultima vreme s-au intensificat în spațiul public discuțiile despre sănătatea mintală. Din păcate întotdeauna catalizatorul este câte un eveniment trist, iar sinopsisul câte un discurs profund dezechilibrat. Dar este important că se discută, că nu mai ignorăm problema, că auzim tot mai rar trimiteri directe spre ospiciu, semn că am început să înțelegem că tulburările psihice sunt efectiv boli. Problema apare atunci când îi băgăm pe toți în aceeași oală. Iar lupta contra stigmatizării, corectă și firească de altfel, riscă să producă victime colaterale. Știu ce înseamnă suferința minții, am văzut-o la cei din jur. Și uneori este mai dureroasă pentru cei lucizi, care poartă niște lupte incredibile și la a căror stigmatizare nu se gândește nimeni. Să trăiești alături de un om tulburat este crunt. Nu doar că nu poți ajuta, pentru că, așa cum zic mereu nu poți salva oamenii de ei înșiși. Dar deseori propria ta percepție asupra vieții, realității, deciziilor de luat se deteriorează. Dar fiecare cu crucea lui, veți spune. Voi da în acest caz alte exemple, să înțelegeți cum ne pot lovi ...
Citește mai mult »

Ce înseamnă școală “bună”?

Sâmbătă a fost Ziua Porților Deschise la școala copilului mic. Am participat și noi, mai ales că la momentul în care căutam, la rândul nostru, instituții de învățământ și trebuia să participăm la un eveniment similar, o extorsiune a unui degajament nu ne-a permis să trecem strada și am rămas în parcul de vis-a-vis, uitându-ne la alții cum se bucură de ospitalitate. Vă povestesc cu altă ocazie, este genul acela de întâmplare care te duce pe culmile disperării părintești, dar creează amintiri ce te fac ulterior să zâmbești. Revenind în prezent, a fost frumos, am petrecut mai mult timp în sala de sport. Și m-am bucurat să văd copii alergând, concurând pe echipe, respectând indicațiile primite și chiar distrându-se într-o activitate didactică. E greu în zilele noastre să mai aduci copiii la sport! Evident că mai mulți părinți veniți acolo în documentare ne-au pus întrebări. Și toți păreau blocați în stereotipul “școlii bune”, pentru că singura întrebare primită de mine conținea această sintagmă. Ce este așadar o școală bună? Este cea a copilului meu mic una bună? Am să vă ...
Citește mai mult »