Online binele nu mai are cum să învingă

Toți influencerii ne servesc povești plângăcioase despre cât de mult hate au primit și cât de greu le-a fost să-l ducă. Numai că privind spre comentariile pe care le permit în Social Media, pare că hărțuirea este greu de dus, dar prea profitabilă să o înlăturăm pe bune. Comentariile negative sunt păstrate. Trollii sunt cultivați. Cifrele să crească! De ce nu șterg vorbele vădit jignitoare sau miile de comentarii postate automat despre războaie, cauze, reclame? Pentru că ele aduc mai mult trafic. Dacă postezi o poză cu tine și primești trei comentarii “ești frumi!” discuția rămâne la acest nivel. Dacă se trezește un ratat/ o ratată să constate că ai nas borcănat, apar și alții ca ei să constate același lucru sau să adauge că nici urechile nu-s tocmai de reclamă. Când raportezi “engheigimentul” spui cifre: câte like-uri, comentarii, vizualizări a avut un post. Că majoritatea sunt de la boți sau tâmpiți care n-ar cumpăra o măslină din tabloul postat de tine, nu interesează pe nimeni. Ipocrizia asta o fi profitabilă, dar face aerul virtual din online tot mai ...
Citește mai mult »

Oameni, metehne și obiceiuri

În ultima vreme au apărut discuții despre moralitatea celor care ne livrează diverse bunuri. Am auzit astfel din cel puțin trei surse că unii curieri încearcă să-și suplimenteze veniturile taxând suplimentar servicii imaginare, adică păcălind persoane vulnerabile sau pur și simplu neatente. Și mi-am amintit cum era să sar la beregata unui mare antreprenor la o conferință pe teme de management, unde stimabilul ne sfătuia despre cel al resurselor umane din HoReCa: când vine vorba despre prestările de servicii, ca patron dai salariul minim pe economie și atât. De rest se ocupă clienții. Angajații care se descurcă au așadar bacșișuri mari, care suplimentează serios veniturile. Patronul economisește din taxe, muncitorul are venituri de vis. Omniprezentul gri petrol al salarizării, că negru abanos e rușinos, de aceea numa’ la buticurile insignifiante îl mai vezi. Pare profitabil, nu zic nu! Dar a lăsa nivelul de trai și motivația angajaților care prestează servicii la mâna clienților este, de fapt, păgubos. Nu doar că oamenii ăștia nu au acces la instrumente de creditare pentru a-și îmbunătăți diverse aspecte ale vieții, de exemplu să-și ...
Citește mai mult »

Vintage parenting: trei îndemnuri din copilărie

Părinții noștri nu aveau bloguri, Facebook sau forumuri de discuții pline de părerologi. Nici măcar nu luau în calcul că ar fi nevoie de facultatea de crescut copii înainte de a-i face. Ne iubeau necondiționat în trendurile vremii, stabileau limite natural, greșeau, vindecau. În afară de cei care cu probleme financiare sau psihice serioase, toți ne-au crescut cum au putut de bine. Cele mai frecvente îndemnuri parentale “de pe vremea noastră” par de neconceput acum. Pentru noi însă au fost niște refrene cotidiene inofensive, care păreau a ne intra pe o ureche și ieși pe alta. Dar s-au reîntors în cap de nicăieri când, la rândul nostru, am devenit părinți. Reprezint așadar o generație care a crescut cu aceste “motivaționale”: 1. Dacă te lovești/ murdărești/ [insert orice activitate de genul ăsta aici] te omor. Evident că depinde în ce cheie primești in astfel de mesaj. Eu n-am crezut-o niciodată pe mama, care nu ar fi omorât nici măcar o muscă, în stare să mă strângă taman pe mine de gât. Eram mai atentă după astfel de atenționări? Probabil. Îmi ieșea ...
Citește mai mult »

Serenity Now

Situația medicală pare departe de a fi bună. Suntem cu toții obosiți de atâta energie consumată pentru a ne proteja. Trebuie să avem la zi stocul de măști și dezinfectanți. Și să le folosim intensiv. Nu știu cum sunt ale voastre, dar urechile mele stau să cadă: poartă adesea masca, ochelarii de soare și căștile. Cerceii mi-ar mai lipsi ca să fiu sigură că le culeg de pe jos. Mâinile îmi arată cu cel puțin un deceniu mai în vârstă ca restul corpului de la atâta alcool și săpun. Iar excesul de informație pe tema asta mi-a prăjit partea bună de neuroni. Din fericire cei nebuni sunt majoritari! Nu vreau să mă gândesc la cum sunt medicii din linia întâi, pentru că asta m-ar consuma nervos și mai tare. Există ceva dovezi că sistemul este sub presiune de ceva vreme, dar suntem obișnuiți să aflăm abia pe pielea noastră cât de rea este situația față de cea prezentată diplomat la televizor. Avem de toate, chiar și cea mai mare mortalitate din Europa! Cum fac, totuși, să mă ...
Citește mai mult »

Cine sunt eu? Cine ești tu?

Primul pas în a ne dezvolta personal, concept la modă care definește, în fond, devenirea noastră, este acela de a ne cunoaște pe noi înșine. Știu că treaba asta pare complicată, generatoare de crize existențiale și greu accesibilă orișicui, dar există totuși o metodă simplă de a afla care sunt cele mai importante repere ale personalității tale. Pur și simplu îți răspunzi la întrebarea: ce (ți) se spune cel mai des de către cei din jur? Care sunt trăsăturile de caracter pe care le auzi invocate frecvent de către prieteni, colaboratori, colegi, cunoscuți? Și câte dintre ele simți că îți aparțin cu adevărat, le percepi ca fiind autentice? Voi fi mai explicită și voi apela, ca de multe alte situații, la exemplul propriu. În ceea ce mă privește, cel mai des mi s-a spus că: 1. Sunt dureros sau prostesc de SINCERĂ. Eu nu pot minți, pe bune, fizic, parcă mă strânge cineva de gât. Sunt cea care îți răspunde la întrebări nu după cum crede că te aștepți, ci după cum se prezintă cu adevărat situația. În activitatea ...
Citește mai mult »

Privind prea departe

Citeam un articol despre sportul juvenil și dificultățile uriașe pe care le are de trecut în prezenta pandemie. Opinii pertinente, soluții existente, riscuri. Apoi am făcut greșeala să citesc din comentarii: “ce dacă moare sportul juvenil, așa vor fi mai puțini analfabeți!”, “țara arde și ăștia vor să dea cu balonul în minge” și altele similare. Pentru că unora le este imposibil să înțeleagă că există copii pasionați de sport, care pentru asta trăiesc. Și cluburi, cu staff și cheltuieli, care din asta supraviețuiesc. Abia ce s-a încheiat o campanie electorală, vine mintenaș alta. Și am văzut prea mulți oameni care se cred liberi, deștepți și emancipați aruncând cu vorbe grele asupra celorlalți. Care automat sunt retardați, ținuți cu forța la televizor, plătiți, spălați pe creier pentru că nu le împărtășesc opiniile. Nu cred că există domeniu în care să nu fim polaritați: de la cremele de față (naturale sau cu chimicale?), tratarea bolilor (ceaiuri, uleiuri sau hapuri Big Pharma?), parenting (educație cu blândețe sau merge câte un ghiont?). Și din ce în ce mai războinici în a ...
Citește mai mult »

Ce alegi: un medic care știe meserie sau unul care are “atitudine”?

Este plină agora online de păreri privitoare la criteriile de selecție care trebuie aplicate la angajare. Și există o unanimitate: contează mai mult profilul personal decât pregătirea profesională. Atitudinea este cea care vinde, nicidecum știința de carte. Într-o țară de mâna a treia, da, contează mai mult să pară că știi, nu că știi, așa cum zice copilul meu mare. Să fii mințit frumos, să fii atras, motivat, fermecat. Dar marile descoperiri științifice, invenții, miracole medicale, nu au fost făcute de șmecherași care știau cum să fenteze un interviu de angajare, ci de oameni tobă de carte. La fel și firmele pe care le vedem acum ca iconice. Marile branduri au în istoria lor oameni care poate personal n-au fost cei mai atractivi sau angajabili. Dar clar au știut cu balonul managementului. Și despre leadership se vorbește obsesiv. Este la modă să fii un șef cool. Dar în situații de criză economică, ciclice și imprevizibile după cum observăm, mai importante decât carisma sunt capacitatea de a lua decizii grele și de a rămâne ferm pe poziții. De regulă, ...
Citește mai mult »

Penurie de oameni buni

Trebuie să recunosc că în ceea ce mă privește nu am motive să mă plâng. Am găsit întotdeauna ajutor, drept e că uneori mai departe decât mă așteptam și îmi ies în cale oameni amabili. Nu mi s-a mai întâmplat de mult să-mi strice zen-ul cineva. Bine, exceptând clasicele persoane toxice pe care ni le scoate tuturor viața în cale. Dar cum altfel am putea descoperi oameni dragi nouă dacă n-am avea măcar câteva exemple de persoane detestabile. Văd totuși în jur o răutate devenită pandemică. Oameni care se iau la harță din nimic, grobieni care aruncă vorbe anapoda doar să se simtă puternici, nervi, isterii, judecăți strâmbe de valoare. Competiții duse spre absurd. E drept că pe șosele nu prea mai avem loc unii de alții. E adevărat că și prin firme a devenit cam aglomerat pentru vremurile astea și se tot anunță distanțări și răriri. Și da, ni se tot spune că opinia noastră contează, motiv pentru care am început să ținem prea tare cu dinții de ea. Dar în ciuda a ceea ce credem, e ...
Citește mai mult »

Toamna se număra cremele hidratante

Trecem astăzi la chestii superficiale, nu de alta, dar starea vremii e destul de tristă să vă mai spun și eu cât de serioase sunt vremurile, de fapt. Vorbele de azi sunt, așadar, cu și despre skincare. Pentru că schimbările de temperatură aduc, după cum este și firesc, modificări ale rutinei de îngrijire. Încep prin a preciza că, în ceea ce mă privește, epoca produselor asiatice, atât de lăudate și căutate, a apus. Au supraviețuit prea puține în preferințele mele și asta din cauza disponibilității lor fluctuante. De asemenea, după o perioadă în care am analizat temeinic etichetele produselor și le-am eliminat pe cele care conțineau ingrediente nepermise, am început să mă relaxez și chiar să prefer produsele cu puțin parfum, de exemplu. Viața este prea scurtă să-mi pun pe față (doar) creme care miros a regurgitare de bebeluș, plastilină sau cauciuc ars. Totodată am renunțat la tonere. De fapt le-am înlocuit cu altceva. Oricât de bine ar fi formulate, ambalate sau marketate, tot inutile mi se par. Și nu în ultimul rând, am lăsat baltă ambițiile de a ...
Citește mai mult »

Cea mai mare eroare parentală

Mă știți: consider că în părințeală doar abuzul este de nepermis. În rest, micile noastre scăpări umane sunt mai dificil de acceptat de către noi, adulții, decât de către copii și devenirea lor. Dar, uitându-mă în jur văd o greșeală pe care o fac toți părinții: nerăbdarea parentală. Probabil că este ceva în ADN-ul uman, că prea o văd peste tot. Imediat după naștere i-am pune pe oliță. Copiii deștepți se nasc cu măselele de minte, recitând poezii și mergând deja biped! La grădiniță trebuie bifate măcar două olimpiade internaționale. Dacă fac un sport, trebuie să performeze astfel încât la două luni după înscrierea la club să fie convocați la echipa națională. Cea a oamenilor mari! Părinții nu mai așteaptă școala, vor să îi învețe pe copii încă de la creșă cititul și socotitul. Iar când se învață adunarea, ei vin cu rădăcina pătrată sau matrici. Nu știu de ce și unde ne grăbim. De ce nu ne plac toate etapele așa cum vin ele. De ce credem că precoce este mai bine. Realitatea ne arată că toate trebuie ...
Citește mai mult »