Ce notă îți dai azi?

Unul dintre psihologii sportivi pe care îi urmăresc via LinkedIn, scria zilele trecute ca nimeni nu poate performa pe teren de nota 10 din 10. Uneori eşti de 6/10, alteori de 8/10 şi că este ok aşa. Iar un sportiv trebuie să-si propună de fiecare dată să performeze cât poate de bine în acel moment, nu să fie de podium. Şi dacă a fost de 7/10 este minunat, pentru că a evitat să fie de 5 sau 6. Pare evident şi banal, dar uitându-mă în jur, nimeni nu se poartă că și cum așa ar fi. Cu toţii ne închipuim că cei din jur ar trebui să fie nişte supereroi cu reîncărcare automată, care să execute la foc automat performanţe spectaculoase. Nu doar pe terenul de sport, ci şi în băncile de la şcoală, prin birourile corporatiste sau cele prăfuite ale statului român. Este clar că discuţia se dovedeşte mai nuanţată de atât şi depinde ca întotdeauna de care parte a paharului o apuci. Pentru că, de exemplu, dacă ai fost de 7, ai evitat totodată sa ...
Citește mai mult »

O poveste de Paște

Nu, nu este o poveste de adormit copiii. Ci una despre adulți care țin morțiș să se poarte ca la vârsta inocenței. În prima zi a sărbătorilor pascale am postat pe Facebook poze de la vânătoarea ouălor de ciocolată pe care o organizez cu mare drag și deloc fast încă de anul trecut. De ce din tot ritualul nostru festiv am ales tocmai acest moment? Povestea obiceiului nou, care ne înveselește curtea este, de fapt, una tristă. Paștele lui 2020 ne-a prins cu un bunic în minus și în incapacitatea de a-l vizita pe celălalt, din cauza cunoscutului context nou, neprevăzut și absurd. Iar copiii au simțit poate cel mai acut că viața le-a fost dată peste cap pentru că școala s-a transformat, prietenii au rămas în case, job-urile noastre și stresurile lor s-au mutat total acasă. Umbrele tristeții au planat oricum. Dar măcar am încercat un pic de veselie: pe lângă cuvenitele bucate și masa de sărbătoare pusă, am comandat online ouă de ciocolată pentru a le vâna prin curte (ca americanii, după cum mi s-a reproșat online). ...
Citește mai mult »

Teme de vacanță

S-a trezit învățătoarea ratată din mine și, pentru că se simte aer de vacanță, vă las teme pentru perioada care urmează. Se numește fixarea cunoștințelor și este obligatorie! Așadar: 1. La Matematică să adunați numai gânduri bune. Să scădeți păcatele altora din preocupările cotidiene și să rămâneți doar cu idei pozitive despre cei din jur, întâmplările de zi cu zi, provocările care apar. 2. La Cunoașterea Mediului trebuie să ieșiți în natură. Și să fiți prezenți acolo, în bătaia soarelui, în cântecele și mirosurile primăverii, să observați, să simțiți, să vă bucurați. 3. La Limba Română trebuie să citiți doar texte din care să rămâneți cu ceva: o informație, o nouă opinie, descoperiri recente, studii concrete. Într-o lume plină de fals, diversitatea ajută la a discrimina adevărul de minciună și binele de rău. 4. La Muzică să ascultați ceva nou, ieșind din bula voastră elitistă sau, dimpotrivă, mainstream. Știu că este un efort, dar merită! 5. La Desen să faceți o caricatură a voastră. Uneori ne luăm prea în serios și tindem să credem că totul se învârte în jurul nostru. ...
Citește mai mult »

Ursulețul supărăcios

Hai că de mult n-am mai spus o poveste de adormit copiii! A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, știm cu toții că nu s-ar povesti, a fost odată un ursuleț ca toți ceilalți ursuleți: nici prea mare, nici prea mic, nici prea cuminte, nici prea neastâmpărat, nici prea înțelept, dar nici needucat nu părea. Ursulețul nostru avea încă prieteni și locuia într-un bârlog frumos. Dar era tare, tare, tare supărăcios! Cum îi adresa cineva o întrebare, i se părea că sigur se strecoară acolo o insinuare. Despre glume, nu mai vorbesc, rar se întâmpla să nu se supere tare rău pe cei care le spuneau. Se certa din nimic cu prietenii, vecinii și chiar străinii care se nimereau prin apropiere. Apoi se supăra și mai tare pentru că… s-a supărat. Ar fi vrut să fie și el ca celelalte animale ale pădurii, să-și petreacă majoritatea timpului în calm și cooperare, dar nu știa cum să facă. Toți îi cunoșteau felul de a fi și încercau, pe cât puteau, să-l protejeze de supărări. Pentru că așa sunt prietenii, ...
Citește mai mult »

Angajați pe sprânceană

Una dintre știrile dimineții ne spune că un polițist bucureștean a ratat o intervenție pentru că în timp ce țara ardea, el era la un salon de pensat situat pe raza altei secții! Mai mult decât atât, întrebat fiind de ce nu s-a prezentat de urgență acolo unde era nevoie de el, acesta a mințit, fiind dat de gol de către cosmeticiană. Recunosc că mă încearcă regretul că știrea nu este ilustrată cu poza sprâncenelor proaspăt aranjate. Dar chiar și așa, denotă destul de clar prioritățile unora dintre cei care se presupune că ar trebui să aplice legea. Nu comentez asupra dreptului fiecăruia de a-și îmbunătăți fizicul după cum dorește. Pensat, epilat, vopsit, orice te face să te simți mai bine în pielea ta, merită încercat. Dar când un om are ca job liniștea și disciplina celorlalți, ar trebui, la rândul său, să fie disciplinat, responsabil, corect. Nu să chiulească precum liceenii din ziua de azi! Iar când ești polițist și bagi nemotivate, măcar mergi la sală! Este dovedit empiric că ne plac mai mult mușchii bine conturați decât sprâncenele bine ...
Citește mai mult »

Despre vaccinarea angajaților

Actualele vremuri pandemice influențează nu doar contextul economic, ci și relațiile de muncă. Au apărut astfel noi reguli de urmat, noi obligații atât de partea angajaților cât și de cea a angajatorilor. Și noi riscuri, nu doar cel al focarelor de infecție ci și umbra unor noi tipuri de abuzuri. Și pentru că lucrurile nu erau suficient de complicate, vaccinarea împotriva Covid 19 vine să mai creeze două tabere adverse: cei care își doresc să se imunizeze voluntar și cei care, dintr-un motiv sau altul, refuză să o facă. Întrebarea cea mai arzătoare în companiile deja încercate de pandemie devine așadar: putem obliga angajații să se vaccineze? Este evident pentru toată lumea că nu (încă). În primul rând pentru că nu există o legislație care să susțină un astfel de demers. În al doilea rând, pentru că angajații au dreptul la propriile lor decizii în ceea ce privește sănătatea și viața personală. Și nu în ultimul rând, pentru că este greu să creezi precedentul în situații de o asemenea anvergură. Poate deveni vaccinarea angajaților obligatorie? Crizele economice și sanitare pot ...
Citește mai mult »

Vorbele sunt încă aici

Nu apuc să scriu prea mult în acestă perioadă. Și mi-aș dori să o fac, pentru că mă ajută să-mi pun gândurile în ordinea care trebuie. Dar trăiesc zile din acelea despre care e greu să povestești. Nu pentru că vin cu belele, ci pentru că vin cu lecții frumoase și numai bune de repetat ulterior. Oricum în timpurile acestea nu prea ai despre ce să dezbați. În lumea business-ului majoritatea se luptă pentru supraviețuire. E greu să spui cine ia decizii corecte și cine greșește, momentan este o bâjbâială generalizată. Lecții multe, după cum spuneam. Evident că nici despre resurse umane nu pare a fi momentul oportun să scriu. Apar modificări legislative, este momentul comunicării și al leadership-ului, dar nimeni nu pare a avea urechile cu adevărat deschise spre analize. Să vă zic despre skincare? Am ajuns deja la vârsta la care dacă v-aș mai spune de cremuțe minune și ingrediente active, v-aș minți. Trecem spre cele adevărate, dar nu chiar acum, că e prematur. Parenting? V-am zăpăcit deja cu sfaturile. Educație? Puțini citesc, și mai puțini înțeleg. Povești? Vor mai fi, ...
Citește mai mult »

Curajul nu se educă prin prin frică

Vă amintiți, probabil, de Sfântul Nicolai cel din cui, instrumentul de potolit școlarii pe care îl evocă Ion Creangă în amintirile sale din copilărie. Și de papara mâncată chiar de Smărăndița popii. Era pe la 1800 și ceva, dar să nu credeți că umbra biciului de curele și a Calului Bălan nu bântuie încă. Frica – de bătaie, vorbă grea sau pedeapsă – este încă folosită în educația copiilor la scară largă atât în școli, cât și acasă. Iar motivul este simplu: funcționează rapid pe termen scurt! Cumințește imediat, sporește concentrarea, aduce rezolvări instant. Totuși costurile pe termen lung sunt uriașe. Și plătite doar de victime, care uneori nici nu știu de unde li se trage. Plus de sistemele de sănătate care suportă somatizările tulburărilor de anxietate. Pentru că ce altceva devine amenințarea zilnică decât un mod de viață anxios? De ce funcționează frica?  Pentru că este mobilizatoare de resurse. Când ți-e teamă, ai un moment de paralizie, după care acționezi sub impusul adrenalinei și a altor instrumente date de biologie și de rolul ei adaptativ. Care sunt costurile ei? După cum ...
Citește mai mult »

Family Affair

Mă știți, nu vorbesc niciodată în focul evenimentelor, pentru că atunci nimeni nu este rațional, deci ar fi degeaba. Dar uneori scandalurile publice conțin lecții de viață pentru noi toți și ajută să le analizăm. Cu ceva vreme în urmă, cei doi auto-expulzați ai familiei regale engleze, Harry & Meghan, i-au oferit un vast interviu reginei telenovelelor americane, Oprah, unde au spălat cu spor rufe mai mult sau mai puțin murdare, exact așa cum îi place plebei. Au apărut astfel acuzații de rasism, foarte la modă zilele acestea, dezvăluiri despre starea mentală fragilă a actriței, abuzurile pe care le-a avut de înfruntat, practic s-a bifat deloc subtil o listă de PR cu tot ceea ce atinge corzi sensibile publicului larg. S-a speculat mult despre motivul pentru care au făcut asta. Este același ca întotdeauna. Nu merge nimeni la Oprah să se vindece. Ci pentru expunere, pentru a se face auzit, văzut, consumat, monetizat. Evident că au apărut clasicele tabere: pe de o parte cei care îi căinează pentru viața grea și nedreaptă, pe de alta cei care îi ...
Citește mai mult »

Heruvimi și serafimi

Azi nu este un text pentru oamenii slabi de înger. Astăzi voi scrie despre sex. Și părinți. Copii. Percepții. Opinii. Deci opriți-vă aici dacă aveți rețineri sau vă încearcă mugurii unor acuzații de blasfemie! Nu știu voi cum sunteți, dar pentru mine părinții au fost lipsiți de identitate sexuală. Presupun că aveau totuși preocupări de genul ăsta, mai ales că mai există, încă, dovezi. Dar făceau parte dintr-o generație în care educația sexuală era deja doar propagandă în vederea creșterii natalității. Deci un act tehnic, cu o finalitate clară, bună de pus în statistici demografice. Am găsit întâmplător o carte editată în acele vremuri și, credeți-mă, partidul comunist era mai dur ca Biserica. Practic îți trecea orice chef de acțiune când citeai că numai cu patalama de la starea civilă, în patul tău și pe imnuri despre conducătorul iubit aveai voie să faci copii. Procreere sau abținere, aceasta era alegerea, nicidecum nu te apucai să smotocești la nevastă de dragul distracției. Nu e de mirare, așadar, că părinții generației mele păreau roboți setați pe îndeplinirea planului cincinal. ...
Citește mai mult »