Cine scoate așchiile mamelor?

Ca orice altă mamă, am ajuns expertă în a obloji zdrelituri căpătate la joacă, în a detecta febra copiilor fără termometru, a pune diagnostice simple înaintea medicilor sau a trata un stomac defectat minor cu ceaiuri de plante. Până la medicamente sau consulturi de specialitate, bolile piticilor se vindecă uneori cu odihnă, mângâieri, grijă și iubire. Și, ca orice altă mamă, mai mult ca de orice, mă tem să nu fiu eu cea bolnavă. Să nu pic, să nu poc, să nu mai pot. Am fugit de nașterea prin cezariană nu pentru că țineam să fiu în pas cu trendurile, ci pentru că știam că trebuie să fiu rapid pe picioare. Dozez nervii și efortul, fac puțin sport, încerc să mănânc sănătos nu pentru că mă vreau divă, ci pentru că simt că nu este încă momentul să las garda jos. Totuși, oricât de multă grijă am de mine, apar momente în care super-puterile mele se epuizează. Mi s-a întâmplat să mă îmbolnăvesc în același timp cu toți ai casei și să trag de mine până când am ...
Citește mai mult »

Despre schimbări

Dacă tot am vorbit ieri despre istoria recentă, sper că vă mai amintiți de pocăirea Elenei Udrea, care după o lungă carieră politică și de sexy diva, a dat la Teologie și a început să relateze cu evlavie – unde altundeva decât pe Facebook – meniul zilnic de post, lectura motivaţională şi poziţiile mentale în care meditează. Lumea se întreaba atunci, pe bună dreptate, ce fumează sau ce fel de pepene mănâncă de generează aşa revelaţii. Ba chiar un ziar care se vrea de calitate a chemat spre analize ca în bancuri un nutriţionist, un preot şi un sociolog care au dat verdicte cam nasoale. Fie vorba între noi, abia atunci parea 100% autentică şi aş fi pariat că de fapt şi-a concediat ajutorul în ale social media, scriindu-și singură jurnalul kilometric de insignifiant. Mixul de ortodoxie, yoga şi pseudopsihologia succesului se dovedea mult mai asortat personalităţii fostei ministrese decât notele acide cu iz politic de pe vremea când DNA-ul era ocupat cu alţii. Dar ca doamna în cauză suntem toţi, ne place sau nu. Toţi facem salturi uriase de la o stare la ...
Citește mai mult »

Istorii care se repetă

Prea puțini își mai amintesc precedenta criză economică. Disponibilizările erau o constantă, întârzierile sau tăierile salariale o normă, disperarea o stare de spirit. Atunci Codul Muncii a fost modificat rapid pentru a ajuta mediul de afaceri. Pentru că în legislație supraviețuise indecent de mult o tară comunistoidă care făcea ca în cazul concedierilor să primeze protecționismul și nu performanțele profesionale. Astfel încât dacă respectai legea erai uneori nevoit să dai afară cei mai buni angajați pentru că trebuia, de exemplu, să păstrezi minim un membru al familiei dacă ambii îți erau colegi. Și ca să fie treaba treabă, cel cu salariu mai mare era favorizat de soartă. Legislația a fost așadar schimbată, lucru care a ajutat mult, apoi angajatorii au abandonat multe dintre practicile stipulate acolo, cum ar fi evaluarea periodică a angajaților, deși i-ar fi ajutat cu siguranță acum. La vremuri noi, alte nevoi. Actuala criză medicală vine și ea însoțită, fără doar și poate, de una economică. Deja industria ospitalității anunță concedieri, dar și domenii care păreau intangibile încep să-și arate rănile. Totuși spre deosebire de ...
Citește mai mult »

Îngrijire: produse pe care mi s-a pus piticul

Chiar dacă stau mai mult pe acasă, mi-am păstrat obiceiul de a cumpăra aproape obsesiv produse de îngrijire. Am rutine noi, cu foarte multe ingrediente active (acid azaleic, vitamina C, vitamina A – derivați de fapt, AHA), cine zice că vara nu-s permise e în eroare. Iarna tenul meu este deja sensibilizat de frig și de uriașele diferențe de temperatură, nu pot să-l agresez în plus. Acum duce mai mult, iar pericolul descuamării pare că a dispărut. Dar despre rutine am să vă povestesc, poate, altă dată. Astăzi vă prezint produsele cosmetice pe care mi s-a pus piticul (a se vedea foto sus) în această perioadă. În ordinea numerelor de pe tricou, avem după cum urmează: 1. Fondul de ten By Terry Hyaluronic Hydra – Foundation. Este un produs pe care fie îl adori, fie îl detești, eu am avut norocul să nu fi dat banii degeaba. Foarte lichid și subțire, cu acoperire mică și un finnish puțin pudrat, este pentru persoane care vor, ca și mine, un look foarte natural. Are și culori cadaverice, întotdeauna am avut ...
Citește mai mult »

Vacanța de vară 2020

Până acum am fi trecut deja de cel puțin o destinație turistică, aș fi avut telefonul plin de poze și intram deja în faza de planificare a altor episoade ale vacanței. Vara asta este atipică, așa că până acum am lâncezit acasă, singura realizare fiind o greutate corporală sub media ultimilor patru ani. Ce aș vrea sau ar trebui să-mi amintesc din perioada asta? Unele bune, altele nebune: Despre copilăria nomadă a lui Cezar. Dacă la Cristi lucrurile au decurs conform vremurilor, cu program strict, ieșit în parc, supravegheat constant, cel mic are norocul să-și petreacă vacanțele cum o făceam noi în preistorie: în gașcă, adesea suficient de departe de ochii adulților, mergând cu biciclete și alte troace, bătându-se cu corcodușe sau spunându-și unii altora povești pescărești sau de groază. Greu cu temele de vacanță, parcă nici antrenamentele nu intră mereu cum ar trebui, dar cu siguranță punctează la școala vieții, vorba ceea. Despre relațiile dintre ei doi, frații. Dacă până la închiderea din martie se vedeau puțin și interacționau infim, chiar și în vacanțe, acum au ajuns ...
Citește mai mult »

Solidaritate feminină

Dacă un bărbat își găsește o amantă, este de vină nevasta. E plictisitoare, cam fițoasă și fără ocupație. Dacă o fată dintr-o familie de medie se îndrăgoștește de un băiat cu bani, este, de fapt, o calculată. Dragostea se mai uită și la contul bancar. Dacă o femeie ia decizia de a face un pas în spate al carierei pentru a avea grijă de copii, este o putoare. Nu s-o plictisi de atâta stat acasă? Dacă o mamă face mai mulți copii cu soțul ei afacerist se “securizează”. Odraslele, se știe, sunt buni la împărțirile și celelalte calcule post-divorț. Dacă o tipă este frumoasă, automat este și superficială. Frumusețea și deșteptăciunea nu pot fi nici ele puse în aceeași ecuație, este dovedit științific. Să zic și de grase? Ce să mai, sunt nesimțite, le place shaorma. Nu contează că uneori loteria genelor chiar joacă feste, iar hormonii chiar chinuie cântarul. Mai am. Mai spun? Încrederea în sine este definită ca un defect, succesul în carieră vine din compromis, insuccesul copiilor un stigmat. Hainele frumoase, lipsă de ocupație, opiniile ferme – tendința ...
Citește mai mult »

Odă simplităţii

Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi pare din ce în ce mai complicată viața. Noi, oamenii, reuşim de minune să transformăm orice chestie banală într-un labirint de comportamente şi paşi cu o ordine extrem de complexă şi cu o durată suficient de mare încât să ne umple timpul până la refuz. Să nu cumva să rămânem fără ocupaţii, noi cu noi înşine, că ar fi prăpăd. Firmele reuşesc să creeze proceduri atât de laborioase, încât doar să te familiarizezi cu ele îţi depășește timpul de lucru. Manuale de instrucțiuni kilometrice și regulamente stufoase care, normal, de atâta amar de scris încep să se bată cap în cap. Nu-i de mirare că nu le citește nimeni sau, în cazul fericit în care există astfel de ambițioși, știința le intră pe un ochi și le iese pe celălalt. Creşterea copiilor implică acum o documentare temeinică, pe multiple planuri și cu un conținut variat: medicină, psihologie, nutriție, fundamente ale educației, ergonomia spațiului, filosofie și morală, astrologie, astronomie, chimie organică și bucătărie moleculară. De la “mănânci ce ți-am pus ...
Citește mai mult »

Povestea de seară: Ariciul

Dacă tot avem un nou membru în familia de patrupede, trebuia să intre și în cea a personajelor care adorm copiii. Iată, așadar, cum a fost povestea de aseară: A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost odată un arici ca oricare altul: nici prea mare, nici prea mic, nici prea frumos, nici deosebit de urât, nici tânăr, dar nici bătrân. Și ariciul nostru locuia pe un câmp din apropierea unui sat de câmpie. Avea o viață liniștită: privea răsărituri și apusuri spectaculoase, discuta cu prietenii iepuri sau șoricei, mânca, dormea, visa. Dar oamenii construiau tot mai mult, luând din zonele sălbatice, iar animalele se înghesuiau tot mai greu în locurile rămase. Ariciul nostru se simțea din ce în ce mai inconfortabil îngrămădit de noii lui vecini. Când privea răsăritul, câte un iepure bătrân ronțăia cu zgomot o tulpină fragedă, iar la apus câte un șobolan îi tăia calea cu prada proaspăt vânată. Dacă încerca să doarmă, câte un arici bătrân sforăia atât de tare de îi era imposibil să închidă ...
Citește mai mult »

Trei noi prieteni și doi proaspeți dușmani

Așa cum anunțam cu surle și trâmbițe pe Instagram (de fapt cu o pereche de blugi scurți), am reușit într-un final glorios să cobor sub greutatea avută la începutul pandemiei. Lupta mea cu kilogramele este deja celebră, nu sunt multe, dar sunt încăpățânate, nu se văd neapărat, pentru că ştiu să le ascund, dar îmi limitează opțiunile vestimentare. Iar mie îmi plac mult hainele mele! Așadar în martie 2020 aveam 59 de kilograme. Mă obișnuisem să nu mănânc după ora 18,00, mergeam cei 5000 de pași regulamentari și mă păstram onorabil. Dar statul acasă și gătitul obsesiv, mai ales de dişuri pe care înainte le serveam o dată pe an (tocană de cartofi, clătite, gogoși, pandișpan, pâine), nu-s tocmai indicate când vrei să-ți păstrezi silueta. Catastrofa s-a arătat în aprilie: 64 kg. Vă las pe voi să faceți calculele. Ați zice că nu-i chiar mult. Dar asociate cu dieta bogată în nutrienți preponderent sufletești și cu lipsa de mișcare, au făcut ca o simplă urcare a scării către etaj să-mi facă pulsul să zboare ca la sportivii de ...
Citește mai mult »

Șapte

N-ar fi trebuit să se nască, un doctor care a ratat probabil o lecție de morfologie, mi-a recomandat să fac avort. Abia la Viena, după o vacanță în care greața, oboseala și tristețea m-au chinuit îngrozitor, am aflat că este perfect sănătos. Cât a stat în burta mea, a dat din picioare cum n-am crezut că este posibil. Parcă aveam un alien la purtător, îmi ieșeau ba călcâie, ba coate, ba câte un cap țuguiat, iar când se punea pe joc de glezne devenea de-a dreptul insuportabil. Am fost nedespărțiți aproape 3 ani. Oamenii nu mă recunoșteau fără Manduca sau landou și văzându-l așa atașat pariau probabil pe diverse afecțiuni. Unicul pe care l-a acceptat necondiționat a fost fratele lui. S-a desprins frumos, acum este nedespărțit de prieteni, rareori stă singur și doar forțat de împrejurări. Are un simț al dreptății și un curaj de a interveni pentru cei care nu se pot apăra singuri mai rar întâlnit. La grădiniță, grupa mică fiind, a mers la tatăl unui băiețel, pentru a-i spune pe un ton ferm că acesta ...
Citește mai mult »