
Definiţia optimismului
Dacă vreţi să ştiţi de ce oamenii de succes sunt de succes, vă prezint azi o mostră de mentalitate a învingătorilor sosită direct din paginile revistelor de cancan. Carevasăzică Jennifer Lopez (JLo cum i se mai spune), diva supremă care nu îmbătrâneşte şi este perpetuu îndrăgostită, tocmai ce s-a logodit a şasea oară. Şi a doua cu actorul Ben Affleck, sufletul ei pereche de care s-a pierdut undeva la începutul anilor 2000. Statisticile generoase din viaţa ei profesională sunt asortate, aşadar, de unele similare în cea amoroasă: şase logodne, din care două cu acelaşi tip, o colecţie de inele cu diamant aferente acestora, trei căsătorii, doi copii gemeni dintr-una din ele, o puzderie de fotografii care imortalizează dragostea fără limită, dar care nu a prins până acum cincinalul cu niciunul dintre subiecţi. Acum că oamenii caută toată viaţa legătura aceea sentimentală perfectă, nu-i de mirare. O zic psihologii, o zic şi poeţii, ba chiar şi cântăreţii: unde nu e iubire, pare că nimic nu e. Aşadar e justificat ca o femeie sau un bărbat să tot bage fise ...Citește mai mult »