Definiţia optimismului

Dacă vreţi să ştiţi de ce oamenii de succes sunt de succes, vă prezint azi o mostră de mentalitate a învingătorilor sosită direct din paginile revistelor de cancan. Carevasăzică Jennifer Lopez (JLo cum i se mai spune), diva supremă care nu îmbătrâneşte şi este perpetuu îndrăgostită, tocmai ce s-a logodit a şasea oară. Şi a doua cu actorul Ben Affleck, sufletul ei pereche de care s-a pierdut undeva la începutul anilor 2000. Statisticile generoase din viaţa ei profesională sunt asortate, aşadar, de unele similare în cea amoroasă: şase logodne, din care două cu acelaşi tip, o colecţie de inele cu diamant aferente acestora, trei căsătorii, doi copii gemeni dintr-una din ele, o puzderie de fotografii care imortalizează dragostea fără limită, dar care nu a prins până acum cincinalul cu niciunul dintre subiecţi. Acum că oamenii caută toată viaţa legătura aceea sentimentală perfectă, nu-i de mirare. O zic psihologii, o zic şi poeţii, ba chiar şi cântăreţii: unde nu e iubire, pare că nimic nu e. Aşadar e justificat ca o femeie sau un bărbat să tot bage fise ...
Citește mai mult »

Unseen

Știți cum e să vezi o chestie total și neplăcut surprinzătoare chiar sub ochii tăi? Un abuz, un comportament aberant/ imoral, o chestie penibilă sau care poate leza imaginea cuiva? Când te simți mozolit de mizeria situației, deși nu o controlezi sau provoci? Și nu poți da unseen, nu poți uita că ai fost acolo în secunda, ora, ziua aceea? Vă amintiţi ce se vede atunci când cade masca unui om pe care l-ai crezut plin de bune intenţii? Și realizezi că, poate fără vina lui, sub falsa imagine angelică stă un diavol real, cu dorințe și intenții coborâte direct din Iad? Și te simți complet idiot, stupid, imbecil că n-ai văzut de la început coada și coarnele? Și nu poți da unseen, nu poți șterge timpul în care ai avut orbul găinilor. Există si alte scenarii. De exemplu să ai în faţa ochilor ceva minunat și grozav care nu îți aparține, dar îți e fluturat ca și cum ar putea fi al tău. Și știi că nu e bine, că nu ți se cuvine, dar tot ...
Citește mai mult »

Consultanță: 3 lucruri pe care să nu le spuneți niciodată

Știu și eu vorba aceea, niciodată să nu spunem niciodată, dar există niște tipare de comunicare pe care chiar ar trebui să le uităm, mai ales când vine vorba despre afaceri: 1. “Dacă nu îți convine, poți pleca!” La concurență, în altă parte, pe altă dimensiune sau planetă. Este un mesaj al neputinței, pe care îl înțeleg. De multe ori oamenii din jur au așteptări nejustificate sau imposibil/ neprofitabil de satisfăcut. Dar a-ți îndemna un client să plece, chiar îl poate determina să o facă. Iar dacă nu o face, în loc să-i mai alini din frustrări, îi alimentezi altele noi. Ce poți spune în schimb? “Ești important pentru noi și vrem să ne stai alături în continuare, deci vom încerca să ne gândim la soluții pentru această problemă.” Vă asigur că nu este neapărat necesar să le găsiți. Când flama supărării trece, oamenii (normali) înțeleg că nu întotdeauna cererile lor pot fi satisfăcute. Dar simpla disponibilitate de a te gândi la problema lui ajută mult mai mult decât un mesaj conflictual de despărțire. 2. Varianta pentru angajați: “Poți pleca ...
Citește mai mult »

De la mine, pentru mine

Îmi este iar greu. Destul de, spre cumplit, atroce, agonizant. Dar nu vreau să scriu astăzi un text despre traume, mai ales că nu sunt doar ale mele de această dată. Ci unul despre reziliență. Pentru că în mijlocul războiului, pe când mă străduiam să nu urăsc, să nu ard poduri de comunicare, să supraviețuiesc emoțional, să iert, să-mi văd propriile motive de cerut iertare, am realizat că toată viața mea a existat o persoană căreia nu am simțit niciodată nevoia să-i exprim recunoștința, iubirea și față de care nu am solicitat îngăduința: Eu. De fiecare dată au fost alții în fruntea listei. Mereu am găsit pentru toți cuvinte și gânduri bune. Dar așa cum întotdeauna cei din jur m-au perceput puternică, independentă, descurcăreață, așa am făcut și eu. Uitând astfel să navighez prin propriile neputințe și nevoi, să realizez că am momente de vulnerabilitate în care simt nevoia unei îmbrățișări sau a unei vorbe frumoase. Eu, cea care am pentru fiecare un strop de blândețe, tocmai pentru mine am uitat să dau. Eu, cea care văd în ...
Citește mai mult »

Trei lucruri de care le uităm în educaţia copiilor noştri

Aproape toți copiii din generațiile actuale sunt implicaţi în activităţi şcolare şi extraşcolare. Participă la concursuri, fac pian, engleză, japoneză, matematică intensiv sau, mai nou, cursuri de programare. Fotbal, înot, karate şi jiu jitzu brazilian. Actorie, dicţie, dezvoltare personală şi cursuri de gătit. Este o efervescenţă maximă pe frontul învăţării formale. Practic acum totul se învaţă programat, asistat, evaluat şi reprogramat în caz de nereușită. Nimic nu mai este întâmplător, viaţa are un orar strict şi bine pus la punct, pentru că plictiseala naşte monştri, iar lenea mediocri. Îi înţeleg pe parinţii care îşi ţin copiii ocupaţi. Dar nu pot să nu văd efectele acestui stil aproape cibernetic de a educa. Dăm vina pe pandemie, pe lipsa de socializare, pe ecrane, pe sistemul de învăţământ pentru apatia sau nervozitatea celor mici. Dar realitatea este că au aceleasi nevoi pe care le aveam şi noi, doar că în cazul lor nu-şi găsesc decât foarte rar împlinirea: 1. Autonomia. Ştiu că pare absurd să vă zic că un copil de 4-6-8 ani are nevoia şi dreptul de a-şi asuma singur ...
Citește mai mult »

Nici Oscarurile nu mai sunt ce au fost

Industria cinematografică se schimbă şi ea, după cum e normal şi firesc. Aşa cum Apple a transformat-o pe cea muzicală, Netflix a adus cinema-ul în casa fiecăruia dintre noi, modificând regulile jocului la contorizarea succesului unor pelicule. Premiile Oscar au rămas totuşi la fel: o mână de oameni îmbrăcaţi frumos, care mimează implicarea în diverse cauze sociale/ de mediu/ [mai introduceţi voi aici categorii] şi care se aplaudă unii pe alţii pentru munca lor. Este evident că în vremurile în care jurnalele de ştiri par a descrie, seară de seară, sfârşitul iminent al lumii, oamenilor nu prea le mai pasă de rochia mirabolantă a unei nominalizate, de papionul simbolic al unui regizor, de prezenţa sau absenţa femeilor şi minorităţilor sexuale pe lista de câştigători sau de multiplele nominalizări ale altui film corect politic. Aseară lucrurile s-au arătat similar. Aceleaşi dive perfecte, cadre superbe, chestii vaporoase, mulţumiri emoţionante. Plus un moment pe care eu îl consider regizat, dar care ţine prima pagină a revistelor lucioase, este deja viral şi intens memat în Social Media, generând numeroase analize pe script: Aşadar ...
Citește mai mult »

Înainte să le cereți copiilor note mari, diplome și trofee, învățați-i să-și lege șireturile!

În copilăria mea, nu exista să intri la școală fără să știi să-ți faci fundă la pantofi. Iar în grădiniță, aranjatul hainelor pe scăunel înaintea somnului de la prânz era ritualic. Am avut o surpriză așadar atunci când copilul cel mare a început clasa întâi și nu exista ședință cu părinții în care să nu fim rugați a-i învăța pe cei mici să-și lege șireturile. Pentru că timpul din pauze era scurt, copiii vor atenție și este suficient un pantof descheiat ca să creeze un întreg lanț de nevoi similare. Dar se poate și mai rău. La copilul cel mic văd că s-au schimbat radical lucrurile: deja părinții sar la beregata celui care le educă odraslele pe motiv că nu-i ajută cu deprinderi care trebuiau de mult însușite de către cei mici. Competitivitatea părinților a rămas totuși aceeași. Cred că indiferent de vârstă toți cei care am avut părinți implicați am fost certați pentru note, performanțele școlare sau extra-școlare. Și asta facem și noi, acum, cu odraslele noastre. A le cere copiilor să aibă calificative bune nu-i rău, atât ...
Citește mai mult »

Veverița cu poftă de alune – acum şi pe YouTube

Surprinzător sau nu, poveştile mele de adormit copiii sunt cele mai citite de pe blog. Şi deja au ajuns să circule în format audio şi video, prin proiecte care nu-mi aparţin, dar n-au cum să nu-mi fie dragi. Poveştile sunt făcute să fie auzite. Dar m-am gândit că ar fi frumos să le ofer copiilor care le gustă şi ceva suport vizual. Aşa a apărut canalul de YouTube Povestile Valentinei. Unde deja exista un teaser al Veveriţei cu poftă de alune, povestea inspirată chiar de mine şi comportamentul meu alimentar din pandemie: Să animezi poveşti este mai greu decât credeam! Ideea acestor scurte filme este aceea de a trezi interesul celor mici pentru a citi. Nu le-am vrut prea gălăgioase sau dinamice, fiind, totuşi, gândite pentru a fi spuse seara, la culcare. Oricum, dacă vă place ideea, animaţia, povestea şi dacă mai doriti şi altele, abonaţi-vă la canalul de YouTube, daţi un like sau lăsaţi un comentariu. Si nu uitaţi că poveştile din zilele noastre nu mai circulă doar din gură în gură, ci şi din Share în ...
Citește mai mult »

A înțelege/ înțelegere

Dintotdeauna omenirea a avut nevoia de a înțelege: de ce plouă, care-i treaba cu stelele, vulcanii, cutremurele? De ce se întâmplă într-un fel sau altul? De ce îmbătrânim? La nivel individual avem aceleași necunoscute care ne bântuie: de ce a spus/ făcut/ dat/ cerut/ dus/ adus? De ce da? De ce nu? De ce el? De ce ea? Doar că uneori nici cei mai înțelepți din sat sau cei mai școliți savanți nu au răspunsuri la întrebări, altminteri banale. Și atunci inventează unele, doar să nu pară că n-au soluții. Religia a apărut în urma acestei nevoi. Ce nu știm noi, știe Divinitatea. Ce nu putem noi, poate Dumnezeu. Ce nu iertăm sau nu putem pedepsi noi, se iartă și pedepsește acolo sus. Doar că și așa tot ne bântuie necunoscute sau necunoscuți. Ne pierdem somnul, liniștea și zilele încercând să înțelegem ceea ce deseori nu are o logică firească. Așteptăm o concluzie, fie ea și negativă, doar ca să ne fie clar măcar finalul. Realitatea este că zbaterea pentru înțelegere este dătătoare de angoase și depresii. Ideea nu ...
Citește mai mult »

Lucruri importante de care ne cam doare în dos

Recenta împrăştiere pandemică a bolii care ne-a ţinut în case, ne-a lăsat fără oameni dragi sau cu multiple sechele, ne-a amintit de vechea vorbă din bătrâni care ne spune să ne rugăm de sănatate că este mai bună decât toate. Bine, n-ar trebui să ne zică vorbele din popor chestiile aflate la mintea cocoșului, este mai mult decât evident că boala e nasoală. Dar cât timp suntem bine, ni se pare un dat natural, o chestie care ni se cuvine, aşa că ne permitem să ne jucăm ruleta rusească cu corpul nostru, intoxicându-l cu diverse, epuizându-l, lipsindu-l de cele necesare. Ni se pare mai importantă aparenţa: hainele, sânii, pătrăţelele. Şi abia la primele semne de boală ne vine, temporar, mintea la cap. Şi pacea este un concept subapreciat în zilele noastre. Eu am crescut cu propaganda comunistă care ne omora cu ideea de pace, în vremuri care parcă nu păreau aşa conflictuale ca cele recente. Îmi amintesc că am filmat la gradiniţă un soi de spot pentru un jurnal de ştiri în care tăiam cu roşu un ...
Citește mai mult »