Șoricelul săritor

Timpuri de poveste, ce să zic! Din aceea de adormit copiii: Așadar a fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici nu s-ar mai povesti, a fost un șoricel mititel și drăguțel. Trăia la o fermă mare, plină de animale, plante și copii. Și avea mulți prieteni acolo, chiar și două pisici tărcate și bătrâne, care stăteau toată ziua pe o verandă. Ca noi toți, șoricelul nostru avea o calitate. Sau un defect, după cum se nimerea optica celui care stătea să judece. Era tare sfătos! Adică extrem. Nemaiîntâlnit. Extraordinar. Grozav. Nu apuca să audă de o problemă la fermă că sărea primul cu idei, rezolvări, soluții, opinii. Vorbea cu toți cei implicați, emitea analize ample. Mulți îl ascultau și făceau întocmai. Puțini stăteau să cugete cu mintea lor situațiile. Și mai puțini aveau curajul să îl ignore. Pentru că așa este în lumea oamenilor ca și a animalelor: cel care vorbește mai mult și mai tare pare a avea dreptate. Și cel care aleargă mai repede și mai bine pare a fi mai de ajutor. De exemplu, odată rața ...
Citește mai mult »

Polignano a Mare: volare, cantare

Ultima destinației a vacanței noastre a fost Polignano a Mare, aflată în Puglia, destul de aproape de Bari și cunoscută pentru grotele săpate în piatră de apa mării și plaja pe care un cunoscut producător de băuturi energizante organizează un concurs internațional de sărituri. Noi am stat la un hotel situat deasupra celebrei plaje Cala Porto (Lama Monachile), iar săriturile acompaniate de încurajări și aplauze au constituit o coloană sonoră permanentă acolo. Polignano a Mare este o destinație pe care nu o recomand părinților care au copii mai mici de 8-9 ani sau care au copii mai mari, dar comozi. Plajele din localitate sunt potrivite celor obișnuiți cu sporturile extreme, sunt pietroase, greu accesibile, incomode, ca oricare alta spectaculoasă și fotogenică. Am văzut multe landouri pe acolo, acompaniate de multă caznă și sudoare, înțeleg dorința părinților de a avea vacanțele dorite, dar le spun măcar celor puțini și raționali că nu întotdeauna se poate. Altminteri și noi am coborât pe plajele din Polignano (Cala Porto și Cala Sala – Portacola) pentru poze, dar ne-am îmbăiat și bronzat în zona ...
Citește mai mult »

Sorrento: Când viaţa îţi dă lămâi le transformi în brand turistic

Sunt lovită rău de realitate, dar voi povesti în continuare episoadele vacanţei noastre în Italia. Nu de alta dar vreau să mă asigur că atunci când lucrurile o iau razna total am cum să-mi reamintesc că există în contrapartidă şi zile bune. Așadar după cele câteva zile la Roma am pornit-o cu maşina către Sorrento. Unde este exact așa cum se spune: citricele cad din pomi. Mai ales lămâile, dar și portocalele pe care le culeg când încă sunt acre și ele. În grădina hotelului la care am poposit pomii erau altoiți așa că vedeai trei soiuri de fructe în același arbust. Sorrento este o localitate cu vreo 17.000 de suflete la care se adaugă turiștii și uneori ai senzația că toți se înghesuie pe străduțele înguste și pietruite ale vechiului oraș. Lămâile au fost transformate în brand turistic și în materie primă de bază pentru producția alimentară și nu numai, există deja un trend global în modă cu imprimeurile citrice. Ce am făcut în Sorrento? Plajă, plimbat și mâncat intensiv. Unul dintre beneficiile vizitării unor destinații turistice de ...
Citește mai mult »

Toate drumurile duc la Roma

Sunt proaspăt întoarsă din vacanță, puțin confuză că mă trezesc dimineața și nu vine nimeni să mă întrebe dacă vreau un cappuccino, îmbrăcată cu ce am găsit disponibil prin dulap, ținând cont că jumătate de living este ocupat de valize al căror conținut pare nelimitat în ciuda încercărilor mele supraomenești de a le goli. Dar am promis că povestesc despre vacanță, deci o fac! Așadar prima noastră ieșire oficială (turneele copilului mic nu se pun, nu le consider cu scop turistic, de relaxare, ci exact ce sunt, turnee sportive) a fost anul acesta în Italia. Am aterizat la Roma unde am stat câteva zile, apoi am plecat la Sorrento, pentru ca vacanța să ni se încheie la Polignano o Mare. Întoarcerea majorității a fost de pe aeroportul din Bari. Roma este un oraș minunat, pe care l-aș vizita periodic. Este vechi și nou, curat și murdar, frumos și urât, foarte asumat în felul lui. A fost destinația perfectă de început pentru că mi-a vindecat definitiv claustrofobia și agorafobia, în plus ne-a pregătit nervii pentru ieșirile, zgomotele și ...
Citește mai mult »

O lume mare de tot

De când am plecat din țară îmi pare că România este o imensă și ciudată plajă: goală, dar plină, cu femei bătrâne, dar minore și bărbați misogini, dar pudici. Să vă explic. Mai întâi a fost postarea unui psiholog care îndemna pe un ton cumva arțăgos oamenii să nu mai pună poze din vacanță, mai ales în costum de baie! Și care, evident, s-a viralizat rapid. Presupun că s-a vrut un soi de “trăiește clipa!”, dar a ieșit ceva talibanism împachetat în dezvoltare personală. Culmea, postat în Social Media, exact locul în care eram îndemnați la pudoare. Să ne înțelegem, nu toți punem pe Facebook chestii având ca scop înciudarea națiunii și psihologului în cauză. O facem că ne place, că vrem să împărtășim cu cei din jurul nostru, că vrem să ne reamintim peste o vreme. Iar ideea de pudoare se aplică chestii lor cu adevărat intime. Plaja e un loc public, costumul de baie social acceptat în cultura noastră. Apoi a venit avalanșa de știri că litoralul nostru este gol. Așa ce m-am întristat, n-aveți idee! ...
Citește mai mult »

Bagaje de vacanță

Mi-am început dimineața citind într-o revistă lista cu ce ar trebui să conțină valiza mea de vacanță. Mă gândeam că poate scap de blestemul “am uitat pijamaua/ periuțele de dinți/ încărcătoarele/ tricourile” și voi afla trucuri logistice utile. N-a fost chiar așa, dar am fost informată totuși că unei dive, chiar și uneia autoproclamată cum sunt eu, n-ar trebui să-i lipsească din bagaje următoarele chestii absolut esențiale: – rochia cu spatele gol. Am realizat astfel că nici măcar nu am așa ceva în garderobă, deci voi tăia de urgență spatele uneia din dulap! – rochia fantezie. Nu știu cum arată o rochie fantezie, dar sunt o tipă cu imaginație, deci oricare din piesele mele vestimentare pot fi supuse acestui apelativ. – rochia pastelată. Din asta am, e deja în valiză. Problema e că pentru siguranța lor fizică și mentală, mamele nu pot purta culori pastelate și sandale, doar bocanci și print camuflaj. Deci sunt șanse mari să o car degeaba cu mine. Mie îmi plac mult sfaturile acestea legate de vestimentația și logistica de vacanță pentru că atunci când ai ...
Citește mai mult »

Educație: A vorbi, a merge, a vedea

Orice copil crescut într-o comunitate învață să vorbească din interacțiunea cu cei din jur, fără prea mare efort. Este suficient să-i audă pe cei din jur și cuvintele intră în cap, transformându-se în forme de comunicare. Dar doar un om cu adevărat educat o va face deștept, știind că sunt și situații în care mai degrabă tace. În care liniștea spune mai multe decât zgomotul. În care lipsa vorbelor devine lipsă de suferință sau conflict.  Mersul se deprinde la fel de ușor, instinctiv. A veni, a pleca sau a rămâne reprezintă însă decizii influențate de experiența de viață și de o educație temeinică.  Văzul îl avem de când ne naștem. Dar doar prin educație omul învață să observe ceea ce este bun într-o situație care pare negativă sau în oamenii dificili cu care trebuie să interacționeze. Atât timp cât sunt crescuți într-o familie, într-un grup social și nu au probleme de sănătate care să-i împiedice, copiii capătă în mod natural tot ce au nevoie pentru a supraviețui. Totuși, doar cei educați vor fi deprinde mai mult decât atât, ...
Citește mai mult »

A (ne) compara sau a nu?

Sfârșitul anului școlar a adus cu el aceeași dilemă socială care ne bântuie de niște timp: sunt utile coronițele premianților? Sau mai degrabă niște reminiscențe ale unor vremuri profund incorecte, în care cei aleși de soartă sunt tratați corespunzător, iar restul de elevi, marea masă, puși în categoria “Și alții”, care predispune la scăderea stimei de sine și la depresii? Sfatul de a nu ne compara cu cei din jur apare tot mai des prin cabinetele de terapie și în cursurile de dezvoltare personală. Ni se spune că drumul spre fericire este pavat cu a ne compara cu noi înșine, dar nu-i departe momentul în care ne vom prinde că și asta poate fi generator de emoții negative. De fapt a căuta în viața altora este natural, biologic și psihologic sănătos, firesc. Bine, respectând regulile bunului simț și limitele normalului! Modul în care (te) compari și în care analizezi termenii și relația rezultată este însă cea la care trebuie lucrat. Când suntem pe câte o pantă descendentă a vieții ajută să știm că există unii mai jos ca noi. Perspectiva ...
Citește mai mult »

Angajez Director, salariu lunar 10.000 Euro net

Responsabilități: chestii șefești. Cerințe: să știe să citească și să scrie. Pentru fiecare acord corect între predicat și subiect se poate primi un bonus! Cam așa ar trebui să arate un anunț de angajare la care să aplice tot românul. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit: există și oameni care încă mai muncesc pe plaiurile noastre. Care își fac treaba indiferent cât de dobitoc e șeful și cât de mic e salariul, care se străduiesc să-și păstreze mintea întreagă și caracterul nepătat în ciuda nebuniei care îi înconjoară. Există, încă, tineri care se angajează de la vârste aproape ilegale. Care își sacrifică vacanțele, timpul cu prietenii, uneori și sănătatea din cauza ritmului infernal, pentru a-și construi viitorul. Și fără să renunțe la școală! Dar sunt tot mai puțini și o spune cineva care de mai mult de două decenii publică anunțuri și care a ajuns să nu o mai facă, preferând să contacteze direct potențiali angajați. Pentru că a apărut, în schimb, o mare masă de imbecilizați care își închipuie că banii pică din cer, că merită să li se ...
Citește mai mult »

Copilul rupt din Soare

Cam de mult n-am mai început așa: A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici n-aș avea ce povesti. A fost odată un copil cuminte, frumos și luminos, parcă rupt din Soare. Oamenii din satul lui chiar credeau că de acolo a picat. Pentru că nu știa nimeni de unde a apărut, cine-i sunt părinții sau unde locuiește. Singura certitudine era că prezența lui aducea întotdeauna lumină și căldură, exact ca o rază fierbinte de soare. Dar uneori tare-i încurca să-l aibă prin apropiere! Ca să vă dați seama cât de serioasă se prezenta situația, trebuie să vă spun că într-o primăvară, copilul din povestea mea a ieșit la plimbare pe câmpia din apropiere. Și din cauza căldurii sale tot grâul plantat de săteni s-a copt brusc, de nu știau bieții oameni cum să organizeze culesul pe când încă mai aveau altele de plantat. Iar la școală colegii îl ocoleau pentru că se întâmpla uneori să fie orbiți de lumina colegului lor. Unii povesteau chiar că au prezentat ușoare înroșiri ale pielii după scurte conversații avute prin pauze. Ce ...
Citește mai mult »