Articole din April, 2024

Despre iubire, pasiuni și alte nebunii

Unul dintre cele mai cunoscute citate despre carieră este cel care spune că dacă iubești ceea ce faci nu va trebui să muncești nici măcar o zi în viața ta. Iubirea, pasiunea, focul care arde cu putere în interiorul nostru par a fi combustibilul perfect pentru succes. Dar oamenii care au reușit pe care i-am cunoscut (și mă refer la acea reușită sustenabilă, de durată) nu păreau neapărat îndrăgostiți de produsul/ ideea/ abilitățile lor. Clar credeau în ele, poate le-au și iubit inițial, dar se raportau la acestea într-un mod rațional, calculat, ponderându-și latura emoțională. Iubirea e frumoasă și ușor de ambalat în strategii de marketing. Dar este și oarbă, fluctuantă, imprevizibilă. Te îmbată, îți atenuează simțurile. Așa cum nu poți construi o casă doar din iubire, fiind necesare mai ales materiale, plan de lucru, resursă umană, know-how, așa nu poți ridica nimic altceva. Cel mai vizibil impediment al pasiunii apare în cazul antreprenorilor fără experiență, care înființează afaceri noi. Cu cât sunt mai îndrăgostiți de ideea lor, cu atât sunt șanse mai mari să piardă din vedere lucruri ...
Citește mai mult »

Și oamenii mari fac prostii, dar se opresc la timp

Zilele trecute copilul meu mare a postat pe Instagram o fotografie cu el de pe când era mic. Și nu oricare, ci pe cea care a imortalizat un moment unic în istoria familiei noastre. Pentru că până acum niciunul dintre noi nu s-a mai tuns, fără programare prealabilă, la o frizerie cu un singur scaun din metropola dunăreană Calafat, aproape închisă din cauza orei târzii. Pe scurt, eram în vizită la prieteni, când copiii au decis să încerce stiluri de coafură noi. Al meu abia ce-și făcuse freză nouă în București, în cinstea vacanței. Întrucât foarfeca a pătruns foarte adânc în bretonul lui (Slavă Domnului că nu și în vreo orbită!), singurul lucru pe care l-a putut face hairstylistul din Calafat a fost să folosească pe tot capul aparatul de ras. Pățești, știți cum e. Copiii erau mici și cu multe idei creative. Iar partea cu stricat freza pe motiv de plictiseală cred că am experimentat-o mai toți. Pentru că fotografia nu m-a dus cu gândul doar în anii 2000. Ci în propria mea pruncie, când fascinată ...
Citește mai mult »

Diferența dintre teorie și practică

Azi am început dimineața cu o contră verbală. Nimic grav sau cu potențial de război global, doar o neînțelegere asortată la o oră prea matinală. Am învățat să mă gândesc, de fiecare dată, ce anume îmi declanșează reacțiile abrupte. Și cel mai des apare ca trigger faptul că nu sunt înțeleasă. Că eu spun alb și persoana din fața mea aude verde, pentru că are senzația că asta am vrut să zic. Dar eu folosesc întotdeauna numele real al lucrurilor. Mergând mai departe cu analizele, am constatat că este un trigger destul de recent, de când Social Media a început să ne acapareze comunicarea. Învățăm la școală celebra schemă a comunicării, în care avem un emițător, un receptor și un canal de comunicare. Și eventualele “bruiaje”. Doar că acum relațiile interumane s-au schimbat dramatic, iar diferența dintre teoria comunicării și practica ei cotidiană a devenit halucinantă. În Social Media mulți comunică pentru a obține reacții, adică emoții. Deci nu mai poți întreba despre remedii pentru tuse, pentru că pe lângă cei care îți vor oferi, cinstit, informația pe care ...
Citește mai mult »

Proiect de țară: să nu mai fim hoți!

Scriam ieri pe LinkedIn că m-am săturat de sintagma “a fura meserie”. Pentru că a șterpeli presupune o relație unilaterală, în care avem un păgubit și un hoț. Furtul fiind ceva clandestin, făcut pe furiș, care aduce beneficii doar celui care acționează în mod negativ. Meseria se învață. Asta însemnând o relație consimțită de ambele părți, în care informațiile, cunoștințele, abilitățile circulă în toate sensurile posibile. Și un mediu de lucru colaborativ, care încurajează schimbul reciproc de know-how, tocmai pentru că toată lumea înțelege că imediat ce oferi, primești prin feedback, involuntar și necondiționat, la fel de mult. Dar am realizat ulterior că noi, românii, avem o problemă mai mare cu furatul. Când suntem obosiți nu ne odihnim, ci furăm un pui de somn. Ca și cum păgubim pe cineva făcând o pauză, nu câștigăm toți încărcând niște baterii. Să mai zic? “A furat, dar a și făcut!” Spunem despre candidații politici corupți. Ca și cum e imposibil ca cineva doar să facă, profesionalismul fiind mereu la pachet cu o hibă de caracter. Iar când o gravidă își schimbă, ...
Citește mai mult »

Care-i treaba cu hainele ponosite?

Zilele trecute s-a viralizat pe LinkedIn opinia unui fost om de televiziune, actualmente părerolog șef, cu privire la o pereche de adidași care costau 1000 Ron și care, deși noi, păreau intens purtați și iremediabil murdăriți. Evident opinia era din seria: “prost cine cumpără”. Și bineînțeles a generat un adevărat cor al oamenilor “normali” care s-au pus pe înfierat comportamentele absurde și de neînțeles ale consumului actual. Frate, dai un ban, dar măcar să porți ceva nou! Suntem generația care se înnoia de Paște și de Crăciun, deci nu mă miră deloc reticența de a purta lucruri care par ponosite. Dar și generația care este intens fraierită acum de tot soiul de Păcălici îmbrăcați la patru ace care ne promit ba bunăstarea eternă, ba soluții la toate problemele noastre, ba nemurirea, ba tinerețea fără bătrânețe și mâncatul fără îngrășat. Haina a fost dintotdeauna un indicator de statut, dar parcă niciodată nu a fost atât de înșelătoare ca în zilele noastre. Oamenii au senzația că dacă își cumpără un fake sunt automat pe același palier economic și social cu ...
Citește mai mult »

Părinții de azi au prea mulți bani și timp liber

Un profesor de informatică din Argeș, a fost dat în judecată pentru comportament abuziv împotriva elevilor. Motivul: a amenințat cu o mătură un elev care vorbea la oră și a înjurat cu expresii precum “Paștele mă-tii de copil” o elevă care nu a vrut să semneze ceva document nesemnificativ, tipic pentru școala românească. Găsiți știrea în presa de azi. Evident că vorbim despre incidente regretabile. Nu rezonez nicicum cu genul acesta de comportamente. Dar profesorii spun de prea mult timp că ar trebui să aibă la dispoziție instrumente punitive funcționale pentru astfel de cazuri. Uneori nu poți doar cu vorba bună să ții în frâu grupuri de minim 30 de elevi, dintre care minim 5 au comportamente care te pun în dificultate și dacă ar fi singuri în clasă. Dincolo de neputința profesorului în cauză, mă întreb ce fel de părinți merg la Tribunal pentru așa ceva. Și ce fel de copii cresc ei. “Ok, puiule, ai greșit, vorbeai la oră. Dar ce traumă să te alerge profesorul cu mătura! Hai să angajeze mama un avocat!” Nu vorbim despre ...
Citește mai mult »