Memento Mori

Una dintre parcările din Bonifacio (Corsica) este situată lângă Cimitirul Marin și mărginită de apa azurie a mării. Într-un așa decor, nu-i de mirare că imediat ce am coborât din mașină, am vrut să mă plimb puțin printre aleile cu morminte. Dar niciunul dintre ai mei n-au vrut să mă însoțească. – De ce vizitează oamenii cimitirele ca pe muzee? m-a întrebat cel mic. I-am explicat că cimitirele înseamnă nu doar destine curmate. Ci și bucăți de istorie, artă, cultură. În plus moartea este inevitabilă, cu cât ne raportăm mai sănătos la ea, cu atât trăim mai echilibrat. Crucile altora ne sunt imaginea realității că oricât ne zbatem, tot acolo vom ajunge în fapt. Aseară am fost la concertul celor de la Depeche Mode. Turneul lor, intitulat Memento Mori, are același scop: de a ne aminti că suntem muritori. Că, dacă avem noroc ca Dave Gahan și Martin Gore, îmbătrânim. Și apoi noi ne stingem, iar ei vor rămâne perpetuu. Amintirea morții chiar trebuie celebrată. Altfel nu vom trăi niciodată așa cum trebuie zilele care ne sunt date. N-am avut norocul ...
Citește mai mult »

Sardinia – cuprins și încheiere

Așadar prima ieșire a verii a fost în Sardinia, insulă pe care îmi doresc să o văd de ani buni. Și care nu uimește, așa cum mă așteptam, de la prima vedere. Ba chiar arată ca orice altă insulă grecească. Sau franțuzească, pentru că am vizitat-o și pe sora ei, Corsica. Dar pe măsură ce o descoperi, se dovedește a fi mai surprinzătoare și atrăgătoare decât în materialele de promovare. Noi am stat în partea de Nord, în zona Costa Rossa/ Isola Rossa. Nu e greu de ghicit de unde vine denumirea zonei:   Știți cum ziceau vederile din taberele copilăriei? Cazarea a fost bună, mâncarea, din păcate, excelentă. Plaja – surprinzător de frumoasă, lucru care ne-a cam descurajat să explorăm alte opțiuni. Deși am mers total nepregătiți, a fost o vacanță cu mult fotbal. Nu doar că animatorii de la hotel organizau meciuri la care participau copii și adulți deopotrivă, dar în fiecare seară se strângeau ad-hoc echipe întregi. Italienii au fotbalul și muzica în sânge. Nu contează cu cine și de ce joacă, dau totul pe teren de parcă ...
Citește mai mult »

Introducere

Sunt proaspăt întoarsă din vacanță, deci experimentez șocul acela că nu văd marea atunci când ies din dormitor, nu mă întreabă nimeni dacă vreau cafea dimineața și, mai rău, trebuie să gătesc, spăl, așez, chestii deloc plăcute din punctul meu de vedere. Trebuie să precizez totuși că a călători nu înseamnă doar locuri frumoase și confort. Pentru mine a umbla prin lume echivalează cu multă învățare, a cunoaște oameni și mentalități diferite, a vedea altceva decât suntem obișnuiți. Și de data asta a fost bine. Am văzut practici de parenting care mi-au deschis ochii, am lămurit chestii despre moarte (oricât de straniu ar părea, e frumos să realizezi fără judecăți de valoare inerența sa într-un decor superb cum este proximitatea Cimitirului Marin din Bonifacio), am realizat de ce fotbalul și muzica sunt în Italia atât de performante. Și mi s-a confirmat că acolo unde sunt bani mulți aerul este mai respirabil, că sărăcia și prostia merg mână în mână cu grobianismul și răutatea generalizate. Am așadar ce povesti, dar mă opresc astăzi la parenting. Zborul din București către Alghero a ...
Citește mai mult »

Lecția naturii

În fiecare an, cam pe vremea asta, puii berzelor care au cuibul la capătul străzii își încep lecțiile de zbor. Mai întâi părinții le arată mișcările. Apoi privesc o vreme zborul în sine. La final sunt lăsați singuri în cuib, fiind nevoiți să reușească. Altfel mor de foame, de sete sau din cauza căderii de la înălțime. Timpul nu e de partea lor. Cu cât învață mai repede, cu atât mai sigură le este supraviețuirea. Noi, oamenii, credem că avem luxul să amânăm orice și oricât. Avem răgaz pentru toate, credem noi, dar deviza asta ne ține departe de multe vise și destinații. Ba chiar auzim adesea despre lecția răbdării. Este adevărat că lucrurile bune se construiesc în timp. Dar natura ne învață să fim nerăbdători. Să ținem cont de termene limită. Să fim alerți. Să facem totul la momentul oportun. Altfel nu se știe când și dacă mai avem o șansă. În plus, oricâți profesori am avea și oricât de buni ar fi, când vine vremea să aplicăm cele învățate, suntem pe cont propriu. Și deseori nu există ...
Citește mai mult »

Cum ar trebui să funcționeze presiunea socială?

Probabil că v-am mai povestit un episod care a avut loc cu foarte mult timp în urmă într-un parc aproape gol din Leuven. Eram acolo cu nepotul meu și m-am gândit să-mi așez cele 45 de kilograme pe care le număram atunci, pe un leagăn. Nu am apucat să mă relaxez prea mult că lângă mine a apărut o doamnă care mi-a atras ferm, dar politicos, atenția că locul de joacă este exclusiv pentru copii. Mi-am cerut scuze și m-am ridicat. Am învățat două lecții prețioase: să respect regulile oricât de absurde ar părea. Și să ripostez, la rândul meu, atunci când în spațiul public cineva le încalcă. În lumea civilizată presiunea socială se axează pe reguli clare, transparent comunicate. Pe conviețuirea în societate. Pe comunitate. Mă uit siderată la știrile despre azilul destinat persoanelor vulnerabile din Voluntari unde oamenii au fost abuzați până la tortură. Și la declarațiile senine ale celor care au văzut atrocitățile și atât. Întâmplător știu care sunt provocările de a îngriji persoane cu grave tulburări mintale. Nu e ușor, nu poți întotdeauna cu binișorul. Dar ...
Citește mai mult »

Oameni și etichete

Suntem oameni și ne plac etichetele, pentru că sunt concise, vizuale, utile. Iar în proiectele de recrutare și selecție această preferință este extrem de clară. Candidații devin astfel bătrâni dacă au peste 45 de ani, inadaptabili dacă au schimbat jobul recent și sunt deja în căutarea altuia, pretențioși dacă cer să le fie respectat statutul profesional. Superficiali dacă arată prea bine, lipsiți de atractivitate dacă nu sunt de revistă. Nu au experiență dacă abia și-au finalizat studiile și nici potențial, dacă nu au definit încă un drum al carierei. Par conflictuali dacă au divorțat, intoleranți la frustrări dacă nu au copii, plafonați dacă au petrecut câte un deceniu în același birou. Este simplu ca pornind de la un aspect din CV să etichetezi întregul destin al omului. De aceea mulți cred că se pricep în a recruta și selecta. Realitatea este mult mai complicată de atât. Sunt oameni de 50+ mai curioși, adaptabili și dispuși să învețe ca tineri de 20+. Sau absolvenți care, deși nu au experiență, progresează atât de repede încât îi depășesc rapid pe cei ...
Citește mai mult »

Două coordonate ale performanței

Copilul meu mare, pe care îl veți auzi vara aceasta și mai mult la radio, a fost implicat într-o campanie de promovare a Campionatului European de fotbal U21, țara noastră numărându-se printre organizatori. Iar cel mic e obsedat de fotbal. Deci n-am putut să nu urmăresc turneul în care, deși am fost gazde onorabile, am eșuat în a face o “figură frumoasă” pe teren. N-am să scriu despre fotbalul românesc, deși îmi sunt destul de clare cauzele eșecurilor lamentabile și repetate. Performanța cere sisteme funcționale de organizare, selecție, evaluare, ori în România nici baze sportive decente, în care să se antreneze copiii, nu prea mai avem. Dar am să mă întreb, retoric, câte ceva despre surpriza turneului: Ucraina, care deși este în război de ceva vreme, iar sportul este unul dintre domeniile intens afectate, a reușit să se califice în semifinale. Eu nu consider surprinzătoare această reușită. La Euro 2020 cel mai frumos meci mi s-a părut cel dintre reprezentativa mare a ucrainienilor și Macedonia de Nord, încheiat 2-1. Se joacă fotbal pe oriunde vă așteptați, numai în România ...
Citește mai mult »

Când părintele te duce la moarte

Cazul submersibilului Titan, care a făcut implozie în încercarea de a vizita rămășițele Titanicului, a ținut cu sufletul la gură o lume întreagă. Pentru o persoană ca mine, cu dificultăți în a suporta spațiile mici și închise, pare a fi coșmarul suprem: să stai închis într-o cutie minusculă, împreună cu alte suflete, scufundându-te la  mai mulți kilometri adâncime în adâncurile apei și ajungând să numeri minutele rămase în care mai ai aer de respirat. Și să plătești bani grei pentru asta! Există acum o grămadă de discuții și analize care, sperăm cu toții, vor schimba cursul unor posibile expediții viitoare și vor reglementa mai strict astfel de inițiative. Este halucinat că o firmă cu sediul într-un container, care are doar o poveste de marketing și o jucărie artizanală, a ajuns să poată opera activități în mod evident generatoare de drame. Pentru ca acest coșmar să fie întreg, am aflat din ziare că unul dintre tinerii aflați pe Titan, în vârstă de 19 ani, era îngrozit de ideea expediției, dar a acceptat provocarea pentru a-i face pe plac părintelui ...
Citește mai mult »

Iepurașul care nu își găsea locul

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu aș avea ce povesti, a fost odată un iepuraș simpatic și prietenos. Nu știu să vă spun de ce era atât de singur, dar nu avea nici un loc în care să-și odihnească oasele la venirea oboselii și nici alți urecheați ca el cu care să-și petreacă bucuriile și necazurile. Credeți, poate, că era un iepuraș trist. Dar nici vorbă de supărare și suspin în viața lui. Se bucura din plin de fiecare ciupercuță savurată, fluturaș urmărit pe pajiști sau floare frumos mirositoare care îi ieșea în cale. Își facea mereu noi prieteni, cunoștea lumea în diversitatea ei și învăța în fiecare zi ceva nou. Dar într-o zi, uitându-se la un cuib de păsărele în care puii se jucau și piuiau fericit, a început să-l roadă un gând: că ar trebui să aibă, și el, casa lui. Să se întoarcă mereu acolo, să simtă siguranța unui adăpost. Să-și construiască un hamac mic în care să-și pună oasele și o masă mai mare unde să-și invite prietenii. Așa că a ...
Citește mai mult »

Salarii în funcție de performanță – simplu de zis, greu de pus în practică

Auzim foarte des acest deziderat: lucrătorii de la stat să fie plătiți în funcție de performanță. Pare o chestie facilă și utilă, în realitate remunerarea contingentă, așa cum îi spune la carte salarizării condiționate de realizările profesionale, este dificilă și greu de implementat chiar și în mediul privat. Managementul performanței a fost legiferat la noi mai clar după criza din 2008-2009, când guvernul de atunci a modificat Codul Muncii în vederea optimizării instrumentelor legale folosite în disponibilizările masive de personal. Au trecut așadar ceva ani, iar în practica de personal nu s-a schimbat nimic. De ce? Performanța este lucrul naibii: ca să o vezi trebuie să o definești și să o evaluezi periodic. Pentru a o defini, trebuie să existe o viziune clară, din care să rezulte obiectivele profesionale ale fiecărui angajat. Apoi să stabilești calitățile personale și profesionale care pot ajuta angajatul să le atingă. Iar pentru evaluare organizațiile au nevoie de timp, energie și instrumente optime, bine calibrate. Cum viziunea este cel mai greu concept în business, iar timpul, energia și instrumentele optime costă mult, oamenii s-au obișnuit să ...
Citește mai mult »