Articole din May, 2024

Girafa visătoare

A fost odată, ca niciodată o girafă ca toate celelalte pe care le știm. Doar că ei i se spunea mereu că este cu capul în nori. Nu, nu avea gâtul mai lung ca suratele ei! Ci doar visa cât era ziua de lungă la vrute și nevrute. Într-o zi se vedea cu ochii minții un mare om de știință care găsise o soluție pentru a da tuturor o voce. Se credea în laborator, îmbrăcată în halat alb, testând medicamentul minune proaspăt descoperit. Din viața reală prietenele ei încercau să o convingă să meargă împreună la un spectacol de balet organizat de gazele, dar ea auzea doar aplauzele publicului atunci când i se decerna Premiul Nobel pentru Medicină. Altă dată se visa actriță desăvârșită. Juca într-un film cu răufăcători, iar ea salva lumea cu puterile ei supranaturale. În apropiere era zarvă mare, se aprinsese o grămadă de iarbă uscată și toate animalele încercau să stingă incendiul, dar visătoarea noastră se credea ovaționată pe scena premiilor Oscar. Nici nu știa că era la un pas să rămână doar o ...
Citește mai mult »

Aluatul unui campion

Dacă tot am vorbit zilele trecute despre Generația de Aur a fotbalului românesc și pentru că simt că lumea are senzația că e simplă treaba asta cu performanțele în sport, m-am apucat să studiez rețeta unui campion. Nu articole motivaționale, de tipul “cum să-ți setezi o mentalitate de învingător” ci studii care au încercat să stabilească ce factor este mai important în devenirea elitelor sportive: genetica sau munca, antrenamentele. Sper că ceea ce voi scrie acum îi va coborî puțin cu picioarele pe pământ pe toți părinții care cred că e suficient să-și înscrie copilul la un club sportiv, să comenteze de pe margine și să bage intensiv tot soiul de chestii suplimentare pentru a-și vedea sufrageria plină de trofee din acelea care vin la pachet cu bani mulți. Și că performanța sportivă la 6 ani prezice fără dubiu prezența în ziarele de sport un deceniu mai târziu. Încă nu s-a stabilit cât este treaba geneticii și cât a muncii în făurirea unui campion. Oricum ar fi contraintuitiv și demotivant să știm cu exactitate. Dar este unanimitate ...
Citește mai mult »

Aur sau tinichea?

În weekend a avut loc meciul de retragere al Generației de Aur. Care a creat multă vâlvă, după cum era de așteptat, atât pe stadion cât și în afara lui. Îmi pare rău că nu am putut merge, dar nu aș fi putut fi atât de echidistantă azi 🙂 Au existat, așa cum e normal la evenimente de asemenea anvergură, două tipuri de abordări: cei care și-au aclamat cu putere idolii și, în dulcele stil românesc, o sumedenie de contestatari ai titulaturii “Generația de aur”, redenumind-o de tinichea. Cei care aplaudă au mai degrabă argumente emoționale: fotbaliștii care au jucat sfertul de finală la Campionatul Mondial din America au fost modelele noastre, ne-au scos în stradă, ne-au dat speranța că și dintr-o țară aflată în dificultate, cum era atunci România, se poate accede spre podiumuri sportive. Criticii, pe de altă parte, vin cu chestiuni pur raționale: în fond nu au adus nici măcar un trofeu în palmares, iar singurul aur de care s-au apropiat a fost cel în care și-au vopsit frezele jucătorii noștri în 1994. Și cum ...
Citește mai mult »

Nu poți contraface greutățile

Știți deja preocuparea excesivă a vremurilor actuale pentru dezvoltarea personală. Atât de excesivă încât a devenit disciplină școlară. Realitatea este că viața, modelele parentale și cele pe care ni le alegem, obstacolele pe care le întâlnim în calea noastră sunt mai importante decât buchea cărții școlare. Și oricât de nedreaptă ar fi (că este, Slavă Domnului!), soarta ne dă fiecăruia câte un cârlig de care să ne agățăm pentru a reuși să ne găsim menirea. Găsim în spațiul public o mulțime de oameni care s-au ridicat din nimic sau au căzut în abis după ce au atins culmi înalte. Sportivi care s-au antrenat cu burta goală și au ajuns să dețină recorduri inimaginabile. Actori de succes doborâți de proprii demoni. Cântăreți care au reușit să își învingă dependențele și chiar timpul, fiind relevanți decenii în șir. Oameni absolut normali ajunși staruri globale. Talente uriașe care au renunțat la cariera lor pentru că nu și-au găsit calea. Există reușită și există eșec. Nimeni nu a experimentat vreodată doar una dintre ele. Așa cum nu există doar durere sau doar plăcere. ...
Citește mai mult »

Numai cine nu muncește nu este ridicol

Presupun că ați văzut deja portretul însângerat al Prințului Charles și valul de glume apărute. Este o alegere artistică interesantă, deci controversată, totuși specifică autorului lucrării, astfel că rezultatul obținut este cu siguranță asumat de către toți cei implicați. Glumele cu purtătorul coroanei britanice nu sunt noi, oricum. Ceea ce demonstrează un lucru deloc surprinzător, dar pe care puțini îl conștientizează: notorietatea, succesul au invariabil prețul de a fi ridiculizat la o scală planetară, în egală măsură, dacă nu chiar mai abitir decât a fi adulat. Se știa de mult că omului obișnuit nu îi plac persoanele fără cusur, de aceea apar continuu povești despre fapte imorale, neputințe sau defecte ale celor care aspiră la celebritate. Mulți dintre influencerii de carton, care nu au altceva de spus, își rezolvă tot soiul de defecte fizice închipuite în ochii tuturor sau abordează public conflicte, detalii de boudoir, situații controversate. Așa se creează din nimic notorietate. Și în proiectele de selecție sau consultanță cei cu experiență se folosesc de acest truc psihologic clasic, așa că dacă veți întâlni o persoană ca scoasă ...
Citește mai mult »

Paradigma învățării s-a schimbat. Și nu prea

Fac parte din generația care și-a luat cunoașterea din școală și din bibliotecă. Accesul la informație ne-a fost anevoios din punct de vedere logistic, pentru că nu toți aveam acasă, ori în proximitate, materialele necesare pentru a o extrage. Profesorii ne-au fost, așadar, principalele surse de a ști. Asta până în facultate, când unii am învățat că cel mai important lucru este abilitatea în sine de a învăța, nu doar cunoștințele în cauză. Dar chiar și atunci am mers la bibliotecă intensiv. Astăzi informația este prea accesibilă. Oricine poate emite păreri care tind să ajungă, prin viralizare, certitudini. Astfel că misiunea profesorilor devine aceea de a-și învăța elevii nu doar cum să învețe, dar și în ce modalitate să selecteze conținutul autentic și relevant din toată maculatura Internetului. În mod paradoxal, deși par abordări diametral opuse venite din provocări contradictorii, profesorii de azi au aceeași meserie dintotdeauna: să ofere informații precise, exacte, corecte. Definiții clare, complete. Pe care să le “traducă” apoi în limbaj uzual, inteligibil tuturor. Și care să devină adevărate unități de măsură. Dar părinții cred acum ...
Citește mai mult »

Viața bate orice carte de management

Printre zecile de știri, a apărut zilele acestea o relatare din urbea mea natală, petrecută, mai exact, în spitalul în care m-am născut și m-am operat de apendicită pe la 19 ani. De această dată un pacient reclamă faptul că nu poate fi operat de ortopedul care l-a tratat în urma unui accident domestic, din cauza conflictului pe care îl are cu colegul său, anestezist. Deci doi depunători ai jurământului lui Hipocrit (că Hipocrate nu poate fi) nu reușesc să facă pace pentru binele unui pacient. Sau măcar să lase deoparte un conflict, cel mai probabil stupid, pe durata desfășurării intervenției chirurgicale. Evident că oalele se sparg, după cum se cuvine, în capul managerului spitalului. Care o ia ca la carte cu amenințarea unei cercetări disciplinare. Conflictele sunt cele mai mari piedici ale progresului uman și organizațional, dar și cea mai sigură cale spre progres, pentru că arată cel mai bine hibele unui sistem. Deseori analizând dinamica acestora afli mai multe decât dacă pui cap la cap toți ceilalți indicatori relevanți. De multe ori sunt doar ciocniri de ego-uri ...
Citește mai mult »

Deși nu pare, suntem în criză economică

Mall-urile sunt pline. Influencereala prin Social Media pare că duduie. Traficul este de coșmar prin orașele mari. Iar vacanțele celor cu venituri medii, tot mai exotice. În plus vedem cu ochiul liber tot mai mulți oameni care au tot ce își doresc, dar mai ales mult timp liber, fără să aparțină neapărat unei categorii profesionale. Ni se vorbește despre creștere economică, stabilitate, investiții. Cum să fie criză? Dar să vedem și ce avem în spatele acestei imagini idilice în care laptele și mierea curg generos. În primul rând este an electoral, deci realitatea ni se va arăta hâdă și completă abia atunci când tot circul cu ștampilele se va fi terminat. Altminteri: Perioada medie în care candidații își caută job a crescut simțitor. Foarte multe companii derulează proiecte mai mult sau mai puțin transparente de disponibilizare. Nu am mai auzit de mult nume mari care să intenționeze investiții pe la noi și care să înceapă momeala unor proiecte de recrutare generoase. Piața de lux a crescut halucinat, mă mir că n-am văzut încă primul Birkin în Auchan-ul Drumul ...
Citește mai mult »

Haita

Unul dintre primele lucruri pe care le observi în organizațiile disfuncționale este prezența haitei. Adică a unui grup de oameni preocupați de propria lor supraviețuire, care are un lider informal și care veghează intens ca lucrurile să nu se schimbe. Haita apare prima în proiectele de consultanță și în cele de recrutare, șeful acesteia fiind adesea foarte prezent și ostil tocmai pentru a elimina din start potențialele pericole. De ce apar astfel de haite? Pentru că la nivelul acelei organizații/ a acelui grup există fie o lipsă de leadership, adică o conducere slăbită, incapabilă să țină puternic frâiele, fie un lider corupt. Iar haita este cea care suplinește abilitățile care lipsesc sau participă activ la a aproviziona nevoia de ego, bani, senzație de putere, imagine. De ce sunt periculoase? Așa cum spuneam scopul acestor grupări este acela de a securiza poziția membrilor și de se opune schimbărilor. Iar o organizație ostatică și inflexibilă este una în pericol de extincție. În plus pentru membri haitelor vor prima întotdeauna diversele nevoi individuale și nu cele economice ale departamentului/ organizației cu pricina. Unde există o ...
Citește mai mult »

Am văzut eu, ca să nu vedeți și voi

“Ăsta este abuzul. M-a făcut să fiu o hârtie de muște pentru toți ciudații. O rană adâncă pe care o adulmecă.” Este o replică din seria Baby Reindeer produsă de Netflix, despre care vorbește toată lumea. Un film greu de tot, dureros de urmărit, dar și generator de numeroase revelații. Sinopsisul spune că avem șapte episoade care prezintă povestea unui aspirant la cariera de comediant, actualmente barman, și o fostă avocată care ajunge să îl urmărească excesiv online. Și nu numai. În realitate lucrurile sunt mult mai complicate. Dar să ne întoarcem la revelații: Prima este aceea că traumele nevindecate ale părinților devin ale copiilor. Nu vă dau spoilere, poate vreți să vedeți cu ochii voștri seria. Dar întotdeauna agresivitatea excesivă a părinților (aici prezentată subtil, aproape imperceptibil) are o cauză urâtă și niște efecte similare. A doua este că atunci când îți dorești să prea mult, mult prea mult, și te identifici doar cu obiectivele și scopurile tale, riști să ajungi în situații indezirabile. Presiunea socială de a reuși, de a fi cineva, suprapusă peste o stimă de sine ...
Citește mai mult »