Articole din March, 2024

Legea atracției

M-am gândit că n-or fi degeaba toate filmulețele astea motivaționale de ne asaltează prin Social Media, care ne prezintă cum funcționează atracția universală. Sau a Universului, nu mi-e clar. Toți specialiștii spun că trebuie să vizualizăm ce ne dorim. Sau să fim ceea ce vrem, iar nu mi-e clar. Deci fac un exercițiu public, n-am să vă spun dacă a funcționat sau nu,  dar vor fi semne 🙂 1. Sunt bogată. Cea mai bogată. Atât de bogată încât Bill Gates moare de invidie, iar tipul de la Amazon a declarat că acesta este motivul pentru care a chelit: de nervi. În plus am fost deja contactată de maneliști celebri care vor să scoată câteva albume, influențați fiind de valoarea mea. Financiară, evident. 2. Sunt sănătoasă. Cea mai sănătoasă. Atât de sănătoasă încât universități de top din lume vor să studieze sănătatea mea. 3. Sunt frumoasă. Cea mai frumoasă. Atât de frumoasă încât se fac deja petiții pentru a modifica limitele de înălțime pentru participarea la Miss Univers. Rețineți: 1,60 devine noul standard! 4. Sunt în echilibru. Atât de în echilibru încât ...
Citește mai mult »

Colivia păsării frumos cântătoare

A fost odată ca niciodată o pasăre care cânta foarte frumos. Veți spune că toate fac asta, dar despre cea din povestea mea se spune că își întrecea cu mult suratele! Veneau oameni de peste mări și țări să o asculte, ducând cu ei mai departe vestea că undeva, într-un mic orășel, într-un și mai mărunt magazin de antichități, se aud niște sunete dumnezeiești. Pentru că aici era tristețea: pasărea noastră era închisă de când se știa într-o colivie. Și de aici trilurile ei spectaculoase. Le scotea visându-se în înaltul cerului și simțind cum razele soarelui îi încălzesc aripile. Sau se vedea stând pe o creangă, undeva în pădure, înconjurată de sunetul ploii și de mirosul ei minunat. Își închipuia că pornește împreună cu păsări ca ea spre țări îndepărtate și calde, trecând prin tot soiul de întâmplări fantastice. Sau că își construiește singură un cuib în cel mai falnic arbore din lume! Visa și cânta. Într-o zi, în anticariatul mic și prăfuit care adăpostea minunea cântătoare a ajuns împreună cu bunicul său, un copil orfan și cam ...
Citește mai mult »

Întrebările corecte au răspunsuri incomode

Scriu rar despre meseria mea, nu pentru că nu m-ar mai pasiona subiectele aferente, ci pentru că se vorbește oricum prea mult. Dar mă ajută uneori să-mi amintesc ce ușor pare și cât de greu este, de fapt. Știți cum încep majoritatea proiectelor de consultanță? Cu mesaje care exprimă supărări de tipul: “Angajații mei se ceartă întruna!”, “Angajații mei sunt leneși!” Sau deja clasicul “Nu găsesc angajați!” Care vine ca un proiect de recrutare, dar frecvent nu este despre asta. Norocul meu este că am văzut multe bucătării organizaționale. Și știu că niciodată nu trebuie să crezi ce ți se spune, mai ales atunci când vorbim despre etichete. Pentru că în spatele lor stau adesea câte una sau mai multe erori manageriale: angajații se ceartă poate din cauza haosului din jur, a lipsei responsabilităților și fluxurilor clare de muncă. Sunt leneși pentru că îi omori cu micro-managementul unor task-uri inutile și nu mai au timp pentru cele importante. Nu găsești noi angajați pentru că nu ai atractivitate în piața muncii și, din păcate, aici nu merge să ...
Citește mai mult »

Momentele mele de fericire

Astăzi este Ziua Internațională a Fericirii. Motiv să mă gândesc intens la obiectul sărbătorii cu pricina, pentru că dacă nu eu, atunci cine, și dacă nu azi, atunci când? Mărturisesc că deși am trăit și simțit multe până acum, nu știu încă să definesc fericirea. O recunosc atunci când vine, o aștept când pare a întârzia cam mult. Dar nu o pot pune niciodată în toate cuvintele potrivite. Și poate că asta este ideea: cele mai frumoase lucruri din viață nu pot fi etichetate precum produsele din magazin. Nu pot fi puse în dicționar cu toate coordonatele aferente. Și, în niciun caz, nu pot fi o uniformă emoțională, o haină a inimii la fel pentru toți. Au fost multe momentele mele de fericire. Unele venite ca urmare a unor evenimente minunate, altele ca premiu pentru că am supraviețuit unora îngrozitoare. În copilărie fericirea avea gust de portocale, asemeni bomboanelor cubaneze. Sau forma unei superbe păpuși cu pielea ca de ciocolată, găsite sub brad. Mai târziu am regăsit-o așteptând amețită de somn răsăritul soarelui pe malul mării. Călătorind, dansând, iubind. Ca mamă ...
Citește mai mult »

Poveste fară sfârșit

Vin iar alegerile, motiv perpetuu să aflăm că: – cei care au fost până acum n-au făcut nimic. Sau au făcut prost. Și au furat. Au stricat. Au fost ticăloși. – cei care vor veni vor fi din categoria “Dumnezeu pe Pământ”. Vor găsi numai soluții inovatoare și aproape gratis la toate problemele românilor, vor transforma Dunărea și Prutul în granițe de lapte cu miere, vor stârpi foametea, bolile incurabile și toate păcatele omenești din Grădina Maicii Domnului. – există tot soiul de secrete de alcov ale participanților, unele hilare, altele grețoase. Ies astfel la iveală o sumedenie de schelete reale sau închipuite de prin dulapurile oamenilor politici. – românii sunt cea mai specială, dotată, genială nație din Galaxie. Numa’ că nu ne lasă netrebnicii din Europa să ne desfășurăm, dar au unii ac și de acest cojoc! – totodată românii sunt foarte bogați. Sau săraci. În funcție de apartenența la puterea actuală sau la opoziție a celor care pun aceste etichete. – avem mulți specialiști în Photoshop sau stăm bine pe medicină estetică, deoarece toți boșorogii decrepiți și toate doamnele ...
Citește mai mult »

Ați face 17 ani de închisoare pentru 1.1 milioane $?

Recent a reapărut în Social Media un caz bizar petrecut pe la începutul anilor 2000: un american a fost condamnat la închisoare din simplul motiv că semăna leit cu adevăratul infractor, care locuise la aceeași adresă în trecut. Prin 1999 o femeie a fost atacată în parcarea unui supermarket. Agresorul a vrut să-i fure poșeta, dar pentru că aceasta nu i-a dat drumul, prada a fost doar telefonul mobil. În altercație victima a căzut pe asfalt, suferind ceva răni astfel că furtul telefonului a fost calificat drept “aggravated robbery” (nu știu corespondentul legal în limba română), infracțiune care a fost pedepsită serios. Până aici nimic ciudat. Numai că o coincidență ciudată a dus la o situație care pare posibilă doar în filme: martorii au identificat numărul de înmatriculare al mașinii și câteva dintre trăsăturile fizice ale agresorului, declarând totodată că se numește Ricky. Ajunși la adresa la care figura respectiva mașină, polițiștii au găsit un tip care arăta ca în relatările martorilor și avea deja antecedente penale: Richard Jones. Deși tipul a invocat un alibi imbatabil, la momentul ...
Citește mai mult »

Enjoy the ride

Pe drumul care ne ducea din Livigno spre aeroport, am avut parte de niște peisaje superbe. Și am realizat că una dintre plăcerile de a călători cu mașina atunci când nu șofezi, este aceea că te bucuri de ceea ce ți se arată în jur. De arhitectură, de sălbăticie, de oameni, animale, secvențe de viață, de cultură, de relații. Este o relaxare plăcută să privești detașat și admirativ ceea ce se întâmplă în jur. Dar totodată cu un dram de atenție pentru a identifica locurile fie pentru a le revedea, fie tocmai pentru că presupui că este singura interacțiune cu ele. În astfel de călătorii nici nu mai contează neapărat punctul final. Te bucuri de drum, chiar dacă uneori pare cam obositor și greu de dus. Și acesta devine destinația. Dar azi nu scriu despre vacanțele mele, ci despre creșterea copiilor. Pentru că tot atunci, cu gândurile adunate, m-a lovit o revelație: că imediat ce încep să devină autonomi, să se poată descurca singuri în treburile cotidiene, ca părinte realizezi că, de fapt, nu există o destinație. Nu este ...
Citește mai mult »

Memorarea este bună

Marota celor care critică școala românească este, de ani buni, preocuparea excesivă a acesteia pentru memorarea mecanică. Și așa se întâmplă când oameni pentru care noțiunile de psihologie se reduc ca termeni precum “dezvoltare personală” sau “căutarea sufletului pereche” simt că sunt specializați în orice. Este clar că școala românească a pierdut nu doar startul cât și cursa întreagă. Statisticile sunt îngrijorătoare de ceva vreme, dar cum prioritățile par altele (nu știm care, încă), mergem tot înainte ca pionierii și tot ca ei vom ajunge. Dar nu preocuparea pentru a memora este problema actuală. De fapt, aceasta nici nu mai este atât de prezentă. Față de generația noastră care învăța mecanic aproape săptămânal nu doar poezii, ci și texte în proză, pe care apoi le scria după auto dictare, în zilele noastre nu știu dacă am auzit în fiecare semestru/ modul de astfel de evaluări. Și e bine așa. De asemenea, majoritatea testelor la materiile cunoscute clasic pentru potențialul de toceală sunt cu alegerea unei variante de răspuns. Sau există varianta de notare pe bază de proiecte. (Care ar ...
Citește mai mult »

Nimic îngrijorător

Un sfert dintre copiii din România suferă de obezitate. Iar statisticile arată o creștere continuă a acestei maladii. Doar uitându-ne în jur, observăm o majoritate copleșitoare a celor din generațiile actuale, lipsită de motricitate. Reprezintă excepții notabile cei care aleargă corect, au postura corespunzătoare la mers și abilități de bază în a-și folosi corpul în mișcare. Strămoșii noștri spuneau că o minte sănătoasă trebuie să fie găzduită de un corp sănătos. Omul modern crede că o minte sănătoasă are nevoie doar să stea ocupată non-stop. Poate de aceea aproape un sfert dintre copii sunt diagnosticați acum cu hiperactivitate și tulburări de atenție. Legându-i de scaune, creștem următoarea generație de bolnavi fizic, sufletește și mental. Negându-le nevoia firească de a se juca, a explora, a experimenta, creăm următoarea generație de cetățeni obedienți, comozi și profitabili pentru toată lumea, mai puțin pentru ei. Punând sportul printre disciplinele școlare neimportante, ba chiar cu potențial periculos din cauza riscului de transpirație (?!) și accidentări, ridicăm următoarea generație fără idoli sportivi autohtoni. Fără modele de curaj și dedicare eroică. Dar suntem prea ocupați să-i creștem ...
Citește mai mult »

Poveștile de adormit oamenii mari

Unul dintre motivele pentru care poveștile mele plac copiilor este acela că oamenilor mari le place să le citească. Realizez asta citind comentariile pe care le primesc și care mă motivează să scriu în continuare. Copiii trăiesc oricum într-o lume creată de ei. În care există monștri, super-eroi, puteri nemaivăzute, situații bizare sau extraordinare. Oamenii mari trăiesc în realitate, dar pentru că aceasta este adesea mai dură decât pot duce, mental rămân în stadiul în care își închipuie schimbări neașteptate și benefice de situații, salvatori pe cai albi, prințese frumoase și bogate sau Moși Crăciuni care vin în tot timpul anului. Și din ce situația economică sau socială devine mai grea, din atât poveștile din capul lor sunt mai fantasmagorice. De aceea companiile și oamenii care vor să facă bani inventează astfel de scenarii sau îi determină să creadă în cele fabuloase din capul lor. În părințeală este mai mult decât evidentă această tendință. Toți părinții cred că au acasă o minune de copil. Dacă spune frumos o poezie, îl cresc pe viitorul Florin Piersic. Dacă aleargă cu ...
Citește mai mult »