Când la bal, când la spital

În calendarul traumelor, decembrie are un loc fruntaș. Pentru că atunci când pierzi oameni dragi, sărbătorile devin suplicii. Toate micile gesturi din trecut, mesele festive, cadourile, sunt greu de trăit sub formă de amintiri. Dorul copleșește. Totul doare. Și uneori suferința din suflet se transformă într-una fizică. Anul trecut am început ultima lună a anului cu niște migrene cumplite. Anul acesta cu alte dureri, mai nesuferite. Ca de obicei am tras de mine să fac cele cuviincioase. Nu există Crăciun fără cârnați de casă. Evident că Universul a complotat, și de data asta, să stau potolită și m-a lăsat fără obiectul muncii, adică mașina de tocat care a ajuns la gunoi. Am jucat fotbal, am alergat pe scări în stilul meu caracteristic, am stat pe metereze până când corpul meu a început să urle la mine să mă potolesc. Să mă caut. Să mă tratez. Acum stau pe canapea și scriu. Am redus la minim pregătirile pentru masa de Crăciun. Și partea cu decoratul, noroc că cineva s-a ocupat din timp și a ornat acoperișul casei ca în ...
Citește mai mult »

Haina face pe om. Sau nu?

Întotdeauna m-au amuzat articolele (vintage deja) de tipul “Cum ne îmbrăcăm la interviul de angajare?”. Pentru că fiind de partea cealaltă a biroului, știam că dacă mă apuc să verific detaliile vestimentare ale persoanei din fața mea, indiferent dacă sunt potrivite sau nu contextului, înseamnă că deja discuția duce într-un punct mort. La rândul meu am avut întotdeauna o singură regulă în ceea ce privește aspectul meu profesional: fără brand-uri și fără accesorii scumpe la vedere. În rest mă îmbrac după cum am chef în tot soiul de combinații, care mai de care mai diverse. Am crescut în vremuri în care obiectele vestimentare erau pentru generații. Am purtat hainele surorii mele și le-am dat mai departe verișoarelor. Nu era loc de prea multă cochetărie, doar utilitate și comoditate. Poate de aici concepția mea despre lume și textile. Trăim acum în vremuri în care au re-devenit principalul indicator de statut. Vestimentația trebuie să fie modernă, să ne flateze corpul, să ne poziționeze la locul de muncă sau în grupul de prieteni. Cele mai citite articole din revistele lucioase sunt ...
Citește mai mult »

Anul în care am învățat că nu știu mare lucru

Scriu des despre educație și parenting, dar recunosc că mă încearcă uneori ceva sindrom de impostor. Ca părinte mi se întâmplă să mă aflu uneori mai degrabă în zona de disconfort decât în cea sigură, adică să reacționez abrupt, anapoda sau pur și simplu să nu știu încotro să o apuc. Dar anul acesta pare să fi fost apogeul. Cu un copil mare, adolescent, cu gândire și preocupări de adult și cu unul mic aflat în curs de alfabetizare pe două planuri, școlar și sportiv, asta într-un context social, sanitar și profesional deloc ușor, am fost în punctul deloc măgulitor pentru mine și liniștitor pentru ai mei, în care am simțit că îmi vine să-mi depun mandatul de mamă, că poate că se descurcă cineva mai bine decât mine. Sunt conștientă că există un disconfort în învățare, uneori suficient de puternic încât să meargă în zone de tristețe, somatizare, chiar abandon. Și la fel de conștientă sunt că dacă este gestionat cu echilibru, creează dezvoltare, creștere. Dar uneori disconfortul lor mă duce pe mine într-o zonă care îmi ...
Citește mai mult »

Îngrijire: produsele lui 2020

Am dat ieri întâmplător peste retrospectivele lui 2019. Vacanțe, întâmplări și după cum este firesc, nu puteau lipsi produsele de îngrijire folosite. Acum nu știu dacă să dau vina pe vârstă pentru lipsa de curiozitate care m-a încercat anul acesta sau pe nemernica de pandemie care mă ține cu fața oricum acoperită. Dar constat cu surprindere că n-am schimbat mare lucru pe frontul skincare. Aceeași cremă de ochi, același serum hidratant despre care vă povesteam în 2019 se dovedesc intens recumpărate și în acest an. Nici restul de produse nu sunt foarte diferite. De exemplul uleiul cu slipici de la Nuxe mi-a făcut o nefăcută, curgându-mi prin bagaje în singura escapadă din acest an. Așa că l-am schimbat cu o cremă la tub, mai sigură la transport și mai ușor de aplicat. Iar crema Cerave a fost înlocuită în acest an cu loțiunea aceluiași producător. Care este practic destinată corpului, dar eu o dau și pe față, ba chiar și pe vârfurile rebele ale părului. Ca activi anul acesta am încercat (nu se putea altfel) bakuchiolul, un potențial înlocuitor pentru ...
Citește mai mult »

Despre respect

– Cine ar trebui să ofere respect în primul rând: angajatul sau angajatorul? m-a întrebat la un moment dat un antreprenor de modă veche. Era frustrat din cauza lipsei de respect a angajaților față de reguli și echipa managerială. Pe de altă parte nici echipa de conducere nu se înghesuia să-și arate prețuirea: salariile întârziau nepermis de mult, nepotismul era în floare, lipsa de profesionalism prolifera, legislația muncii părea opțională. Nu mă gândisem până atunci niciodată la respect într-o astfel de relație primordială de tip oul sau găina. Am pornit întotdeauna de la premisa că fiecare om care îmi intră în raza de interacțiune îl merită. Asta se traduce prin a fi punctuală, a comunica non-conflictual, a respecta regulile elementare de politețe, a privi fiecare om fără a-i judec aparența. Poate de aceea respectul nu mi-a lipsit niciodată. Pentru că îl ofer necondiționat, oricui. Și se întoarce la mine în mod natural, spontan, neforțat. Ca popor mi se pare că ne zbatem în această paradigmă: de ce să-i respectăm pe alții, dacă ei nu ne respectă pe noi? Dacă ...
Citește mai mult »

Început de banc, final de etichetă națională: arbitrul, negrul și meciul întrerupt

Aseară ne-am uitat în familie la meciul dintre Juve și Barça. Nimic spectaculos la nivelul acela de așteptări, în afară de golul negrului ăla (*), McKennie, care a șutat dintr-o poziție de te miri că nu s-a ales cu displazie de șold. La pauză a apărut știrea că partida dintre PSG și Istanbul a fost oprită din cauza unor acuzații de rasism. Actor principal: un membru al brigăzii de arbitri, român de-al nostru, căruia, ca să ne păstrăm în temă, am putea să-i spunem simplu și cinstit “olteanul ăla”. Inițial am crezut că s-a ofensat o panseluță din teren. Dar incidentul a fost mult mai stupid de atât. În urma unui conflict din afara spațiului de joc, Sebastian Colțescu a întrerupt jocul chemând arbitrul principal pentru a-l gestiona. Și a identificat vinovatul, un membru al staff-ului tehnic din gruparea turcă, folosind apelativul “negrul ăla” (sau ceva similar), rostit în limba română, ca un strașnic urmaș de dac și roman ce se află. Spune-i unui tip de culoare nervos “negru” și află o întreagă planetă! Evident că lucrurile au degenerat ...
Citește mai mult »

Nu progresăm schimbând obiectul urii

Cu ceva timp în urmă, pe când lumea protesta în stradă cu haștagul #Rezist, am scris aici un text în care mi-am manifestat destul de convingător disprețul față de un anume partid politic. Care a avut ceva succes. Dar a generat și un tras de urechi finuț și absolut justificat din partea unui vechi coleg, prieten și cititor, care mi-a dat de înțeles că ar fi trebuit să mă abțin în a-mi face publică opinia. I-am dat dreptate ulterior: ura nu este un sentiment care să-mi facă cinste și care să merite a fi promovat în textele mele. Și uite așa, o singură opinie contrară mi-a schimbat perspectiva. Am înțeles atunci, în ciuda consensului general, că a te poziționa superior față de o opțiune personală a altora, fie ea și politică, este, în fond, o formă de extremism. Și am deschis ochii mai bine, văzând cât de diversă este lumea din afara zonei mele de confort social și cât de normale sunt multiplele sale opțiuni. Aşa cum experienţele mele proprii au fost suficient de pregnante cât să ...
Citește mai mult »

Avem nevoie de optimism

Festivalul Untold și-a anunțat zilele trecute datele pentru 2021. A fost urmat de un alt celebru festival, Cerbul de Aur, nu râdeți, a rămas cel mai longeviv de la noi și a adus ceva artiști mari, fie ei și aflați în etape mai puțin prolifice ale carierei. O serie de mari vedete internaționale au publicat deja calendarul turneelor de anul viitor. După multiple amânări și împiedicături, Hollywood începe să își lanseze timid producțiile și să-și anunțe noile proiecte. Marile branduri comunică în mod constant noi trenduri sau produse, deşi nevoia noastră de a le achiziţiona în vremuri în care masca şi lipsa de socializare ascund indicatorii de statut, nu pare a creşte. Într-o perioadă pe care indiferent cum o petrecem, tot în pijamale o simțim, în care planurile ni s-au prăbușit pe rând, pe care nu am avut cu ce o compara, deci ne-a umplut de temeri şi confuzie, orice idee, perspectivă nouă, licărire de speranță sunt mai mult decât salvatoare. Iar cei mari ştiu asta. Aşteptăm aşadar cu sufletul la gură vaccinurile care să ne imunizeze. Spray-uri nazale care ...
Citește mai mult »

Superficiale: Luna Skincare

Decembrie este, din punctul de vedere al îngrijirii personale, o lună de coșmar. Diferențele mari de temperatură la care ne este supus corpul, aerul uscat din casă generat de duduitul caloriferelor și programul care devine haotic în preajma sărbătorilor îmi dau serioase bătăi de cap, adică ten, uscându-mi exagerat pielea și transformând-o într-o mimoză care se înroșește brusc, ustură, se revoltă. Așa am ajuns să proclam decembrie luna skincare, nu de alta, dar trebuie să justific cumva achizițiile compulsive din ultima vreme. Fără alte introduceri, eu am declarat public în nenumărate rânduri că nu-mi mai trebuie tonere, pe care le consider inutile, și nici produse asiatice, care au probleme cu disponibilitatea uneori. Tot eu: M-am întors așadar la două produse Benton pe care le am de mult în rutină, o esență cu fermentate și o cremă cu ceva escargot. În plus am descoperit un toner ușurel exfoliant, cu AHA, BHA și vitamina C pe care îl ador. Și am decis să încerc un produs nou care să-mi țină loc de fond de ten, sper eu mai transparent și hidratant. ...
Citește mai mult »

Este patriotismul desuet? Da, și nu numai.

Copilăria mea a avut coloana sonoră plină de cântece patriotice și ode închinate iubitului conducător. Textele din manuale erau pline de fapte de vitejie închinate țării și eroilor. Patria și partidul erau în centrul vieții noastre, orice reușită li se datora, iar jertfa în numele lor era sfântă. Astăzi ne mai amintim de eroi de două-trei ori pe an, depunem flori, defilăm, facem poze sau filmăm. Apoi uităm. Fugim cât mai departe din și de România. Suntem nemulțumiți de spitale, școli, străzi. Înjurăm oamenii politici indiferent de partidul care îi crește. Ne temem pentru copiii sau bătrânii noștri. Și ne cunoaștem istoria în aceeași măsură în care o facem și cu drepturile noastre. Spre deloc. Mai trist ca toate, este că am încetat să sperăm într-un viitor glorios. În cincinalul realizat în patru ani și jumătate. În generații mai norocoase. Într-o viață mai liniștită. Ce-i drept pe meleagurile astea nu-ți prea mai arde cheful de ode. Să vă zic ce metaforic sunt alese culorile tricolorului nostru conform poeziilor din copilăria mea? Păi galbenul e de la grânele câmpiilor noastre. ...
Citește mai mult »