De unde a apărut fuga de medicină?

După cum am povestit într-un puseu creativ pe Facebook, ieri m-am trezit cu probleme oculare, mai exact cu un început de conjunctivită, care mi-a amintit de împăratul din povești căruia îi plângea un ochi, iar celălalt îi râdea. Evident că am intrat în prima farmacie din drum și am cerut niște picături. Știam și pe care le vreau, dar mi-am închipuit că poate farmacista cunoaște mai bine ca mine ce îmi trebuie. Am presupus greșit, mi-a dat unele duble ca preț. Dar nu asta ar fi fost problema. Curioasă de fel am purces la a citi prospectul. Mare greșeală! Am aflat astfel că un flacon micuț, de 5 ml de antibiotic amestecat cu ceva cortizon, îmi poate provoca după cum urmează: – agravarea infecţiilor cu virusul herpes simplex sau a celor fungice; -întârzierea vindecării; -creștere a părului pe corp (mai ales la femei); -slăbiciune și atrofiere a mușchilor; -pete purpurii pe piele; -tensiune arterială mare; -menstruaţii neregulate sau absente; -modificări ale concentraţiilor de proteine și calciu din sânge; -oprire a creșterii la copii și adolescenți; -umflare și creştere în greutate la nivelul corpului și feței (numit „sindromul ...
Citește mai mult »

Mușchii de la cap

Există în zilele noastre o problemă uriașă de percepție: Suntem cu toții de acord că pentru a fi în formă fizică bună, trebuie să mâncăm sănătos și să facem sport. Să ne antrenăm într-un fel sau altul mușchii, să ne punem periodic corpul la treabă. Iar un om sedentar, care mănâncă prost, nu poate avea aceleași pretenții de a arăta bine, precum unul care se preocupă activ de aspectul său. Și antrenamentele acestea fizice sunt diverse și echilibrate, că dacă băgăm doar brațe, ajungem disproporționați, cu niște mâini de uriaș pe un corp silfidic. Acum tehnic vorbind, creierul nu este chiar un mușchi, fiind format din alt soi de țesut, cu alte funcții. Dar pentru a gândi sănătos, pentru a se dezvolta, are și el nevoie de antrenament. Să învețe constant, să fie implicat în activități care-l solicită, să aibă activitate reală, benefică. Scrollatul în Social Media și privitul la TV nu se pun, sunt un fel de junk food pentru neuronii noștri. Iar munca dotării din cap, tot cu exerciții variate se face. Mai o carte, mai un ...
Citește mai mult »

Nevindecații duc traumele mai departe

Nu știu mare lucru despre gimnastica ritmică din România, singurele informații cu care m-am intersectat întâmplător fiind ceva cancan-uri despre președinta federației din România. Astăzi însă a apărut în presă un material în care două dintre practicantele acestui sport acuză mediul extrem de nesănătos în care au fost nevoite să se antreneze și să concureze. De la corecții fizice, la jigniri, fiind acoperit practic cam tot spectrul abuzului. Și cred că putem extrapola spre întreg sportul juvenil de la noi. Pentru că în România psihologia sportivă este privită ca un moft, toți nevindecații care au fost bătuți și făcuți albie de porci în copilăria lor competițională, duc mai departe aceste practici aberante, considerând că fac un imens bine amărâților pe care îi antrenează. Călesc fierul, scot din mizerie, chestii din astea creștinești. Există și cei care pur și simplu au interiorizat atât de bine abuzurile la care au fost supuși, încât li se par naturale și firești. Copiii sunt cei sensibili și firavi la emoții, nicidecum n-ar fi o problemă de abordare profesională. Evident că orice speță suportă multiple analize, ...
Citește mai mult »

Când pălăriile devin prea mari

Copiii noștri cresc în vremuri care le spun că au puterea de a deveni absolut orice vor. Și dacă nu reușesc, înseamnă că nu și-au dorit sau nu au muncit suficient. Poate că da, în noi stau rezerve inepuizabile de a învăța și a ne adapta. Dar oricât am vrea, nu le putem face, avea, trăi pe toate. Există totuși oameni, din ce în ce mai mulți, care par a a le bifa cu brio: arată bine, au familii frumoase, cariere stabile, bani, succes. Ei cum de reușesc? Ei bine, nu e așa simplu precum pare. Am văzut un interviu cu o astfel de femeie spectaculoasă. Întrebată fiind cum le poate duce atât de ușor pe toate, aceasta a răspuns sincer că nici nu e ușor și nici nu le duce pe toate odată. Are momente când își neglijează familia, pe sine, cariera, prietenii. Și că viața ei care pare perfect organizată este, de fapt, un imens slalom printre responsabilități și decizii. Că simte deseori oboseală extremă. Că are multe momente în care i se pare că eșuează. Alergătura ...
Citește mai mult »

Gogomănii de lux

Zilele trecute a fost ziua prietenului nostru, Jeff Bezos. Ne-am cunoscut prin actuala lui logodnică pe care o știu din copilărie, pe când trimiteam zece scrisori din acelea cu textul “Vrem pace și dorim pace tuturor copiilor lumii”, în speranța că vom primi o sută. Vă mai amintiți de schema piramidală cu pricina a Poștei Române? Ei bine, așa mi-a ajuns Lauren în cutia poștală și în cercul strâns de prieteni. Revenind la aniversare, am fost invitați să petrecem la reședința cuplului din SUA, împreună cu multe alte persoane celebre și bogate. Și evident că am declinat imediat invitația primită. Eu sunt româncă sadea și nu mă încurc cu americănisme din astea. I-am zis că merg doar dacă vor servi mici, muștar de-al nostru, autentic și barabule prăjite, ceea ce femeia nu mi-a putut confirma. Cică nu merg ținutele de cowboy pe care le-au ales pentru petrecere decât cu bucătărie autentic texană. Deși nu i-a picat bine refuzul meu, m-a rugat totuși să-mi fac timp și să trec pe la ei și să-l învăț pe Jeff câte ceva din ...
Citește mai mult »

2 din 3 elevi se plictisesc la școală

Acesta era titlul de pe burtiera unei televiziuni de știri care mi-a atras atenția zilele trecute. Fiind vorba, evident, despre școlile publice de la noi. N-am apucat să văd reportajul, dar am citit ulterior că s-a făcut un studiu prin liceele patriei, iar concluzia este că situația necesită îmbunătățiri. Surprinzător rezultat… Nu voi comenta asupra studiilor care se fac în prezent, nici despre faptul că sunt mai degrabă dezbătute de publicul larg decât de specialiști. Am să fac totuși niște precizări despre plictiseala elevilor de la școală: În primul rând trebuie să ținem cont că vorbim despre educația de masă. Adică despre niște instituții în care intră o multitudine de tipologii umane și sociale. Chiar dacă la liceu, de exemplu, vorbim despre o selecție bazată pe niște rezultate școlare, tot avem o varietate mare de elevi, unii care au acasă părinți cu același nivel intelectual, alții care nu au acest noroc, unii care au abilități native de a învăța anumite materii, alții care fac eforturi uriașe de a compensa lipsa lor, unii care au acces la variante de pregătire ...
Citește mai mult »

Cei mai buni prieteni

A venit vremea unei noi povești de adormit copiii cuminți. Și va fi una despre prietenie, pentru că ce-ar fi viața noastră dacă n-ar exista astfel de legături prin ea? Se cunoscuseră în curtea fermei unde locuiau: motanul era deja mare și experimentat, iar cățelul un pui proaspăt aciuat. Probabil că torcăitorul nostru și-a amintit de propria sa copilărie, când fusese aruncat în stradă de unul dintre vecini, găsindu-și printre animalele fermei un loc de trai. Altfel nu se explică de ce s-a împrietenit atât de repede cu un cățel de pripas. Pe care l-a primit să doarmă cu el, a împărțit mâncarea și tot timpul de joacă. Deveniseră nedespărțiți, astfel încât nu mai aveau nume distincte. Toți de la fermă îi strigau: MiauMax. Dar întotdeauna prieteniile bune sunt puse la încercare. Așa că nici protagoniștii noștri nu au scăpat de un test! Într-una din zile, pe când vremea înnorată punea o pâclă pe ochii tuturor, din fermă a dispărut cel mai prețios lucru: untul din ciubăr. Ca să înțelegeți, untul este ingredientul principal al tuturor bunătăților posibile, al fiecărui ...
Citește mai mult »

Românii noștri

Știrea începutului de an este aceea că un actor născut în România a câștigat un prestigios premiu pentru munca sa. Mai exact pentru un rol principal, ceea ce face lucrurile și mai surprinzătoare. (Non-știrea ar fi aceea că David Popovici și-a luat mașină scumpă din banii lui, ca fraierii cum ar veni, că dacă era deștept îi sifona pe cei ai statului pentru două runde de alegeri total inutile.) Să revenim la Sebastian Stan, premiatul nostru, al tuturor românilor. Pentru că, nu-i așa, la orice trofeu se înghesuie și chibițează toți cei care au privit nepăsător drumul până la podium. A cărui declarație, cumva bipolară dacă mă întrebați pe mine, a devenit virală. Practic actorul îi mulțumește mamei că a plecat din România în căutarea unui trai mai bun. Apoi face o declarație de iubire țării în care s-a născut și pe care se bucură că a lăsat-o în urmă. Pentru că am o imaginație bogată și suficientă experiență de viață, îndrăznesc să îmi închipui ce s-ar fi întâmplat cu Sebastian Stan dacă rămânea pe plaiurile noastre: – Și-ar fi ...
Citește mai mult »

Rezumat

Știți deja opinia mea despre recapitulările finalului de an și rezoluțiile de început: ajută atunci când le formulezi. Imediat după, intri în obișnuința care le-a produs și care le determină deopotrivă inutilitatea. Am început totuși dimineața uitându-mă prin miile de poze făcute din ianuarie 2024 și până în prezent, constatând că rezumatul acestui an îl face să se înscrie în normalitatea celor care l-au precedat. Mă simt, așadar, învingătoare. Pentru că mi-am ținut nervii în frâu nesperat de bine în ciuda unor provocări imense, unele total gratuite, am găsit soluții, am creat punți, am făcut bine când aș fi putut face rău, încă 365 de zile. Am călătorit la fel de mult și bine, iar cele mai multe fotografii mă arată prin baze de antrenament sau pe stadioane: Monza, Slobozia, București, Clinceni, Budapesta. Ambii copii au încheiat câte un ciclu de învățare și au început altul nou: cel mare a terminat facultatea, trecând acum la Master, cel mic a spus adio celor cinci ani de școală primară, pornind în aventura gimnaziului. De asemenea, amândoi își continuă pasiunile: radioul, respectiv ...
Citește mai mult »

Crăciunul acela

Afară plouă torențial. Speram să ningă anul acesta, ar fi fost așa, un semn divin de speranță. Dar în casă e cald și liniște. Și nici că se poate un indiciu mai bun că sunt norocoasă. Până fierb oalele de pe aragaz mai beau o cafea și-mi amintesc. De sărbătorile cenușii din copilărie în care parcă nici brazii nu erau chiar verzi, singura culoare vibrantă fiind portocaliul fructelor găsite cu dificultate și multe intervenții. De cele îndoliate în care nimic nu a contat. De cele în care cineva drag a fost bolnav. De cele în singurătate. De Crăciunurile în care mi-am purtat copiii, cu teamă pentru ceea ce urmează. Știți deja: de sărbători necazurile nu iau pauză. Nici fricile, nici nervii, nici orice altă emoție negativă. Nu mereu, nu pentru toată lumea. Dar există întotdeauna speranță. Și bilete câștigătoare la loteria sorții care îți oferă câte un Decembrie așa cum îl speri. Anul acesta sper să fim noi cei care l-am tras. Eu, ai mei, cei care mă citesc. Să ne fie Crăciunul acela grozav în amintirile noastre, în ...
Citește mai mult »