Ne transformăm inevitabil în părinții noștri

Nu știu cum se prezintă ai voștri, dar ai mei erau super-mega-ecologiști și habar nu aveau. În casa noastră totul putea fi refolosit, reutilizat, reciclat, de la haine, încălțăminte, borcane, cărți, ziare. Generații întregi duceau mai departe câte o garderobă deloc estetică, dar foarte funcțională. Cutiile de conserve se transformau în niște ghivece minunate până ce plantele prindeau puteri și meritau unul de lut, adevărat. Orice obiect putea avea “n” utilizări creative când cea de bază își pierdea importanța. Ei bine, eu am sperat să fiu mai generoasă cu aruncatul chestiilor inutile, dar bag de seamă că nu-mi iese. Și zilele trecute m-a pălit revelația că nici măcar nu mai pot mima aparențele pentru că pur și simplu m-am transformat în părinții mei. Să vă explic. Prin iarnă a fost achiziționat pentru baie un grilaj de bambus care să mă ajute să ies din cadă fără să mai alunec. Pentru că de la prima utilizare s-a dovedit mult mai periculos decât covorașul textil care l-a precedat, a sfârșit sprijinit de un perete, lângă cadă. Era nou, total inutil și ...
Citește mai mult »

Cea mai cerută abilitate

Știți care este cea mai cerută abilitate în anunțurile de angajare? Spiritul de echipă, adică acea capacitate de a lucra și reuși în grup. Firmele sunt făcute cu și pentru oameni, iar a performa înseamnă întotdeauna a lucra împreună. Dar pe cât este atât de necesară, pe atât a devenit de rară. De ce? Pentru că părinții din ziua de azi cred doar în puterea individualității. Copilul din dotare trebuie să fie lider, cap încununat al performanței, cel mai tare de la scara lui. Iar copiii celorlalți trebuie să pășească smeriți în urma alesului sorții. Astfel cresc adulții care trăiesc cu senzația că sunt perfecți într-o lume în care toți ceilalți sunt imperfecți. Ratați în fond, nefericiți, dar cu pretenții mesianice. Ori echipa, prin definiție, este o adunătură de oameni care au deopotrivă calități și defecte. Toți avem momente de uluială sau tânțenie, toți greșim și totodată suntem capabili de a fi salvatori. Poziționarea asta parentală perpetuă: “alții sunt proști, numai tu, copilul meu, ești mereu o rază de soare pe cerul speranței și reușitei” duce pe un ...
Citește mai mult »

E ca la motivaționale

Dacă citiți acest blog de pe la începuturi, ați observat probabil că autoarea este într-o perpetuă cură de slăbire. Mă îngraș și slăbesc, așa cum mă bucur și mă întristez, fac bani și cheltui, vin și plec, mă înțelepțesc și mă prostesc: în carusel. Numai că, frați și surori virtuali, de la o vârstă e mai greu cu partea bună a scalei. Te cam îngrași și nu prea mai slăbești, te cam întristezi, că de bucurii nu prea mai ai motive, nici banii nu se mai înghesuie, gândurile pleacă și nu știi cum să le mai strângi laolaltă, deci nici înțelepciunea nu mai ține cu tine. E greu să lupți cu ale vieții valuri, dar la câte informații despre slăbit avem acum în fața ochilor, ar trebui să ne fie ușoară trânta cu kilogramele. Așa că după sărbătorile de iarnă din acest an, în care am atins recordul de greutate stabilit în Pandemie, am purces la a slăbi. Cu toate armele, pentru că situația era disperată: ridicat de greutăți, mers pe bandă, calculat proteine și calorii și mărit ...
Citește mai mult »

Etape și momente

Clipa în care ai devenit mamă coincide cu cea în care ți-ai pierdut, într-un mod total acceptabil, firesc și frumos, independența. Pentru că toate activitățile zilnice și deciziile de viață sunt redefinite pentru a prioritiza nevoile copiilor tăi. În primele luni chiar și gesturi banale, precum a mânca sau dușul zilnic pot fi amânate la nesfârșit pentru că bebelușul plânge inconsolabil. Somnul devine opțional, ziua și noaptea nu mai au o graniță clară. Mamele aud des în primii ani: “nu mai lua copilul în brațe că se obișnuiește așa!” Sau “nu dormi cu pruncul că nu mai pleacă din patul tău!” Îndemnuri triste, de oameni neîmbrățișați! Dacă aveți copiii mici, ascultați la mine, că-i am deja mari pe amândoi: luați-i în brațe cât puteți de mult, dormiți cu ei dacă vreți, mângâiați-i, răsfățați-i, jucați-vă împreună, bucurați-vă de bebelușie și copilărie. Pentru că invariabil vine momentul în care se desprind. În care vă cer ei să le respectați spațiul personal, în care nu se mai lasă pupați sau strânși în brațe. În care nu doar că nici nu se gândesc ...
Citește mai mult »

De ce copii nu (mai) citesc?

Recent anunțatele creșteri de taxe au readus în discuție o problemă pe care o dezbatem de ani buni, timp în care se spune despre consumul de carte că ar fi în declin constant: de ce nu mai citesc copiii noștri, în ciuda faptului că acum au la dispoziție soluții de tot soiul, una mai atractivă ca cealaltă? Evident că primii arătați cu degetul sunt profesorii de literatură, acești căpcăuni care propun texte greoaie, vechi, irelevante. Școala, în general, este vinovata primordială. Piața muncii, a cărții, dezvoltarea personală, sănătatea mentală, toate sunt pe ducă din cauza acestei instituții sociale infame! Surpriza este alta: deși ne ținem cu dinții de locul codaș din UE la numărul de cărți citite, de fapt piața de carte a crescut constant în ultimii ani. Adică este estimată la 120 milioane de euro, în creștere cu 20 mil. din 2023 în 2024. De aceea este luată în calcul la creșterea de TVA, pentru că este destul de relevantă economic. Și nu știu dacă a stat să calculeze cineva, dar școala reprezintă un element esențial în această ...
Citește mai mult »

Oare ce mai urmează?

Tocmai ce s-a încheiat un an școlar complicat și greu de dus. Au fost probleme de dinamică a grupului, de adaptare la noi contexte, de sănătate, de motivație, practic de toate. Deseori am simțit că nimic din ceea ce știu ca părinte și fac nu are noimă. Că sunt pe planeta mea, în imposibilitatea de a coborî printre pământeni. Că e imposibil din haos să iasă tot haos, iar la final totul să fie bine. Dar s-au așezat toate, aproape miraculos. Bagheta magică a fost făurită din multă muncă și disciplină, dar tot minune se numește. Problema este că atunci când ieși dintr-o spirală de provocări continue, nu prea mai poți să te relaxezi. Devine imposibil să percepi calmul ca pe altceva decât un vestitor al unei noi furtuni care se apropie. Nu poți lăsa motoarele oprite, bucurându-te că măcar o parte din probleme e în pauză și cea care poate mocnește, nu poate fi în controlul nostru. Că totul se va termina cu bine oricum, așa cum a fost și până acum, pentru că miracolele, de fapt, ...
Citește mai mult »

Ce vezi?

Sunt proaspăt întoarsă dintr-o scurtă călătorie și am chef de absolut orice, mai puțin de muncă. Așa că vă povestesc o scurtă întâmplare, în speranța că făcând puțină ordine în gânduri, apare și motivația. Am fost în Grecia, așadar, și pentru că am păstrat vechiul și prostul obicei de a uita chestii acasă, am purces la ceva shopping. Printre altele am probat și o rochie, nu că nu aș fi avut minim cinci în bagaje, ci așa, de relaxare. Grecii sunt vânzători experimentați și deștepți. De aceea nu pun oglinzi în cabinele de probă. Te obligă să ieși în văzul lumii, iar consilierele te complimentează și te aburesc până când ceva-ceva tot cumperi. Eu am probat o rochie de plajă galbenă, care mi-a amintit de perioada liceului. Iar când am ieșit din cabină și m-am văzut în oglinda destul de îndepărtată a magazinului, exact acolo m-am simțit: în anii adolescenței, într-o tabără de vară, purtând una din rochiile mele extrem de minimaliste. Evident că am zâmbit. E tare greu la vârsta mea, cu problemele și apăsările aferente, să te ...
Citește mai mult »

Urechile prințesei

A fost odată ca niciodată un împărat care avea o fată. Pentru că era singurul lui copil, o iubea ca pe ochii din cap. Dar când prințesa a împlinit doisprezece ani, ceva groaznic s-a întâmplat: a căpătat o boală nemaiștiută și fără tratament. Fetei îi creșteau urechile cu fiecare zi ce trecea. Și dintr-o frumusețe rară se transforma într-o ciudățenie. Toată lumea era îngrijorată. Oare se va opri vreodată această maladie? Oare va putea prințesa să trăiască așa? Speriat din cale afară, împăratul a început să aducă medici din toate colțurile țării sale. Apoi din toată lumea au venit tot soiul de vraci care susțineau că au găsit soluția acestei nemaivăzute probleme de sănătate. Au adus cu ei pastile, alifii, ceaiuri, pudre fermecate, dar urechile continuau să crească. Până într-o zi când la palat a venit un doctor cam bătrân și zdrențuros. Sătul de atâția falși vindecători, tatăl fetei a vrut să-l dea afara, dar speriat de gândul că fata lui va fi copleșită de greutatea urechilor ei, i-a oferit și acestuia șansa de a-și prezenta planul de tratament.Spre ...
Citește mai mult »

O perspectivă asupra norocului

În fotbal, cel mai dezbătut meci este acela de aseară și cel mai important este următorul. Dar eu aleg să vă reamintesc de finala Champions League, care a avut loc săptămâna trecută și s-a încheiat cu un neverosimil 5-0 pentru PSG contra lui Inter. Nu pentru joc, dinamică, tehnică, tactică, acestea ne reprezentând zona mea de competență, deși la cât de mult s-au îndesit căutările pe blog după cuvântul cheie “fotbal” poate că ar trebui să mă școlesc puțin. Ci pentru drama readusă în atenția publică de acest meci. Pentru că s-a vorbit puțin despre joc în sine și mult despre decesul prematur și tragic al fiicei antrenorului PSG, care s-a stins la 9 ani după un diagnostic cumplit. Astăzi ar fi fost o adolescentă, dar nu a avut în destin această bornă. A fost imposibil să nu remarcăm bucuria schimonosită a lui Louis Enrique. Pe fața căruia durerea este definitiv sculptată, încercările de a râde, a se bucura, fiind parcă ilustrația pasajului biblic care ne spune că totul este deșertăciune. Ce mai contează o cupă, când ai pierdut ...
Citește mai mult »

Cariera ca trend

Întotdeauna alegerea unei profesii a fost corelată cu nevoile sociale. Oamenii tind, și e normal așa, spre meseriile care le pot pune o pâine albă pe masă, iar cele mai bănoase necesită educație de top și abilități care nu se regăsesc în marea masă. Din totdeauna au existat, așadar, trenduri, tendințe. Generațiile de copii s-au visat rând pe rând medici sau profesori, directori sau politicieni, iar acum influenceri sau membrii prin consiliile de administrație ale firmelor de stat. Și orice și-ar fi dorit implica un raport economic în care să primească bani în schimbul muncii. Dar așa cum e existat balena albastră, dansatul pe lângă o mașină aflată în mișcare sau consumul de pastile antihistaminice în exces pentru a avea halucinații, există acum un trend privitor la carieră. Era doar o chestiune de timp. Se numește Aventura vieții (cu hashtag, evident) și presupune renunțarea la jobul actual pentru a călători liber, neîngrădit de așa o presiune socială cum este contractul individual de muncă. Ideea ar fi minunată dacă ar fi sustenabilă din punct de vedere economic. Cui nu i-ar conveni ...
Citește mai mult »