Rolul social al criticii

Se vorbește din ce în ce mai mult despre hate. Care ar fi mai mult decât un feedback negativ. Și care constituie o prezență tot mai pregnantă în viața noastră reală, dar mai ales în cea virtuală. Este natural să percepem critica, indiferent de natura și profunzimea ei, similar unei amenințări și să reacționăm apărându-ne. Dar toți oamenii de succes recunosc că au fost asaltați și uneori chiar copleșiți de critici. Deseori injuste, părtinitoare, ucigătoare. Și că au reușit în ceea ce și-au propus ridicându-se peste ele și mergând mai departe. Se întâmplă asta din două motive: în primul rând omul obișnuit, ca să nu spun mediocru, observă greu talentul în fază incipientă. Abia când îl văd finisat, sclipitor, se prind că era ceva special acolo încă de la început. De aceea se grăbește să critice, pentru că nu înțelege. Apoi, în orice grup social, indiferent de regn, este nevoie de exemplare puternice care să asigure supraviețuirea. Cum omul a devenit un animal guvernat de legi, nu ne mai putem arăta supremația cu pumnii. Dar ne batem în vorbe, ...
Citește mai mult »

Inutilitatea mamelor

Aseară, în drum spre casă, am primit de la copilul cel mare fotografiile realizate cu prilejul absolvirii liceului. Îl văd zilnic, deci ştiu cât şi cum a crescut, cu toate acestea, m-am emoţionat văzându-le. Mă uitam oblu la ecranul telefonului cu senzația că am clipit şi dintr-un boţ de carne ţipător, care mă ţinea trează noaptea şi alertă ziua, a apărut acum un om în toată puterea, capabil să-şi gestioneze singur nevoile si emoţiile. Mi-am dat seama că în tot acest timp bucuria mea ca mamă a fost, de fapt, formată din bucuriile lui şi tristeţea mea din supărările lui. Că nevoile mele au fost nevoile lui. Că dorinţele mele s-au întrupat din dorinţele lui. Și că așa va fi mereu, doar că mă voi pierde uneori în marea de oameni care îi vor călăuzi drumul: parteneră de viaţă, şefi, noi prieteni, noi rude, copii. Şi voi afla, poate, mai puţine despre zbaterile sale. Dar braţele şi sufletul mea rămân pururea pregătite să le susţină. Poate de aceea noi, mamele, ne simţim adesea inutile. Prinse între schimbat ...
Citește mai mult »

Melinda – Bill = divorț

Eram dusă în vacanță când știrea mondenă a anului a lovit Planeta. Și recunosc că deși inițial vestea m-a surprins, ulterior am realizat că relația dintre cei doi era de multă vreme strict piaristică, adecvată scopurilor umanitare și de business pe care cei doi le desfășurau. Ce a atras atenția din comunicatul care a anunțat oficial ruptura? – În primul rând, deși toate ziarele s-au bătut să anunțe că Bill Gates divorțează, Melinda a fost cea care a luat această decizie și care a anunțat-o pe Twitter și Facebook; – Apoi cel mai mic copil al cuplului a împlinit deja vârsta de 18 ani, ceea ce elimină complet complicațiile psihologice și legale date de custodie; – Deși nu a existat un contract prenupțial, cei doi aveau deja un aranjament financiar (și nu numai, probabil) înainte de a-și anunța despărțirea, se speculează că acesta datează din 2019, când Bill Gates a avut o întâlnire cu controversatul Jeffrey Epstein, anchetat pentru pedofilie; – În ciuda faptului că Melinda deține(a) un profil profesional generos și tot suportul logistic să-și continue cariera, a preferat ...
Citește mai mult »

De ce performanța rămâne o raritate în România?

Sportul autohton se zbate în mediocritate. Cu câteva excepții notabile și cumva individuale, nimic nu mișcă pe drumul spre podiumuri și lauri. Școala românească se scaldă, la rândul ei, între vechi și nou, tot mai departe de scopul și utilitatea sa. Afacerile românești sunt într-o majoritate covârșitoare bazate pe un model de funcționare în care contează profitul imediat și nu durabilitatea construcției. Dropshipping este noul imn, salariul minim pe economie și tonurile de gri, vechiul reper. Ar fi absurd să ne mirăm că ne ținem vârtos de locurile din coadă. Totuși, ca orice mediocru veritabil, noi negăm statut, proclamându-ne de fapt extrem de valoroși. Păi cine o mai are pe Halep, o mână de olimpici la matematică și un unicorn ca noi? Suntem buni, dar pururea persecutaţi! Performanța nu este nici măcar un vis în România. Pentru că a visa la ceva înseamnă să-i percepi, chiar și vag, coordonatele. Iar să purcezi la treabă e și mai greu, necesită schimbări, trudă, lacrimi și sudoare. Ce ne lipsește așadar? În primul rând mentalitatea. Performanța înseamnă repere clare, obiective, creativitate în a depăși ...
Citește mai mult »

Ce notă îți dai azi?

Unul dintre psihologii sportivi pe care îi urmăresc via LinkedIn, scria zilele trecute ca nimeni nu poate performa pe teren de nota 10 din 10. Uneori eşti de 6/10, alteori de 8/10 şi că este ok aşa. Iar un sportiv trebuie să-si propună de fiecare dată să performeze cât poate de bine în acel moment, nu să fie de podium. Şi dacă a fost de 7/10 este minunat, pentru că a evitat să fie de 5 sau 6. Pare evident şi banal, dar uitându-mă în jur, nimeni nu se poartă că și cum așa ar fi. Cu toţii ne închipuim că cei din jur ar trebui să fie nişte supereroi cu reîncărcare automată, care să execute la foc automat performanţe spectaculoase. Nu doar pe terenul de sport, ci şi în băncile de la şcoală, prin birourile corporatiste sau cele prăfuite ale statului român. Este clar că discuţia se dovedeşte mai nuanţată de atât şi depinde ca întotdeauna de care parte a paharului o apuci. Pentru că, de exemplu, dacă ai fost de 7, ai evitat totodată sa ...
Citește mai mult »

O poveste de Paște

Nu, nu este o poveste de adormit copiii. Ci una despre adulți care țin morțiș să se poarte ca la vârsta inocenței. În prima zi a sărbătorilor pascale am postat pe Facebook poze de la vânătoarea ouălor de ciocolată pe care o organizez cu mare drag și deloc fast încă de anul trecut. De ce din tot ritualul nostru festiv am ales tocmai acest moment? Povestea obiceiului nou, care ne înveselește curtea este, de fapt, una tristă. Paștele lui 2020 ne-a prins cu un bunic în minus și în incapacitatea de a-l vizita pe celălalt, din cauza cunoscutului context nou, neprevăzut și absurd. Iar copiii au simțit poate cel mai acut că viața le-a fost dată peste cap pentru că școala s-a transformat, prietenii au rămas în case, job-urile noastre și stresurile lor s-au mutat total acasă. Umbrele tristeții au planat oricum. Dar măcar am încercat un pic de veselie: pe lângă cuvenitele bucate și masa de sărbătoare pusă, am comandat online ouă de ciocolată pentru a le vâna prin curte (ca americanii, după cum mi s-a reproșat online). ...
Citește mai mult »

Teme de vacanță

S-a trezit învățătoarea ratată din mine și, pentru că se simte aer de vacanță, vă las teme pentru perioada care urmează. Se numește fixarea cunoștințelor și este obligatorie! Așadar: 1. La Matematică să adunați numai gânduri bune. Să scădeți păcatele altora din preocupările cotidiene și să rămâneți doar cu idei pozitive despre cei din jur, întâmplările de zi cu zi, provocările care apar. 2. La Cunoașterea Mediului trebuie să ieșiți în natură. Și să fiți prezenți acolo, în bătaia soarelui, în cântecele și mirosurile primăverii, să observați, să simțiți, să vă bucurați. 3. La Limba Română trebuie să citiți doar texte din care să rămâneți cu ceva: o informație, o nouă opinie, descoperiri recente, studii concrete. Într-o lume plină de fals, diversitatea ajută la a discrimina adevărul de minciună și binele de rău. 4. La Muzică să ascultați ceva nou, ieșind din bula voastră elitistă sau, dimpotrivă, mainstream. Știu că este un efort, dar merită! 5. La Desen să faceți o caricatură a voastră. Uneori ne luăm prea în serios și tindem să credem că totul se învârte în jurul nostru. ...
Citește mai mult »

Ursulețul supărăcios

Hai că de mult n-am mai spus o poveste de adormit copiii! A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, știm cu toții că nu s-ar povesti, a fost odată un ursuleț ca toți ceilalți ursuleți: nici prea mare, nici prea mic, nici prea cuminte, nici prea neastâmpărat, nici prea înțelept, dar nici needucat nu părea. Ursulețul nostru avea încă prieteni și locuia într-un bârlog frumos. Dar era tare, tare, tare supărăcios! Cum îi adresa cineva o întrebare, i se părea că sigur se strecoară acolo o insinuare. Despre glume, nu mai vorbesc, rar se întâmpla să nu se supere tare rău pe cei care le spuneau. Se certa din nimic cu prietenii, vecinii și chiar străinii care se nimereau prin apropiere. Apoi se supăra și mai tare pentru că… s-a supărat. Ar fi vrut să fie și el ca celelalte animale ale pădurii, să-și petreacă majoritatea timpului în calm și cooperare, dar nu știa cum să facă. Toți îi cunoșteau felul de a fi și încercau, pe cât puteau, să-l protejeze de supărări. Pentru că așa sunt prietenii, ...
Citește mai mult »

Angajați pe sprânceană

Una dintre știrile dimineții ne spune că un polițist bucureștean a ratat o intervenție pentru că în timp ce țara ardea, el era la un salon de pensat situat pe raza altei secții! Mai mult decât atât, întrebat fiind de ce nu s-a prezentat de urgență acolo unde era nevoie de el, acesta a mințit, fiind dat de gol de către cosmeticiană. Recunosc că mă încearcă regretul că știrea nu este ilustrată cu poza sprâncenelor proaspăt aranjate. Dar chiar și așa, denotă destul de clar prioritățile unora dintre cei care se presupune că ar trebui să aplice legea. Nu comentez asupra dreptului fiecăruia de a-și îmbunătăți fizicul după cum dorește. Pensat, epilat, vopsit, orice te face să te simți mai bine în pielea ta, merită încercat. Dar când un om are ca job liniștea și disciplina celorlalți, ar trebui, la rândul său, să fie disciplinat, responsabil, corect. Nu să chiulească precum liceenii din ziua de azi! Iar când ești polițist și bagi nemotivate, măcar mergi la sală! Este dovedit empiric că ne plac mai mult mușchii bine conturați decât sprâncenele bine ...
Citește mai mult »

Despre vaccinarea angajaților

Actualele vremuri pandemice influențează nu doar contextul economic, ci și relațiile de muncă. Au apărut astfel noi reguli de urmat, noi obligații atât de partea angajaților cât și de cea a angajatorilor. Și noi riscuri, nu doar cel al focarelor de infecție ci și umbra unor noi tipuri de abuzuri. Și pentru că lucrurile nu erau suficient de complicate, vaccinarea împotriva Covid 19 vine să mai creeze două tabere adverse: cei care își doresc să se imunizeze voluntar și cei care, dintr-un motiv sau altul, refuză să o facă. Întrebarea cea mai arzătoare în companiile deja încercate de pandemie devine așadar: putem obliga angajații să se vaccineze? Este evident pentru toată lumea că nu (încă). În primul rând pentru că nu există o legislație care să susțină un astfel de demers. În al doilea rând, pentru că angajații au dreptul la propriile lor decizii în ceea ce privește sănătatea și viața personală. Și nu în ultimul rând, pentru că este greu să creezi precedentul în situații de o asemenea anvergură. Poate deveni vaccinarea angajaților obligatorie? Crizele economice și sanitare pot ...
Citește mai mult »