Cum funcționează la mine Karma?

Știți cum e: ce dai, asta primești. Dar în cazul meu, dacă dau bine, primesc bine în cantități relativ echitabile. Dar dacă greșesc cumva, văleleu, ce cantități de greșeli îmi iau înapoi! Pot și exemplifica, să nu credeți cumva că victimizez. Așadar: De câteva luni noul acasă este în șantier. N-a fost chiar o bucurie pentru vecini, un apartament rămas în anii ’60 a avut nevoie de un facelift serios. Ce primesc înapoi? Ați zice că se mută vecinul de deasupra și vom primi tratament similar. Ei bine, probabil că se va întâmpla și asta, fix când ne așteptăm mai puțin. Dar până atunci a început constructia unui întreg proiect imobiliar în vecinătatea casei noastre. Nici dacă se pornea al treilea război planetar nu era duduiala, praful și nebunia asta. Nu mai zic că fiind un șantier deschis, neîngrădit și nesemnalizat, toți piticii de pe stradă, inclusiv cel mic din dotare, trag spre el ca muștele la miere. Vis parental, nu alta, mulțumesc Karma, și eu te iubesc! Am fost genul acela de copil care a iubit școala. ...
Citește mai mult »

Sub asediu

Vara trecută, tatăl meu, bolnav de Alzheimer, era deja internat la o instituție specializată (privată) din apropiere. Asta nu a ușurat nimănui coșmarul: el era din ce în ce mai pierdut într-o lume greu de perceput, eu mă zbăteam să mă adaptez ideii că nu mai este mult până se duce. I-am pierdut prematur pe toți ai mei primordiali, ai familiei Toma, într-un blestem greu de înțeles, deci cu atât mai dureros a fost acest ultim episod. Între vizite care mă introduceau în lumea lui confuză și tristă, plăți pentru daunele făcute și încercarea perpetuă de a așeza lucrurile măcar pe alte planuri, au reapărut atacurile de panică. Le știți, cele cu sufocare, palpitații, senzația că urmează obștescul sfârșit. Din fericire nu l-am bifat, acesta fiind și punctul de plecare în a le gestiona. A venit apoi vestea cea tristă, administrativele de după. Niște sărbători triste și confuze ca tot restul anului. Dar prin martie, după ziua mea, am simțit că încep să o scot la liman. Că lucrurile se așează. Că proiectele încep să miște. Că ...
Citește mai mult »

Un scenariu care se tot repetă

De când a început (iar) campania electorală, Bucureștiul și împrejurimile sunt ca în cântecele patriotice din copilăria mea: numa’ șantiere, macarale, oameni plini de elan muncitoresc, promisiuni de propășire și depășire a planurilor cincinale. Să nu uităm că de-a lungul timpului bucureștenilor li s-au promis telegondole, autostrăzi suspendate, trafic ca în zilele de Crăciun și căldură ca la Dubai prin apartamente. Și au primit un pod gigantic, scump și inutil, autobuze albastre, niște garduri de-a lungul șinelor de tramvai și multe companii municipale. Imaginea poate fi extrapolată în întreaga țară. Fix acum e o forfotă și o trebăluială care dacă s-ar menține în ritmul ăsta constant am fi șmecherii Europei. Dar din păcate odată instalată noua orânduire, majoritatea șantierelor rămân părăsite pentru restul ciclului electoral. De asta orice lucrare de mare infrastructură durează la noi o viață de om. Pentru că se muncește la ea cam o lună din cei patru ani de mandat. Dar da, în 2020 va fi sigur altfel. Dacă votăm cu cei care ne promit apa caldă/ potabilă/ termală lucrurile se vor schimba. Scenariul acesta trist ...
Citește mai mult »

Carieră: ce foloase aduce un începător?

Știu că mulți privesc firmele ca pe organizații de binefacere. Ar trebui să-i angajeze pe toți cei care se prezintă la interviu sau măcar să aducă un psiholog care să le dea vestea proastă cât mai netraumatizant și personalizat cu putință. Și, după angajare, să-și mângâie zilnic pe cap angajații, spunându-le că sunt deștepți și frumoși. (*) Dar nu sunt. Și fiecare sosit este privit ca o resursă care, pe de o parte costă, și pe de alta aduce niște foloase. Așa cum oaia ne dă lâna, programatorul ne dă cod, contabilul ne dă ordine de plată, iar cel de la HR aduce alte oițe, pardon resurse, numai bune de introdus în Revisal. Companiile s-au prins, totuși, că trebuie să menajeze orgoliul oamenilor și au început să transmită formal mesaje de o corectitudine psihologică soră cu cărțile defunctului Mielu Zlate. Dar, între timp, toate caută soluții de a înlocui oamenii cu roboți, care nu cer concediu, nu se organizează în sindicate și nu au nevoie de “chimie” în relațiile cu șeful. E o capcană, dar când suntem mințiți ...
Citește mai mult »

Începerea școlii – un real succes!

Opinia din titlu nu-mi aparține, este a președintelui României. O găsiți prin presa din săptămâna precedentă, a trecut neobservată prin marea de fumigene electorale care cu iz telenovelistic, care cu scenarii horror. Suport multe în general, mai puțin minciuna. Și a defini ca succes începerea noului an școlar este una gogonată. În primul rând, punând lucrurile în context, niciodată anul școlar nu a început cu succes în România. Întotdeauna lipsesc ba o toaletă, ba un acoperiș, ba manualele, ba profesorii calificați. Nu vă amăgiți că pe vremea comunismului era altfel. Am învățat într-o școală destul de răsărită dintr-o reședință de județ și din două băi, dotate cu patru chiuvete, beam apă și ne spălam pe mâini de la un robinet folosit (prea rar) de femeile de serviciu când umpleau gălețile. Cauzele sunt multiple și le-am tot enumerat pe aici, dar ar mai fi una uitată de toți: în cele trei luni de vară sistemul de învățământ este închis. Școlile au lacătul pus, nu găsești pe nimeni pentru nimic, practic fiecare nou an școlar este pregătit în perioada 1-15 ...
Citește mai mult »

De două ori victimă: a tatălui și a unui abuzator colectiv

Ca orice campanie electorală de până acum, și actuala scoate la iveală tot soiul de fapte sordide. Și, Doamne, ce le mai plac românilor! Cea mai cumplită dezvăluire de până în prezent, și am trecut prin multe cicluri electorale, este o serie de înregistrări în care un primar PNL își pedepsește copila într-un mod îngrozitor, folosind un amalgam de violență fizică și verbală cu ușoare tente sexuale. Recunosc că nu am văzut cu ochii mei ce s-a întâmplat, citez din relatările presei, nu aș putea deschide astfel de filmări niciodată, nu doar pentru că nu mă țin nervii și inima, ci și pentru că nici pe victimă și nici pe mine nu ne-ar ajuta curiozitatea asta bolnavă. Dar o țară întreagă a privit imaginile cu o fată goală abuzată de tată. S-a revoltat, a dat link-ul mai departe să privească și alții. Mama susține că fata e ok, tatăl că nu e treaba nimănui cum își educă el copiii. Oamenii dezbat, mai vizionează o dată să vadă dacă au perceput toate detaliile. Unde este copilul acum? A primit între timp ...
Citește mai mult »

Conflictele cronice

Știu oameni care se ceartă de o viață pentru diverse. Cinci metri de pământ de la tăticu, ziua aia în care s-au uitat chiorâș unii la alții, lipsa de ajutor în anumite spețe. Perpetuu mai apare o scânteie care aprinde focul arțagului. Și dacă nu apare, cineva are grijă să o genereze. Am avut rude, vecini, prieteni, colegi perpetuu în corzi. Știu cupluri care se ceartă din orice, și tineri, și bătrâni, chiar și în grupurile de joacă ale copilului mic există o dinamică a conflictelor. La adolescenți nu cred că este cazul să mai povestesc. Înțeleg cum funcționează relațiile umane și știu cum, de ce, când apar conflictele. Și cele personale, dar și cele organizaționale. Totuși nu înțelegeam cum de oamenii ăștia nu obosesc de atâta ceartă. Nu se satură de mizilicuri țipate și nu încearcă să rezolve punctual anumite situații. Multe fiind abordabile. O să spuneți că e în firea lor să fie conflictuali. Da, dar mai e ceva: într-o lume care își schimbă perpetuu reperele, faptul că te poți baza pe aceeași oameni, fie și să ...
Citește mai mult »

Care-i treaba cu manelele?

Am niște zile mai proaste, așa că permiteți-mi să fiu brânza mucegăită din frigiderul speranței parentale: dacă aveți frați, copii, nepoți adolescenți, este foarte posibil ca ei să fumeze mizerii din astea noi care tind să înlocuiască țigările clasice. Și să bea alcool. Și să asculte manele, și aici mă refer la cei care nu au avut în playlistul de acasă genul acesta muzical. Știu, toți avem îngerași. Până ajungem cu ei la pneumolog și observăm dificultățile specialistului de a ne expune problema și a oferi tratamentul. Îndemnul “Lasă naibii țigările, copile!” putând genera ceva probleme neuro-psihiatrice părinților. Și până vedem filmulețe prin story-urile altora de pe Instagram. Despre fumat și beut am mai povestit. Și am fost acuzată de gândire retrogradă. Eu și Mercur, cum ar veni. Zic acum și de manele, să văd ce păcate mi se mai găsesc. În primul rând mă simt datoare să precizez că nu am o problemă cu ele sau cei care le ascultă. Este un gen muzical cu mare priză la public, pururea în trending pe YouTube, iar unii dintre interpreți ...
Citește mai mult »

4, 3, 2, 1, Start!

Aseară am aflat ceea ce știam deja din surse oficiale, dar era contrazis de zvonistică: cel mare începe noul an școlar în sala de clasă. Este în an final, deci dacă lucrurile nu vor escalada, va merge constant la liceu după orar obișnuit. Astăzi voi afla vești și despre școala piticului. Fiind clasa întâi mă aștept la același lucru: prezență normală în sala de clasă. Așadar în ciuda temerilor noastre și a doctorilor care știu că sistemul medical este deja suprasolicitat, un nou an școlar stă să înceapă. Și tot ce putem spune despre el este că va fi provocator într-un fel pe care nici măcar nu-l putem defini. Pentru că 2021 pare a fi la fel de plin de neprevăzut ca și 2020. Poate ceva mai plin de speranță, dar deși e longevivă, nu putem spune că ajută. Cum ne pregătim de școală? Ca de obicei, cu reglaje de program, organizări logististice și achiziții necesare. Singurele chestii în plus care au apărut pe listă fiind: – alcoolul. Din cel bun, minim 70%. Funcționează ca  virucid, dar ajută și la ...
Citește mai mult »

Zante 2020

Mi-e greu să cred că am fost plecată în vacanță. De când am ajuns acasă simt că sunt într-un carusel emoțional ornat frumos cu haine care se cer spălate și halviță în exces. Dar da, aparent am reușit să petrecem 10 zile pe una dintre insulele grecești pe care n-am mai frecventat-o până acum: Zakynthos sau Zante după cum îi zice majoritatea turiștilor străini de pe acolo. Dacă n-ar fi fost una stabilită din vremuri non-pandemice, nu am fi ales această destinație. Drumul este lung, feribotul nu-i tocmai mijlocul meu preferat de transport, iar noile formalități de la vamă ne-au întârziat la dus cu aproape trei ore. În acest context nu tocmai liniștitor, trebuie să recunosc că spre deosebire de altele, insula despre care vorbim acum nu a fost chiar cu dragoste la prima vedere. Portul mi s-a părut prea industrial pentru gustul meu, apa prea albastră, gunoiul în exces zăcând pe străzi. Sunt politicoasă când le zic străzi, dețin, de fapt o rețea de drumeaguri pe care nu încap două mașini și care par a duce peste ...
Citește mai mult »