Angajez Director, salariu lunar 10.000 Euro net

Responsabilități: chestii șefești. Cerințe: să știe să citească și să scrie. Pentru fiecare acord corect între predicat și subiect se poate primi un bonus! Cam așa ar trebui să arate un anunț de angajare la care să aplice tot românul. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit: există și oameni care încă mai muncesc pe plaiurile noastre. Care își fac treaba indiferent cât de dobitoc e șeful și cât de mic e salariul, care se străduiesc să-și păstreze mintea întreagă și caracterul nepătat în ciuda nebuniei care îi înconjoară. Există, încă, tineri care se angajează de la vârste aproape ilegale. Care își sacrifică vacanțele, timpul cu prietenii, uneori și sănătatea din cauza ritmului infernal, pentru a-și construi viitorul. Și fără să renunțe la școală! Dar sunt tot mai puțini și o spune cineva care de mai mult de două decenii publică anunțuri și care a ajuns să nu o mai facă, preferând să contacteze direct potențiali angajați. Pentru că a apărut, în schimb, o mare masă de imbecilizați care își închipuie că banii pică din cer, că merită să li se ...
Citește mai mult »

Copilul rupt din Soare

Cam de mult n-am mai început așa: A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici n-aș avea ce povesti. A fost odată un copil cuminte, frumos și luminos, parcă rupt din Soare. Oamenii din satul lui chiar credeau că de acolo a picat. Pentru că nu știa nimeni de unde a apărut, cine-i sunt părinții sau unde locuiește. Singura certitudine era că prezența lui aducea întotdeauna lumină și căldură, exact ca o rază fierbinte de soare. Dar uneori tare-i încurca să-l aibă prin apropiere! Ca să vă dați seama cât de serioasă se prezenta situația, trebuie să vă spun că într-o primăvară, copilul din povestea mea a ieșit la plimbare pe câmpia din apropiere. Și din cauza căldurii sale tot grâul plantat de săteni s-a copt brusc, de nu știau bieții oameni cum să organizeze culesul pe când încă mai aveau altele de plantat. Iar la școală colegii îl ocoleau pentru că se întâmpla uneori să fie orbiți de lumina colegului lor. Unii povesteau chiar că au prezentat ușoare înroșiri ale pielii după scurte conversații avute prin pauze. Ce ...
Citește mai mult »

Când lucrurile care ne supără devin dezirabile

În copilăria lui Cristi, atunci când îi vizitam bunicii paterni, îmi amintesc că lăsam în urmă dezordinea specifică vizitei cu copii mici. Un talmeș-balmeș de jucării, sertare temeinic răscolite, dulapuri întoarse pe dos, multe vase în chiuvetă. Dar tocmai dezordinea aceea părea o bucurie pentru soacra mea. Și acesta a fost multă vreme unul dintre marile mistere la care nu găseam sens: cum să privești nu doar cu relaxare, ci cu reală bucurie, o casă care a explodat la întâlnirea cu un copil? Am înțeles apoi că urmele lăsate acolo erau, practic, o prelungire a șederii noastre. Și că ceea ce probabil că în tinerețe era o povară și o enervare, la vârsta înțelepciunii a devenit o bucurie. Astăzi am trăit pe pielea mea un episod similar. Copilul mare locuiește deja singur, are un program încărcat, rareori apucăm să-l mai prindem prin casa în care a copilărit. Iar cea mai mare încercare parentală pe când era mic nu a fost dezordinea din casă, ci să-l trezim dimineața! Ceva aproape de imposibil, nu doar dificil, ci sisific! Era nevoie ...
Citește mai mult »

Cuvinte cheie pentru vara ce urmează

Aștept vara aceasta ca în copilărie, pe când cele trei luni toride erau sinonime cu vacanța cea mare. Am mare nevoie să-mi încarc bateriile cu soare și telefonul cu mii de poze care să mă ajute să supraviețuiesc mental anotimpurilor reci care urmează. Așa că mi-am stabilit deja cuvintele cheie care-mi vor ghida lunile următoare: In – adică materialul acela natural și foarte șifonăcios. Eu îl ador, dar o vreme a ieșit din ale modei, așa că devenise imposibil să găsești haine cu un croi decent. Ei bine anul acesta inul este prin toate vitrinele și magazinele, așa că am achiziționat deja trei perechi de bermude, o rochie și două cămăși. De anul trecut am reportat niște pantaloni scurți și un crop top. Urmează deci o vară șifonată, dar foarte comod îmbrăcată! Călătorii. În ultimii doi ani am umblat mai puțin ca de obicei și nu tocmai în starea mentală dezirabilă. A existat întotdeauna anxietatea Covid, au fost multiple limitări și recalibrări. Îmi doresc ca vara asta să regăsesc bucuria de a călători așa cum o făceam în ...
Citește mai mult »

Mitul femeii super-aranjate care ne fură bărbații

Ieri am ajuns pentru a nuștiucâtaoară în fața unei opinii de tipul: femeile care nu se aranjează, vopsesc, lăcuiesc, care nu își tonifică abdominalii și nu poartă tocuri cui, își pierd bărbații în fața acelora care o fac. Pentru că da, visul oricărui mascul de pe planetă pare a fi să o aibă de soață pe Kim Kardashian! A fi femeie, în accepțiunea generală, înseamnă neapărat a fi mereu scoasă din cutie. Faci ciorbă și miroși a Amouage, speli copii la fund cu unghii de jumătate de metru vopsite cu roșu și alergi spre 368 cu tocane mai ceva ca ale lui JLo. Altfel ești praf și te paște prăpădul pe plan amoros! Nu am să dezbat cât de nefericită este grija socială pentru femeile care își “pierd bărbații” în fața concurentelor mai atractive. Aceea nu este o pierdere, pare a fi o binecuvântare. Pentru că frumusețea fizică este cea mai volatilă calitate umană și o zice o femeie desfigurată de două ori de lăuzie. Am să vă dau, în schimb, ca de obicei când vreau să înțelegeți ...
Citește mai mult »

Să ni se dea!

V-am povestit pe aici despre multe dintre războaiele purtate de angajați și angajatori, cel mai recent fiind episodul despre salariile mici ale tinerilor. Și nu știu dacă ați băgat de seamă, dar toate au același imn: “Să ni se dea!” Angajații vor să primească bani mulți, muncă de acasă, timp și spațiu pentru viață personală. Angajatorii cer implicare, motivație, disponibilitatea oamenilor de a-și rezolva oricând problemele profesionale. Dar de ambele baricade, beligeranții sunt setați pe a oferi minimum: salariu cât mai mic, fentarea pe cât se poate a prevederilor legale sau, pe de cealaltă parte, a fișei postului sau a timpului de lucru. Din tot acest cerc vicios se iese uneori prin a găsi un alt dușman și altă sursă de a da: statul. Care și el trebuie să ofere cât mai multe subvenții, legi, surse de protecție și care, la rândul lui, e setat mai mult pe a lua de la cetățeni și firme. Evident că cel mai profitabil lucru pare a fi a te alinia în rând cu lumea la coada aceasta care poartă deviza “să ni se dea!”. Dacă ...
Citește mai mult »

Reconversie profesională – câteva idei

Poate că v-ați plictisit de jobul actual. Poate vi se pare prea încărcat de responsabilități. Sau poate vreți unul mai altfel, cum puțini au. Vin astăzi cu niște propuneri pe care merită să le luați în seamă. M-am asigurat că nu aveți nevoie de instruire profesională de durată. Că sunt interesante. Că se pot monetiza. Îmi mulțumiți mai târziu! Așadar: 1. Botezător profesionist de bebeluși. Adică o persoană care consiliază părinții în a alege numele copiilor. Un job mai frumos, nici că se poate! În America se câștigă bani frumoși din asta. În România se nasc anual aproximativ 170 000 de copii, puterea de cumpărare e mai mică, dar tot o scoatem de un plan de business și de un profit substanțial! 2. Ghid paranormal, adică un profesionist în a căuta stafii și alte astfel de lighioane. Tot americanii cu ideile bune! Pentru această meserie este necesară o diplomă care încununează un curs de pregătire. 70 de lei well spent, pentru că ora de consultanță paranormală pornește peste ocean de la 40 de dolari. Noi putem crește puțin factura la câte bântuie ...
Citește mai mult »

Angajați vs angajatori, episodul 2589

Iar a luat foc Internetul! De această dată, o doamnă manager de hotel a menționat într-un interviu oferit unui ziar online de business o discuție avută cu un candidat tânăr, fără experiență, care a întrebat-o dacă ea s-ar descurca cu 2000 de ron lunar. Răspunsul, considerat lipsit de empatie, stupid și mai completați voi cu epitete similare, a fost acela că salariul de debut este mic, iar soluția când nu-ți ajung banii este să-ți mai iei un job. “De asta nu găsesc angajatorii români forță de muncă!” “Copos must die!” (Doamna fiind angajată la unul dintre hotelurile respectivului afacerist). Mă aștept să apară scuzele și cenușa în cap, deși interviul nu a fost deloc lipsit de echilibru, dar așa-i în noua orânduire virtuală: nu mai citește nimeni textul (pe care îl găsiți aici), doar titlul și interpretările aferente. Ca să fiu clară de la început eu mi-aș dori ca tinerii să își înceapă cariera cu salarii care să le permită o chirie decentă, un coș zilnic echilibrat și câte o ieșire în weekend. Doar că există o explicație pentru ...
Citește mai mult »

În rând cu lumea

Am urmărit zilele acestea reacţiile care au urmat episodului destul de dezbătut în presă și în Social Media şi petrecut la Gala Premiilor Gopo. Probabil că ați aflat deja că Viorica Vodă, actriță într-unul din puținele filme românești care merită acest statut, a vorbit pe scenă deschis și direct despre hărțuirea sexuală pe care a trebuit să o suporte după ce a jucat prea bine rolul unei femei frumoase și superficiale. Reacțiile celor din sală au fost cele uzuale atunci când se discută despre abuz și traume: tăcere stânjenitoare, glume tâmpite și negarea realității victimei prin clasica raportare la propria experiență: “eu nu știu, nu am pățit, nu am văzut”. Post-eveniment au apărut și urmările la fel de comune de tipul “nu am inventat noi abuzul” (dar îl perpetuăm) și “o fi făcut victima ceva, o fi purtat fustă scurtă”. Am lucrat o vreme într-un mediu eminamente masculin care lupta la acel moment pentru a aduce mai multe doamne și domnișoare în domeniul respectiv. La unul dintre evenimentele care promova cu fast incluziunea femeilor, cele prezente acolo au fost ...
Citește mai mult »

Țestoasa răutăcioasă

Cred că suntem cu toții de acord că a venit vremea pentru o nouă poveste de adormit copiii cuminți! Așadar, a fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici nu s-ar povesti, o broască țestoasă ca toate cele pe care le știm. Doar că ea avea ceva în plus, și nu tocmai pe placul nostru! Sub carapacea tare și solidă în care se ascundea uneori, zăcea întotdeauna atâta negativism, cum nu s-a văzut altundeva. Atât de răutăcioasă era țestoasa noastră! Dacă vedea pe cineva că se împiedică, se punea pe râs și pe aruncat cu vorbe urâte. “Vai ce prost! Nu știe încă să meargă la vârsta asta!” Sau când vedea pe cineva că se chinuie să facă o treabă, imediat se punea pe criticat și pe jignit. “Doamne, da’ știu că nici creier nu i-ai dat și nici mâini nu pare a avea!” comenta ea nesuferit. Ba chiar, de plictiseală, se apuca să creeze scenarii urâte despre cunoscuții din localitate, atât de absurde și spumoase că uneori ajungeau și la știri. Astfel se dusese vorba peste mări și ...
Citește mai mult »