Companiilor le pasă de fericirea ta până în momentul în care devii nefericit

Mi-am început dimineața frunzărind noutățile. Probabil că mă voi lăsa de sportul acesta o vreme, pare că trăim niște vremuri incontrolabil de nebune. Una din știri amintea de procesul dintre compania META (mama la aplicațiile de Social Media) și foștii săi angajați, care se plâng că erau obligați la job să vizioneze integral videoclipuri cu un conținut explicit și atroce, în vederea moderării lor. Nu v-aș descrie ce înseamnă atroce, dar trebuie să vă faceți totuși o idee. Conform relatărilor, oamenii încearcă să încarce pe platformele META filmări în care mătrășesc în scop canibalistic bebeluși, fierb animale vii sau le abuzează în diverse alte moduri greu de închipuit. Descrierile din articol m-au șocat și adus cu picioarele pe pământ. Dacă vă închipuiți că doar grupările teroriste pot fi pervers de criminale, n-aveți idee unde poate duce mintea dezaxată a unui singur om! Trecând peste abominabilul situației, compania susține că a pus tot timpul sănătatea mintală a angajaților în topul priorităților și că există psihologi care le stau la dispoziție celor care au nevoie de consiliere și suport. Dar cei ...
Citește mai mult »

Ce am învățat zilele acestea?

1. Ghimbirul se curăță cu lingura. Am văzut asta la un show culinar televizat. Pare contraintuitiv, chiar absurd, dar funcționează ca prin minune. 2. Vorbind despre minuni, trebuie să vă spun și vouă că punând în ceaiul de ghimbir curățat cu lingura, condimente dintr-un ambalaj pe care scrie “Vin fiert”, acesta rămâne ceai de ghimbir. E troll, vă zic! 3. La fel de surprinzător este că dacă bei licoarea despre care vorbesc la primele două puncte dintr-o cană inscripționată cu un mesaj motivațional, realizezi că îndemnul în cauză nu (mai) funcționează. Ba chiar devine enervant. “If you can dream it, you can do it!” my ass. Am visat că mă trezesc mai tânără cu 5 ani și mai proaspătă cu 20 și iată-mă aproape de 80, cu gâtul mort deja! Totuși, pare că ajută recipientele cu tematică de Crăciun. Mirosul de ghimbir, cuișoare și altele asemenea asezonate vizual cu roșu, alb și verde, îți creează o speranță irațională că vine Moșul cu o piscină acoperită în spatele casei și cu câte un voucher pe viață la furnizorii de ...
Citește mai mult »

Madlena mea

N-am avut prea mult ajutor în bebelușia mică a copiilor. Tatăl meu a venit să mă ajute după ce Cristi împlinise deja un an. Iar Cezar a avut bonă, pentru puțin timp, când a împlinit doi. Perioadele acelea cu nesomn, alergătură bezmetică, durere fizică, asezonate cu un stres imens, greu de pus în definiții, îmi stau în amintiri destul de neclar, alături de un perpetuu nod în gât și lacrimi în ochi. E greu tare să nu poți lua o pauză. Dar și mai greu este să nu știi cât vei duce, iar dacă tu n-ai mai putea, cine să o facă? Momentele mele de liniște erau afară. Plimbările lungi în care copiii dormeau, iar eu mă pierdeam în zgomotul orașului și a cadenței propriilor pași, îmi aduceau echilibru și îmi încărcau bateriile epuizate. Mersul pe jos nu doar că face piciorul frumos ci și gândurile mai ordonate și luminoase. În bebelușia lui Cristi era încă funcțional complexul Favorit, un soi de mall comunist în care găseai de toate. Iar la parter funcționa o patiserie mică, de unde îmi ...
Citește mai mult »

Pe cale de dispariție

Sunt lucruri care au pus stăpânire pe noi, oamenii. Consumăm obsesiv, avem prea multe opinii, care generează infinite dezbateri, criticăm chiar și ce nu cunoaștem. Ne luptăm pentru mize insignifiante cu care pierdem timp și energie. Țipăm mult, tare, inutil. Și lucruri care dispar încet-încet, devind mai întâi desuete. Dar care ne vor lipsi mai mult decât ne putem închipui. Primul pe lista “dinozaurilor” este curajul. Și nu mă refer la ticăloșia de a acționa în scopuri personale. Nici la nebunia aceea, generată de disperare. Ci la gesturile îndrăznețe, dar echilibrate. La acea bravură eroică de a face un lucru moral, în ciuda faptului că te-ar ajuta mai mult să-ți vezi propriul interes. Curajul de a salva. De a renunța. De a purta lupta celui care nu are puterea să o facă. De a-ți susține punctul de vedere pe care-l consideri corect, deși nu este popular. De a-l ajuta pe cel slab, nu pe cel care îți aduce capital de imagine. De a acționa corect. De a face altfel decât marea masă, de a fi diferit. Tot pe lista celor ...
Citește mai mult »

Unicornul – o poveste fără sfârșit

Rareori îmi mai cere cel mic să-i spun povești! Dar de ceva timp am primit o comandă specială și a cam venit momentul să onorez. Iată așadar, conform solicitării, o poveste lungă, lungă, care nu se termină niciodată: A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nici nu s-ar povesti, a fost odată un unicorn. Știu, nu s-a mai văzut cam de mult unul, dar ei există și numai oamenii înțelepți au ochi să-i vadă! Unicornul nostru era, și este încă, frumos cum nu se mai văzuse. Și nemuritor – nu știa când se născuse și nici nu părea a îmbătrâni. În plus, mai avea ceva cu adevărat special: cornul lui împrăștia sclipici magic în toate culorile curcubeului, reparând astfel tot ce atingea. Veți crede că îi era simplu, dar nu se întâmpla nici pe departe așa. Deși sclipiciul era magic, unicornul nostru trebuie să învețe multe despre lucrurile pe care le dregea. Cu mult timp în urmă își amintea că a trebuit să afle destule despre armurile soldaților. Despre răni provocate de săgeți. Despre oale de lut ...
Citește mai mult »

De-ale vieții

Știu că sunt probleme mult mai mari decât ceea ce am ales eu să scriu astăzi. Dar mai știu că acelea nu sunt în controlul nostru și poate că ar fi bine doar să le privim cu o îngrijorare detașată. O (altă) știre care s-a viralizat în weekend este aceea că un fost și cunoscut miliardar (și vedetă TV pentru o vreme) s-a cazat de bună-voie și nesilit de nimeni la azil, în urma unor pierderi episodice de memorie. Eu nu prea urmăresc cancan-urile autohtone, dar și dacă aș fi locuit într-o peșteră fără electricitate, tot aș fi aflat de năzbâtiile omului din perioada sa de glorie. Având bani și un nume destul de cunoscut moștenit de la tatăl nomenclaturist, tipul despre care vă povestesc și-a trăit viața intens, căsătorindu-se la un moment dat cu o elevă de liceu, care și-a dat Bac-ul sub lumina reflectoarelor. Nunta lor a fost integrat televizată și a avut un record de audiență. A urmat un copil. Apoi relația s-a sfârșit în tristețe și scandal, după cum era de așteptat. Banii s-au dus, ...
Citește mai mult »

Autosabotajul la copii

Aud des în jurul meu părinți care își exprimă supărați neputința de a-și determina copiii să își atingă potențialul. “Știu că poate, de ce nu face?” este un refren parental pe care l-am cântat și eu o vreme, până când am realizat că singurul lucru care funcționează este să fiu eu cea care pot și fac, în speranța că acest tip de energie va fi transmis mai departe. De ce își auto-sabotează copiii șansele spre succes? Din aceleași motive pentru care o fac și oamenii mari: Pe primul loc stă frica de eșec și de disconfortul pe care acesta îl generează. Noi credem că există doar două opțiuni atunci când ai această temere: poți găsi curajul de a o depăși sau poți abandona din start cursa. Dar există și zona gri, în care faci ceva, dar nu tot, tocmai pentru a nu suporta consecințele renunțării, dar pentru a fii sigur de eșec. Este mai simplu să simți durerea atunci când o provoci deținând controlul și acesta este principalul mecanism al sabotajului propriu. Pe al doilea loc stă faptul că ...
Citește mai mult »

Despre traume și alte balamucuri

Uitându-mă în jur pare că am devenit o specie obsedată de a ne păzi de traume. Fiecare deviație verbală a unui șef devine toxică, profesorii mai severi sunt clar abuzivi, orice conflict în cuplu trebuie tratat cu sesiuni de terapie. Trauma a devenit subiectul de discuții principal în toate instituțiile sociale și dușmanul numărul unu al unei vieți personale echilibrate. Nu este nimic incorect: nefericirea își are ca izvor nesecat șirul de situații cotidiene pentru care nu suntem pregătiți fizic și mental. Dar cheia nu este să ne ferecăm emoțional într-un palat de cristal, întrucât nici acolo nu putem crea un mediu trauma-free. Ci să găsim modalități eficiente de a face față, de a deveni mai rezilienți, mai adaptabili, mai maleabili în fața greutăților. Același lucru se întâmplă și în parenting: obsedați de ideea că suferința atroce a unor situații banale ne poate traumatiza copiii, îi protejăm prea mult, ajutându-i să devină astfel evitanți, anxioși. Ne place sau nu, viața include boală, moarte, despărțiri, conflicte, durere de toate soiurile, agresivitate. Oricât am încerca să le ocolim, sunt inevitabile. Important este ...
Citește mai mult »

Noroc sau ghinion?

Abia duminică m-am învrednicit să iau rechizite pentru copilul mic. Avem mereu în casă un stoc de urgență, care ne-a ajutat să avem răgaz până trece nebunia din magazine. La raionul cu învelitori de plastic o doamnă venise cu toate manualele copilului său în traistă. Ofta încercând să găsească măsurile potrivite și văzând că o privesc vag amuzată mi-a spus cu supărare că e a doua oară când vine, pentru că primele achiziții făcute s-au dovedit greșite. Pentru cine a uitat sau nu cunoaște experiența, manualele copiilor sunt fragile, total diferite ca mărimi și trebuie protejate cu coperți de plastic. Iar căutarea învelitorii perfecte este doar unul dintre stresurile începerii școlii. Eu nu m-am agitat nici până acum cu treaba asta, luam multe și mari, astfel încât deseori cărțile din ghiozdan păreau a purta pantofii lui Charlie Chaplin. Dar în acest an copilul meu a primit manuale noi, identice ca mărime. În plus de o calitate net superioară și mă refer atât la aspect, cât și la grafică și conținut. Tot am greșit, din obișnuință măsura învelitorilor, dar ...
Citește mai mult »

În părințeală nu există calea cea sigură

Am scris sute, dacă nu mii, de texte privitoare la educație. Cred cu tărie că este singura cale spre o viață normală, echilibrată. Dar mai știu și că nu există rețete sigure. Că hazardul poate încurca sau, dimpotrivă, scoate din încurcături. Că se poate ca un copil crescut bine să o ia pe arătură. Și un altul care a trăit într-un mediu profund disfuncțional, să-și depășească traumele și să țină întotdeauna drumul drept. Că viața e complicată și te duce în zone în care ai jurat să nu ajungi niciodată. Totuși, în contextul discuțiilor tot mai alarmante despre consumul de droguri la tineri, mă hazardez să ofer câteva idei pentru părinții îngrijorați: – Niciodată să nu spuneți niciodată. Văd persoane care ar jura pe toate icoanele din biserică despre cumințenia propriilor copii, care nu sunt chiar așa, dintr-un material angelic. E firesc să ne declarăm cei mai încrezători părinți, dar sănătos este să punem uneori la îndoială neprihănirea pruncilor noștri. – Nu-i lăsați singuri, nu-i aruncați precoce în vârtejul de a se descurca independent. Autonomia este una, neglijența parentală ...
Citește mai mult »