Emoțiile, la tablă!

Se vorbește tot mai mult despre dezvoltarea emoțională a copiilor noștri și, evident, despre cum școala ar trebui să o asigure cu prioritate. Ceea ce este bine. O dezvoltare cognitivă sănătoasă nu se poate atinge decât echilibrând-o cu emoții pe măsură. Iar a discuta despre asta, aduce un pic mai aproape a realiza. Totuși dacă memoria, gândirea, atenția sunt procese psihice care pot fi supuse educației standardizate, cu afectivitatea este un pic mai greu. Pentru cei care nu știu, copiii mici fac deja la școală o materie intitulată Dezvoltare Personală. În care învață să-și recunoască emoțiile, să-și definească pasiunile, punctele forte și slăbiciunile, să decodifice sentimentele celor din jur, să comunice. Este frumoasă, ușoară, utilă. Dar vorbim despre o abordare formală. Iar emoțiile sunt individuale, dinamice, greu de pus în categorii predefinite. Există oameni triști care zâmbesc minunat. Și oameni veseli care își ascund zâmbetele din variate motive. Nu toți cei care ne vorbesc frumos sunt buni. Nu toți cei care ne ceartă sunt abuzivi. Apoi același stimul poate trezi unui grup extins oameni, o gamă largă de reacții ...
Citește mai mult »

Cea mai importantă lecție a pandemiei

Anul trecut pe vremea asta, închideam ușa apartamentului bucureștean care a ținut loc de locuință, apoi birou, after-school și casă de oaspeți timp aproape două decenii. Și predam cheia noilor proprietari cu un nod în gât. Se închidea o etapă, dar viitorul suna bine. Deși pandemia devenise o amenințare destul de palpabilă, nu-mi închipuiam, și probabil puțini au făcut-o, că lucrurile o pot lua atât de razna. A urmat un an în care planurile s-au prăbușit unul după altul, în care ne-am zbătut să nu ne îmbolnăvim la plămâni și la cap, am trecut de multe belele, printre care și experiența de a avea Covid chiar în familie. Au apărut vaccinuri, noi scheme de tratament, dar ne învârtim în jurul aceleiași cozi a amenințării unei boli pe care încă, nu o putem controla. Au fost și părți bune: mai mult timp petrecut împreună, mai mult timp pentru mine, dar și multe momente de disperare. În plus am bifat multe experiențe inedite, școala online fiind cu siguranță una dintre ele. Este clar că nimeni nu iese neșifonat din toată treaba asta. ...
Citește mai mult »

Cum să mulțumești femeia? O scurtă și exhaustivă listă.

Nu există filosof, scriitor, psiholog sau bărbat, în general, să nu-și fi declarat public măcar o dată neputința de a înțelege femeile. Fie vorba între noi nici eu nu înțeleg uneori bărbații. Natura umană are unghiuri întunecate sau inaccesibile, indiferent de gen, vârstă, opțiuni politice sau religioase. Oricum lucrurile tind să devină tot mai fluide și uite așa dispar tot mai multe dintre problemele noastre! Dar de dragul zilei aniversare pe care tocmai ce o sărbătorim, vreau să spulber o dată pentru totdeauna mitul inaccesibilității și perpetuei noastre nemulțumiri. Iată, așadar, scurta listă exhaustivă promisă! (*) Femeile au nevoie de: Blândețe – ne plac băieții răi, dar doar ca să ne apere de potențiale pericole, nu să ne abuzeze. Și Făt-Frumos se luptă cu Balaurul, dar își salvează prințesa cu un sărut. Și nu întâmplător încep mult-așteptata listă astfel, blândețea chiar își merită locul fruntaș. Ajutor – suntem crescute sub presiunea de a fi gospodine perfecte, aranjate ca scoase din cutie mereu, mame ideale, femei de carieră. Pare simplu, dar nu e, iar alegerile pe care suntem nevoite să ...
Citește mai mult »

Viața de adult

La 18 ani devenim brusc adulți, pentru că așa spune legea. Sau lumea. Actul de identitate. Dacă ar fi să ne luăm după cercetările psihologice, ar mai fi ceva de așteptat până ce ne maturizăm definitiv în zona mansardată, iar dacă ar fi să privim în jur, de fapt nici măcar nu există adulți, ci doar niște copii mult mai mari. La 18 ani avem voie așadar să conducem o mașină, să ne exprimăm prin vot opiniile politice sau să luăm decizii în nume propriu. Dar de fapt, la 18 ani am putea fi la fel de imaturi cum am fi putut fi la 10 sau cum am putea fi la 60. Știu că sună exotic și generator de pietre spre aruncare, dar conceptul “viață de adult” este unul pur convențional, definit social pentru a mai putea adăuga o etichetă ușor de citit naturii umane atât de complicate. Iar cum genul începe să devină fluid, poate că ar trebui să regândim și pragurile de ani. Realitatea este că vârsta nu definește nimic, este o invenție socială desuetă. Iar cei ...
Citește mai mult »

Listă pro și listă contra pentru ieșirea din izolare

După cum ați aflat deja, sunt în auto-izolare de ceva vreme pe motiv de Covid (nu subsemnata, dar orișicât) și mai am ceva de stat. La început mi-am găsit de treabă, în ideea că trece repede. Apoi s-au mai adăugat niște zile neprevăzute și am cam început să disper. Acum deja începe să-mi placă! Așa că îmi vine să mai rămân și după ce se termină, oricât de nebunește ar suna! Dar izolarea multă e sărăcia omului, așa că trebuie să mă montez pentru a depăși momentul. Fac așadar un exercițiu public, punând pe foaie argumentele pro și contra părăsirii actualei peșteri la termen. Și apoi decid. Pro: – am pantofi noi și abia aștept să-i arăt lumii! I-am primit de ziua mea sunt din ăia “statement” cum zic revistele lucioase, îmi lipsește să se uite lumea ca la OZN-uri când pășesc. – am mare nevoie să vizitez un salon de coafură. Din cauza problemelor medicale, n-am mai făcut-o de la începutul lui decembrie. Părul meu este un coșmar și nu sunt convinsă că pantofii cei noi și frumoși mă ...
Citește mai mult »

Aventurierul

Zilele trecute mi s-a cerut o poveste de seară cu mai multe pisici, că doar avem casa plină. A ieșit după cum urmează: A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici măcar nu s-ar povesti, a fost odată un trio de prieteni buni, care se numeau Mic, Pic și Duc. Mic era un ghemotoc cuminte de blană neagră și pufoasă, Pic îi semăna, doar că avea un strop de alb pe botic, iar Duc era tărcat și pus mereu pe șotii. Nu știu dacă ați ghicit, cei trei prieteni sunt niște motănei!  Toată ziua se jucau, vânau, alergau, dormeau și mâncau. Întreg cartierul îi cunoștea, îi îngrijea, îi proteja. Aveau culcușul lor și bolurile mereu pline. Mic și Pic erau tare fericiți cu viața lor. Duc, în schimb, o găsea plictisitoare și lipsită de sens. Visa la tot soiul de aventuri pe care le povestea cu patos prietenilor lui. Iar ultima trăznaie care-i trecea acum prin cap, era să facă o expediție tocmai la Polul Nord. Auzise el că acolo sunt multe de explorat și de trăit, ...
Citește mai mult »

O aniversare memorabilă

Anul trecut, pe vremea asta, m-am trezit la ușa biroului/ afterschool-ului/ casei de oaspeți cu o gașcă de băieți tineri, frumoși și deștepți. Cei mai frumoși și deștepți! Aveau cu ei tortul de mai sus, în care lumânările formau numărul 18, dar cineva foarte amuzant a schimbat ordinea cifrelor, confetti în formă de inimioare, flori, voie bună, urări frumoase. Copilul mare își mobilizase prietenii să-mi facă o surpriză aniversară, știindu-mă pleoștită și nu tocmai în dispoziție petrecăreață. Au reușit să-mi schimbe perspectiva, să mă determine rapid să realizez că în ciuda pierderilor irecuperabile suferite, am motive de bucurie chiar sub ochii mei. Am avut multe aniversări frumoase, dar asta mi s-a părut memorabilă. Tocmai ce primisem cadouri cum nu visam, copiii erau sănătoși și voioși, lucrurile se așezau. Și eu eram tot tristă. Și apoi m-am descoperit fericită pe măsură ce măturam inimioare lucioase de confetti de pe pardoseală. Bucuria chiar stă în lucruri mărunte! Anul acesta ziua de naștere mă găsește, din nou, cu un nivel de energie și optimism sub cel al mării, dar nici măcar ...
Citește mai mult »

Ce își doresc copiii? Ce ne dorim cu toții.

De foarte puține ori ne gândim la nevoile reale pe care le au copiii noștri. Pendulăm adesea între supraprotecție exagerată și decizii pe care le luăm fără a-i implica, pentru că noi, adulții, știm oricum ce-i mai bine pentru ei. Și tindem să ne raportăm la confortul lor, nu la dezvoltare, care presupune destul de des momente de ieșire din zona cu puf. Ce vor așadar copiii noștri? În fond, ce ne dorim toți: Stabilitate, un mediu care își păstrează reperele și în care schimbarea apare suficient de previzibil și lent. Este probabil motivul pentru care le place să meargă la bunici: acolo adesea totul este imuabil, conservat în timp și spațiu. Respect. Știu că încă pare exotic, dar și copiii au nevoie să fie tratați corect, să li se vorbească politicos, să se țină cont de limitele lor, să nu fie etichetați, ironizați. Nu le place să fie priviți ca și cum ar fi invizibili sau să fie mințiți, își doresc să fie implicați în decizii care îi privesc, dar să nu fie nevoiți să le ia chiar ei. Autoritate ...
Citește mai mult »

O zi cât un sejur

N-aveți idee câte fantezii am țesut în jurul vacanței ăsteia intersemestriale. Visez de cel puțin un an câteva zile în care să apuc să-mi aud gândurile, să scriu intensiv și să recuperez toate cele rămase perpetuu în urmă. Altminteri nu-mi trebuie mult. Păreau că astea sunt, dar aparent Universul are alte planuri, atât timp cât mi le bulibășește în halul ăsta pe cele gândite de mine. După ce am depășit frustrările aferente, m-au luat vinovățiile. Știți, probabil, cum este: primul copil vede toate muzeele și destinațiile turistice ușor pe o rază de 500 – 1000 km pătrați în primii trei ani de viață. Asta după ce, ca părinte, citești trei enciclopedii și faci cinci referate ajutătoare. Al doilea trebuie să se mulțumească cu plimbările cu bicicleta pe strada proprie și tot ce faci e să-i îndeși o cască pe cap și să-i dai indicațiile rutiere uzuale. La Antipa am ajuns o singură dată cu cel mic. Nici parcurile nu apucăm să le bifăm. Noroc cu gașca de prieteni din cartier și cu tehnologia zilelor noastre! Așa că s-a ...
Citește mai mult »

Cine ar trebui să se vaccineze primul?

În plin scandal legat de incendiul de la Balș, ministrul sănătății anunță amenzi pentru cei care se vaccinează “pe sub mână”. Exact ca atunci când se ridicau mașinile prin București pentru parcare neregulamentară, deși regulamentar chiar nu aveai unde să le așezi! Știu că sunt, din nou, pe dos cu opiniile, dar vaccinarea națională nu poate fi făcută după criterii laborioase și corecte din același motiv pentru care nu poți parca regulamentar în București: sunt prea mulți cei care au nevoie. Rezolvarea nu este, așadar, să pedepsești pe cei care se luptă pentru sănătatea lor, ci să-ți canalizezi resursele pentru a găsi soluții care să ajute marea masă. Copilul cel mare lucrează într-un radio. A prestat de acasă de aproape un an, dar, ce să vezi, nu te poți muta pe termen așa lung cu studioul lângă pat! Tocmai ce i s-a amânat a doua oară prima doză de vaccin. Veți spune că este tânăr, fără comorbidități. Așa este, dar riscul ca el să contacteze boala mergând la serviciu zilnic este infinit mai mare decât al unui bunic care stă ...
Citește mai mult »