Singura soluție

Nu știu cum este în alte părți, dar pe aici suntem binecuvântați cu niște zile autentice de noiembrie: întunecate, ploioase, reci, reumatice și depresive. Iar în ceea ce mă privește, pare că vin ca o încununare a ghinioanelor, nereușitelor și problemelor din ultima vreme. Este momentul perfect să-mi reamintesc că cea mai frecventă întrebare pe care am auzit-o de-a lungul vremii este: “cum ai reușit să reziști?” Pentru că am trecut prin multe și grele. Și iată-mă tot aici, gândindu-mă și eu oare cum de le duc pe toate? Recunosc că niciodată nu am știut ce să răspund. Pur și simplu am reușit și am rezistat. Luând zilele una câte una și trăindu-le după cum au venit, cu bune, cu rele, cu plâns, cu râs, cu reușite sau eșecuri. Există acum o întreagă literatură și numeroase sisteme de suport pentru situațiile critice din viața noastră. Realitatea este că oricâte sfaturi am primi, oricâți oameni dispuși să ne ajute am avea în jur, oricâtă terapie am face, adesea singura soluție este să continuăm a spera în vremuri mai bune. Pentru ...
Citește mai mult »

Prea multă corectitudine devine incorectitudine

Printre multitudinea de știri triste sau panicarde, astăzi a apărut și una care probabil nu interesează pe nimeni: o carte pentru copii, scrisă de un bucătar destul de cunoscut publicului larg, Jamie Olivier, a fost retrasă de la publicare pentru că niște indigeni australieni au considerat ofensatoare una dintre nuvelele autorului. Nu intru în detalii, oricum nu contează. Cel mai probabil vorbim despre o acțiune piaristică, am dubii că niște indigeni australieni stau precum cenzura ceaușistă cu ochii pe tot ce se publică și purced la demersuri legale împotriva autorilor prea îndrăzneți. Gestul în sine este totuși unul tot mai des întâlnit, care spune multe despre mentalitățile zilelor noastre. Să nu uităm că există acum opere clasice care sunt rescrise pentru a respecta noile reguli de corectitudine socială. Industria modei este și ea victima diverselor grupuri ofensate. Opiniile noastre, ale tuturor, pot fi invalidate oricând pe motiv că zgândăre sensibilități. Culmea, atacurile la persoană și ofensele aruncate liber in online, fiind totuși acceptabile din punct de vedere social. Unde tragem linia? Mai avem dreptul de a ne ...
Citește mai mult »

Cotidiene

În următoarele zile vom avea gazele oprite la reședința noastră din frumoasa citadelă ilfoveană. Se construiește o nouă autostradă, ceea ce e bine. Și se relochează infrastructura de utilități. Ceea ce e rău, dat fiind momentul ales: început de noiembrie, când temperaturile coboară deja sub zero grade noaptea. Pe grupul de discuții al comunității a existat deja clasica încăierare între cei care se bucură că se face (am observat că ei au, de regulă, sobe în case, ca variantă de backup) și cei care sunt nedumeriți din cauza planului de proiect, al căror făuritori consideră o idee bună să oprești gazele pentru câteva zile în prag de iarnă. N-a câștigat nimeni, încă se dezbate, de fapt contează lupta, că ne ține vii și înflăcărați. Eu mă alătur celor care consideră demersul stupid. Înțeleg că fără disconfort și suferință nu am fi putut crea nimic durabil, că doar am crescut cu balada lu’ Manole, alt fraier care demonstrează că din vechi timpuri neamul ăsta a avut probleme de proiectare și execuție. Dar n-am avut bani de șemineul acela ...
Citește mai mult »

Ne agățăm cu toții de ceva

Sâmbătă mi-am cumpărat, din nou, o altă husă pentru telefon. Probabil că deja am ajuns în punctul în care am cheltuit pentru protecția lui mai mult decât m-ar fi costat un înlocuitor, dar cine mai stă să calculeze! Și mă gândeam la rutina asta a mea: de fiecare dată iau același tip de produs, din silicon colorat, cu sigla mărului mușcat pe spate. Pentru actualul meu smartphone am avut rând pe rând una albastră, alta roz deschis, urmată în paletar de galben, roșu și portocaliu. Cea pe care o am în prezent este un soi de fucsia după câteva zile de toamnă trecute peste ea. Apoi am realizat că am deja un tipar comportamental: de fiecare dată când dau de greu, când mintea mi-o ia razna în analize ale destinului, când sunt la un pas de a lua decizii abrupte, fac același lucru: mă uit la husa răpciugită a telefonului, la toate spărturile, zgârieturile, zonele ei decojite și decid că trebuie să o schimb. Numai că am grijă să iau una la fel de proastă și scumpă ca ...
Citește mai mult »

Am apelat la inteligența artificială și iată ce a ieșit!

Sunt într-o perioadă destul de nesuferită, iar atunci când lucrurile nu merg bine, am tendința de a scrie texte greu de digerat. Așa că am apelat la ChatGPT să scrie în locul meu unul amuzant și optimist, despre cum să depășești momentele grele. Vă las pe voi să judecați dacă ar trebui să-i cer ajutorul mai des! 😀 “Iată un text amuzant și optimist despre cum să depășești momentele dificile: Viața are talentul de a ne surprinde exact când ne așteptăm mai puțin. Poate te-ai trezit vreodată dimineața, încrezător, cu o cafea aburindă în mână și optimism cât să lumineze o zi ploioasă… și exact atunci, BUM, vine o problemă de te face să-ți verși cafeaua pe cămașa preferată. Și de acolo, totul se duce de-a dura: autobuzul pleacă fix în fața ta, șeful te întreabă dacă ai uitat de proiectul ăla „urgent”, și desigur, mai primești un mesaj de la bancă: „E timpul să mai pui ceva bani în contul ăla, prietene!”. Dar, adevărul e că momentele dificile au și ele hazul lor. Sunt ca un test ...
Citește mai mult »

Condamnați

La ora de istorie ni se repeta obsesiv că cine nu o cunoaște este condamnat să o repete. Era un citat motivațional, menit să ne sporească apetitul pentru a învăța despre trecut. Observ în zilele noastre cum stă treaba cu această condamnare. În absolut orice domeniu apare câte un specialist care ne explică doct despre noile descoperiri în domeniul pe care îl reprezintă. Acelea care îți schimbă zodia, soarta, RH-ul și vârsta. Numai că dacă stai să te gândești, străbunii noștri știau de noutățile astea. Și nu aveau consultanți care să-i învețe la un click distanță. Eu nu zic că lumea nu a progresat și că știința nu ne arată noi căi de a ne îmbunătăți viața. Dar acestea sunt disponibile publicului larg după ce sunt validate și monetizate corespunzător. Spun doar că s-a umplut lumea de consultanți de canapea, care trăiesc din like-uri și share-uri. Și într-o țară în care nimeni nu pare a crede în puterea educației, suntem cu toții condamnați să retrăim efectele prostirii în masă. Istoric vorbind nu există nimic notabil fără un strop de efort: ...
Citește mai mult »

Și copiii cuminți fac lucruri rele

Am povestit de multe ori cele ce urmează, dar niciodată parcă nu s-a potrivit atât de bine ca acum. Pe când eram tânără învățătoare în satul natal al părinților, s-a petrecut un incident absolut îngrozitor: pe zidul proaspăt zugrăvit al școlii, au apărut peste noapte niște bulgări de noroi. S-a purces, după cum era firesc, la o anchetă amplă și fermă, iar vinovatul s-a dovedit a fi unul dintre elevii mei. Până să aflu eu toată tărășenia, copilul fusese deja interogat de conducere, dar pentru că era teribil de speriat nu au scos nimic de la el. Când mi l-au adus în clasă, el tremura de frică și directoarea de nervi. Aveam 19 ani, zero experiență de viață, multe amintiri din propria copilărie 😀 și același simț al umorului puțin defect pe care îl dețin și acum. Evident că primul pas a fost să aflu ce s-a întâmplat. Iar răspunsul copilului, ajuns în sfârșit în fața unui adult calm, a fost dezarmant de simpatic. Faptele se dovedeau de-a dreptul banale: se plictisea, a văzut zidul imaculat, a aruncat un ...
Citește mai mult »

Toate-s vechi și nouă toate

În 2019 scriam așa: “Prima problemă în a integra copii cu deficit de atenție sau alte afecțiuni similare în colectivitate nu sunt profesorii, nici elevii, ci părinții. Și aici ar trebui făcute campanii de conștientizare. Pentru că prima problemuță generată de respectivul copil reprezintă adesea o amenințare cu bombă la adresa celorlalți în percepția colectivă. O îmbrânceală este similară unui abuz grav, o vorbă care nu-i la locul ei înseamnă pericol de moarte. Suprareacționăm de parcă viața în complexitatea ei ar fi un zbor lin spre culmi înalte, cu aterizări confortabile în puf și clipici de unicorn, nu o luptă pentru care trebuie să ne pregătim abilitățile, știința și armele. Copiilor nu le place să greșească. Dacă au luat o notă mică la test, vor spune că din cauza colegului care tușește și mișcă banca. Dacă au primit o observație, nu au fost ei vinovați, ci alții care scapă de persecuție din varii motive imorale. Ce fac părinții? Cred tot și trec la represalii! Evident că în acest context copiii supranumiți “problemă” plătesc și atunci când nu greșesc. Dincolo de ...
Citește mai mult »

Când Universul îți trimite mesaje confuze

Cu niște vreme în urmă, o coincidență simpatică de nume îmi aducea printre e-mailuri drafturi de lucrări de diplomă și cereri de programare la ședințe de terapie. Am un tiz (ba chiar mai multe) aici la București, iar situația a devenit și mai interesantă când am început să primesc confirmări ale unor achiziții online de haine sau pachete turistice. Cu timpul cererea de terapie sau consiliere s-a stins. Dar nu pentru că am rămas fără tiz. Ci pentru că a mai apărut o V.N., specializată în diabetologie. Și care nu este în București, ci în zona Brașov, motiv pentru care sunt întrebată din ce în ce mai des când ajung pe acolo, la cabinet. Iată, primul semnal al Universului este că aș avea nevoie de aer montan. Trecând la lucruri mai concrete, săptămâna trecută mi-am luat șampon, motiv pentru care am primit cadou o geantă de plajă mare și trainică. Săptămâna asta, un retailer de modă mi-a dat cadou un prosop. Pentru plajă și el. Cum ar fi ca săptămâna viitoare să primesc biletele de avion și vouchere ...
Citește mai mult »

Suma grijilor parentale

Părinții noștri au avut puține ajutoare în ceea ce ne privește. Am crescut aproape singuri sau cu ajutorul fraților mai mari, instituția bonei nu exista pe atunci, iar bunicii încă lucrau pentru propășirea planului cincinal. Logistica hainelor murdare, mai ales iarna, era un coșmar, curățenia casei, o corvoadă, iar gătitul un deziderat, pentru că rareori găseai ce îți trebuie pentru o masă copioasă. Dar și puține griji: era școala, prioritatea absolută pentru generația mea, poate vreo pasiune (un sport sau ceva din domeniul artistic) și siguranța noastră fizică. Adică să fim sănătoși, mâncați, odihniți și acasă la o oră rezonabilă. Nu am avut niciodată pachet de mâncare la școală, practic 4-6 ore cât petreceam pe acolo reprezentau o pauză alimentară absolut rezonabilă. Nici sticlă de apă, dezinfectant, șervețele, telefon (încărcat), pastile de gât/ cap/ burtă. Părinții de azi au multe ajutoare, bone, bunici, comunitate, creșe. Avem uscător de haine, blender, aburitor, aspiratoare șmechere, after school, before school, cluburi, meditații la un click distanță. Dar și multe griji. Școala a rămas o prioritate, tinzând acum spre nivelul de obsesie. Pasiunile ...
Citește mai mult »