Singura certitudine

Copilul cel mic a trecut printr-un nou episod de viroză, deci a lipsit de la școală două zile. Din fericire s-a refăcut rapid, dar de fiecare dată când absentează am aceeași senzație grea că nu vom reuși să recuperăm tot ce se predă la școală. Ritmul este oricum amețitor, dar când ești cu bateriile descărcate devine deja copleșitor. Este mult mai mult, mai greu, mai complicat decât îmi amintesc că era în urmă cu un deceniu la copilul cel mare. Și când aud părinți care raportează lucru suplimentar intens, deja mă ia cu panică. Apoi îmi amintesc de tonele de cursuri făcute în facultate. Știți ce spuneau toate? Că educația este un proces permanent. Că, întradevăr, omul cât trăiește învață. Nimeni nu poate duce ritmul acesta dement la infinit. În plus, aglomerarea de concepte, de algoritmi, de operații fără pauze în care pur și simplu să se întrepătrundă, să se așeze, duce doar la suprasolicitare și, în mod firesc, la uitare. Și abandonare. Reticență la a mai învăța ceva nou. Deci, în mod firesc, rigiditate în a accepta idei ...
Citește mai mult »

Mușețel și gălbenele

Recenta pandemie ne-a ținut în casă, ne-a curățat mâinile până la os, ne-a învrăjbit, speriat, îmbolnăvit fizic și tulburat la minte. Dar, mai ales, ne-a desensibilizat. Atunci când supraviețuiești unei amenințări globale generată de o boală cu potențial mortal, ți se pare că te poți ridica deasupra oricărei alte situații urâte. Am uitat așadar de măști, spălat pe mâini, monitorizat temperatura și stat în casă dacă suntem bolnavi. Bine, unii mai rebeli nu au știut niciodată. Am uitat de distanțare, de protejat pe cei vulnerabili, de puterea distructivă a grupului. Numai că natura își vede în continuare de semnalele ei de alarmă. Zilele acestea avem epidemie de gripă, multe cazuri de Covid și Rujeolă. Un coșmar pentru colectivități și pentru camerele de gardă. Iar presa care ne băga în sperieți cu sufocarea își vede de tot soiul de can-canuri minuscule sau lupte politice stupide. Și cei care scoteau difuzoarele să ne cânte imnul pe străzi în toiul nopții și interziceau exportul de biscuiți nu par a fi conștienți că situația este mai serioasă decât atunci când plimbau trei virusați cu ...
Citește mai mult »

De ce sunt oamenii răi?

Ianuarie este o lună grea, care vine după sclipiciul și cheltuielile extreme ale lui decembrie. Poate de aceea vedem revărsând-se pe Internet valuri de ură generate de motive inventate, pe străzi au început proteste pe care nimeni nu le-a văzut venind, iar oamenii din jur sunt mai ursuzi și abrupți în reacții. Am stat așadar și m-am gândit ce îi mână pe cei agresivi în lupte care n-au o justificare logică? De ce aleg oamenii să fie răi, când ar putea să aleagă să fie buni? Sau măcar să-și vadă de treaba lor, asta în caz că au una… Și am găsit niște posibile răspunsuri: În primul rând oamenii sunt răi pentru că vor și pot. Este atât de simplu, și atât timp cât le permitem, vor continua să fie toxici, agresivi, agasanți. Apoi sunt răi pentru că sunt nevindecați. Traumele prin care trecem și pe care nu le depășim sau procesăm într-un mod sănătos, ne modelează comportamentul și uneori chiar caracterul. Multe dintre interacțiunile nefericite cu cei din jur sunt, de fapt, o succesiune de reacții declanșatoare și ...
Citește mai mult »

Chestionarul lui 2024

Nu sunt omul rezoluțiilor, le consider un demers nerealist și inutil. Dar după ce am simțit ani la rând că mă învârt într-un cerc vicios al deciziilor care mă pun în dificultate, am decis ca în 2024 să schimb ceva. Nu este vorba despre obiective pe termen scurt, mediu sau lung, nici de planuri minuțioase privitoare la siluetă, carieră, abilități personale sau cine știe ce alte borne. Ci de un chestionar cu 3 întrebări pe care îl aplic înainte de a-mi asuma activități, preocupări, proiecte noi. Și minim una va trebui să primească răspuns afirmativ. Iar întrebările pe care mi le voi pune sunt următoarele: 1. Îmi aduce bani? Știu că pare mercantil, dar oamenii nu se hrănesc cu aer, iar facturile nu se plătesc cu recunoștință. Banii sunt importanți. 2. Îmi aduce bucurie/ împlinire/ echilibru? Dar nu tot ce ne propunem poate fi monetizat, ba unele dintre cele mai minunate chestii din viață toacă rapid finanțele. Copiii, de exemplu! 😀 Pantofii șmecheri. Ciocolata bună. Mătasea. Deci dacă nu e pe bani, trebuie să fie pe emoții pozitive sau măcar puțin confort. 3. ...
Citește mai mult »

România pitorească

Am făcut o pauză lungă, nu neapărat pentru că nu am avut timp sau inspirație să scriu, ci pentru că nu am găsit echilibrul să o fac. Am să las câteva observații disparate, definitorii cumva pentru criza de Seninia din ultima vreme: ⭕️ La baza pârtiei din Azuga pe care copilul mic a schiat în vacanță, este un loc pentru săniuș. Agitație mare acolo, e mai ieftin și mai simplu, deci accesibil tuturor. O doamnă face poze grupului cu care a ieșit la distracție. Prietena ei o roagă să nu posteze pe Facebook. – Fată, eu sunt în (concediu) medical! Să nu știe lumea că am ajuns la distracție! Ne-am supărat când ne căuta Guvernul cu Poliția prin medicale. Dar cum stopezi acest obicei perdant pentru toți: de a inventa boli pentru a rezolva probleme personale sau a câștiga timp cu familia? ⭕️ Hotelul în care am stat a fost curat, confortabil și destul de bine procedurizat pentru unul care nu face parte din grupuri cu istorie în industrie. Nu am găsit hibe majore în timpul șederii, deși privirea critică ...
Citește mai mult »

Presiunea magiei

Scurt raport al lunii decembrie: În București orice drum cu mașina și-a dublat durata și triplat numărul de noxe înghițite. Să cumperi cadou pentru Secret Santa ar trebui ridicat la rang de probă olimpică. Prețurile sunt aberante, dar lumea încă aruncă sume uriașe pe tot soiul de inutilități. Cardul meu plânge în hohote. Agitația din oraș este acum acompaniată de luminițe și brazi împodobiți. În casă wc-ul de sus a început să curgă. Abia ce reparasem chiuveta din bucătărie. Am reușit să sparg un glob mare, plin de sclipici, pe care îl credeam de plastic. Acum tot livingul este presărat de mici sclipoceli albastre. Plus pielea mea. Pisicile. Hainele. Canapeaua. N-am terminat cumpărăturile. Toți ai casei au program infernal. Cearcănele tronează serios sub ochi. Am împodobit bradul având senzația că bifez un task. Noroc cu umorul copiilor că a devenit un moment memorabil. Iar lucrurile nu par a intra pe un făgaș normal prea curând. În tot acest tablou pictat apocaliptic, dar în fapt banal, ar trebui să simt bunătate, recunoștință, generozitate. Iar eu detectez doar urme de oboseală, iritare, ...
Citește mai mult »

Aveți grijă de copiii voștri!

În prima mea zi de liceu am văzut pentru prima oară cerul printr-un acoperiș de clădire. Mi-a rămas și acum întipărită în minte gaura uriașă care se căsca în tavan, prin care intra un soare blând de septembrie. Luni întregi ne-am plimbat de colo-colo pentru că nu aveam o sală de clasă a noastră. Era primul an după Revoluție și prima dată în viață când am conștientizat că după rău vine întotdeauna și mai rău. Zilele trecute mi-am dat seama că ceea ce mi s-a părut de neacceptat ca elevă, a fost totuși un noroc, pentru că tavanul acela a căzut în zile de vacanță, când clădirea era goală. Puteam să-l văd prăbușindu-se peste mine. Întorcându-ne așadar în anul de grație 2023, aproape 2024, aflăm cu stupoare că în nordul țării un internat s-a prăbușit peste copiii pe care îi adăpostea. Viața unui adolescent a fost curmată, iar a altor câțiva mutilată. Imaginea ruinelor unei clădiri care pare că aștepta doar o ușă trântită să cadă, mă paralizează. Se caută vinovați, dar evident că acolo unde responsabilitatea este ...
Citește mai mult »

Necazurile nu iau pauză de Crăciun

A venit acel moment din an în care pe grupul de Facebook al comunității noastre au început anunțurile de tipul “vreau să donez o masă caldă/ cadouri/ brad pentru o familie nevoiașă”. Este frumos să ne gândim la alții, dar mă întreb dacă nu cumva cei care își strigă public generozitatea o fac pentru a se simți mai bine în pielea lor și nu neapărat pentru a le face altora viața mai frumoasă. Pentru că găsești la tot pasul loc de fapte bune, nu trebuie să ceri consultanță online. Sunt mulți oameni încercați și nu știu cât îi ajută doar o masă copioasă de sărbători. Crăciunul ne îndeamnă să fim mai buni, dar oamenii suferă de frig sau alte neajunsuri și în ianuarie sau februarie, au nevoie de utilități și în mai, iar de hrană chiar și în august. Bunăvoința nu ar trebui să fie cu termen de valabilitate. În plus, cei care au trăit în sărăcie își amintesc cu amărăciune gesturile de generozitate sezonieră, spunând că sunt mai grele decât lipsurile. Pentru că generează false speranțe de ...
Citește mai mult »

Cadoul neprețuit

Am scris o nouă poveste pentru copii. Și nu numai:  A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici nu aș avea ce povesti, a fost odată un om bătrân și încercat de viață, care locuia într-un oraș atât de vesel și de colorat, că părea de turtă dulce. Poate de aceea îl știa chiar toată lumea, pentru că pe cât de multă voioșie era în jurul lui, pe atât de multă tristețe părea că are în interior. Nimeni nu-și mai amintește de supărările lui. Dar sigur au fost multe și grele, pentru că acum abia dacă-și mai saluta vecinii, singura sa contribuție în comunitate fiind grija ca gospodăria să-i fie la fel de curată, veselă și îngrijită ca a celorlalți. Iată și altceva ce poate părea fără explicație: pentru prima oară de când îl cunosc cei din jur, bătrânul nostru s-a decis să petreacă de Crăciun. Să-și împodobească un brad, să pună ceva dichisit pe masă, deși nu avea pe cine să invite la ospăț, și să-și cumpere un cadou simbolic pentru toate reușitele de peste ...
Citește mai mult »

Povestea unui brăduț drăguț

Ieri am împodobit primul brăduț al iernii, cine mă urmărește de mult în Social Media știe că în fiecare iarnă decorez minim 2-3 înainte de cel din livingul familiei, supremul absolut al brazilor de Crăciun! (Glumesc, pomul nostru e mereu la fel, cu aceleași ornamente cumpărate în primul decembrie în care ne-am mutat în sat, la care se adaugă cele primite de la prieteni. Diferă mărimea, după cum sunt câștigate negocierile, unii vor pe opulență, eu îi prefer pe cei mai piperniciți.) Este primul an în care conștientizez nevoia mea impulsivă de a decora în anotimpul rece și încep să cred că neajunsurile copilăriei mă bântuie mai mult decât aș crede. Se găseau greu brazii pe atunci, împodobirea lor fiind considerată o amenințare insidioasă pentru partid. De multe ori reciclam pomul de la serbările grădiniței unde era educatoare mama mea. Adică un băț cu trei crengi adus de vreun părinte după multiple intervenții. Exista și o soluție de backup, o chestie de plastic ce se prezenta destul de ireal, în plus era imposibil de montat într-un interval decent de ...
Citește mai mult »