Coroana împărătească

Nu am apucat să vă mai spun, dar leul din povestea mea nu a ajuns chiar regele animalelor. În urma unor dezbateri electorale foarte aprinse, s-a dovedit că nu știe prea multe despre problemele votanților din zone mai îndepărtate, fiind ales doar la conducerea savanei, acolo unde chiar avea experiență. Tigrul a câștigat conducerea junglei, iar ursul polar pe cea a tundrei. Proaspăt înscăunat, conducătorul nostru s-a pus pe treabă. Și lucrurile au mers bine o vreme, poate și pentru că predecesorul lui, elefantul, fusese muncitor și inspirat în deciziile luate. Dar atunci când seceta a început să amenințe locurile, iar animalele au devenit din ce în ce mai agitate, părea că leul face mai mult rău decât bine. Ce-i drept nici ideile nu-i erau tocmai strălucite! De exemplu, încercarea de a speria oamenii veniți să taie niște arbuști uscați din zonă, n-a făcut decât să atragă mai mulți vânători convinși că trebuie să rărească serios numărul animalelor. A urmat decizia de a planta copaci acolo unde nu au fost niciodată. Care s-au uscat imediat, lucru firesc în lipsa ...
Citește mai mult »

Eroismul ca valoare supremă

Noi, românii, muncim mult și prost. Este o realitate care ne supără și de aceea ne dezicem de ea, dar oricât am vrea să o negăm, o confirmă numeroase studii, statistici, analize. Și observații empirice, că nu trebuie să fii un mare specialist, ci doar să ai puțin spirit de observație, ca să vezi temeinicia lucrărilor meșterului român sau eficiența soluțiilor implementate pe la noi. Problema pe care nu o vede nimeni este pericolul de a munci mult și prost. Când o faci la nivel mai mic, situația e controlabilă. Când însă vrei să te încadrezi în termene supraomenești pentru lucrări care clar necesită un alt nivel de expertiză și execuție, devine de-a dreptul periculos. Să devenim deștepți peste noapte, e utopic. Avem nevoie de multă înțelepciune, pentru a genera știință și abilități. Dar să conștientizăm care ne sunt limitele, trebuie doar un pic de simț al realității. De a accepta lucrurile așa cum se prezintă ele, nu așa cum este convenabil pentru noi. De a nu mai glorifica eroismul sub orice formă. De a nu mai încuraja ...
Citește mai mult »

Parenting-ul devine oficial știință

Mi-a ajuns în fața ochilor prima carte validată științific despre parenting. Am să o cumpăr după ce termin de citit stocul achiziționat la începutul vacanței și sper să vă povestesc mai multe despre noile descoperiri. Deși sunt curioasă în ceea ce privește validarea științifică a educației parentale, recunosc că sunt destul de sceptică în această privință. Avem nevoie de specialiști și de opiniile lor avizate, dar nu știu dacă validarea științifică este cea care ne lipsește în mod esențial. Toți părinții își cunosc rolul parental: să îngrijească și să educe copii capabili să devină oameni mari autonomi, echilibrați emoțional/ mental și productivi. Care să știe să își câștige și conducă existența. Dar provocările sunt multe. Și nu (doar) neștiința cărții de parenting ne pune probleme. Apar impedimente de ordin economic-financiar, probleme de sănătate a individului sau a relației dintre părinți, o dinamică a familiei care se schimbă (membri care mor sau se nasc). Viața este un șir finit de obstacole, care se încheie o dată cu ea. Cea mai mare problemă în parenting nu este, așadar, lipsa perspectivei științifice. ...
Citește mai mult »

Scurt tratat despre monstruleți

Îmi pare rău că nu prea apuc să scriu, am avut multe idei pe care le-aș fi analizat în ultima vreme, nu și timp de ele. Dar, ca orice om normal, mă zgândăre critica și azi am purces la vă explica ceva. După cum v-am mai spus, cele mai citite texte ale mele sunt poveștile de adormit copiii. Au debutat în frageda pruncie a celui mic, cel mare a crescut cu ale altora. Și continuă și azi, într-un ritm care, spun cititorii, ar putea fi îmbunătățit. În general comentariile sunt pozitive. Dar există și situații în care devin din povestitor “criminală”, “inconștientă” sau “nebună”. Culmea, doar bărbații îmi explică agresiv cum stă treaba cu nivelul meu de sadism și cum ar trebui să reformulez situația. Am pățit-o cu Ariciul și cu Monstrulețul mâncător de chef. Comentariile cu pricina nu sunt publice, unul era de-a dreptul nepoliticos, iar celălalt dădea idei pe care nu le-am considerat oportune. Dar le-am citit, le-am analizat, ba chiar le-am înțeles. Este adevărat că fac parte din generație care a ascultat la grădiniță “Puiul”, ...
Citește mai mult »

Greșelile cu multe moașe

Trăim cu siguranță o vară furtunoasă, plină de incidente, evenimente, situații dezastruoase. Amintesc pe cele mai recente și dezbătute: scandalul abuzurilor de la SNSPA și al morților de la spitalul Pantelimon. Ambele având rădăcini adânci și o durată nepermis de mare. Alfred Bulai mi-a fost profesor în primii ani de studenție. Pot confirma că erau de notorietate relațiile care depășeau zona profesională cu studentele mai mari. Îmi închipuiam pe atunci că erau toate mutual consimțite, aflu acum că situația era mult mai complexă și grețoasă. Multe din abuzurile relatate în presă au ca dată de început perioada în care îmi finalizam studiile superioare. A trecut de atunci o viață de om, iar tipul ăsta a crescut profesional, a câștigat bani și a fost protejat de sistem deși era suprem de libidinos. Ce fel de organizație este aceea în care un sfert de secol un abuzator nu doar că rezistă, ci capătă un statut profesional de invidiat? Ghinionul face ca și cu spitalul morții să fi avut o nedorită tangență, atunci când un membru al familiei extinse a fost ...
Citește mai mult »

Vorbele acelea care contează, dar nu se viralizează

Mai vorbim puțin despre sport – recenta Olimpiadă a fost plină de subiecte suculente și e păcat să le lăsăm baltă așa repede. Aș scrie mult pe tema asta, mai ales că echipa noastră a fost în întregime de admirat și aplaudat. Aleg azi, totuși, să le mulțumesc părinților lui David Popovici, pentru declarațiile lor care aduc lămuriri într-o zona a parentingului intangibilă nouă, tuturor: cum se vede, cum se simte, cum se face părințeala campionilor. Recent s-a viralizat un interviu al lui Mihai Popovici, tatăl înotătorului, în care povestea despre lipsa de presiune din partea familiei în devenirea campionului de la înot. Părinți, cluburi, antrenori, sportivi, toți au considerat genială abordarea și au dat share vorbelor cu pricina. Suntem cu toții de acord: presiunea nu e bună! Dar una este să aplauzi de pe margine, alta să faci și tu la fel. Deci odată stins ecoul online, vă garantez că ne întoarcem toți la vechile metehne. Pentru că așa am fost educați. Și pentru că așa este sistemul care duce mai departe vechile mentalități. Parentingul este important când ...
Citește mai mult »

Lecția medaliei de bronz furate

De mult n-a mai fost gimnastica românească pe fluxurile de știri internaționale. Și am reușit zilele acestea să ieșim în evidență, din păcate nu prin performanțele incontestabile de pe podium, ci cu revendicarea unei medalii de bronz pierdute. Sau necâștigate – la ora la care scriu, nu s-a făcut încă lumină asupra acestei situații. Probabil că ați aflat despre cazul Sabrinei Voinea. Sportiva noastră, prin vocea mamei sale, care îi este și antrenoare, susține că a fost depunctată pe nedrept, pierzând astfel bronzul olimpic. Care înaintea sa a fost pierdut de încă o româncă, din cauza unei contestații câștigată de o gimnastă din SUA. Situația este anapoda cap-coadă, o încurcătură în care oricum o dai, toată lumea pierde. Fie medalia în sine, fie simbolul ei, pentru că oricum experiența de pe podium nu poate fi simulată. În ciuda faptului că mi s-a părut cam multă isterie în reacții și discursuri, consider că a-ți cere drepturile sau lămuriri, analize în plus, reprezintă un gest normal, benefic, moral. A sta cuminte în banca ta predispune la eventuale abuzuri, deci aplaud ...
Citește mai mult »

Monstrulețul mâncător de chef

A venit timpul pentru o nouă poveste, mulțumiri copiilor mei pentru inspirație și ajutor! Nu a fost întotdeauna un monstru. A apărut în casă ca o jucărie drăguță de pluș. Dar timpul și cățelul n-au fost prea blânzi, așa că la un moment dat a început să piardă din umplutură și să arate ciudat. S-a murdărit. Ba chiar mirosea destul de rău. Atunci s-au ivit și problemele. Primul semnal de alarmă a fost tras la teme. Știți ce greu vine cheful copiilor de stat la biroul de lucru? De scos cărți și caiete, de pregătit stiloul? Tare anevoios apărea și dispărea imediat, ca într-un vortex ciudat, rapid. Apoi s-a risipit cheful de strâns jucăriile. Imediat ce se puneau piticii casei pe treaba, deveneau brusc neputincioși. Mai grav a fost când i-a părăsit total cheful de joacă. Apoi cel de râs. De mâncat, mai ales legume verzi. Ba chiar și de somn. Ceva grav se întâmpla. Iar copiii voiau să dibuiască rapid vinovatul, până când nu dispărea și cheful de investigații. S-au pus la pândă să vadă ce se întâmplă. Iar ...
Citește mai mult »

Nisa, perla coroanei

Episodul de astăzi, ultimul din foiletonul acestei vacanțe, s-a petrecut pe Riviera franceză, la Nisa. Care este exact așa cum mi-o închipuiam, azurie, luxoasă, cosmopolită. Am stat aici la hotelul simbol al locurilor, care are îndepărtate origini românești, Le Negresco, iar asta a făcut ca experiența noastră să fie una cu adevărat specială. Când am ajuns, Nisa era pregătită pentru ultimile etape ale Turului Franței. Ceva străzi închise, multe tribune pentru spectatori montate, o mulțime de pergole și steaguri galbene concurând cu soarele. Chiar și celebrele scaune albastre, specifice locului, au primit actualizări, fiind asortate după cum se vede mai sus cu evenimentul sportiv. Dacă la Sanremo te simți într-un loc familiar, la Nisa a fost ca și cum m-a aruncat cineva într-o mare de tineri agitați. Ce mi-a plăcut? Hotelul Le Negresco este o experiență în sine. Îl știam din documentare, dar nu am realizat cât este de adulat până nu am stat acolo. Pare cea mai fotografiată zonă a Nisei, iar lupta oamenilor de la pază de a ține departe vânătorii de fotografii cu interioarele, o constantă. Holurile sunt înțesate cu ...
Citește mai mult »

Sanremo – un loc ca un festival

N-am terminat cu bagajele, deci continuăm foiletonul vacanței. Din capitala Toscanei ne-am mutat (cu urticarie cu tot) pe riviera italiană, la Sanremo. Pentru mine Sanremo era locul intangibil din copilărie, unde se cânta frumos, în ținute strălucitoare. În drumul spre hotel mă gândeam că Valentina cea de șase ani, care privea la televizorul alb-negru unul dintre puținele lucruri occidentale și opulente care contrasta strident cu osanalele ridicate conducătorului nostru iubit, nu și-a închipuit niciodată că va ajunge în locul acela de vis. Iar Valentina de acum se aștepta la o destinație puțin prăfuită și încremenită în timp. Ne mai înșelăm și noi! 😀 Sanremo este viu, proaspăt, strălucitor, opulent pe alocuri, primitor. Italienii reușesc să scaleze în timp lucrurile bune, astfel încât multe dintre piesele care se aud azi la radio sunt lansate în edițiile recente ale festivalului la care mă uitam cu jind în copilărie. Și tânăr. Media de vârstă de pe plajă era mult mai mică decât mă așteptam, amalgamul de oameni fiind alcătuit deopotrivă din bunici, părinți și nepoți. Ce mi-a plăcut? Tocmai această amestecătură de nou și ...
Citește mai mult »