Cum supraviețuim mental sărbătorilor?

În literatură și reclame sărbătorile sunt minunate, în practică însă pot fi stresante, obositoare, copleșitoare chiar. Mi-am propus să îmi amintesc astăzi ghidul meu mental pentru această perioadă, astfel încât la final să rămân cu mintea întreagă. 1. Așteptările realiste –  cheia liniștii sufletești: Crăciunul meu nu trebuie să fie „perfect” ca pe Instagram sau la televizor. Nu trebuie să fac acum tot ce nu am reușit în precedentele 12 luni. Nu trebuie să mulțumesc pe toată lumea, oricum e o misiune imposibilă. Fac ce pot, cum pot, când pot. 2. Cât mai puține interacțiuni obositoare: Pentru mine sărbătorile chiar sunt timp dedicat celor la care țin sau pe care îi respect. Restul relațiilor formale primesc timp și spațiu extrem de limitate. 3. Ritualuri proprii: Nu cred că trebuie neapărat să respectăm tradițiile sau obișnuințele familiale. Putem oricând crea altele: – o plimbare în ziua de Crăciun; – un meniu diferit; – o rutină altfel. 4. Odihna e cheia: Am observat că epuizarea mă duce în zone mentale pe care nu vreau să le accesez în această perioadă. Așa că încerc să rezerv zilnic 20–30 de minute pentru: • pauză totală • ...
Citește mai mult »

Operațiunea Gamela continuă

Pentru cine nu știe, din cauza programului copilul cel mic nu poate mânca de prânz acasă. Și pentru că frecventează o școală publică nici alte opțiuni de a lua masa nu are. Motiv pentru care încercăm în fiecare zi să-i ducem o gamelă/ budană/ caserolă cu ceva gătit proaspăt și cald. Este o muncă de echipă, dar deseori eu sunt cea care gătește și livrează. Ceea ce ma expune diverselor situații. O dată a întârziat atât de mult la ridicare încât am pornit-o spre casă. Nu are telefonul mobil cu el, stă în general închis în dulap pe toată perioada cursurilor. Eu nu pot intra în școală, deci exista riscul să rămână flămând. Altă dată a uitat de livrare, noroc că a ieșit cu colegii în curtea școlii să ia o gură de aer și l-am văzut. Evident că i-am explicat mintenaș despre riscul sistării operațiunii. Ei bine, marți a fost pentru mine o zi mai încărcată, m-am luat cu mailuri și telefoane, plus preparat și am plecat cu două minute mai târziu spre predat gamela. Nu am apucat ...
Citește mai mult »

Viața ca la Secret Santa

Primul meu Secret Santa se petrecea pe când abia mă angajasem în departamentul de HR dintr-o firmă tânără, autohtonă. Copilul mic avea aproape doi ani, acum se pregătește să își încheie Master-ul. Era și primul meu teambuilding în calitate de co-organizator, coșmarul suprem, în care timp de două zile a trebuit să-i explic unui tip de la IT beat mangă că nu m-am angajat acolo să dau pe cineva afară. A fost ceva rău, greu de explicat atunci, simplu de rezolvat cu mintea de acum. Iar sesiunea de Secret Santa s-a dovedit bomboana de pe colivă. Pe atunci nu se extrăgeau bilețele cu destinatarul cadoului, pur și simplu fiecare aducea un dar, care era așezat sub brad și avea dreptul de a alege fie din cadourile nedesfăcute, fie dintre cele deschise deja de alții. Ca să înțelegeți provocările, a fost bătaie pe o undiță pe care proprietarul inițial încerca să o păstreze. Apoi unii uitaseră pachetele acasă, a trebuit să improvizăm. În timp ce oamenii mari se purtau ca niște copii, eu mă gândeam că acasă mă așteptă ...
Citește mai mult »

Brise d’oignon

Destul cu discuțiile serioase! Vorbim astăzi despre chestiuni mai superficiale, plăcute și frumos mirositoare, adică despre parfumuri. Primul meu parfum adevărat a fost Samsara de la Guerlain. Acela pe vechi, care mirosea divin. Nu conta anotimpul sau ocazia, l-am folosit de toți banii. Probabil a fost singurul pe care l-am epuizat. Fusese un cadou de la sora mea. Am avut apoi multe altele. De la cele ieftine, Naf Naf, Avon sau Laura Biagiotti, la unele mai de soi. Dulci toate, vanilate, asta e, fiecare cu nebunia sa. Am trecut și eu de câțiva ani buni la parfumuri de nișă, mai un Kilian, mai un Maison Kurkdjian, în prezent folosesc o suprapunere de două produse din astea fițoase primite de ziua mea. Și acum vine surpriza: absolut nimeni, niciodată, nu mi-a făcut complimente pe seama parfumului purtat. Sau nu m-a întrebat cu o curiozitate reală a ce miros. Așa cum sunt chestionată despre încălțăminte! Fie folosesc prea puțin, fie fac alegeri nepopulare, cert e că la capitolul acesta nu sunt niciodată în trend. Dar tot natura vine cu mirosuri iconice, inconfundabile, obsedante, ...
Citește mai mult »

Mituri în dezvoltarea personală și profesională

A existat un moment din cariera mea în care am fost invitată intensiv să vorbesc oamenilor despre resurse umane (practică, teorie, legislație) și carieră (orientare în carieră, debut care e greu pentru toți, blocaje, dezvoltare personală și profesională). Am încercat de fiecare dată să vin cu abordări noi, inedite, care invitau la analize și opinii diverse. Dar am purtat mai departe și niște mituri la modă atunci (și acum), pe care chiar vreau să le nuanțez. Și am să amintesc astăzi doar două dintre ele. Primul mit: Zona de confort este întotdeauna periculoasă. De când mă știu ni se spune că a sta în confort duce la mediocritate profesională (și nu numai). Ceea ce este și nu prea corect. Evident că trebuie să ne dorim mai mult, să depășim limite, să alegem ce ne provoacă. DAR, nu putem face asta constant, pe de o parte pentru că această alergătură continuă pentru a fi mai bun nu e sustenabilă. Și pe de alta, pentru că zona de confort de după atingerea unei ținte, a unui obiectiv, înseamnă consolidare. Adică să reiei ...
Citește mai mult »

Agresivitatea copiilor

Nu găsesc date exacte privitoare la agresivitatea din școli, deci nu știu dacă a crescut sau a rămas relativ la fel în ultima vreme. Dar auzim tot mai des despre cazuri extreme, adică profesori atacați cu arme albe sau copii de 9 ani care dislocă umărul învățătoarei care încearcă să oprească un act agresiv. Așa că voi considera că față de vremurile în care eu am fost la școală, agresivitatea din școli a crescut. Nu eram nici noi sfințișori. Se vorbea urât, existau bătăi, porecle, comportamente de excludere și în trecut. Copiii învață experimentând, iar când vine vorba despre relații interumane, testarea limitelor celorlalți devine cel mai intens experiment. Totuși situația pare în prezent inflamată și fără șanse de a intra în control. Care să fie cauzele? Există un singur vinovat? Creșterea agresivității nu are o singură cauză, ci e rezultatul mai multor factori care se suprapun: 1. Familia, unde este tot mai mult stres și mai puțină prezență reală. Mulți părinți sunt suprasolicitați, plecați mult la muncă (în țară sau în străinătate). Sau pur și simplu absenți mental, prinși în gândurile ...
Citește mai mult »

Școala este pentru toți

Aseară a fost ședință cu părinții la clasa copilului mic. De fapt nu trebuie să mai precizez unde, pentru că la programul de Master al copilului mare nu se mai fac astfel de acțiuni 🙂 Am trimis tatăl de data asta, pentru că știam că se vor dezbate probleme de disciplină și mi s-a părut mai bine așa. De fapt, recunosc că m-am fofilat, pentru că deja știam de pe grupul de WhatsApp că niște îngeri neprihăniți (în accepțiunea părinților), deranjează cu spor orele și de doi ani tot nu găsim leacul acestui paradox. Acesta fiind simplu: asumarea adevărului, nu toți sunt cuminți așa cum pretind acasă, terapie, unde este cazul (și este pe alocuri, o arată rezultatele școlare), consecințe clare ale încălcării regulilor. Aici, le urez baftă profesorilor, pentru că sistemul din care fac parte i-a lăsat cu mâinile goale, adică fără nici măcar un instrument punitiv funcțional. Dar ceea ce pare simplu, este întotdeauna complicat. Mai toți părinții cred că opiniile lor asupra educației școlare și de acasă, asupra calității profesionale și umane a profesorilor, bașca ...
Citește mai mult »

Bonsaiul

Astă vară am primit de la vecina mea un bonsai. Frumușel foc, cu un ghiveci de ceramică, prevestitor de noroc. Îl ador! Mă simt datoare să precizez că deși nu dețin deloc abilități în domeniul horticulturii, am pervazurile pline de flori, primite toate. Și recunosc că încerc cu greu să le țin în viață. Evident că, în acest context, m-am stresat destul de tare cu privire la speranța de viață a preferatului meu. Cât am fost plecată prin vacanțe mi-am terorizat copilul cel mare cu bonsaiul. Îmi trimitea poze, rapoarte complete, dovezi ale îngrijirii de calitate. Până la începutul lui noiembrie i-a mers minunat. În ultima vreme, însă, lucrurile au cam luat-o razna în viața mea. Și, firește, copăcelul a început și el să chelească. Nu vă gândiți la comuniunea om-natură, pur și simplu nu am mai avut energia să-l îngrijesc în mod corespunzător. Fiind novice în arta bonsailor am început să citesc, să mă documentez și să testez: mai multă apă, mai puține obiecte în preajma lui. Singurul sfat pe care l-am evitat constant a  fost tăierea, pentru că ...
Citește mai mult »

Dă, mamă, cu ranga-n mine

Zilele trecute un incident amoros a făcut deliciul știrilor din presă: o femeie a atacat cu ranga pe amanta soțului ei. Evident că nu doar metoda de atac a fost inedită ci și statutul profesional al concubinei, care este membră a Parlamentului nostru iubit. Ibovnica a chemat Poliția, apoi a revenit cu un comunicat în care precizează că nu e nimic amuzant în această poveste. Soția trădată are acum brățară la picior și nu își poate continua răzbunarea. Situația este clasică: o soție trădată care nu se poate desprinde mental (posibil nici financiar) de un bărbat care este de mult dus de lângă ea. Să scoți la înaintare un copil aproape major, nu este tocmai un semn de echilibru al emoțiilor. Și care se răzbună irațional. Eu v-am mai povestit că, din nefericire, prin natura meseriei mele am văzut multe astfel de incidente, ce-i drept niciunul atât de dramatic. Și întotdeauna mi s-a părut o pierdere de vreme, energie și demnitate să te războiești cu amanta. Nu înțeleg cum de mai există această naivitate că bărbații adulți, majori, maturi din ...
Citește mai mult »

Ghid de supraviețuire fără soare

În ultimile două luni am văzut soarele la față de vreo trei ori. În rest ne bucurăm de culorile negricioase și depresive ale toamnei, precum și de nevoia firească de a ne băga în pat la ora 16,00, atunci când se întunecă natural. M-am gândit așadar să fac un ghid de supraviețuire pe care să-l respect întocmai, în speranța că trec cu nervii cât de cât funcționali și de sezonul acesta. Iată devizele și pașii: Vieții cât mai multă lumină. Unde nu e soare, punem becuri, lămpi, lumânări, torțe, înțelegeți ideea. Multe și electrice toate, că la cât de încetinite îmi sunt reflexele, dau de altele. Poate că ar trebui ca furnizorii de energie să creeze pachete speciale de tipul “Fotosinteză în familie”, în care să includă și niște becuri din acelea pe vechi, cum nu se mai fabrică în prezent, de le aprindeai în sufrageria ta și puteau citi ziarul vecinii de la trei străzi distanță. Astea noi sunt atât de chioare, de mi s-a plâns bonsaiul că nu le mai suportă. Alimentației cât mai mult gust și ...
Citește mai mult »