Ideile principale ale anului 2022

Atenție, decembrie stă să se încheie, deci poate urma o serie de texte retrospective! Primul lucru care-mi vine în minte: 2022 este anul în care am desăvârșit unul dintre obiectivele mele de om matur: am renunțat (sper) la etichete. Nu mă refer la cele atașate hainelor sau la comportamentele care țin de politețe. Ci, după atâtea câte au fost (și, cu siguranță, vor mai urma) nu mai confer situațiilor, persoanelor, experiențelor o singură denumire: sunt bune sau rele, frumoase/ urâte, benefice/ distructive. Toate câte ne apar prin viață sunt, pur și simplu. Dețin un cumul de multiple și diverse calități. Iar rezultatele obținute, la rândul lor, conțin un amalgam de semnificații și posibile continuări. Al doilea este că citatele acelea motivaționale au, uneori, dreptate. Nu trebuie să ai în cap tot drumul pe care o pornești, cu halte clare și timp de parcurs. Uneori este suficient să faci un pas în față să vezi câte opțiuni de călătorie minunate ți se oferă. E drept că acest prim pas este și cel mai greu de urnit, dar credeți-mă, oricât ...
Citește mai mult »

Memento: ce a fost, a fost

Îmi încep dimineața ca de obicei: deja tracasată de traficul bucureștean și de trezitul prea matinal. Pe canapea, cu o cafea alături, în liniștea apartamentului care îmi folosește ca birou, mie și ca after-school copilului mic. Dar este ultima săptămână aici. Va veni iar momentul să înmânăm smocul de chei unui nou proprietar. Acest acasă, n-a fost să fie ceea ce ne-am planificat. Este drept că eu n-am crezut de prima dată în el. Trecusem deja printr-o renovare totală a unui apartament și prin construcția unei case. Știu, așadar, prea bine ce înseamnă, cât costă, nu doar în termeni de bani, ci și de energie, timp, neuroni prăjiți. În România, țara care aspiră la lucruri bine făcute, pereții drepți sau estetica unor țevi de calorifer sunt simpatice utopii. Apoi eu cred că fiecare casă are o istorie care o marchează. Noi am adus agitație, bucurie, joc, viață în ele. Dar le-am cumpărat uneori cu povești triste, destine ciudate, relații eșuate. Toți cei care au venit să vadă apartamentul au întrebat de ce vrem să-l vindem. Pentru că nu ni ...
Citește mai mult »

Moraliștii de tastatură

Ieri am apucat să văd a doua repriză din meciul Argentinei cu Arabia Saudită de la Cupa Mondială. Și am dubii dacă voi mai urmări curând o partidă de la turneul din Qatar. Nu pentru că mă las dusă de trenduri, ci pentru că am văzut o accidentare atât de dură, încât anxietatea mea maternă a urcat la un nivel maxim. Moda zilei este însă aceea de a boicota actualul Campionat Mondial prin nevizionarea meciurilor. Motivul fiind nerespectarea drepturilor omului, mai ales ale femeilor, în țara organizatoare și moartea unui număr imens de muncitori în timpul construcției infrastructurii. Nu pot să nu remarc însă nu doar ipocrizia, ci și inutilitatea acestei forme de protest. Dacă am organiza astfel de competiții sportive doar în țări fără de păcat, ar fi o rutină maximă. Rusia, Africa de Sud, Brazilia, sunt doar câteva dintre țările organizatoare controversate. România pare campioană la drepturile omului pe lângă ele, dar dacă stăm strâmb și judecăm drept, avem destule bube în cap și noi. Și am fost la masa bogaților la Euro 2020, care ...
Citește mai mult »

Goana după fericire este o mare nefericire

Zilele trecute mi-au picat întâmplator ochii pe una dintre diagramele emoţiilor umane. Nu ştiu dacă aţi văzut vreuna, sunt mai multe versiuni, las mai jos o poză. Emotional Word Wheel by Geoffrey Roberts, inspired by Dr. Gloria Willcox’s Feelings Wheel Şi m-a lovit o revelaţie. Practic dintre cele şapte emoţii principale puse în cerc, doar una este 100% pozitivă: fericirea. Şi o alta pe jumătate – surprinderea, care are două din cele patru diviziuni care să ne placă şi două care să ne displacă. Adică poate însemna confuzie/ temă, dar şi uimire/ entuziasm. Statistic vorbind, aşadar, cele mai mari şanse sunt ca noi să simţim în mod cotidian emoţii negative, care au, evident, un rol adaptativ. Să fim furioşi, trişti, dezgustaţi , înfricoşaţi, agresivi. Atât timp cât nu intră în zona disfuncționalitate și nu merg spre anxietate sau depresie, acestea sunt, de fapt, baza vieții noastre afective și unul dintre resorturile comportamentelor noastre în grup. Și aici intervine paradoxul: că noi, oamenii, suntem învățați să negăm această paletă de emoții, să ne luptăm cu ea, să o transformăm. Nu ...
Citește mai mult »

Cât de previzibilă este viața?

În toate discuțiile din grupurile sociale remarc o nevoie atroce a omului de control. Se planifică vacanțe, etape din viața personală, pașii profesionali, meniuri, ținute, programul copiilor. Practic orice. Dar viața mea personală a fost mereu plină de neprevăzut. Orice plan a suferit ajustări sau chiar întoarceri în punctul inițial, au apărut în mod neașteptat atât probleme cât și oportunități, am câștigat când credeam că pierd și am pierdut lamentabil când eram 100% convinsă că voi fi pe podium. Am putut când credeam că nu mai am de unde aduna putere și n-am putut când aveam tot ce îmi trebuie. Multe au venit la timpul lor și nu la cel dorit de mine, unele s-au pierdut fiind înlocuite de altele pe care nu le vedeam venind. Încă elaborez planuri pe termen lung, ar fi ciudat să nu o fac, dar deja mă încearcă un oarecare amuzament când mă trezesc analizând. Și sunt curioasă: i-au ieșit cuiva treburile exact așa cum și le-a planificat? Există oameni care au un astfel de randament al obiectivelor și deciziilor încât să-și trăiască ...
Citește mai mult »

Două scurte, dar cuprinzătoare

Vremurile grele au început deja şi mă minunez să văd încă, firme şi candidaţi care se poartă ca şi cum Raiul economic ni se desfăşoară în faţa ochilor pe termen nelimitat. Las aici două sfaturi care par banale, dar, credeți-mă, că nu sunt deloc așa! Pentru cei care conduc firme: nu vă agitaţi cu recrutarea şi selecţia mai mult decât este cazul, pentru că nu-i momentul acum, vorba reclamei. Fluxurile pot fi redefinite, un sistem funcțional nu se prăbușește în lipsa unui element. Oamenii nu-şi schimbă jobul în vremuri tulburi din motive evidente, de aceea este posibil să cheltuiți bani și energie pentru nimic. Dar măcar acum gândiţi-vă la retenţie, la cum să păstraţi ce aveţi. Pentru că cei care n-au făcut-o sunt în pericol ca cei care ştiu cu ce se mănâncă HR-ul să reuşească să le fure angajaţii cheie chiar şi în aceste vremuri tulburi. Pentru candidaţi: nu demisionaţi dacă nu aveţi deja o altă ofertă de job. Da, facturile au crescut, inflaţia este pe val, preţurile sunt de speriat. Dar nu este deloc un moment ...
Citește mai mult »

Capra vecinului și țapul ispășitor

Poate că Miorița, oaia noastră națională, ar fi trebuit să fie capră, astfel, împreună cu cea a vecinului și țapul ispășitor, am fi avut o triadă cu adevărat simbolică, numai bine de pus pe stemă. Capra vecinului, care trebuie să moară pentru că și cea de peste gard a făcut-o, este mai mult decât reprezentativă pentru noi. Românul are ADN de invidios, poate și pentru că nu-l duce mereu capul să intre în profunzimea lucrurilor. Vede o mașină scumpă, își închipuie că-i simplu să o ai. Dar dincolo de invidie, trebuie să recunoaștem că e un soi de ticăloșie să-i dorești aproapelui răul doar pentru că ție nu ți-e bine. Viața ne dă tuturor și bune și rele. Aritmetica ei este greu de intuit de către cei care nu sunt în pielea ta. Nu știm ce, cum, cât a plătit fiecare pentru ceea ce are. Dar asta nu-i împiedică pe mulți să se gândească cu pizmă la capra sănătoasă a vecinului lor. Cât despre țap, numai de bine! Căutarea vinovatului este adevăratul nostru sport național. Dacă s-ar organiza ...
Citește mai mult »

O poveste despre carieră. Cu un pensionar celebru

Încep cu o precizare importantă: în ciuda personajului principal, acest text NU este despre fotbal, ci despre carieră şi viaţă în general. Săptămâna trecută Gerald Piqué, mai cunoscut în ultima vreme pentru divorţul de celebra Shakira decât pentru faptele de vitejie de pe terenul de fotbal, şi-a anunţat (pe Twitter) pensionarea. Deşi omul nostru are 35 de ani, deci oricum se apropia acest deznodământ, faptul că a ales să renunţe în mijlocul sezonului competiţional, înaintea unui meci oarecare din campionat, a fost neaşteptat şi a dat naştere numeroaselor speculaţii. Mulţi au dat vina pe dezastrul financiar din care echipa la care a jucat mare parte din cariera lui, nu reuşeşte de ani buni să iasă. Alţii pe dificultătile din viaţa personală, care şi-au pus amprenta asupra performanţelor profesionale. S-a scris chiar că noutăţi legislative din sport, legate de conflictele de interese, l-au determinat să facă o alegere între afacerile personale şi cariera sportivă. În spatele deciziilor bruşte de carieră însă nu stau niciodată doar impulsuri sau schimbări de moment. Şi uitându-ne retrospectiv la cariera lui Piqué, vedem că ...
Citește mai mult »

Halloween-ul nostru

De câteva săptămâni bune copiii din cartier se pregătesc de Halloween. Pentru cei care n-au prea deschis blogul până acum, mă simt nevoită să precizez principiul de bază al subsemnatei, adică faptul că lucrurile, întâmplările, oamenii și sărbătorile au valoarea pe care le-o dăm noi. În cazul festivității de față, nu vorbim așadar despre celebrarea răului, urâtului și altor astfel de concepte pe care le invocă pseudo-patrioții sau ultra-creștinii. Ci despre prietenie, gașcă, distracție, timp împreună, organizare și dulciuri. Nu purcede nimeni la ritualuri satanice, doar se râde mult, se fac poze, se socializează. Ce am observat în acest an? Colindătorii noștri au crescut mult, atât de mult încât frații și surorile lor au vârsta la care ei au început să ne viziteze de sărbători. Experiența își spune cuvântul. După ce ani de zile s-au certat în comitete de organizare ba de Halloween, ba de Crăciun, de data asta lucrurile s-au legat frumos, fără conflicte și sincope. Clasicul nu se demodează niciodată. Copilul a venit acasă cu o cantitate impresionantă de dulciuri frumos ambalate, dar gândul i-a rămas la gogoșile servite ...
Citește mai mult »

Sectanții

Am crescut într-un oraș mic și destul de liniștit. În afară de furturi de biciclete, violențe conjugale, triunghiuri amoroase sau avorturi ilegale, nu prea era nimic de investigat pe acolo. Totuși părinții noștri știau că pericolele există chiar și în pustiu, că oamenii pot face lucruri idioate sau periculoase, că nu ne pot ascunde într-un glob de sticlă protectiv. Așa că în afară de a ne instrui obsesiv despre cum să traversăm strada, au introdus în educația noastră niște personaje ciudate și misterioase pentru vremurile acelea, numite sectanți. Practic sectanții erau niște persoane ultrareligioase care furau copii de pe stradă pentru a-i duce în secta lor. Nu exista o religie anume asociată acestui mit. Cert este că orice necunoscut care încerca să stea de vorbă cu noi ar fi putut fi un astfel de sectant periculos. Evident că le era mai simplu să inventeze o astfel de poveste (ce-i drept inspirată cumva din fapte reale)  decât să ne explice despre abuz, crime, comportamente aberante. Și poate că funcționa. Teama de sectanți ne-a ținut cu siguranță departe de oameni necunoscuți. ...
Citește mai mult »