O abilitate subestimată: rapiditatea deciziei

În implementarea proiectelor de evaluare a angajaților am ținut întotdeauna la un indicator de performanță care este relevant atât pentru pozițiile de conducere cât și pentru cele de execuție, dar care este adesea ignorat: rapiditatea deciziei. Toată lumea aplaudă soluția perfectă. Dar dacă vine cu o zi prea târziu, deja perfecțiunea nu mai ajută. În plus, cu cât iei mai repede o hotărâre despre ceea ce ai de făcut, cu atât mecanismele din jur se mișcă mai eficient. Oamenii au senzația că dacă stau și analizează excesiv niște date vor avea o acuratețe mai bună a soluțiilor oferite. Realitatea este că oricât le-ai pritoci, tot cu aceleași informații jonglezi și tot din aceleași perspective le privești. A sta și a super-analiza devine așadar inutil. Iar tot acest timp în care ești agățat între soluții este nu doar mort, ci și o piedică majoră pe traseul către decizii ulterioare. A sta blocat din a acționa, a avea resursele nemobilizate și ținute în stand-by de neputința de a alege calea de urmat, este mai neproductiv decât a greși. O eroare deschide ...
Citește mai mult »

Ce au în comun fusta, baba și AVC-ul?

Pentru că vremea din București este trei în unu ca cafeaua, vorba cântecului, dimineață iarnă, la prânz caniculă și seara primăvară, încerc să găsesc soluții vestimentare funcționale. Astfel am achiziționat un număr de trei fuste lungi pe care să le port cu pulovere și bluzoane oversize, pe sub care bag un tricou. Ieri am purces la a o purta pe una dintre ele. Prima idee proastă a fost să aleg o fustă lungă după o noapte de insomnie, mulțumesc Cerului că nu m-am împleticit în ea și nu mi-am rupt gâtul! A doua, să aleg ceva nou de îmbrăcat într-o zi în care am plecat de acasă la 6,30 și am mai ajuns exact când să mă culc. Revenind, am pus fusta, un pulover lălâu și am început alergătura matinală pe scări sus-jos: pregătește pachețel, trezește copilul, strânge bagaje, bagă niște empowerment clasic de tipul “dacă nu ești gata plec fără tine!”, chestiuni uzuale. Outfit-ul rezistă, ba chiar s-a dovedit a fi super-comod, partea de jos fiind puțin elastică și cu un șliț lateral care chiar ajută la ...
Citește mai mult »

“Iubește-mă așa cum sunt!”

Se spune că pentru o viață fericită ar trebui să limităm așteptările pe care le avem de la cei din jur. Ceea ce pare corect până în momentul în care ne uităm la cine stă în apropierea noastră. Pentru că este imposibil să-ți privești copiii și să te gândești că-i poți crește fără să ai așteptări de la ei. Uneori exagerate. Același lucru se întâmplă și cu un partener de afaceri sau de cuplu, cu angajații, colegii sau orice alt om cu care împarți un interes comun. De fapt, nu lipsa așteptărilor creează echilibrul relațiilor, pentru că este utopică. Ci flexibilitatea lor. Capacitatea de a înțelege că nu primim întotdeauna ceea ce vrem, și nu pentru că nu merităm sau nu suntem iubiți, ci pentru că nu (se) poate. Fiecare are dreptul să ceară, atât timp cât este rezonabil în solicitările sale. Nu te poți aștepta ca, de exemplu, cineva să nu îmbătrânească de-a lungul timpului. Sau sa te facă fericit, când nici nu știi ce înseamnă asta pentru tine. Să își/ nu-și schimbe stilul de viață atunci ...
Citește mai mult »

Companiilor le pasă de fericirea ta până în momentul în care devii nefericit

Mi-am început dimineața frunzărind noutățile. Probabil că mă voi lăsa de sportul acesta o vreme, pare că trăim niște vremuri incontrolabil de nebune. Una din știri amintea de procesul dintre compania META (mama la aplicațiile de Social Media) și foștii săi angajați, care se plâng că erau obligați la job să vizioneze integral videoclipuri cu un conținut explicit și atroce, în vederea moderării lor. Nu v-aș descrie ce înseamnă atroce, dar trebuie să vă faceți totuși o idee. Conform relatărilor, oamenii încearcă să încarce pe platformele META filmări în care mătrășesc în scop canibalistic bebeluși, fierb animale vii sau le abuzează în diverse alte moduri greu de închipuit. Descrierile din articol m-au șocat și adus cu picioarele pe pământ. Dacă vă închipuiți că doar grupările teroriste pot fi pervers de criminale, n-aveți idee unde poate duce mintea dezaxată a unui singur om! Trecând peste abominabilul situației, compania susține că a pus tot timpul sănătatea mintală a angajaților în topul priorităților și că există psihologi care le stau la dispoziție celor care au nevoie de consiliere și suport. Dar cei ...
Citește mai mult »

Ce am învățat zilele acestea?

1. Ghimbirul se curăță cu lingura. Am văzut asta la un show culinar televizat. Pare contraintuitiv, chiar absurd, dar funcționează ca prin minune. 2. Vorbind despre minuni, trebuie să vă spun și vouă că punând în ceaiul de ghimbir curățat cu lingura, condimente dintr-un ambalaj pe care scrie “Vin fiert”, acesta rămâne ceai de ghimbir. E troll, vă zic! 3. La fel de surprinzător este că dacă bei licoarea despre care vorbesc la primele două puncte dintr-o cană inscripționată cu un mesaj motivațional, realizezi că îndemnul în cauză nu (mai) funcționează. Ba chiar devine enervant. “If you can dream it, you can do it!” my ass. Am visat că mă trezesc mai tânără cu 5 ani și mai proaspătă cu 20 și iată-mă aproape de 80, cu gâtul mort deja! Totuși, pare că ajută recipientele cu tematică de Crăciun. Mirosul de ghimbir, cuișoare și altele asemenea asezonate vizual cu roșu, alb și verde, îți creează o speranță irațională că vine Moșul cu o piscină acoperită în spatele casei și cu câte un voucher pe viață la furnizorii de ...
Citește mai mult »

Madlena mea

N-am avut prea mult ajutor în bebelușia mică a copiilor. Tatăl meu a venit să mă ajute după ce Cristi împlinise deja un an. Iar Cezar a avut bonă, pentru puțin timp, când a împlinit doi. Perioadele acelea cu nesomn, alergătură bezmetică, durere fizică, asezonate cu un stres imens, greu de pus în definiții, îmi stau în amintiri destul de neclar, alături de un perpetuu nod în gât și lacrimi în ochi. E greu tare să nu poți lua o pauză. Dar și mai greu este să nu știi cât vei duce, iar dacă tu n-ai mai putea, cine să o facă? Momentele mele de liniște erau afară. Plimbările lungi în care copiii dormeau, iar eu mă pierdeam în zgomotul orașului și a cadenței propriilor pași, îmi aduceau echilibru și îmi încărcau bateriile epuizate. Mersul pe jos nu doar că face piciorul frumos ci și gândurile mai ordonate și luminoase. În bebelușia lui Cristi era încă funcțional complexul Favorit, un soi de mall comunist în care găseai de toate. Iar la parter funcționa o patiserie mică, de unde îmi ...
Citește mai mult »

Unicornul – o poveste fără sfârșit

Rareori îmi mai cere cel mic să-i spun povești! Dar de ceva timp am primit o comandă specială și a cam venit momentul să onorez. Iată așadar, conform solicitării, o poveste lungă, lungă, care nu se termină niciodată: A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nici nu s-ar povesti, a fost odată un unicorn. Știu, nu s-a mai văzut cam de mult unul, dar ei există și numai oamenii înțelepți au ochi să-i vadă! Unicornul nostru era, și este încă, frumos cum nu se mai văzuse. Și nemuritor – nu știa când se născuse și nici nu părea a îmbătrâni. În plus, mai avea ceva cu adevărat special: cornul lui împrăștia sclipici magic în toate culorile curcubeului, reparând astfel tot ce atingea. Veți crede că îi era simplu, dar nu se întâmpla nici pe departe așa. Deși sclipiciul era magic, unicornul nostru trebuie să învețe multe despre lucrurile pe care le dregea. Cu mult timp în urmă își amintea că a trebuit să afle destule despre armurile soldaților. Despre răni provocate de săgeți. Despre oale de lut ...
Citește mai mult »

De-ale vieții

Știu că sunt probleme mult mai mari decât ceea ce am ales eu să scriu astăzi. Dar mai știu că acelea nu sunt în controlul nostru și poate că ar fi bine doar să le privim cu o îngrijorare detașată. O (altă) știre care s-a viralizat în weekend este aceea că un fost și cunoscut miliardar (și vedetă TV pentru o vreme) s-a cazat de bună-voie și nesilit de nimeni la azil, în urma unor pierderi episodice de memorie. Eu nu prea urmăresc cancan-urile autohtone, dar și dacă aș fi locuit într-o peșteră fără electricitate, tot aș fi aflat de năzbâtiile omului din perioada sa de glorie. Având bani și un nume destul de cunoscut moștenit de la tatăl nomenclaturist, tipul despre care vă povestesc și-a trăit viața intens, căsătorindu-se la un moment dat cu o elevă de liceu, care și-a dat Bac-ul sub lumina reflectoarelor. Nunta lor a fost integrat televizată și a avut un record de audiență. A urmat un copil. Apoi relația s-a sfârșit în tristețe și scandal, după cum era de așteptat. Banii s-au dus, ...
Citește mai mult »

Autosabotajul la copii

Aud des în jurul meu părinți care își exprimă supărați neputința de a-și determina copiii să își atingă potențialul. “Știu că poate, de ce nu face?” este un refren parental pe care l-am cântat și eu o vreme, până când am realizat că singurul lucru care funcționează este să fiu eu cea care pot și fac, în speranța că acest tip de energie va fi transmis mai departe. De ce își auto-sabotează copiii șansele spre succes? Din aceleași motive pentru care o fac și oamenii mari: Pe primul loc stă frica de eșec și de disconfortul pe care acesta îl generează. Noi credem că există doar două opțiuni atunci când ai această temere: poți găsi curajul de a o depăși sau poți abandona din start cursa. Dar există și zona gri, în care faci ceva, dar nu tot, tocmai pentru a nu suporta consecințele renunțării, dar pentru a fii sigur de eșec. Este mai simplu să simți durerea atunci când o provoci deținând controlul și acesta este principalul mecanism al sabotajului propriu. Pe al doilea loc stă faptul că ...
Citește mai mult »

Despre traume și alte balamucuri

Uitându-mă în jur pare că am devenit o specie obsedată de a ne păzi de traume. Fiecare deviație verbală a unui șef devine toxică, profesorii mai severi sunt clar abuzivi, orice conflict în cuplu trebuie tratat cu sesiuni de terapie. Trauma a devenit subiectul de discuții principal în toate instituțiile sociale și dușmanul numărul unu al unei vieți personale echilibrate. Nu este nimic incorect: nefericirea își are ca izvor nesecat șirul de situații cotidiene pentru care nu suntem pregătiți fizic și mental. Dar cheia nu este să ne ferecăm emoțional într-un palat de cristal, întrucât nici acolo nu putem crea un mediu trauma-free. Ci să găsim modalități eficiente de a face față, de a deveni mai rezilienți, mai adaptabili, mai maleabili în fața greutăților. Același lucru se întâmplă și în parenting: obsedați de ideea că suferința atroce a unor situații banale ne poate traumatiza copiii, îi protejăm prea mult, ajutându-i să devină astfel evitanți, anxioși. Ne place sau nu, viața include boală, moarte, despărțiri, conflicte, durere de toate soiurile, agresivitate. Oricât am încerca să le ocolim, sunt inevitabile. Important este ...
Citește mai mult »