
Cum am devenit mai mult decât imperfectă?
M-am născut un copil perfect. La fel ca toți copiii: arătam perfect, mă purtam perfect, vorbeam perfect. Și am ținut-o tot într-o perfecțiune până am intrat la școală. Unde, am aflat că bastonașele mele nu sunt perfecte. Și nici părerea mea despre primăvară nu e chiar perfectă. Iar la matematică, perfecțiunea părea și mai departe de mine. Așa am devenit puțin imperfectă. Doar puțin. Am crescut făcând în continuare totul aproape perfect. Până când am terminat facultatea și m-am angajat. Și am aflat că timpul nu se dilată întru perfecțiunea tuturor operațiunilor din fișele de post cumulate, de la serviciu și acasă, așa că am mai pierdut puțin din desăvârșire. Și totuși, curățenia, gătitul, relaxarea sau propria îngrijire erau în continuare aproape perfecte. De fapt, ce zic eu aici, erau perfecte! M-am măritat cu un bărbat perfect și am făcut primul copil perfect. Pe care l-am crescut perfect! Vă zic, ca la carte! Până când a căpătat independență în mișcare. Și am realizat că haosul generat în cinci minute de un copil perfect devine imposibil de schimbat. Pentru că ordinea ...Citește mai mult »