Inflație de opinii
Tehnologia ne-a adus acces la o cantitate infinită de informații. Știri din toate colțurile lumii, studii, cercetări științifice, întâmplări cotidiene, noutăți din toate domeniile. Și mult prea multe opinii. Puține relevante, în majoritatea lor inepții aruncate în vidul online de oameni care cred că au acest drept, de a se exprima oricât, oricum și oriunde. Este adevărat: avem toți dreptul la o opinie. Dar am cam început să încurcăm drepturile cu obligațiile. Chiar dacă, în teorie, este permis oricui să spună orice, nu înseamnă că este și absolut necesar să o facă. De aceea poate că înainte de a-i spune altuia că e urât, că e opinia ta, ar ajuta o privire în oglindă. Înainte de a da sfaturi jucătorului de la echipa națională, ar ajuta să ne întrebăm dacă putem urca măcar 20 de trepte fără să gâfâim. Înainte de a promova diete, ar trebui să verificăm dacă suntem preponderent normoponderali. Înainte de a emite opinii medicale, ar fi util ca măcar să fi avut 10 pe linie la Biologie în anii de școală obligatorii. A avea ...Citește mai mult »