Articole din February, 2025

Tendințe în decorarea casei

Zilele trecute am lăsat câteva poze pe Instagram și recunosc că am ezitat intens înainte să le public. Nu doar pentru că din cauza dermatitei nu mai pot folosi nici măcar o amărâtă cremă de protecție solară fără să mă umplu de bube, deci sunt mereu cu toate imperfecțiunile la vedere. Dar casa noastră este și mai puțin fotogenică! La fiecare mutare ne-am străduit să amenajăm spațiile modern și primitor. Dar imaginile de revistă au durat foarte puțin, pentru că atunci când ai copii, locuința devine un loc de joacă imens. Și orice colțișor este supus imaginației. Pereții devin parteneri care îți trimit înapoi perfect mingea, mașinuța sau perna, patul mașină de curse, ușa – poartă de fotbal, podeaua – cel mai bun loc pentru depozitat bunuri. Cutiile de pantofi reprezintă materiale de construit foarte prețioase, mașinuțele stricate, amintiri care trebuie neapărat păstrate. Dar să vă zic tendințele de la Domnești din acest an. Nu ca în reviste, acolo cică se poartă pământiul, accentele metalice și finisajele lucioase, lămpile de podea și piesele unicat. La noi sunt altele trend-urile. Avem în ...
Citește mai mult »

Granițele dintre real și virtual, adevăr și minciună, bine și rău

Copilul cel mic a căutat ieri pentru ora de Română o legendă despre o floare și auzindu-l mi-am dat seama că nu știu nici măcar una, deși am citit intensiv legende și povești de toate națiile și felurile în copilăria mea. Intrigată că nu găsesc în memorie astfel de texte, am întrebat aplicația AI pe care o mai folosesc uneori când sunt în cumpene cognitive. Iar aceasta, cu mare generozitate, mi-a enumerat o grămadă de titluri printre care și “Legenda crăiței” scrisă de Mihail Sadoveanu. Deja panicată din cauza lipsei mele evidente de cultură literară am început să caut online textul cu pricina. Care nu dă semne că ar exista. Am revenit așadar în aplicație, întrebând unde pot găsi minunata legendă. Și am aflat astfel, cu asumarea și scuzele de rigoare, că AI-ul meu a greșit, iar povestea crăiței este o invenție a minții sale virtuale. Am povestit azi doar una dintre interacțiunile cu inteligența artificială care mă lasă confuză, complicându-mi de fapt gândurile și existența. Apariția sa ne este de ajutor. Dar fazele acestea, încă incipiente, creează o adevărată ...
Citește mai mult »

De ce ne plac discursurile țăcănite?

Voi recunoaște public un lucru de care nu sunt tocmai mândră: mi-a plăcut Donald Trump pe vremea în care juca rolul unui personaj dur, lipsit de scrupule și diplomație la televizor. Și am admirat atunci că a reușit să facă din cea mai hulită meserie, cea de căutător de talente, un show cu audiență copleșitoare. M-a atras, așadar, personajul, nu omul. Și am sperat că în spatele măștii stă cineva cu o inteligență superioară și cu o înțelepciune pe măsură. Dar cheia care a deschis succesul imens al lui Donald Trump a fost tocmai veridicitatea. Ceea ce vedeam în show nu era caracter inventat, ci însuși el, exact așa lipsit de scrupule și autocontrol, cu preocupări mai aproape de biologie decât de cine știe ce sfere spirituale și cu un Ego dornic de tribut zilnic uriaș. Circul aferent nu era deci scenariu, ci cotidianul real, fardat intens cu portocaliu și condimentat cu replici halucinante. Ei bine, omul nostru a ajuns să conducă o țară și nu una oarecare. Nu o dată, ci de două ori. Și dacă primul mandat ...
Citește mai mult »

Despre crize existențiale și alte impedimente

Săptămâna trecută am împlinit o frumoasă vârstă. Frumoasă în ceea ce mă privește, pentru că din punct de vedere social de ceva ani încoace se cheamă că am expirat, am devenit irelevantă, inutilă. În mod normal ar trebui să mă intereseze acum exclusiv rețetele de murături și ciorbe, remediile pentru boli articulare și toate imaginile acelea idilice generate de AI, la care să comentez cu “Să vă dea Dumnezeu sănătate! Amin!” Și să-mi doresc nepoți, spunând asta obsesiv, oricui mă ascultă. Numai că mintea mea tot razna spre multe și diverse domenii o ia. Și mă bucur să simt pe propria-mi piele cum experiența de viață chiar ajută să vezi oamenii, situațiile, contextele, mult mai nuanțat. Care este, deci, treaba cu criza vârstei mijlocii, de care ni se spune nu scapă nimeni? Arată întotdeauna ca în prospectele sociale care ni se bagă în cap sau este ceva individual, unic? În primul rând biologia e la fel pentru toți și toate. N-am să intru în detalii, se vorbește destul în zilele noastre despre ele. Odată ce trecem de niște ani, ...
Citește mai mult »

Despre alegeri de carieră

Am citit azi pledoaria unei mame a cărei fete este pasionată de limba latină, dorindu-și cu ardoare o carieră didactică în domeniu. Doamna în cauză fiind supărată că se încearcă marginalizarea acestui obiect de studiu în noile propuneri de planuri cadru ale Ministerului Educației: “Când fiica mea a ales Colegiul Național „Sf. Sava”, Filologie, fugea de matematică. În câteva luni, descoperea o nouă dragoste: limba latină. După doi ani de olimpiade naționale câștigate și nenumărate ore descifrând textele clasice, visul ei a devenit clar – să urmeze o facultate de limbi clasice și să devină profesoară. Doar că în propunerile de planuri-cadru ale Ministerului Educației, limba latină nu mai figurează ca disciplină obligatorie (cu excepția liceelor teologice), ceea ce înseamnă că există riscul ca fiica mea, odată devenită profesoară, să nu mai aibă cui să predea.” Nu discut acum despre necesitatea studierii latinei, oricum sunt altele care ar trebui scoase prioritar, dar nu e politic eficient să se vorbească despre elefantul uriaș din încăpere, așa că privim spre victime colaterale: latină, istorie, geografie. Ci despre alegeri de carieră: ...
Citește mai mult »

Trei răspunsuri pe care le datorăm copiilor noștri:

De ce se enervează părinții la teme? Sigur vă este cunoscută scena: o problemă de matematică încurcăreață, un copil confuz și un părinte agasat stând la aceeași masă. Rând pe rând vor ieși scântei, lacrimi, vorbe grele, pagini rupte din caiet. De ce nu putem fi calmi atunci când ne ajutăm copiii cu neputințele școlare? Pentru ca ne bântuie propriile noastre vechi imposibilități. Educația din vremurile acelea era o traumă continuă, cu prea multe conținuturi, deseori aberante și cu profesori deconectați emoțional, unii până spre patologic. Apoi modelul parental pe care îl urmăm acum era același atunci: adulți obosiți, stresați, încurcați de propriile probleme cotidiene, mult mai dificile, nevoiți să redevină copiii puși în încurcătură de o chichiță aritmetică. De aceea ne pierdem cumpătul: pentru că nu am avut modele care să-l fi ținut sau măcar să-l fi căutat în mod eficient. Pentru că deseori nu ne ies nici nouă rezolvările și e greu să recunoaștem asta. Pentru că nu ne-au plăcut temele niciodată și nu putem recunoaște asta. Pentru că ni se pare că ne învârtim în același cerc ...
Citește mai mult »

O chestiune de perspectivă

Când vrem să cucerim lumea, ne uităm la cât este de mare și câte are de oferit. Când planurile noastre se dovedesc naive, ne întoarcem la locul nostru mic, unde cei puțini și apropiați ne pot consola. Când sperăm la reușite, le proiectăm în viitor. Când acestea eșuează, ne întoarcem mental în trecut pentru a ne reaminti că multe ne-au ieșit până la urmă. Și apoi în prezent pentru a reevalua pașii de urmat. Când ne lipsește cineva, pare la ani lumină distanță, chiar dacă e la câțiva kilometri mai departe. Când suntem dezamăgiți de cei pe care îi iubim, și dacă se mută pe Marte, par sufocant de aproape. Viața nu este doar aici și acum. Nici atunci și acolo. Este o încrengătură de percepții, puncte de reper, senzații. Un caleidoscop de mărimi, spații, timpuri. O călătorie multidimensională a minții și emoțiilor. A trăi bine devine, așadar, accesibil tuturor dacă știm să punem în contextul oportun. Un întreg șir de reconfigurări pentru care trebuie să fim pregătiți. O infinitate de alegeri pe care nu le putem vedea decât ...
Citește mai mult »

Țestoasa cea leneșă

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu am mai avea ce povesti, a fost odată o broască țestoasă. Care era tânără și în putere, înțeleaptă și prietenoasă, dar foarte, foarte, foarte leneșă. Nu știa nimeni de unde i se trăgea lipsa de chef, dar nimic nu-i convenea a face. La școală abia se târâia, deși mintea îi mergea. Acasă, nimic nu i se cuvenea. Devenise de notorietate în toată lumea animalelor că dacă vrei ca ceva să nu ajungă niciodată la bun sfârșit, să apelezi la ea. Acum nu vă închipuiți că țestoasa era pur și simplu puturoasă din fire. Uneori lenevia ascunde altceva: oboseală, tristețe, frică, neputință sau neștiința de a face. Draga noastră avea o altă problemă, una la care nici nu v-ați aștepta: gândea prea mult. Dacă avea ceva de făcut începea să analizeze în cinci dimensiuni și zece planuri, definea șapte scenarii de urmat, calculând cel puțin trei riscuri aferente fiecăruia, apoi îl alegea pe cel de-al nouălea. Evident că toate aceste gânduri o încetineau. Uneori atât de tare încât până ...
Citește mai mult »