- 30/09/2025
Am declarat deja “trauma” ca fiind cuvântul deceniului. Îl auzim peste tot: în spațiul organizațional, în parenting, la școală, pe stradă. Trăim o inflație de traume, practic orice a căpătat în zilele noastre potențialul de a ne răni fizic și psihic.
Simt, așadar, nevoia să detaliez subiectul, în speranța că demitizez măcar puțin pericolul iminent și permanent al traumei.
Ce este trauma?
Trauma este o experiență copleșitoare pentru o persoană, care depășește capacitatea de a procesa ceea ce i se întâmplă. Există deci:
Traume fizice – leziuni gravă ale corpului, produse de accidente, lovituri, intervenții medicale sau alte evenimente ce afectează integritatea fizică.
Traume psihice/ emoționale – eveniment sau o serii de evenimente extrem de stresante (abuz, violență, pierderea unei persoane apropiate, catastrofe, război etc.) care provoacă frică intensă, neputință sau teroare.
Din punct de vedere psihologic, trauma nu este, de fapt, evenimentul în sine, ci modul în care persoana îl percepe și îl trăiește. Două persoane pot trece prin situații similare, dar una poate dezvolta simptome traumatice (anxietate, retrăire, evitări, tulburări de somn), iar alta nu.
Pe scurt: trauma poate fi considerată rana lăsată de un eveniment prea dureros pentru a fi integrat imediat.
În cazul traumelor fizice cred că nu există dubii în a le diagnostica, se văd cel mai adesea cu ochiul liber sub forma unor leziuni fizice sau schimbări comportamentale și apar imediat sau la scurt timp după incident.
Semnele că un eveniment a lăsat în urmă o traumă psihologică nu sunt întotdeauna evidente imediat, uneori apărând la distanță de zile, săptămâni sau chiar ani. Totuși, există câteva indicii frecvente, pe care le voi enumera mai jos.
Reacții emoționale:
• Frică intensă, teroare sau sentiment de neputință în timpul sau după eveniment.
• Tristețe profundă, disperare sau sentimentul că „viața s-a schimbat pentru totdeauna”.
• Furie sau iritabilitate greu de controlat.
• Sentiment de detașare, „ca și cum nu mai fac parte din lume”.
Reacții cognitive:
• Amintiri intruzive, flashback-uri, coșmaruri.
• Dificultăți de concentrare, confuzie, „goluri de memorie” legate de eveniment.
• Gânduri negative persistente despre sine („nu sunt în siguranță”, „nu mai valorez nimic”).
Reacții comportamentale:
• Evitarea locurilor, oamenilor sau situațiilor care amintesc de eveniment.
• Izolare socială, retragere din activități obișnuite.
• Consumul excesiv de alcool, droguri sau alte comportamente de evitare.
Reacții fizice:
• Hipervigilență (stare constantă de alertă).
• Tulburări de somn (insomnie, treziri frecvente).
• Tensiune musculară, palpitații, oboseală cronică.
Putem vorbi de traumă psihologică atunci când aceste reacții sunt intense, persistente și afectează viața de zi cu zi (relații, muncă, sănătate).
La serviciu oamenii se tem de bullying, hărțuire, conflict. Realitatea este că cel mai traumatic eveniment este pierderea locului de muncă, pentru că generează adesea nu doar incertitudine financiară, ci și o pierdere a identității profesionale, care ne definește ca ființe sociale.
Am auzit părinți îngrijorați că profesorii le traumatizează copiii prin severitate. Dar cele mai frecvente traume la vârsta mică vin chiar din lovituri fizice, agresiuni ale animalelor (câini de exemplu), accidente care le provoacă durere intensă și răni urâte vizibile. Doar că exact astfel de incidente sunt văzute ca naturale, firești, ușor de procesat.
Ce încerc să spun este că vigilența e bună, hipervigilența vine însă din propriile noastre dificultăți care poate au fost ignorate la vremea lor. Și a le proiecta asupra altora (șefi, colegi, copii, profesori) duce doar la anxietate, la comportamente evitante și dezechilibru.