Lecția zilei: în viață vine, inevitabil, momentul în care ajungi să apreciezi cea mai ciudată, dificilă, inconfortabilă interacțiune cu o persoană. Nu doar pentru că din aceasta înveți mult, ci și pentru că garantat vei trăi mai rele, dacă nu o procesezi corespunzător.
Și vă dau azi doar un exemplu, deși am strâns multe de-a lungul vremii.
Când cel mare era la gimnaziu, am fost sunată de mama unui coleg care m-a luat la rost pentru comportamentul reprobabil al odraslei mele. Nu o cunoșteam personal și oricum, luată ca din oală, nu pricepeam despre ce e vorba, pe cine a bătut, mutilat, înjurat al meu să merit acel ton și acele cuvinte deloc alese diplomatic pe care le auzeam. Până la urmă, păstrându-mi (cu greu) calmul, am aflat supărarea: copiii noștri se apucaseră de afaceri online. Era deci vorba despre o sumă infimă de bani câștigată, pe care și-au disputat-o și nefiind mulțumit de finalul negocierilor, colegul a apelat la varianta “mama” de soluționare a litigiilor.
Evident că, deși se simțea nedreptățit, al nostru a trebuit să dea toți banii înapoi. Fusese o negociere, se bătuse palma. Dar e și asta o lecție de business, mai bine faci refund decât să o ții într-un conflict. Copiii au rămas amici, iar afacerea a picat din motive de timp insuficient dedicat ei, temele la matematică ocupând pe atunci cam 98% din orele rămase după somn, masă și școală.
Multă vreme mi s-a părut disproporționată reacția mamei respective, poate că avea dreptate să fie supărată (eu n-aș fi fost), dar era o copilărie ușor de rezolvat amiabil.
Până zilele acestea, când o altă mamă, dar pe care o cunosc, am stat la aceeași masă la o petrecerea copilului meu, m-am văzut la școală de câteva ori, am discutat, am glumit, în loc să pună mâna pe telefon și să îmi spună că există o problemă, a mers direct pe calea formală, nejustificat de abruptă.
Este infinit mai disproporționat decât ce mi s-a părut mie disproporționat până acum, pentru că simți un soi de trădare care nu poate fi definită exact. Și o dezarmare teribilă, capeți senzația că nici nu ai cum să gestionezi corect o situație care a escaladat astfel.
Îmi pare rău că s-a ajuns aici, lucrurile se rezolvă întotdeauna repede și ușor când sunt luate din pripă.
Se vor rezolva și acum, oricum. Copilul meu învață astfel că prietenia presupune alte coordonate cu fiecare persoană în parte și că uneori cei care nu știu încă să își comunice asertiv limitele, îți pot deveni aprigi dușmani. Iar cealaltă persoană că și căile legale pot fi o formă de abordare a problemelor interpersonale. Că doar nu degeaba au apărut tribunalele.
Vreau să rup acest ciclu, ca să nu mă trezesc data viitoare cu invitație la președintele țării pentru arbitraj. Să primesc cu recunoștința lecția mamelor supărate și să dau mai departe lumii din înțelepciunea căpătată astfel.
Deci, respect mama partenerului din afacerea online! Ați avut puterea de a rezolva imediat și direct la sursă problema. Unde e voință, se arată și calea! Sper că acum, la un deceniu distanță, când copiii sunt mari și avem toate motivele de a ne mândri cu ei, să priviți cu amuzament incidentul. Chiar nu a fost un capăt de țară.
Respect și mama cu covrigii! Copiii greșesc (toți, nu vă amăgiți, e doar o chestiune de timp, așa învață). Și e important să aflăm, oricât de inconfortabilă ar fi calea, atunci când o fac. Sper totuși ca peste niște ani, să nu înțelegeți, asemeni mie, că se poate și mai rău. E o lecție tare amară.