Edamame cu muștar
Una dintre marile mele calități, dar și defecte, este creativitatea debordantă. Iar cea din bucătărie a fost întotdeauna ținta ironiilor celor apropiați, cel mai celebru dish din portofoliu fiind un piure de mazăre pe stilul “cam ca la pușcărie”. Iar de ceva vreme am o obsesie cu edamamele, boabele acelea de soia pe care le gătesc în fel și chip. Zilele trecute am încercat o rețetă nouă, fierte (în teaca lor) și puțin trase apoi la tigaie cu un mix de condimente. După preparare le-am lăsat un minut să se odihnească și am purces în living, unde e răcoare, să le consum. Acolo, copilul mic, care mâncase deja alimente de oameni, nu furaje ca mine, se uita la un serial. Am întrebat politicos dacă dorește, mi-a răspuns la fel de politicos că s-a lăsat. Am balotat toată farfuria când îmi aud mezinul: – Ia dă-mi totuși și mie una să gust! Mai erau două teci pe farfurie, dar i-am oferit copilului din sărăcia mea. – Sunt bune! Vreau și eu! Noroc că mai aveam în congelator o pungă. Am reluat pașii de ...Citește mai mult »