Unul dintre marile șocuri pe care l-am avut când mi-am dus copiii la grădiniță a fost să văd cât de formală este educația preșcolară. Piticii de 3-6 ani nu mai învață manipulând obiecte, nu mai taie, decupează, modelează decât foarte rar. Fișele sunt baza, adică acele foi de hârtie pe care încercuiesc mulțimi, adaugă elemente, pun culori sau numără frunze. Și același lucru se întâmplă și la clasa pregătitoare, care numai de adaptare nu mai e în zilele noastre.
Nu vorbim doar despre o practică păguboasă din punctul de vedere al dezvoltării neuro-motorii. Dar evitând să le dăm cuburi să construiască, truse să șurubărească, foarfece să taie și punându-le obsesiv în mână creioane și caiete pe măsuțe, îi programăm mental să creadă că din toate câte pot face mâinile noastre, doar cele cu iz intelectual, scrisul sau arta contează. Restul activităților nu intră în sfera educației.
Situația devine și mai gravă când copiii intră în școală. Manipularea obiectelor, meșteșugirea de diverse, șurubăreala, cusutul sunt chestii vechi, neimportante. Olimpiada la Matematică e norma, statul la masa de lucru este calea spre succes. Ceea ce nu este incorect în totalitate. Dar lucrurile nu se exclud.
Acum că școala greșește, e una. Dar noi, părinții, suntem și mai și. Îi ferim pe copii de activități casnice, le dăm senzația că e suficient să facă teme, ba, mai mult, bombănim orele de desen, proiectele de construcție sau orice altceva nu implică un caiet și un stilou. Să nu mai zic de orele de sport, în care copiii transpiră!
Realitatea este că atât în viața de zi cu zi, dar și în cea profesională, nu există doar activități intelectuale, ci și practice. Iar faptul că generații întregi cresc în bănci doar scriind și citind își arată deja efectele.
În plus, o simplă privire în piața muncii ne arată că e deja mai mare nevoie de instalatori, electricieni sau sudori decât de programatori.
Munca fizică a fost întotdeauna desconsiderată. Dar iată-ne acum trăgând de fiare la sală pentru că așa ne spun influencerii de fitness și rugându-ne la Divinitate să nu ne cadă faianța din baie, că nu știm de unde găsim un meșter priceput.
Pentru că deși o desconsiderăm stă la baza sănătății noastre fizice și mentale și la baza unei societăți care crește economic și social.
Lăsați așadar copiii să muncească fizic, să alerge, să ridice, să monteze/ demonteze, să modeleze, să ascută, să ducă gunoiul, să-și care rucsacul, să îngrijească plante și animale, să curețe spațiul de învățare de acasă și de la școală. Nu este înjositor, este adaptativ.
Viața nu se scrie cu pixul pe foaie. Se trăiește, se aleargă, se repară, se asamblează bucată cu bucată. Nu putem sta toți în birouri, avem nevoie de constructori, medici, pompieri, croitori, bucătari, artiști, sportivi, mecanici.