Mi-au apărut prin feed zilele acestea reclame la pături grele, antistres, pentru oameni. Înțeleg că există și pentru câini, iar rolul lor este acela de a scădea anxietatea celor care le folosesc. Sper că țin și cald, la ce vreme e afară pare mai important termoreglajul!
Astfel mi-am amintit iernile din copilărie, când pentru depășirea planului cincinal în patru ani și jumătate și alte sloganuri comuniste cretine, nu avem nici căldură, nici apă caldă. Iar în Bărăgan iernile concurau la temperaturi cu cele din Vostok, Antarctica și la vâjgălăuri cu supremul taifun Olivia.
Kit-ul de supraviețuire pe timp de zi consta, așadar, în șosete groase, botoși de pâslă și halat de molton. Iar cel de noapte în plapuma de lână, cel mai adesea provenită din zestrea mamelor, o chestie grea, scorțoasă, dar foarte călduroasă. Practic după ce te băgai sub ea singura grijă devenea să supraviețuiești senzației de apăsare/ sufocare/ înțepenire până dimineața.
Acum îmi explic de ce în ciuda faptului că am avut o copilărie care ar genera dezechilibre mentale majore generațiilor de azi, noi ăștia mai vechi am găsit modalități funcționale de a face față greutăților. Avem plapuma grea, anti anxietate, ceaiul de tei cu miere anti ADHD, usturoiul pentru orice tip de mâncărimi în dos și amenințarea unui scenariu mai nasol în caz că aveam vreo grijă. Pentru că orice problemă întâmpinam, părinții ne propuneau câte o scatoalcă zdravănă să avem motive reale de supărare.
Revenind la plăpumi, am avut și eu două ca zestre, din păcate le-am donat, pentru că nu am nostalgii privitoare la disconforturile din copilărie și oricum mie îmi par mai degrabă nesuferite, nicidecum anti anxietate/ stres.
Dar îmi pare rău, pentru că au revenit la modă. Și la cum au crescut facturile utilităților ar fi putut ajuta mult la nervii capului și la temperaturile țurloaielor.