Crima atroce din cartierul rezidențial ne-a dat pe toți peste cap. Dar am mai văzut scenariul acesta: ne revoltăm, scriem, mai nou ieșim chiar și în stradă, dar când cineva apropiat nouă trece prin abuzuri lăsăm soarta, karma, divinitatea să intervină. O fi făcut victima ceva…
În acest context singurul lucru util pe care îl putem realiza este să ne ferim copiii de abuz, pentru astfel îi pregătim să evite atât rolul de victimă cât și pe cel de călău.
Și să-i învățăm să recunoască din start o persoană cu potențial periculos, pentru că întotdeauna soluția sigură a problemelor este să le previi.
Care sunt, așadar, primele și cele mai clare indicii că avem de-a face cu un manipulator/ abuzator (evident că există și varianta feminină)?
Recunoașterea unei persoane abuzive poate fi dificilă la început, pentru că abuzul nu este întotdeauna la vedere, fiind mascat adesea de comportamente aparent grijulii sau seducătoare. Totuși, există câteva semne timpurii care pot indica un comportament abuziv — emoțional, verbal, fizic sau psihologic.
Iată, așadar, la ce ar trebui să fim atenți:
1. Control excesiv:
Îți spune cu cine ai voie sau nu să vorbești.
Îți verifică telefonul, mesajele, locația.
Vrea să știe mereu unde ești și cu cine.
Este firesc ca într-o relația să dai detalii despre program, întâlniri, relații de amiciție. Dar abuzatorii cer informații în timp real, verifică, te învinovățesc pentru chestiuni banale, vor să controleze absolut tot.
2. Gelozie exagerată:
Devine suspicios fără motiv.
Îți acuză frecvent infidelitatea sau „flirtul” cu alții.
Se simte amenințat chiar și de relațiile tale normale (prieteni, familie).
Din nou, relațiile afective înseamnă și gelozie. Dar abuzatorii devin extrem de geloși în contexte absolut banale, cărora ei le dau o valoare exagerată. De exemplu: ai vorbit cu vecinul despre vreme, e clar un cod secret al relației voastre intime.
3. Izolarea de ceilalți:
Un abuzator te îndeamnă direct sau manipulator să te distanțezi de familie sau prieteni, spunându-ți că „ei nu te înțeleg” sau că „îți vor răul”.
Relațiile familiale pot fi tumultoase, dar un partener care te sprijină înțelege problemele, ajutându-te să ai o relație echilibrată cu părinții și frații, surorile. Abuzatorii văd în rude exact ceea ce sunt: potențiale mâini de ajutor pentru victime, care trebuie neapărat eliminate.
4. Critică perpetuă și devalorizare:
Îți critică aspectul, inteligența sau deciziile.
Te face să te simți vinovat sau incompetent.
Minimizează sau ridiculizează sentimentele tale.
Este poate primul, cel mai evident și important semn al unei persoane toxice, periculoase. Cineva care te iubește cu adevărat nu te vede ca printr-o lentilă murdară, care deformează. Critica este inerentă într-o relație, dar cea constantă este un uriaș steag roșu de avertizare.
5. Intensitate rapidă în relație:
Îți spune foarte repede că te iubește.
Vrea să vă mutați împreună imediat sau să faceți pași majori grăbiți.
Poate părea romantic, dar de regulă tot ambalajul acesta minunat maschează nevoia obsesivă de control.
6. Instabilitate emoțională și furie nerezonabilă:
Are schimbări bruște și inexplicabile de dispoziție.
Devine agresiv verbal sau fizic pentru lucruri mărunte.
Cu toții avem schimbări de stare, probleme, frustrări, supărări, dar de regulă sunt previzibile și ușor de interpretat pentru cei din jur. Și nici un om normal nu tună și fulgeră pentru că ai pus prea mult ulei în salată.
7. Lipsa responsabilității:
Nu își asumă niciodată responsabilitatea pentru comportamentele sale – totul e mereu din cauza altcuiva.
Dă vina pe trecutul său, pe părinți, pe foste relații, pe stres, pe nereușite.
Evident că victima este întotdeauna de vină. Dar cel mai bolnav este că manipulatorii joacă perfect rolul falsului țap ispășitor, dând celor din jur senzația că adevăratele victime sunt chiar ei.
8. Comportamente pasiv-agresive sau manipulatoare:
Te pedepsește prin tăcere, cea mai cruntă formă de abuz, care doare la fel de rău ca abuzul fizic.
Te face să te îndoiești de propria percepție asupra realității (gaslighting).
Promite că se va schimba, dar nu o face niciodată cu adevărat pentru că nu vrea și nu poate. Abuzul este parte componentă a personalității, scrisă parcă în ADN.
Ce trebuie să știe copiii noștri?
Să aibă încredere în instinctul lor! Dacă ceva „nu pare ok”, probabil așa este. Piesele lipsă din puzzle-ul caracterelor umane sunt întotdeauna toxice.
Să păstreze legătura cu prietenii/familia. Ei pot observa schimbări din exterior și le pot oferi ajutor.
În cazul în care au îndoiele să apeleze la cineva de încredere sau un consilier/ terapeut. Uneori e nevoie de o confirmare din exterior.
Să documenteze comportamentele problematice. E util dacă ajung să ceară ajutor oficial.
Și cel mai important: să stabilească încă de la început limite clare în relații. Și să observe cum reacționează persoana respectivă la ele.
E o lume nebună și deseori suntem nevoiți să-i facem față singuri. Învățați-vă copiii să se ferească, odată ce au intrat în jocul dement al abuzului, este aproape imposibil de ieșit din el.