În ultima vreme s-au înmulţit cazurile de abuzuri grave asupra femeilor, abuzatorii fiind chiar partenerii de viaţă. Crime odioase, tentative de a le da foc, lucruri pe care ţi-e greu să le cuprinzi cu mintea. Şi copii rămaşi cu destine mutilate.
Discuţia este nuanţată: vorbim despre legislaţie, desi în ultima vreme lucrurile s-au schimbat simţitor. Despre consumul excesiv de alcool care le favorizează, din nefericire România se află pe locuri fruntaşe la acest capitol. Despre probleme de sănătate mintală, că nu poţi fi cu toate ţiglele pe casă când vrei să-i dai foc soţiei pe motiv de gelozie.
Dar nu vorbim despre ignoranţă, despre a ne educa copiii în aşa fel încât să recunoască acele comportamente nepermise, steagurile roşii cum li se mai spune, care pot duce în timp la astfel de tragedii.
Începem de când sunt mici, când fetelor le spunem că e semn de iubire să fie trase de codiţe de către băieţi. Sau băieţilor că sunt mototoli dacă nu se lasă pupaţi cu forţa de fete. Apoi la adolescenţă când definim dovezile de ataşament disfuncţional, cum ar fi gelozia extremă, ca semn de iubire cu năbădăi. Când vorbim mai mult despre fluturii din stomac, decât despre comportamentele cu potenţial toxic.
Când definim iubirea ca valoare supremă a unei relaţii, când de fapt aceasta este respectul. Sunt convinsă că toţi cei care şi-au omorât de-a lungul timpului partenerele le-au iubit sincer. Pătimaş. Dar defect şi tocmai asta le-a dus la groapă.
O viaţă armonioasă nu se bazează pe relaţii înflăcărate. Pe declaraţii flamboaiante şi gesturi halucinante. Ci pe respectul pe care îl acorzi partenerului şi pe care acesta, la rândul său, este dispus să ţi-l acorde. Faţă de nevoile tale, limitele pe care simţi să le pui celor din jur, faţă de valorile după care îţi ghidezi viaţa.
Relaţiile pătimaşe sunt ca un drog şi de aceea multe femei se complac iniţial în a le purta. Multe sunt doar prelungiri ale abuzurilor cu care sunt familiare de acasă. Dar dacă nu vom înceta, social, să ridicăm gelozia patologică la rang de virtute, violenţa la nivel de gest de iubire, justificând astfel nebunia ca fiind romantică în relaţii, cazurile de femicid vor creşte constant, orice legi am da.
Viaţa nu trebuie să fie o telenovelă, dragostea nu trebuie să doară, plictiseala este un semn de normalitate, un partener bun este cel prezent, care îţi respectă nu doar calităţile şi defectele, dar şi nevoile. Conflictele sunt inerente, dar şi un semnal că energiile trebuie recalibrate. Gelozia este şi ea un ingredient firesc al unei relaţii, dar niciodată un motiv de abuz.
Şi dacă e nevoie să alegi între respect şi iubire, alegerea e clară: nimeni nu a murit din cauză că a fost respectat.