- 01/10/2025
Văzând vremea tomnatică instalându-se, am dat ieri o fugă la mall-ul din apropiere să-mi cumpăr câteva perechi de colanți groși, pentru că petrec destul de multă vreme outdoor și, în ceea ce mă privește, pantalonii mulați groși reprezintă piesă de rezistență în layering vestimentar. (*)
Am găsit nesperat de multe opțiuni și am fugit la casa de marcat pentru a le plăti. În timp ce mi se explicau schimbările din politica de retur, lângă mine a apărut o doamnă care urma să achiziționeze din același magazin două pături cu imprimeu de sezon. Am remarcat-o pentru că era destul de exotică în peisaj, apoi am băgat de seamă și învelitorile, care păreau chiar tentante. Dar mi-am amintit mintenaș de eșecul meu în a decora terasa de sezon. Pături mi-ar mai lipsi, să aibă pisicile ce umple de păr!
Când băiatul de la casă s-a oprit din povestit împachetând produsele, doamna de lângă mine a întrebat pe un ton politicos, arătând spre produsele pe care le avea pe tejghea:
– How many cheelăus?
Vânzătorul a auzit inițial “euros” și a făcut repede calculul. Dar nu era vorba de bani.
Încurcat m-a privit cu speranța că știu eu ce-i cu chelousurile doamnei. Mai ales că nu apucasem să plătesc și orice încurcătură mă costa timp. Dar nici eu n-am compilat, nu-mi suna a nimic cuvântul cu pricina.
Băiatul, hotărât pe treabă și vorbind o engleză foarte curată, a încercat cu varianta (deloc probabilă) “cât costă punga?” Văzându-ne blocați într-un punct stupid de mort, femeia ne-a explicat amândurora că urmează să meargă cu avionul și vrea să știe cât cântăresc cele două pături, pentru că nu prea mai are loc în bagaj.
Erau kilos. How many kilos. Chiar și un copil de grădiniță s-ar fi prins, dar iată doi adulți de genuri și vârste diferite puși în dificultate de această întrebare banală. Dar de ce doi oameni mari au eșuat? Tocmai pentru că sunt paradigmați în propriile experiențe, fie ele neutre, fericite sau triste.
Tot mai des mi se întâmplă să nu mă înțeleg cu concetățeni care îmi vorbesc în limba română și abia acum am înțeles de ce. Pur și simplu nu suntem în același film, așa cum nu am fost cu doamna din magazin care vorbea o engleza mai stâlcită ca mine: ea era cu gândul la aeroport, îmbarcându-se spre o destinație îndepărtată, iar eu eram acasa, cu gândurile mele că am eșuat complet și definitiv împodobirea terasei. Și, în contextul dat, care erau șansele ca eu să înțeleg că mi se pune o întrebare privind masa unor pături care urmau să urce în avion?!?
Nu întotdeauna dificultățile lingvistice generează confuzie, ci faptul că fiecare trăiește experiențe atât de diverse încât uneori ni se pare că sensul cuvintelor nu le cuprinde.
A fost așadar nevoie de o doamnă venită de foarte departe și două păturici plușate să realizez că nu am o problemă cu vorbele oamenilor, așa cum mă temeam. Ci mi se întâmplă să nu decodific în mod corect experiențele, emoțiile, intențiile din spatele lor. Și, în mod evident, nu sunt singura care pățește asta.
Dar unde există motivația de a comunica și dorința de a înțelege mesajul, apare și consensul. Și nu doar unul, cheelăus de consens! 😀
(*) Vedeți ce frumos am spus că port izmene iarna?