Ieri m-am întors dintr-un city break care mi-a prins tare bine după o săptămână în care nu prea m-am dumirit cum trebuie să abordez noua logistică a școlii.
Copiii au rămas acasă și s-au descurcat admirabil cu toate responsabilitățile și corvoadele aferente. Părinții au plecat în lume, mergând pe jos cât pentru un maraton, mâncând preparate locale, făcând shopping și analizând potențiale destinații pentru relocare.
A fost o experiență relaxantă pentru care mulțumesc tuturor! Dar drumul de întoarcere a fost cu ceva peripeții, care m-au cam pus pe gânduri.
Pe scurt: la decolare avionul a avut probleme la unul dintre motoare și am stat pe loc aproape două ore pentru reparații. Anunțul pilotului a fost că așteaptă vești de la echipa tehnică să știm dacă rămânem în aeronava în care ne îmbarcasem sau urmează să vină o alta, asta însemnând că reparația nu ar putea fi făcută în timp util.
Și m-am gândit la cei din echipa tehnică. Oameni care nu doar că trebuie să fie extrem de buni la șurubăreala aferentă, dar trebuie să fie și rapizi, să lucreze sub presiune, să comunice clar și eficient, să fie foarte atenți la detalii și extrem de responsabili.
Oare stilul de educație formală (și nu numai) practicat acum, mai creează astfel de figuri profesionale? Dacă ștacheta este jos, ca nu cumva cei care nu o pot atinge să se frustreze, vom mai avea oameni pe care să ne bazăm în situații de criză?
Dacă ne dorim o educație mereu blândă ca o briză răcoroasă, vor mai exista meseriași care să performeze în condiții dure, atunci când nu stă nimeni să dea explicații, ci doar comenzi pe tonul ferm impus de situație?
Oare ideea că toate greșelile sunt acceptabile nu ar trebui să devină inacceptabilă în anumite condiții? Pentru că nu e deloc permis să greșești când ai în mână viața unui om sau poate a 500 dacă vorbim de reparația avioanelor.
Oare ideea că presiunea e rea, nu creează generații care nu vor face față unor situații profesionale considerate în prezent banale?
Ne dorim un parcurs educațional lin pentru copiii noștri. Fără stres, fără încrâncenare sau sacrificiu. Dar avem nevoie, în continuare, de generații care să-și asume responsabilități uriașe, care să poată face lucruri mărețe. Și oricât de inconfortabil ne este să acceptăm, fără stres, încrâncenare și sacrificiu, nu le vom avea.
Și dacă nu mă credeți, gândiți-vă cum ar trebui să fie persoana care vă repară motorul avionului înainte de a decola spre casă.