Nu ştiu dacă aţi făcut psihologie la şcoala, dar dacă nu, iată o lecție pe scurt: creativitatea nu este o chestie mistică, apărută de nicăieri doar în calea celor aleşi. Ci un proces psihic în care generarea ideilor noi parcurge mai multe etape. Modelul clasic, unanim acceptat, defineşte patru: pregătirea, incubaţia, iluminarea şi verificarea.
Să scrii poveşti reprezintă un proces creativ. Până acum pregătirea îmi venea natural, din experienţa mea de mamă. Ai o tonă de inspiraţie când eşti înconjurată de copii mititei, cu preocupări naive si curiozităţi autentice. Iar eu am funcţionat multă vreme după principiul ” cerere şi ofertă” adică mi se cereau poveşti cu o anumită desfăşurare la culcare, iar eu improvizam pe loc.
Dar copiii mei cei mititei m-au depăşit acum la înălţime. Unul lucrează de ceva vreme, îl auziţi la radio chiar acum, când scriu, iar celălalt are preocupări care îmi limitează muza. Câte poveşti sportive să-mi iasă?
Problemele au devenit altele, mai complexe şi mai greu de transpus în poveşti simple, autentice şi frumoase. Uneori am senzaţia că sunt înconjurată de scenarişti spanioli specializaţi în telenovele, nici nu-mi vine să concurez cu aşa creativitate şi imaginaţie ce am în jur!
Ce încerc să vă spun este că mă aflu în blocaj creativ şi probabil cititorii mei cei mici îl simt. Dar mă străduiesc activ să-l depăşesc. Privesc la piticoţii din jur. Ascult la părinţii lor. Citesc poveştile altora. Şi sper să revin cu idei noi care să îi captiveze şi să-i determine să comenteze, să le dea mai departe sau să le recitească obsesiv.
Pregătirea şi incubaţia sunt aşadar bifate. Hai cu iluminarea! 🙏🏻✨