Omul a fost dintotdeauna în căutarea unui sens. Pe măsură ce învăţăm, ne civilizăm, nu ne mai ajunge cel biologic, cotrobăim continuu după semnificaţia spirituală a existenţei noastre. Care poate fi una simplă: să trăim frumos şi să-i lăsăm si pe alţii să o facă, dar e tare complicată simplitatea în zilele noastre.
Iar unul dintre pilonii “sensului” este timpul potrivit. Sau, pentru cei profund religioși, atunci când vrea Dumnezeu.
Atât în înţelepciunea populară cât şi în cea spirituală, există un interval oportun, dat de divinitate în care se înţâmplă toate: îndrăgostirea, îmbogăţirea, îmbolnăvirea. Viaţa însăşi are un interval prestabilit, scris în destin. Sensul nostru se arată aşadar după alinierea planetelor sau voinţa de Sus.
Pentru societăţile vechi, în care oamenii nu aveau prea multe opţiuni, treaba asta era generatoare de confort mental. Dacă nu vine, aştept până când vrea Dumnezeu. Dacă apare prea brusc, când nu am pregătirea mentală potrivită, aşa a vrut Divinitatea, deci mă supun ei.
Astăzi însă, când putem ajunge în două zile de la un capăt în altul al Pământului şi avem soluţii pentru semnificativ mai multe dintre problemele nostre, ideea că toate vin abia atunci când sunt programate din Cer este profund perdantă. De fapt toate apar într-o ordine aleatorie sau forțată, iar noi transformăm evenimentele în unele benefice sau blestemate, în funcţie de cum ne raportam la ele sau ce valoare au pentru noi. Unele vor fi minunate indiferent de momentul în care ne prind. Altele blestemate oricând s-ar arăta. Şi multe vor părea într-un fel și se vor dovedi a fi pe dos.
Dacă stăm să ne gândim nu este niciodată timpul potrivit să ne începem cariera, să ne căsătorim sau să facem un copil. Este mereu prea devreme până când devine brusc prea târziu.
Credința este bună, ne oferă în continuare confort și sprijin. Totuși devine naiv să ne închipuim că fiecare moment din viața noastră este programat în destin. Și ne poate transforma în actori pasivi ai propriei noastre existențe, aflați într-o perpetuă expectativă a clipei oportune.
Timpul potrivit este aşadar un concept menit să controleze anxietatea, preferat al celor dispuşi să aştepte la infinit în loc să îşi asume un potenţial eşec. Este o lipsă de curaj, nu un semn de înţelepciune. Cei pregătiți să-şi trăiască viaţa o fac moment de moment, indiferent de dificultăţile care li se arată în faţă.
Momentul cel mai bun este, întotdeauna, acum, trebuie doar să ne punem pe treabă. Sau, cum spune românul, Dumnezeu (poate că) îți da, dar (sigur) nu îți bagă și în traistă.