Nu știu ce mama lui Mercur retrograd a fost cu vara aceasta, dar n-a fost deloc ușor de dus. Și orice perioadă care-ți pune nervii la încercare are trei trăsături de bază:
– oamenii care se hrănesc cu drame și conflicte îți apasă în acest timp toate butoanele posibile pentru a declanșa alte crize, atât utile lor;
– pare a nu se mai termina;
– îți pune un filtru pesimist în analiza realității, astfel încât totul ți se pare un ghinion, chiar și lucrurile bune care mai apar sporadic.
Le-am simțit pe pielea mea (deloc bronzată) intens. Și cum nu pot lucra la nici la oameni, pentru că încă nu este permisă crima, nici la durată, pentru că nu s-a inventat mașina timpului, m-am gândit să rezolv cu percepția, singura care stă în puterea mea.
Cum altfel decât analizând ceea ce psihologii denumesc triggers, adică factori declanșatori. Iar unul dintre aceștia a fost dintotdeauna apariția reclamelor back to school. Deci atât de tare mă enervează, încât am vrut să propun ilegalitatea lor în lunile de vară.
Dar într-o seară, în timpul rutinei de la culcare cu cel mic (pașii îi zicem noi), la Momentul sincerității, acesta m-a întrebat când am de gând să-i cumpăr chestii pentru școală. Pentru că oricât neagă copiii noștri, începerea școlii îi supără, îi bucură și îi emoționează deopotrivă.
Am realizat astfel că am un comportament vizibil evitant, fără motiv. Back to school nu-i deloc o chestie rea. Școala este o instituție în care cred, iar a te pregăti este o binecuvântare, nu un blestem. Deci toată nervozitatea mea nu are nici măcar o vagă legătură cu școala de azi ci cu vremurile acelea de tristă amintire în care a te pregăti chiar era un chin.
Pentru că găseai cu greu rechizite, uniforme, cărți. Pentru că deseori urma să porți haine și încălțăminte reciclate de la alții, care nu-ți plăceau și nici măcar nu-ți erau comode. Și pentru că totul era frust, urât, deseori nefuncțional.
Mai are legătură cu o nefastă coincidență: perioada în care apar de regulă ofertele back to school este și cea în care în urmă cu foarte mulți ani mama mea agoniza și murea din cauza unei boli cumplite.
Și trebuie să recunosc că ar mai fi ceva: știu deja că și celălalt pui își va lua zborul și nu-i ușor momentul în care nu-i mai trebuie nici ghiozdan, nici stilou, nici caiete, nici biroul de acasă.
Analizând triggerii aflăm rădăcina durerii. (Dar nu este suficient, voi nu încercați acasă!)
Așa că ieri am fost prin magazine și am cumpărat strictul necesar (atât de strict necesar încât copilul mic m-a întrebat dacă suntem în “bankruptcy”😀). Cu calm, cu răbdare, bucurându-mă de shopping într-un demers terapeutic.
Și azi am scris și m-am mai vindecat puțin.