Articole din November, 2025

Mama proștilor este foarte fertilă

Nu cred că mai avem voie să folosim proverbul parafrazat în titlu. În zilele noastre trebuie să validăm alegerile celor din jur, oricât de stupide ar fi, să-i mângâiem pe cap și să le spunem că va fi bine. Chiar și atunci când ajung la ATI cu fața arsă și insuficiență hepatică din cauza unei creme magistrale pe bază de mercur. Pentru că exact așa s-a întâmplat: zilele trecute presa a relatat cazul unei femei care a folosit o smacoleală promovată pe TikTok de o duduie influenceră, ajungând în stare gravă la spital. Ulterior au apărut multe voci care au reclamat același lucru. Dacă vă întrebați cât a costat “distracția” vă zic eu: crema minune are prețul de 500 lei. Pentru cine cunoaște puțin industria, este unul colosal, un produs dermato-cosmetic cu ingrediente active fiind în intervalul 90-200 lei. Că TikTok-ul este boală psihică și hipnoză în masă, știm deja. Că vom găsi întotdeauna proști care să creadă în minuni de 500 ron, iar e o realitate cunoscută. Întrebarea care se pune este cum mai poți păzi proștii de propria ...
Citește mai mult »

Manifest pentru respect

În ultima vreme s-au înmulţit cazurile de abuzuri grave asupra femeilor, abuzatorii fiind chiar partenerii de viaţă. Crime odioase, tentative de a le da foc, lucruri pe care ţi-e greu să le cuprinzi cu mintea. Şi copii rămaşi cu destine mutilate. Discuţia este nuanţată: vorbim despre legislaţie, desi în ultima vreme lucrurile s-au schimbat simţitor. Despre consumul excesiv de alcool care le favorizează, din nefericire România se află pe locuri fruntaşe la acest capitol. Despre probleme de sănătate mintală, că nu poţi fi cu toate ţiglele pe casă când vrei să-i dai foc soţiei pe motiv de gelozie. Dar nu vorbim despre ignoranţă, despre a ne educa copiii în aşa fel încât să recunoască acele comportamente nepermise, steagurile roşii cum li se mai spune, care pot duce în timp la astfel de tragedii. Începem de când sunt mici, când fetelor le spunem că e semn de iubire să fie trase de codiţe de către băieţi. Sau băieţilor că sunt mototoli dacă nu se  lasă pupaţi cu forţa de fete. Apoi la adolescenţă când definim dovezile de ataşament disfuncţional, ...
Citește mai mult »

Noi îi adultizăm

Zilele acestea se discută obsesiv despre pericolul rutinelor de skincare pe care copii tot mai mici le au, fapt ce le provoacă din ce în ce mai multe probleme grave cu pielea. Despre interzicerea Social Media pentru minori. Despre pericolul vaping-ului și al consumului de alcool la vârste fragede. Despre riscurile AI când vine vorba despre sănătatea mintală a celor mici. Dar cum am ajuns aici nu se întreabă nimeni. Alcool aveam și noi. Țigări nu mai spun. Creme de față proaste, cu duiumul. De ce nu eram atrași de ele? Sunt doi piloni importanți: obsesia parentală de a avea un copil precoce și legile permisive. Despre legi las pe alții să dezbată. Despre mândria de a avea un copil mic, dar mare, vă povestesc puțin, deși sunt convinsă că scriu vorbe greu de înghițit. Știți deja că nu există fericire mai mare decât să ai un copil care citește la 3 ani, socotește din pântece și ar fi bun de Oxford la vârsta de pregătitoare. Obsesia de a performa de mic este o realitate curentă, deși nu întotdeauna ritmul de creștere ...
Citește mai mult »

Critică sau feedback negativ?

Am observat că mulți dintre cei care critică susțin că oferă, de fapt, feedback negativ. Sună mai profi și parcă îndreptățește mai mult. Dar nu-mi plac confuziile de termeni, așa că m-am gândit să lămuresc puțin speța. Care sunt diferenţele între cele două? As începe de la calitatea persoanei care le oferă: de criticat poate oricine. Are sau nu legatură cu domeniul respectiv, cunoaşte sau nu în detaliu şi obiectiv situaţia despre care vorbeşte, este sau nu indreptăţit să zică ceva, criticul oricum o face. Aşa am ajuns ca oameni cu şcoala vieţii să vorbescă despre psihologie, coafeze despre vaccinare, cei care n-au deschis o carte despre profesori şi lista poate continua la infinit. Cu feedback-ul e mai greu, cei care îl oferă trebuie să fie calificaţi în domeniul în care se pronunţă şi sa aibă cel putin acelaşi nivel profesional cu persoana căruia îl oferă. Excepţie fac calităţile umane, care pot fi evaluate de către oricine, dar şi aici trebuie să fim la același nivel uman și să folosim termeni măsurabili, observabili, obiectivi. Astfel ajungem la doua diferență: ...
Citește mai mult »

Emoţii, traume şi alţi demoni

Ieri am postat în Social Media o opinie despre anunţul unor concedieri colective dintr-o corporaţie IT. A fost practic un îndemn la cei disponibilizaţi de a merge la interviuri cu optimism, cu dorinţa de a depăşi situaţia grea, de a nu rămâne în blocaj. Vorbele mele nu vin din cărţi sau ziare, nici de la vreun chatbot. Ci dintr-o experienţa veche şi tristă. În precedenta criză economică, pe care am trăit-o activ şi intens pe metereze, mi-am propus sa chem la interviuri cu prioritate pe cei rămaşi fără job din cauza concedierilor colective. A fost un eşec complet, o pierdere de vreme şi o experienţă care m-a învăţat că ajutorul nesolicitat este şi nedorit. Logica emoţiilor e aceeaşi cu logica raţiunii: cine nu cere, nu vrea, de fapt. Majoritatea celor pe care îi invitam la interviuri erau mai preocupaţi să vorbească despre nedreptatea suferită. Despre incompetenţa celor rămași în companii. Despre şomaj şi mai ales despre alegerea de a nu se angaja până la finalul perioadei de indemnizaţie. Când recrutezi/ selectezi, nu cauţi resemnare, tristeţe, ancorare în trecut. ...
Citește mai mult »

Încă în faza de documentare

Nu ştiu dacă aţi făcut psihologie la şcoala, dar dacă nu, iată o lecție pe scurt: creativitatea nu este o chestie mistică, apărută de nicăieri doar în calea celor aleşi. Ci un proces psihic în care generarea ideilor noi parcurge mai multe etape. Modelul clasic, unanim acceptat, defineşte patru: pregătirea, incubaţia, iluminarea şi verificarea. Să scrii poveşti reprezintă un proces creativ. Până acum pregătirea îmi venea natural, din experienţa mea de mamă. Ai o tonă de inspiraţie când eşti înconjurată de copii mititei, cu preocupări naive si curiozităţi autentice. Iar eu am funcţionat multă vreme după principiul ” cerere şi ofertă” adică mi se cereau poveşti cu o anumită desfăşurare la culcare, iar eu improvizam pe loc. Dar copiii mei cei mititei m-au depăşit acum la înălţime. Unul lucrează de ceva vreme, îl auziţi la radio chiar acum, când scriu, iar celălalt are preocupări care îmi limitează muza. Câte poveşti sportive să-mi iasă? Problemele au devenit altele, mai complexe şi mai greu de transpus în poveşti simple, autentice şi frumoase. Uneori am senzaţia că sunt înconjurată de scenarişti ...
Citește mai mult »

Timpul potrivit

Omul a fost dintotdeauna în căutarea unui sens. Pe măsură ce învăţăm, ne civilizăm, nu ne mai ajunge cel biologic, cotrobăim continuu după semnificaţia spirituală a existenţei noastre. Care poate fi una simplă: să trăim frumos şi să-i lăsăm si pe alţii să o facă, dar e tare complicată simplitatea în zilele noastre. Iar unul dintre pilonii “sensului” este timpul potrivit. Sau, pentru cei profund religioși, atunci când vrea Dumnezeu. Atât în înţelepciunea populară cât şi în cea spirituală, există un interval oportun, dat de divinitate în care se înţâmplă toate: îndrăgostirea, îmbogăţirea, îmbolnăvirea. Viaţa însăşi are un interval prestabilit, scris în destin. Sensul nostru se arată aşadar după alinierea planetelor sau voinţa de Sus. Pentru societăţile vechi, în care oamenii nu aveau prea multe opţiuni, treaba asta era generatoare de confort mental. Dacă nu vine, aştept până când vrea Dumnezeu. Dacă apare prea brusc, când nu am pregătirea mentală potrivită, aşa a vrut Divinitatea, deci mă supun ei. Astăzi însă, când putem ajunge în două zile de la un capăt în altul al Pământului şi avem soluţii pentru ...
Citește mai mult »

Să laşi buda, locul vizitat şi industria puţin mai bune

Există o vorbă care spune ca la plecare trebuie să laşi treburile puţin mai bine decât le-ai găsit. Ca o formă de politeţe şi recunoştinţă sau ca o dovadă a bunei creșteri. Numai că sunt rara avis cei care o fac. Mulţi preferă stilul istoric cu pârjolit lanurile şi otrăvit fântânile. Aţi înţeles aşadar care e treaba cu budele şi locurile. Dar să vă explic cum stau lucrurile cu industria. Mulţi vor angajaţi gata pregătiţi, clienţi educaţi în domeniul cu pricina, legislaţie funcţională, investiţii logistice gata făcute. Ei doar să vină şi să se apuce de treabă, să factureze, să aibă profituri generoase şi avantaje personale serioase. Să se facă, ştiţi deviza românească, logică si firescă atunci când vorbim despre marea infrastructură. Dar dacă nu există, nu se stresează nimeni să mişte vreun deget în această direcţie. Se descurcă româneşte cu  improvizaţii, cu soluţii punctuale, cele structurale, mari, solide să se facă. Aţi văzut cum arată litoralul la finalul sezonului când micii buticari îşi strâng catrafusele? Dezastru, mizerie, improvizaţii lăsate de izbelişte. Aţi preluat vreodată o funcţie de la cineva ...
Citește mai mult »

Viaţa reală

Nu ştiu cum este prin alte părți, dar în Bucureşti avem o zi veritabilă de noiembrie: întunecoasă, ploioasă, cu trafic de coşmar. Ca tabloul să fie complet, mi-am început dimineaţa citind numai despre disponibilizări. Industriile IT şi automotive ţin statisticile sus, dacă până acum îşi făceau concurenţă la secţiunea cei mai doriţi angajatori, acum bătaia peștelui pare a fi la capitolul cine scapă de cei mai mulţi angajaţi într-un timp record. E prăpăd, multe firme se închid cu totul, determinând reacţii în lanţ care afectează de la covrigarul din colţ, până la mogulul imobiliar care se trezeşte cu cladirea de birouri goală. Iată că în prag de sărbători unii angajaţi, mulţi chiar, până acum răsfăţati ai pieţei muncii, primesc preaviz şi plăţi compensatorii. Aşa arată viaţa reală: nu contează că vine decembrie, spitalele sunt tot pline. Instituţiile financiare nebancare, acele birouri cămătăreşti legale, sunt tot pe val, pentru ca mulţi români încă mănâncă pe credit. Iar oameni care îşi făcuseră planuri măreţe pentru finalul de an, află că ar fi bine să renunţe la ele şi să îşi ...
Citește mai mult »