Articole din October, 2025

Mai suntem capabili să ne informăm?

Spunea cineva că noua capcană în ceea ce privește comportamentele de amânare și evitare sunt podcasturile. Oamenii ascultă tot soiul de alți oameni povestindu-și experiențele sau etalându-și nivelul de educație sau formare profesională și își închipuie că petrec timp cu sens, informându-se. În realitate pierd vremea afundându-se în nivelul altora de mediocritate sau narcisism. Pentru că nu orice informație contează și, oricum, nu orice mesaj este, cu adevărat formativ. Dar nu doar faptul că percepem greșit ce este util, educativ, important pentru noi ar fi o problemă actuală. Deja ne așteptăm ca orice ne ajunge în fața ochilor sau la urechi să provoace o reacție emoțională: să ne facă să râdem, plângem, dezbatem, hulim, aplaudăm. Avem pretenția asta absurdă și neproductivă inclusiv de la școală, care ar trebui să fie un teren mirific în care copiii noștri să petreacă timp de poveste. Dar informațiile care contează sunt, de multe ori plictisitoare. Enervant de seci și lipsite de conținut afectiv. Nu este totul o poveste frumoasă, ci înșiruiri de cuvinte banale care împreună ne ghidează viața, profesia, deciziile. O ...
Citește mai mult »

O abilitate subestimată

Atunci când lucrezi multă vreme căutând angajați pentru diverse firme, mai mari sau mai mici, înțelegi care este, de fapt, esența compatibilității. Foarte mulți își închipuie că abilitățile profesionale sunt cele care decid oferta de angajare. În realitate există o calitate subestimată de toți, dar care este esențială în orice relație, fie ea profesională, de prietenie, de iubire sau de afaceri: aceea de a fi prezent. Când angajezi pe cineva nu alegi, de fapt, dintre cei mai buni. Ci dintre cei care aleg să participe la interviurile de selecție. A fi prezent înseamnă mult mai mult decât faptul că ai ajuns la destinație, este interes pentru job, motivația de a te alătura echipei, curiozitatea de a afla detalii. Prezența este baza oricărei relații. Nu neapărat cea în carne și oase, ci pur și simplu interesul de a pune întrebări, de a fi în contact, de a întreține relația, de a afla nevoile, problemele, etapele. Foarte mulți investesc în cursuri care să-i dezvolte profesional sau uman. Ascultă podcasturi, citesc, învață. Aplică la joburi, în speranța că vor schimba ceva în ...
Citește mai mult »

A demonstra sau a nu demonstra?

În jurul meu oamenii par a fi într-un continuu concurs de frumusețe, deșteptăciune, iscusință. Și nu înțeleg de ce pare că s-a acutizat în ultima vreme această nevoie de a ieși în evidență și de a împinge și urmașii să o facă. Știu că motivația este firească și vine din mai multe direcții: În primul rând vorbim despre nevoia de validare socială: oamenii vor să fie văzuți, apreciați și acceptați. A ieși în evidență le aduce atenție și confirmarea că există și contează. Apoi competiția – într-o lume în care resursele (joburi, relații, oportunități) sunt limitate, a atrage atenția poate însemna un avantaj. Unii oameni simt că dacă nu ies în evidență, se pierd în mulțime. Efortul lor e o încercare de a spune: „eu sunt diferit, am ceva special”. Ori le e frică de anonimat, temându-se că, dacă trec neobservați, viața lor va părea „inutilă” sau lipsită de impact. Nu în ultimul rând există plăcerea de a inspira sau influența – unii nu o fac doar din ego, ci pentru că vor să transmită un mesaj, să fie modele, ...
Citește mai mult »

Viața nu se scrie cu pixul pe foaie

Unul dintre marile șocuri pe care l-am avut când mi-am dus copiii la grădiniță a fost să văd cât de formală este educația preșcolară. Piticii de 3-6 ani nu mai învață manipulând obiecte, nu mai taie, decupează, modelează decât foarte rar. Fișele sunt baza, adică acele foi de hârtie pe care încercuiesc mulțimi, adaugă elemente, pun culori sau numără frunze. Și același lucru se întâmplă și la clasa pregătitoare, care numai de adaptare nu mai e în zilele noastre. Nu vorbim doar despre o practică păguboasă din punctul de vedere al dezvoltării neuro-motorii. Dar evitând să le dăm cuburi să construiască, truse să șurubărească, foarfece să taie și punându-le obsesiv în mână creioane și caiete pe măsuțe, îi programăm mental să creadă că din toate câte pot face mâinile noastre, doar cele cu iz intelectual, scrisul sau arta contează. Restul activităților nu intră în sfera educației. Situația devine și mai gravă când copiii intră în școală. Manipularea obiectelor, meșteșugirea de diverse, șurubăreala, cusutul sunt chestii vechi, neimportante. Olimpiada la Matematică e norma, statul la masa de lucru ...
Citește mai mult »

Plapuma anti anxietate

Mi-au apărut prin feed zilele acestea reclame la pături grele, antistres, pentru oameni. Înțeleg că există și pentru câini, iar rolul lor este acela de a scădea anxietatea celor care le folosesc. Sper că țin și cald, la ce vreme e afară pare mai important termoreglajul! Astfel mi-am amintit iernile din copilărie, când pentru depășirea planului cincinal în patru ani și jumătate și alte sloganuri comuniste cretine, nu avem nici căldură, nici apă caldă. Iar în Bărăgan iernile concurau la temperaturi cu cele din Vostok, Antarctica și la vâjgălăuri cu supremul taifun Olivia. Kit-ul de supraviețuire pe timp de zi consta, așadar, în șosete groase, botoși de pâslă și halat de molton. Iar cel de noapte în plapuma de lână, cel mai adesea provenită din zestrea mamelor, o chestie grea, scorțoasă, dar foarte călduroasă. Practic după ce te băgai sub ea singura grijă devenea să supraviețuiești senzației de apăsare/ sufocare/ înțepenire până dimineața. Acum îmi explic de ce în ciuda faptului că am avut o copilărie care ar genera dezechilibre mentale majore generațiilor de azi, noi ăștia mai ...
Citește mai mult »

“Merge așa” începe din școală

Timp de patru ani, când mergeam să-l iau pe cel mare de la școală (clasele unu-patru) mă rugam la Divinitate să nu plouă, ningă, înghețe sau să dea cu ceață. Pentru că scările de la ieșire erau placate cu cea mai ieftină, urâtă și alunecoasă gresie existentă în lume. Iar copiii cădeau pe capete la cea mai mică urmă de umezeală. Vorbim despre școala de proximitate, care nu avea pe atunci finanțare proprie, depinzând de o altă instituție din zonă pentru a face bani de consumabile și renovări. Apoi, la ședințele cu părinții de la liceu, mă feream să stau în băncile de la geam. Pentru că pe tavanul de deasupra lor se căsca o crăpătură destul de serioasă, lăsându-mi senzația că urmează să aterizeze bucăți de acoperiș. Am ridicat problema încă de când am văzut, dar mi s-a spus că nu-i pericol (ce-i drept în patru ani nu s-a întâmplat nimic) și așa a rămas. Nu era singura problemă cu sala de clasă. În spate exista intrarea într-un laborator de limbi străine, ceea ce făcea logistica orelor ...
Citește mai mult »

How many cheelăus?

Văzând vremea tomnatică instalându-se, am dat ieri o fugă la mall-ul din apropiere să-mi cumpăr câteva perechi de colanți groși, pentru că petrec destul de multă vreme outdoor și, în ceea ce mă privește, pantalonii mulați groși reprezintă piesă de rezistență în layering vestimentar. (*) Am găsit nesperat de multe opțiuni și am fugit la casa de marcat pentru a le plăti. În timp ce mi se explicau schimbările din politica de retur, lângă mine a apărut o doamnă care urma să achiziționeze din același magazin două pături cu imprimeu de sezon. Am remarcat-o pentru că era destul de exotică în peisaj, apoi am băgat de seamă și învelitorile, care păreau chiar tentante. Dar mi-am amintit mintenaș de eșecul meu în a decora terasa de sezon. Pături mi-ar mai lipsi, să aibă pisicile ce umple de păr! Când băiatul de la casă s-a oprit din povestit împachetând produsele, doamna de lângă mine a întrebat pe un ton politicos, arătând spre produsele pe care le avea pe tejghea: – How many cheelăus? Vânzătorul a auzit inițial “euros” și a făcut ...
Citește mai mult »