“Merge așa” începe din școală
Timp de patru ani, când mergeam să-l iau pe cel mare de la școală (clasele unu-patru) mă rugam la Divinitate să nu plouă, ningă, înghețe sau să dea cu ceață. Pentru că scările de la ieșire erau placate cu cea mai ieftină, urâtă și alunecoasă gresie existentă în lume. Iar copiii cădeau pe capete la cea mai mică urmă de umezeală. Vorbim despre școala de proximitate, care nu avea pe atunci finanțare proprie, depinzând de o altă instituție din zonă pentru a face bani de consumabile și renovări. Apoi, la ședințele cu părinții de la liceu, mă feream să stau în băncile de la geam. Pentru că pe tavanul de deasupra lor se căsca o crăpătură destul de serioasă, lăsându-mi senzația că urmează să aterizeze bucăți de acoperiș. Am ridicat problema încă de când am văzut, dar mi s-a spus că nu-i pericol (ce-i drept în patru ani nu s-a întâmplat nimic) și așa a rămas. Nu era singura problemă cu sala de clasă. În spate exista intrarea într-un laborator de limbi străine, ceea ce făcea logistica orelor ...Citește mai mult »