Bucurându-mă la o migdală în coajă
Zilele acestea sunt mai complicate pentru mine, se fac șase ani de când tata a plecat la Ceruri să le reîntâlnească pe mama și pe sora mea. Ca întotdeauna m-am afundat în muncă multă, mai ales fizică, pentru a-mi ține gândurile sub control. Aceasta era modalitatea părinților mei de a face față greutăților și am moștenit-o sau poate copiat-o și eu. Chiar ajută să te obosești cu folos, îți organizează gândurile, simplificându-le tare pe cele care nu ajută în acele momente. Asta am făcut și azi. Apoi am plecat să cumpăr ceva. Tot pe alergătură, evident, pentru că am o listă lungă cu chestii de făcut în continuare. La întoarcere, cu bateriile puțin cam descărcate, am început să o las mai moale cu sprintul și să fiu mai prezentă în plimbarea mea. Și așa am observat pe trotuarul bucureștean, surprinzător de curat, o migdală în coajă. Una singură, dar m-a dus imediat cu amintirile în anul 2004, când l-am relocat pe tata din orașul de provincie în care m-am născut, la București pentru a mă ajuta cu primul ...Citește mai mult »