Știu că ne place să ne considerăm unici, atât individual, cât și social. Numai că dacă ne uităm puțin în jur, constatăm că fiecare dintre noi și toate națiile de pe glob trăim într-un sistem intercalat, în care o decizie politică luată peste Ocean ajunge, invariabil, și la țața Floarea din Conțești.
Depășind, așadar, granițele noastre de daci liberi și cu moț la cușmă, călătorim azi politic până în Japonia, țară considerată un etalon al inovației și tehnologiei.
Pentru că, așa cum vă spuneam, demența se întinde global, și Japonia este supusă unor provocări crescânde. Pe plan extern au amenințarea Chinei și cea a Coreei de Nord, care se joacă de-a armata cu jucării din zona nucleară. Lucru care coroborat cu dificultățile economice interne generează creșterea popularității curentului politic conservator. Că așa-i de când lumea și pământul: la greu ne plac mâinile de fier, deși nu aduc nimic altceva în afară de durere și rugină.
La conducerea țării a ajuns astfel o conservatoare radicală, Sanae Takaichi, care pare chiar exagerat de bărbată în abordare, mai ales în ceea ce privește rolul femeilor în societate. Ca să vă dați seama care este problema Japoniei: în contextul descris mai sus, se dezbate interzicerea dreptului ca într-o familie fiecare membru să aibă propriul nume. Adică fumigene, de tipul referendumului familiei tradiționale de la noi.
Uitându-ne în jur, devine, așadar, tot mai greu să găsim țări care își mențin drumul spre progres și civilizație. Se discută iar global despre interzicerea avorturilor, pentru că resursa umană mai ales cea needucată, ușor de controlat, este o bună sursă de creștere economică și carne de tun perfectă în caz de război. Dispar subtil drepturi considerate inalienabile sub pretextul asigurării siguranței naționale. Se dezbate tot mai mult despre a reduce migrația, străinii sunt mereu răul suprem, pentru că par imprevizibili și greu de controlat. Educația devine o povară economică și socială. Crește fanatismul religios, deoarece întotdeauna politica și religia au făcut alianțe puternice, unul dintre fraierii care nu s-a prins de asta fiind Ceaușescu.
Și ridicăm iar la rang de valori sărăcia și prostia. Nu pentru că ar fi benefice masei mari, ci tocmai pentru că cei proști, săraci și mulți sunt ușor de transformat în voturi și bani de către cei puțini și bogați.
Deci lumea în care trăim acum este, la nivel global, una în care diversitatea înseamnă pericol, colaborarea nu mai e chiar recomandată, decât dacă vine pe linie de partid, femeia redevine primordial o făcătoare de prunci, iar cei vulnerabili sunt centre de cost, care provoacă pierderi economice.
Știm deja cum se termină: cei proști, dar mulți, se răzvrătesc. Apoi vine iar soarele în istoria omenirii. Până când ni se urăște, din nou, cu binele.