Resurse umane

Carieră: ce foloase aduce un începător?

Știu că mulți privesc firmele ca pe organizații de binefacere. Ar trebui să-i angajeze pe toți cei care se prezintă la interviu sau măcar să aducă un psiholog care să le dea vestea proastă cât mai netraumatizant și personalizat cu putință. Și, după angajare, să-și mângâie zilnic pe cap angajații, spunându-le că sunt deștepți și frumoși. (*) Dar nu sunt. Și fiecare sosit este privit ca o resursă care, pe de o parte costă, și pe de alta aduce niște foloase. Așa cum oaia ne dă lâna, programatorul ne dă cod, contabilul ne dă ordine de plată, iar cel de la HR aduce alte oițe, pardon resurse, numai bune de introdus în Revisal. Companiile s-au prins, totuși, că trebuie să menajeze orgoliul oamenilor și au început să transmită formal mesaje de o corectitudine psihologică soră cu cărțile defunctului Mielu Zlate. Dar, între timp, toate caută soluții de a înlocui oamenii cu roboți, care nu cer concediu, nu se organizează în sindicate și nu au nevoie de “chimie” în relațiile cu șeful. E o capcană, dar când suntem mințiți ...
Citește mai mult »

La şcoală despre carieră

Zilele trecute, copilul cel mare mi-a arătat o poză cu tabla din sala de clasă. Acolo erau sistematizate categoriile de CV-uri (funcţional şi cronologic) şi o schiţă ajutătoare cu informaţiile esenţiale care trebuie cuprinse într-un CV. Aşa am aflat cu surprindere că în clasa a 8-a, la disciplina numită Educaţie Tehnologică, elevii noştri învaţă despre carieră şi resurse umane. Ceea ce este notabil şi oarecum contrastant, dacă ne gândim la faptul că încă fac şi Latină 🙂 Iată că în mormanul de critici privitoare la noile programe, eu aleg să privesc cu mai multă indulgenţă spre viitor. Iar materia despre care voi vorbi acum, merită în mod cert un statut mai bun decât cel acordat în prezent. Pentru că Educaţia Tehnologică este un soi de Cenuşăreasă a orarului şcolar. Părinţii o desconsideră teribil: nu este Matematică sau Limba şi literatura română să aibă importanţa dată de examenul imediat şi nici Fizică sau Biologie să conteze ulterior la o facultate importantă. Iar elevii preiau oarecum din mentalitate, în ciuda faptului că unora chiar le place (dar nu vor recunoaşte asta sau poate doar sub ameninţarea unei arme). Și totuși este una dintre puţinele materii în care se simte vântul ...
Citește mai mult »

Decizii care ne prind din urmă

Pe când am definit unul dintre primele chestionare de evaluare a performanţelor, un indicator esenţial pentru poziţiile manageriale mi s-a părut a fi promptitudinea deciziei. Rapiditatea asta de a rezolva ceva, include şi ştiinţă, şi putinţă, dar mai ales curaj, puterea de a urmări efectele, de a vedea ce iese, eventual de a o drege la nevoie. Înseamnă încredere în forţele proprii, dar nu una oarbă ci bazată pe abilităţi şi cunoştinţe reale. Şi mai ales presupune concentrare asupra a ceea ce este cu adevărat important, obiectivul final, şi cunoaşterea eventualelor pagube/ victime colaterale. Ca manager de departament al unei companii, promptitudinea deciziei este aşadar importantă. Dar ca manager al propriului departament, cel care cuprinde cariera, familia, viaţa personală, deciziile de zi cu zi n-ar trebui și ele să conteze? Chiar o fac, şi al naibii de tare. Eu ştiu că toate deciziile pe care le-am născut greu, care au presupus analize şi post-analize, care au întors problema pe toate părţile şi încă două-trei suplimentare, care m-au ţinut trează nopţi şi bleagă zile, mă bântuie încă. Mă chinuiesc, mă răscolesc, nu mai rezist, vorba cântecului. Şi cele luate ...
Citește mai mult »

UPDATE

Multă vreme am obișnuit să spun că la politică, fotbal și resurse umane se pricepe tot românul. Este momentul unei completări: la politică, fotbal, resurse umane și copiii altora se pricepe tot românul. Politica și fotbalul continuă să creeze pasiuni distrugătoare și opinii ucigătoare, deși stau mai mult pe la DNA decât la locul de muncă. Resursele umane sunt la fel de detestate, deopotrivă de către angajați si angajatori, iar ideile în acest domeniu rămân la fel de originale și provocatoare pe alocuri. Au apărut însă experții dovediți în educația și creșterea copiilor. Adică oricine a citit o revistă de psihologie, un bestseller sau a participat la un workshop pe acestă temă, este pregătit să-ți servească adevărate tratate. Dacă are și un copil, deja este ultra-calificat. De la doi copii încolo, are și dreptul să te pocnească dacă nu bagi la cap ceea ce îți spune. Culmea este că nici politica, nici fotbalul, nici resursele umane si nici educația copiilor nu excelează la nivel macro pe meleagurile noastre. De unde se vede treaba că prea mulți experți nu aduc niciodată ...
Citește mai mult »

O lungă constatare

Multă vreme după ce am încetat să scriu pe blogul de pe http://www.itex.ro am primit întrebări privitoare la motivul meu. Am fost prima, cea mai constantă și cea mai prolifică generatoare de conținut de acolo. Am scris si când a fost bine și când a fost rău. Și cu bani în cont, și fără. Și când aveam ce spune și când nu. Și deodată m-am oprit. Și nu m-am oprit în toiul unor probleme majore legate de ITEX. M-am oprit într-un moment în care am simtit cât de inutilă a devenit meseria asta de scrib. Mi s-a parut că atunci când firmele merg prost din punct de vedere economic, nu mai este loc de discutii despre strategii de resurse umane. E timpul strategiilor de supraviețuire. Când nu ai bani de salarii, când disponibilizezi, când nu poți bugeta nici copiile xerox, degeaba vine Valentina Neacșu și vorbește despre motivație sau despre cultura organizațională. Nu a fost o dramă, ci doar un sentiment acut de inutilitate. Care a generat, normal, o lipsă de motivație pentru scris. În rest, lucrurile au mers la fel: uneori bine, alteori ...
Citește mai mult »

Numai cine nu muncește, nu greșeste

Că tot v-am povestit despre interviurile prin care mi-a fost dat sa trec, să vă spun şi despre neprevăzutul activităţii de intervievator. Este vorba despre începuturile carierei, pentru că experienţa aduce cu sine o lipsă de surprize şi situaţii amuzante. A trecut foarte mult de atunci, sper să nu lezez amintirile şi sentimentele nimanui. O primă întâmplare datează de pe când lucram într-o firma din domeniul IT în plină dezvoltare. Angajam mult şi alert, în fiecare dimineaţă programam interviuri. Era vremea de pionierat a site-urilor de joburi, se purtau CV-urile printate şi listele facute în Excel. Nu aveam birou propriu, aşa că împarţeam spaţiul de lucru cu IT-ul si angajaţii aflaţi în perioada de tranziţie. O dimineaţă obişnuita aşadar, cu biroul plin, dar liniştit, în care iau lista de candidaţi şi încep telefoanele. “Doamna X? Da. Vă invit la interviu!”, “Domnul Y? Da. Vă invit la interviu!” şi tot asa minute bune. Monitoarele bâzâiau monoton, mirosea a cafea, pilotul automat telefonic funcţiona uns. “Domnul Coitu? Da….” În clipa următoare în birou se declanşează bomba cu hohote isterice de râs. Realizez şi eu că numele are o rezonanţă aparte, colegii se exprimau din ce în ce mai zgomotos, aşa că singura ...
Citește mai mult »