parenting

Pas cu pas, cu pas cu pas cu pas

De ceva vreme, înainte de culcare, copilul cel mic vrea să facem “cei 5 pași”. De fapt 6 cu povestea de adormit, la care adaugă în mod ingenios și alții atunci când chiar n-are chef să adoarmă. Nu știu de unde s-a inspirat sau i-a venit ideea, dar știu sigur că pentru el (ca pentru majoritatea copiilor) somnul este pedeapsă și de aceea încearcă să-l fenteze măcar câteva minute dacă mai mult nu-i stă în putere. Primul pas este îmbrățișarea. În al doilea trebuie să îl pup pe frunte, treabă periculoasă dealtfel pentru părinți, probabil că deviația mea de sept se explică și prin multitudinea de capete în nas primite la ceas de seară, în încercarea de a pune copiii la culcare. Urmează bilanțul pozitiv al zilei: ce ne-a plăcut din ea? Recunosc că la început, deși nu eram încă blocată în casă și cu securea virusării deasupra capului, abia dacă reușeam să găsesc câte un exemplu bun. Acum am liste impresionante, care cuprind deopotrivă frivolități și lucruri importante precum vremea frumoasă de afară, faptul că suntem cu ...
Citește mai mult »

Săptămâna Alăptării

Schimbând registrul îngrozitor al zilelor astea de vară, pentru că mi se pare că a devenit sufocant, vă reamintesc că săptămâna 1-7 August este Săptămâna Internațională a Alăptării. Din păcate hrănirea la sân a copiilor a devenit o excepție în România, în ciuda faptului că se promovează intens și au fost făcuți și alți pași suplimentari în acest sens: există pauza de alăptare pentru salariatele întoarse la lucru, promovarea laptelui praf a fost reglementată mai strict, maternitățile au proceduri speciale pentru a spori rata hrănirii la sân. De ce nu alăptează totuși femeia din România (presupun că motivele sunt totuși universale)? 1. Pentru că i se pare nefiresc. Generații întregi am văzut acasă, în filme, pe stradă, copii cu biberoane în gură. Când spui bebeluș vezi o mogâldeață cu o tetină în gură. În plus, în cultura actuală, sânii au mai mult rol estetic, sexual, decât funcțional. Normal că ți se pare anapoda să hrănești copilul direct de la sursă. 2. Pentru că începutul poate fi dificil, continuarea imprevizibilă, iar finalul trist. N-am să vă mint: așa este. Uneori ...
Citește mai mult »

Nu subestimaţi puterea efectului Placebo!

Este prea dimineaţă pentru orice, mai ales pentru activităţi total neplăcute nouă cum ar fi mersul la grădiniţă. Şi nu este un plural empatic, ci 100% real! Copilul mic, ciuruit cu o seară înainte de ţânţarii aciuaţi în curte din cauza ploilor intensive din ultima vreme, a găsit motiv nou de bâzâială. Tocmai ce-l demontasem pe cel cu somnul (da, şi pe mine mă chinuie rău de tot!) şi pe cel cu activităţile neplăcute ce urmau (joi e zi de teatru, deci se lasă cu distracţie, nu cu fişe). A început aşadar cu “mă scarpină”, expresia pe care nu reuşesc să o corectez asimilată de fapt mâncărimilor. De scărpinat se scarpină singur, mai abitir ca un căţel plin de purici, dar conform logicii lui inginereşti, presupun că i se pare absurd să spună că-l mănâncă piciorul. Adevărul e că dacă o luăm ad litteram, pare de-a dreptul horror acţiunea! Deci sâcâială maximă, îl scarpină unde l-au ciupit ţânţarii aseară, sunt o mamă rea care n-are nici măcar o frântură de rezolvare la problemele lui. Adormită şi cu o migrenă de zile mari, trebuie să ...
Citește mai mult »

Cine ţine “hăţurile” parentale?

Există tot mai mulţi copii crescuţi de bone sau bunici. Pare a fi o tendinţă preponderent autohtonă, generată evident de piaţa muncii și lipsa infrastructurii educaționale, pentru că pe cei de afară îi aud tot mai des de creşe şi grădiniţe şi tot mai rar de ajutor individual. Dar când nu ai un program de lucru batut în cuie  şi nici prea multe alegeri, ca la noi, este mai greu să te gândeşti la soluții în afara casei cât timp părinţii muncesc. Este ok, nu-i panică, am văzut bone minunate şi bunici pe care i-aş fura! E drept că şi cotoroanţe de oameni cu care n-aş împărţi aceeaşi bancă în parc, darămite să le încredinţez copilul 8-10 ore… Oricum, nu despre “instituţia” bonei sau bunicilor vorbesc. Este firesc să avem ajutor. Ceea ce mă îngrijorează este tendinţa tot mai întâlnită de a le încredinţa altora total și fără control frâiele devenirii copiilor noștri. Educaţia de acasă, cei şase ani despre care se vorbeşte în popor, reprezintă fundația, temelia. Aici şi acum ei învaţă nu doar regulile esenţiale de socializare, ci şi repere în dezvoltarea caracterului, potenţiale soluţii la probleme cotidiene, tipare de ...
Citește mai mult »

Părințeală în vremea părerologilor- Episodul 1352

Noul refren agasant în parenting pare a fi vindecarea părinților întru binele copiilor. Este dovedit (pseudo)științific că suntem defecți tocmai pentru că părinții noștri, oameni ocupați și defecți la rândul lor, ne-au făcut așa. Și practic orice problemă a copilului ține, de fapt, de ale noastre. E agitat? Trist? Cu dificultăți de adaptare? Este vina ta, părinte, că nu-ți repari defecțiunile! Aparent specialiștii care promovează astfel de idei uită (voit sper) un lucru esențial: dacă am fi toți perfecți, copii și părinți, s-ar cheama că suntem în Rai. Dificultățile, defectele, trăirile negative, eșecul, fac parte din devenirea noastră în egală măsură, sau chiar mai mult, decât partea luminoasă, fericită, împlinită. Viața este un drum lung și sinuos, cu multe neprevăzute și surprize de tot felul. Inconfortabile cu duiumul. Iar când avem copii nu devenim superoameni. Nu căpătăm puteri speciale și mantii care ne apără de belele. Devenim doar părinți, având aceleași bune și rele din dotarea anterioară. Nu putem așadar să fim perfecți, fără greșeli și ocolișuri neprevăzute. Și nu este normal să încercăm a părea astfel în fața copiilor ...
Citește mai mult »

Narcisa

Azi am rămas mai mult cu cel mic la țară din motive administrative, profitând astfel de context pentru a ne bucura de curtea plină de flori și soare. Și animale: avem iar 5 bucăți, e o foșgăială și o foame continuă. Învățând din experiența marelui copil că florile sunt cele mai bune aliate ale bărbaților pentru că răscumpără greșeli și îmblânzesc pedepse, piticul a început să mi le ofere cu spor: jumulește păpădiile din gazon și narcisele din grădină într-o frenezie îngrijorătoare. Astăzi a găsit o floare gata ruptă și mumifiată pe care mi-a oferit-o mândru. Moment în care a apărut în mintea mea o groaznică problemă de parenting. Cumplită. Apăsătoare. Uriașă. Imposibil de rezolvat. Este cunoscut că bărbații reprezintă sursa predilectă de tras țepe a florăreselor: cel puțin un sfert din buchetele vândute lor au defecte de fabricație și flori prematur îmbătrânite. Ce faci ca mamă când primești astfel de rebuturi? Frângi inima copilului și îi explici pe îndelete procedura alegerii florilor, făcând apel la atenția pentru detalii și răbdarea de a analiza? Sau lași lucrurile așa cum ...
Citește mai mult »

Ce ai făcut la grădiniţă/ şcoală?

Este noua obsesie naţională, majoritatea părinţilor plângându-se de lipsa de comunicare a copiilor, care preferă să răspundă “bine” la întrebarea din titlu şi generează astfel o jale colectivă. La şedinţele de la şcoală, în parc, în cercul de cunoscuţi, toată lumea trăieşte cu obida tăcerii copiilor. De aceea au apărut numeroase articole, studii, analize, sfaturi, toate ca să liniştească nevoia de control a părintelui care se înteţeşte atunci când copilul începe să aibă responsabilităţi. Mi se pare normal să stim ce se întâmplă cu ai noştri, mai ales atunci când sunt într-un alt mediu decât cel familial. Doar că la fel de normal este ca odată ajunşi acasă, aceştia să încerce să se detaşeze de experienţa încheiată. Mai ales că puţini sunt cei care adoră şcoala sau grădiniţa… De ce răspund aşadar copiii “bine” la întrebarea din titlu? – Pentru că puţin le pasă ce au făcut, odată ce au plecat de acolo. Copiii trăiesc într-un perpetuu prezent, a invoca şi analiza trecutul este pentru ei un demers inutil. – Pentru că uită. Până la 5-6 ani, memoria lor funcţionează ...
Citește mai mult »

Şcoala de acasă şi şcoala vieţii

Ştirea zilelor trecute, care mă bântuie şi astăzi, este aceea că un cuplu monden, Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur au ales sistemul homeschooling, renunţând astfel la a-şi mai trimite fetiţa la şcoală. Anunţul mi s-a părut oarecum surprinzător, nu pentru că au ales altă cale, ci pentru că păreau un cuplu discret şi nu am înţeles de ce au vrut să creeze tocmai această vâlvă. Apoi am realizat că sunt persoane publice şi, în cazul lor, unde nu este vâlvă, nu este nici atenţia publicului şi unde nu e atenţie, nici banii nu prea curg. Iar partea cu vaccinarea era deja adjudecată 🙂 Ce mi-a plăcut? Modul în care au povestit experienţa lor. Drăguţ, interesant, pe alocuri chiar tentant. Ce nu mi-a plăcut? Modul în care au povestit experienţa lor. Drăguţ, interesant, pe alocuri chiar tentant. Ca persoană publică, ai o responsabilitate suplimentară atunci când îţi anunţi deciziile, pentru că oamenii iau cam ad litteram ceea ce spui. Povestind idilic noul program al copilului, cei care citesc ar putea înţelege că e simplu să ne ţinem copiii acasă şi să-i şcolim cu forţe proprii. În realitate costurile ...
Citește mai mult »

Citatul zilei: tați și băieți

“Când Jackson a împlinit treisprezece ani, începuse să-și exprime părerile despre golf și despre alte chestiuni și asta dusese la certuri aprinse între el și tatăl său […] Părinții lui Jackson se despărțiseră recent și, în acordul de separare, au stabilit ca Jackson să petreacă două sfârșituri de săptămână alternative cu tatăl său. […] – Nu vreau să mă duc acolo. Nu pot să-mi văd prietenii și tot ce am voie e să-mi pierd timpul cu el și cu surorile mele. Și așa e un nenorocit tot timpul. Nu recunoaște niciodată că ceva e din vina lui […]. Parcă purtăm mereu aceeași conversație. El crede doar pentru că plătește totul, eu trebuie să stau cu el și să-i spun că-l iubesc. Nu merge chiar așa. […] Îmi tot spune să-i arăt respect. Dar de fapt nu-l respect. Îmi tot spune că o să se schimbe, dar durează doar o zi și apoi face din nou aceleași lucruri. […] Nu era întotdeauna ușor să te înțelegi cu Jackson – la urma urmei era un adolescent furios – dar tatăl lui ...
Citește mai mult »

Sfântul Nicolai cel din cui

Zilele acestea subiectul violenţei din familie a împărţit ţara în două: cei care spun că a agresa verbal şi chiar fizic copiii este inevitabil şi cei care resping din start această opţiune. Problema este, ca în cazul oricărei controverse, că ambele tabere sunt bine înarmate, dar şi prea blindate în a înţelege nuanţele. De ce sunt părinţii agresivi? A trebuit să-i explic copilului meu la începutul anului şcolar în curs câte ceva despre agresiune, agresori, abuz, violenţă. Mi se pare esenţial să stie că agresiunea nu este cauzată de victimă, ci este o reacţie a celui care o practică. Este despre agresor, despre frustrările lui, despre slăbiciunile sale. Toți avem zile grele, oameni care ne enervează, momente limită. Totuși, doar unii aleg să se descarce pe ceilalți pentru ceea ce li se întâmplă. La fel este şi cu părinţii. Când rămân fără soluţii, neputinţa din ei urlă, lovește. În plus există şi cazul în care au nevoie să-și descarce sacul de nervi și stări negative de peste zi peste capul cuiva. Este simplu să ţipi la un copil. Se opreşte imediat, comportamentul indezirabil este stopat ...
Citește mai mult »