Orientare profesională

Carieră: ce foloase aduce un începător?

Știu că mulți privesc firmele ca pe organizații de binefacere. Ar trebui să-i angajeze pe toți cei care se prezintă la interviu sau măcar să aducă un psiholog care să le dea vestea proastă cât mai netraumatizant și personalizat cu putință. Și, după angajare, să-și mângâie zilnic pe cap angajații, spunându-le că sunt deștepți și frumoși. (*) Dar nu sunt. Și fiecare sosit este privit ca o resursă care, pe de o parte costă, și pe de alta aduce niște foloase. Așa cum oaia ne dă lâna, programatorul ne dă cod, contabilul ne dă ordine de plată, iar cel de la HR aduce alte oițe, pardon resurse, numai bune de introdus în Revisal. Companiile s-au prins, totuși, că trebuie să menajeze orgoliul oamenilor și au început să transmită formal mesaje de o corectitudine psihologică soră cu cărțile defunctului Mielu Zlate. Dar, între timp, toate caută soluții de a înlocui oamenii cu roboți, care nu cer concediu, nu se organizează în sindicate și nu au nevoie de “chimie” în relațiile cu șeful. E o capcană, dar când suntem mințiți ...
Citește mai mult »

Generaţii noi, aceleaşi probleme vechi

Am ţinut primele interviuri puţin înainte de anul 2000, primul workshop despre carieră în 2006 şi mult prea multe sesiuni de consiliere în carieră să mai ştiu când au început. Deşi am avut, la rândul meu, probleme (presupun că şi medicii se îmbolnăvesc uneori) – sau poate și datorită lor – am vazut parcursul profesional al multor candidaţi care mă ajută să formulez două concluzii relevante: Prima este că de-a lungul timpului şomajul în rândul tinerilor s-a păstrat constant ridicat, cu o crestere cumplită în perioada de criză din 2008. Practic un sfert din tinerii europeni care termină o formă de învăţământ sunt în risc de a nu-şi găsi loc de muncă. Există industrii mai putin expuse (ştiţi deja exemplul clasic cu IT-ul), dar şi industrii în care situaţia este mai complicată de atât, pentru că lipsa de experienţă costă mult. Se întâmplă aşa în mare din cauza incapacităţii firmelor de a găsi o formă rapidă şi eficientă din punctul de vedere al costurilor de a instrui personalul neexperimentat. Nu ar fi foarte greu, dar necesita o baterie de abilităţi manageriale şi ...
Citește mai mult »

Tipologii parentale

De-a lungul timpului am observat mai multe tipologii parentale în funcţie de modul în care abordează educaţia formală/ şcolară şi orientarea către carieră a copiilor pe care-i cresc. Există astfel: 1. Părinții lipsiţi de interes. Nu știu, nu se pricep, au alte priorități, nu le pasă sau cred că e treaba altora. Dacă au norocul unor copii ambițioși și independenți, neinteresații se dovedesc a fi niște părinți buni. Dacă însă aceștia prezintă o nevoie cronică de ghidaj, lucrurile se complică teribil. Neinteresaţii nu stabilesc legături cu profesorii şi nici gând să creadă în ideea de consiliere. De regulă copiii sunt cei care ajung să solicite astfel de servicii și rareori reușesc să-și implice părinții. 2. Părinții sabotori. Greu de spus care este motivația din spatele unei astfel de abordări, diferă oricum de fiecare dată, dar am văzut părinți care le neagă copiilor dreptul de a deveni. Fie zic: “Ce atâta școală, ce atâtea teme, eu am 8 clase și va pun pâinea pe masă!”, fie: “Oricum eşti prost, slab, nu poţi, nu se va alege nimic de tine!”. Copiii sabotorilor au de muncit înzecit pentru a ajunge la rezultate, şi de ...
Citește mai mult »

Opţiuni de carieră

Când s-a născut copilul cel mare, am fost întrebată ce vreau să se facă atunci când va fi mare. Am răspuns, cu sinceritate, că orice profesie m-ar mulțumi, mai puțin cea de balerin. Nu știu de ce, mi se pare grea această carieră pentru un bărbat, poate din cauza duratei relativ mici a vieții profesionale. Zilele acestea am purces, așa cum mi-am propus, la a testa un instrument de evaluare a abilităților, intereselor, valorilor și altor chestiuni relevante în vederea orientării în carieră. Cobai: copilul cel mare, că cel mic nu s-a obișnuit cu tastele. Încă. Evaluarea în sine nu mi-a produs mari revelații, pentru că îl cunosc ca orice mamă: mai bine decât se cunoaște el. La un moment dat au început să apară și recomandările, adică orientarea propriu zisă. Și am aflat că după ce termină liceul, copilul meu mare ar putea fi, de exemplu, moașă. Moment în care, trebuie să recunosc că m-am blocat. Cum moașă? Ce recomandare e asta, atât de specifica? De ce nu asistent medical? Sau felcer? Nu cunosc bărbați moașe. Și care ar fi masculinul, ...
Citește mai mult »

Adunate

Zilele acestea mă chinui să-mi fac timp pentru a testa ceva instrumente care să mă ajute în activitatea de consultanță. Practic aș vrea să mut focusul spre orientarea școlară și profesională, dar sondez terenul o vreme. Sper să revin cât mai curând cu detalii. * Să-mi îmbrac copilul mic îmi mănâncă în medie cam 500 de neuroni si 1500 de kilocalorii. Ieri mi-am rugat tatăl să o facă. În liniște și doar câteva secunde, bebelușul era îmbrăcat. Combinezonul era pus invers, cu fața în spate, decolteul pornind nefiresc de la ceafă, dar ambii erau satisfăcuți: bunic și nepot. Semn că eu fac ceva greșit… * Și un banc din categoria “parenting”, că tot e la modă să scrii despre asta: Broasca țestoasă tată îi spune fiului o poveste: – “A fost odată ca niciodata o iepuroaică albă…” – Asta-i o poveste pentru bebeluși. Nu știi una SF? întreabă fiul. – Bine. “A fost odată ca niciodată o iepuroaică astronaut…” – Tată, insistă puștiul, zi-mi ceva ca pentru copii mai mari! – Bine, bine. Dar promite-mi că nu mă spui lui mami! “A fost odată ca ...
Citește mai mult »