mamă perfectă

Narcisa

Azi am rămas mai mult cu cel mic la țară din motive administrative, profitând astfel de context pentru a ne bucura de curtea plină de flori și soare. Și animale: avem iar 5 bucăți, e o foșgăială și o foame continuă. Învățând din experiența marelui copil că florile sunt cele mai bune aliate ale bărbaților pentru că răscumpără greșeli și îmblânzesc pedepse, piticul a început să mi le ofere cu spor: jumulește păpădiile din gazon și narcisele din grădină într-o frenezie îngrijorătoare. Astăzi a găsit o floare gata ruptă și mumifiată pe care mi-a oferit-o mândru. Moment în care a apărut în mintea mea o groaznică problemă de parenting. Cumplită. Apăsătoare. Uriașă. Imposibil de rezolvat. Este cunoscut că bărbații reprezintă sursa predilectă de tras țepe a florăreselor: cel puțin un sfert din buchetele vândute lor au defecte de fabricație și flori prematur îmbătrânite. Ce faci ca mamă când primești astfel de rebuturi? Frângi inima copilului și îi explici pe îndelete procedura alegerii florilor, făcând apel la atenția pentru detalii și răbdarea de a analiza? Sau lași lucrurile așa cum ...
Citește mai mult »

Mamă sau divă?

Mi-a ajuns zilele trecute în fața ochilor unul dintre multele articole scrise de mame supărate pe lume, mai exact pe așteptările nerealiste ale celorlalți privitoare la dichisitul și aranjatul femeilor care au copii. Nu avem timp, de aceea nu ne pieptănăm, punem pe noi ce găsim prin dulap, preferabil un sac și agățăm, temporar sau definitiv, frumusețea în cui. În comentarii – corul aplaudac al bocitoarelor: da, da, așa este, lumea e rea și nu ne înțelege! Abordarea este corectă până la un punct. Știu și eu cum este să arunci prima haină pe tine și să fugi spre grădiniță. Știu și cum este să nu apuci să faci duș seara sau să prinzi părul in coadă pentru că nu visezi nici măcar igienizare, darămite aranjat. Știu cum este să porți kilograme în plus, cum ridurile se adâncesc de la oboseală, cum lacrimile de neputință sau epuizare înroșesc agresiv ochii. Cunosc așadar prea bine frica de a trece pe lângă o oglindă pentru că… è periculoso sporgersi! Dar pentru că știu, nu înseamnă că îmi și place sau mi ...
Citește mai mult »

Cum faci duş – versiunea 40+

Nu mai ştiu ce doamnă celebră (parcă) zicea că după o anumită etate trebuie să-ţi muţi oglinda în cel mai întunecat colţ al iatacului. Sunt cu totul de acord şi pentru că mai am una plasată strategic exact în faţa căzii, iar de la 40 de ani creşte riscul de infarct, m-am gândit la un adevărat ritual menit să mă scutească de posibile şocuri în timpul igienizării. Iată aşadar paşii de urmat: Pasul 1: Se dă drumul la apa foarte fierbinte din cadă şi se lasă la curs până ce oglinda cu pricina se abureşte temeinic. Calitatea realizării acestui pas poate fi uşor evaluată în numarul de împiedicări cauzate de lipsa vizibilității de la uşa băii până la duş (optim ar fi cam două pe un metru liniar). Pasul 2: Este cunoscut că apa fierbinte deshidratează pielea, aşa că se purcede la a face duş cu apă călâie. Nu prea mult, că nu rezistă aburul. Pasul 3: Cu oglinda încă inutilizabilă, se iese din duş şi se dă cu cremă pe faţă. Maglavaisul poate fi de orice fel: de mâini, picioare, de protecţie pentru fund rămasă din bebeluşia copiilor, de gălbenele, aloe, salivă de privighetoare roz sau extract de melc ...
Citește mai mult »

40 este noul 20

Trăim vremuri în care tinereţea şi frumuseţea reprezintă atributele supreme ale femeii. Trecând de o anumită vârstă, brusc nu doar că te ridezi, dar în conceptia socială pierzi şi mulţi neuroni, te ramoleşti profesional, trebuie să laşi loc celor mai tineri şi să te aşezi spăşit în galeria celor depăşiti, plicticoşi, inutili. Puţine sunt femeile care prin putere sau talent reuşesc să spargă tiparele definite social. Recunosc că tot peisajul ăsta mi-a afectat şi mie siguranţa de sine. Mi-am făcut planuri până la 90+, dar ce mă fac dacă societatea mă aruncă la azil, fară drept de apel încă de la 40? Apoi mi-am amintit: când mi-a păsat mie de tiparele sociale? Ştiu că de acum complimentele vor fi pe jumătate măgulitoare: “Arătaţi foarte bine! PENTRU VÂRSTA DUMNEAVOASTRĂ!” Ştiu că încet – încet voi folosi crema de faţă doar din motive ce ţin de obişnuinţă şi că voi muta oglinda în cel mai întunecos colţ al casei. Dar mai ştiu şi că ceea ce am câştigat între timp merită tributul, pentru că experienţa bate întotdeauna potenţialul 🙂 Azi am 40 de ani, părul roz şi idei ...
Citește mai mult »

15 ani

Astăzi am împlinit 15 ani de la căsătorie, ani frumoşi, plini cu de toate. Un motiv bun de expunere lungă, în două părţi. Prima este teoretică şi plictisitoare, a doua mai uşor de gustat: [Partea plictisitoare a expunerii] M-au luat aşadar nostalgiile şi mi-am amintit de cursul de Sociologie din facultate, când ni s-a povestit formal şi doct despre familie ca instituţie socială. Iar fluturii mei din stomac râdeau în hohote. Ca să vă daţi seama despre ce vorbesc, ni s-a spus că funcţiile specifice ale familiei sunt: cea de regulator sexual, de reproducere, de socializare, afectivă, de status, funcţia protectivă şi cea economică. Sună romantic, nu? 🙂 Şi ni s-a mai spus despre “Regula celor sase luni si a celor trei ani”, care zice că dacă cei doi soţi s-au căsătorit la mai puţin de şase luni sau la mai mult de trei ani de la prima întâlnire, acele familii au un coeficient statistic mai mare de instabilitate. De ce? Pentru că mai puţin de şase luni înseamnă că cei doi nu au avut suficient timp să se cunoască. Iar dacă nunta a întârziat mai mult de trei ani înseamnă ...
Citește mai mult »

Şi vedetele sunt părinţi

Nu cred că a mai fost aşa vuiet în presa de peste Ocean de când Michael Jackson şi-a ţinut copilul acoperit cu o păturică peste balcon arătându-l fotografilor. Acum faptele sunt mai puţin periculoase, dar la fel de analizate: fiica celebrilor David si Victoria Beckham, în vârstă de patru ani, a fost fotografiată cu o suzetă în gură. Termenul în engleză mi se pare mult mai relevant în context – ei spun pacifier, făcând referire la rezultatul obţinut, nu la acţiunea în sine de supt. Ipocrizia analiştilor merge pe două planuri: Primul, constituit din specialişti, care atenţionează ca fata îşi poate deforma dantura. Un risc uriaş, că doar nu există acum soluţii ortodontice chiar şi pentru adulţi. Stilul clasic “mort de grija altuia”. Al doilea, constituit din publicul larg, care, în sfârşit a găsit breşa în stilul de parenting al unui cuplu celebru, simţindu-se deodată superior: “Păi fi-mea nu a vrut suzetă deloc!”, “La 1 an am dat cu ustoroi si piper pe ea şi a aruncat-o!”. Cam ca muierile grase care văd un coş pe tenul unei tipe trăznet şi zic: “Uite, dragă, ce ten ...
Citește mai mult »

10 semne ale avansării în viață

1. Muzica este întotdeauna prea tare: cea din magazine, din camera copilului, din maşină. 2. Moda ţi se pare tot mai ciudată. Eu observ că a revenit cea cu desenatul tehnic al sprâncenelor, după eliminarea lor temeinică. S-au întors si blugii cu talie înaltă, care ascund şi mai temeinic rotunjimile posterioare. 3. Aduci în discuţie sintagma: “Pe vremea mea…”. Moment în care cei din jur încep să sforăie. 4. Porţi şosete flocoase şi pijamale pufoase. Pufoase de finet, nu vă gândiţi la alte fineţuri. 5. Nu suporţi să ai mijlocul gol. S-ar putea ca blugii cu talia sus de la punctul 2 să ajute aici, aşa că îi taiem de pe lista neagră. 6. Începi să simţi şi să invoci curentul. Chestia aia rea care umfla măsele si betegeşte urechi şi oase. 7. Vorbeşti din ce în ce mai mult despre boli. Ale tale, ale vecinilor, ale copiilor, ale cui prezintă orice fel de simptome. 8. Şi nu doar vorbeşti despre boli. Ci chiar oferi remedii, tratamente şi multiple alte recomandări. De preferat nesolicitate. 9. Începi să eviţi oglinda. 10. Copilul te sună şi îţi spune: “După şcoală, rămân cu băieţii!” Nu ştiu ...
Citește mai mult »

Cum am devenit mai mult decât imperfectă?

M-am născut un copil perfect. La fel ca toți copiii: arătam perfect, mă purtam perfect, vorbeam perfect. Și am ținut-o tot într-o perfecțiune până am intrat la școală. Unde, am aflat că bastonașele mele nu sunt perfecte. Și nici părerea mea despre primăvară nu e chiar perfectă. Iar la matematică, perfecțiunea părea și mai departe de mine. Așa am devenit puțin imperfectă. Doar puțin. Am crescut făcând în continuare totul aproape perfect. Până când am terminat facultatea și m-am angajat. Și am aflat că timpul nu se dilată întru perfecțiunea tuturor operațiunilor din fișele de post cumulate, de la serviciu și acasă, așa că am mai pierdut puțin din desăvârșire.  Și totuși, curățenia, gătitul, relaxarea sau propria îngrijire erau  în continuare aproape perfecte. De fapt, ce zic eu aici, erau perfecte! M-am măritat cu un bărbat perfect și am făcut primul copil perfect. Pe care l-am crescut perfect! Vă zic, ca la carte! Până când a căpătat independență în mișcare. Și am realizat că haosul generat în  cinci minute de un copil perfect devine imposibil de schimbat. Pentru că ordinea ...
Citește mai mult »

Când lucrurile o iau razna

Periodic, paradisul personal al fiecăruia căpăta iz de smoală. Fie că e vorba despre realizări care se lasă așteptate, fie că apare un cumul de probleme cărora nu le poți face față, uneori simți, pur și simplu, că nu mai poți duce. Că e prea greu, că nu mai ai puteri, că totul e pe dos și nu se mai întoarce, că totul e strâmb și nu se mai îndreaptă. Să ne înțelegem, fiecare dintre noi are propria noastră bucățica de iad prin viață, doar că unii o ascund bine, o trăiesc singuri, fără a-i include și pe alții în purgatoriul lor. Alții  îl au in capul lor,  îl creaza singuri și îl traiesc cu voluptate. Mai sunt  și  cei care îl primesc de-a gata și îl traiesc cu parcimonie. Oricum ar fi, ce faci când lucrurile o iau razna  într-un adevarat perpetuum mobile? Mai întâi stai tare pe metereze, sperând că se opresc. Dar nu o fac, așa că începi să lupți cu toate forțele. Sigur învingi! Dar mai degrabă pierzi. Chiar dacă lupți frumos, curajos, corect. Și rămâi fără arsenal, și ești pe jos, ...
Citește mai mult »