Educație

Carieră: ce foloase aduce un începător?

Știu că mulți privesc firmele ca pe organizații de binefacere. Ar trebui să-i angajeze pe toți cei care se prezintă la interviu sau măcar să aducă un psiholog care să le dea vestea proastă cât mai netraumatizant și personalizat cu putință. Și, după angajare, să-și mângâie zilnic pe cap angajații, spunându-le că sunt deștepți și frumoși. (*) Dar nu sunt. Și fiecare sosit este privit ca o resursă care, pe de o parte costă, și pe de alta aduce niște foloase. Așa cum oaia ne dă lâna, programatorul ne dă cod, contabilul ne dă ordine de plată, iar cel de la HR aduce alte oițe, pardon resurse, numai bune de introdus în Revisal. Companiile s-au prins, totuși, că trebuie să menajeze orgoliul oamenilor și au început să transmită formal mesaje de o corectitudine psihologică soră cu cărțile defunctului Mielu Zlate. Dar, între timp, toate caută soluții de a înlocui oamenii cu roboți, care nu cer concediu, nu se organizează în sindicate și nu au nevoie de “chimie” în relațiile cu șeful. E o capcană, dar când suntem mințiți ...
Citește mai mult »

Trimitem sau nu copiii la școală?

După ce a apărut în spațiul public 15 mai ca dată concretă de la care începe relaxarea măsurilor de protecție împotriva știți voi cărui virus, cum era firesc s-au întețit și discuțiile despre reluarea școlii. Cu cele două tabere aferente: a celor care consideră un risc major reîntoarcerea copiilor în colectivitate și a celor care cred că nu-i putem ține la infinit în globul de sticlă care să-i protejeze de boală. Evident că ambele dețin argumente valide. În primul rând unele școli sunt suprapopulate, deși se discută de ani buni despre plafonarea numărului de elevi din clasă. N-aș da vina doar pe numeroșii miniștri perindați pe la cârma școlii românești, nici părinții nu-s prea nerăbdători să vadă lista doamnelor cu renume având doar 20 de poziții, așa cum ar fi normal. În al doilea rând sunt defectuos organizate și oricâte strategii se vor dezbate și aplica, tot cu încercare și eroare vor fi. Ori în perioada asta, parcă nu-i mai vine nimănui să numere greșeli, că avem destule statistici triste. Pe de altă parte este clar că nici școala ...
Citește mai mult »

Pas cu pas, cu pas cu pas cu pas

De ceva vreme, înainte de culcare, copilul cel mic vrea să facem “cei 5 pași”. De fapt 6 cu povestea de adormit, la care adaugă în mod ingenios și alții atunci când chiar n-are chef să adoarmă. Nu știu de unde s-a inspirat sau i-a venit ideea, dar știu sigur că pentru el (ca pentru majoritatea copiilor) somnul este pedeapsă și de aceea încearcă să-l fenteze măcar câteva minute dacă mai mult nu-i stă în putere. Primul pas este îmbrățișarea. În al doilea trebuie să îl pup pe frunte, treabă periculoasă dealtfel pentru părinți, probabil că deviația mea de sept se explică și prin multitudinea de capete în nas primite la ceas de seară, în încercarea de a pune copiii la culcare. Urmează bilanțul pozitiv al zilei: ce ne-a plăcut din ea? Recunosc că la început, deși nu eram încă blocată în casă și cu securea virusării deasupra capului, abia dacă reușeam să găsesc câte un exemplu bun. Acum am liste impresionante, care cuprind deopotrivă frivolități și lucruri importante precum vremea frumoasă de afară, faptul că suntem cu ...
Citește mai mult »

Cine ţine “hăţurile” parentale?

Există tot mai mulţi copii crescuţi de bone sau bunici. Pare a fi o tendinţă preponderent autohtonă, generată evident de piaţa muncii și lipsa infrastructurii educaționale, pentru că pe cei de afară îi aud tot mai des de creşe şi grădiniţe şi tot mai rar de ajutor individual. Dar când nu ai un program de lucru batut în cuie  şi nici prea multe alegeri, ca la noi, este mai greu să te gândeşti la soluții în afara casei cât timp părinţii muncesc. Este ok, nu-i panică, am văzut bone minunate şi bunici pe care i-aş fura! E drept că şi cotoroanţe de oameni cu care n-aş împărţi aceeaşi bancă în parc, darămite să le încredinţez copilul 8-10 ore… Oricum, nu despre “instituţia” bonei sau bunicilor vorbesc. Este firesc să avem ajutor. Ceea ce mă îngrijorează este tendinţa tot mai întâlnită de a le încredinţa altora total și fără control frâiele devenirii copiilor noștri. Educaţia de acasă, cei şase ani despre care se vorbeşte în popor, reprezintă fundația, temelia. Aici şi acum ei învaţă nu doar regulile esenţiale de socializare, ci şi repere în dezvoltarea caracterului, potenţiale soluţii la probleme cotidiene, tipare de ...
Citește mai mult »

De ce succesul poate fi mai greu ca eșecul?

În ultima vreme a început o adevărată apologie publică a eșecului: este bun, inevitabil, necesar. Ceea ce nu-i rău, nereușita reprezintă o constantă în viața celor curajoși. Iar modul în care gestionăm astfel de situații este definitoriu pentru calitatea vieții noastre și a celor din jur. Am fost printre primii care a scris despre eșec într-o țară obsedată de succes, mai ales că îi cunosc destul de bine gustul. O simplă căutare folosind cuvântul “eșec” în bara din dreapta sus a prezentului blog vă oferă cinci pagini de articole. Totuși, văzând oameni incredibil de talentați, care au reușit apoi să dea cu reușita lor de toate gardurile, am realizat că aceasta este incomparabil mai greu de dus. Și am încercat să-mi explic de ce se întâmplă așa. De ce artiști minunați sfârșesc în supradoze, afaceriști vizionari ajung în mizerie după decizii de care nu-i credeai capabili, de ce creatori de artă mor în condiții de-a dreptul halucinante. În primul rând, un lucru care îi leagă pe toți este geniul lor, un talent, o abilitate peste medie. Asta îi face ...
Citește mai mult »

Părințeală în vremea părerologilor- Episodul 1352

Noul refren agasant în parenting pare a fi vindecarea părinților întru binele copiilor. Este dovedit (pseudo)științific că suntem defecți tocmai pentru că părinții noștri, oameni ocupați și defecți la rândul lor, ne-au făcut așa. Și practic orice problemă a copilului ține, de fapt, de ale noastre. E agitat? Trist? Cu dificultăți de adaptare? Este vina ta, părinte, că nu-ți repari defecțiunile! Aparent specialiștii care promovează astfel de idei uită (voit sper) un lucru esențial: dacă am fi toți perfecți, copii și părinți, s-ar cheama că suntem în Rai. Dificultățile, defectele, trăirile negative, eșecul, fac parte din devenirea noastră în egală măsură, sau chiar mai mult, decât partea luminoasă, fericită, împlinită. Viața este un drum lung și sinuos, cu multe neprevăzute și surprize de tot felul. Inconfortabile cu duiumul. Iar când avem copii nu devenim superoameni. Nu căpătăm puteri speciale și mantii care ne apără de belele. Devenim doar părinți, având aceleași bune și rele din dotarea anterioară. Nu putem așadar să fim perfecți, fără greșeli și ocolișuri neprevăzute. Și nu este normal să încercăm a părea astfel în fața copiilor ...
Citește mai mult »

La cald despre Evaluarea Națională

Încep prin a-i felicita pe toți elevii de clasa a opta pentru notele mari obținute la examen. Au muncit și au cules roadele. Iar celor care simt că puteau mai mult, să le spun că vor avea suficiente alte provocări și concursuri în care să se simtă învingători. Abia încep, credeți-mă! Astăzi, după ce a trecut euforia rezultatelor, au debutat statisticile și împăunătile oficiale: numărul copiilor cu medii peste 5 este de 71%. Impresionant, în creștere cu 2 procente față de anul trecut! Oficial ne merge bine! Neoficial însă, probabil 98% din copiii cu note peste 8 le-au obținut prin munca asiduă de după școală, cu ajutorul meditațiilor și muncii suplimentare. Asta pentru că nu îmi place unanimitatea! Procentul scade poate la notele sub 8, dar nu substanțial. Acești elevi cu rezultatele cărora se laudă sistemul sunt de fapt creația școlii de după școală, finanțat cu putere de părinți. Iar asta ar trebui să dea serios de gândit celor care conduc destinele educației. De asemenea, se remarcă anomalii care arată că evaluarea… evaluărilor este viciată. De exemplu, în Sibiu ...
Citește mai mult »

Narcisa

Azi am rămas mai mult cu cel mic la țară din motive administrative, profitând astfel de context pentru a ne bucura de curtea plină de flori și soare. Și animale: avem iar 5 bucăți, e o foșgăială și o foame continuă. Învățând din experiența marelui copil că florile sunt cele mai bune aliate ale bărbaților pentru că răscumpără greșeli și îmblânzesc pedepse, piticul a început să mi le ofere cu spor: jumulește păpădiile din gazon și narcisele din grădină într-o frenezie îngrijorătoare. Astăzi a găsit o floare gata ruptă și mumifiată pe care mi-a oferit-o mândru. Moment în care a apărut în mintea mea o groaznică problemă de parenting. Cumplită. Apăsătoare. Uriașă. Imposibil de rezolvat. Este cunoscut că bărbații reprezintă sursa predilectă de tras țepe a florăreselor: cel puțin un sfert din buchetele vândute lor au defecte de fabricație și flori prematur îmbătrânite. Ce faci ca mamă când primești astfel de rebuturi? Frângi inima copilului și îi explici pe îndelete procedura alegerii florilor, făcând apel la atenția pentru detalii și răbdarea de a analiza? Sau lași lucrurile așa cum ...
Citește mai mult »

Ce ai făcut la grădiniţă/ şcoală?

Este noua obsesie naţională, majoritatea părinţilor plângându-se de lipsa de comunicare a copiilor, care preferă să răspundă “bine” la întrebarea din titlu şi generează astfel o jale colectivă. La şedinţele de la şcoală, în parc, în cercul de cunoscuţi, toată lumea trăieşte cu obida tăcerii copiilor. De aceea au apărut numeroase articole, studii, analize, sfaturi, toate ca să liniştească nevoia de control a părintelui care se înteţeşte atunci când copilul începe să aibă responsabilităţi. Mi se pare normal să stim ce se întâmplă cu ai noştri, mai ales atunci când sunt într-un alt mediu decât cel familial. Doar că la fel de normal este ca odată ajunşi acasă, aceştia să încerce să se detaşeze de experienţa încheiată. Mai ales că puţini sunt cei care adoră şcoala sau grădiniţa… De ce răspund aşadar copiii “bine” la întrebarea din titlu? – Pentru că puţin le pasă ce au făcut, odată ce au plecat de acolo. Copiii trăiesc într-un perpetuu prezent, a invoca şi analiza trecutul este pentru ei un demers inutil. – Pentru că uită. Până la 5-6 ani, memoria lor funcţionează ...
Citește mai mult »

Un balaur numit eşec

Toate discuţiile despre homeschooling din ultima vreme ascund un subiect comun, oarecum ascuns, dar tot mai prezent: frica de eşec. Toată fuga de competiţie, toată anxietatea provocată de comparaţia “copilul meu vs. copilul altuia” au la bază de fapt teama excesiva a părinţilor de a da greş. Asta pentru că eşecul este văzut ca un balaur care te învinge definitiv, te lasă lat, fără puteri, fără capacitatea de a te mai ridica. Ai cunoscut chixul o dată, se cheamă că l-ai dat mereu. Şi pentru că educaţia este văzută defectuos, ca în vremurile de mult apuse, când se credea că omul se naşte o “tabula rasa”, o tabla goală pe care scriu cu cretă părinţii şi educatorii. Ai pus semnele greşit, ai creat un om defect. Percepţia este deja comună, în ciuda faptului că istoria ne arată că multe eşecuri s-au dovedit a fi benefice sau pur şi simplu uşor de depăşit. Şi că educaţia este influenţată de numeroşi factori, incluzând aici neprevăzutul aşa că este aproape imposibil ca doar unul dintre ei să defecteze un om, însuşi defectul fiind greu de caracterizat. De unde vine aşadar eroarea ...
Citește mai mult »