Carieră

Carieră: ce foloase aduce un începător?

Știu că mulți privesc firmele ca pe organizații de binefacere. Ar trebui să-i angajeze pe toți cei care se prezintă la interviu sau măcar să aducă un psiholog care să le dea vestea proastă cât mai netraumatizant și personalizat cu putință. Și, după angajare, să-și mângâie zilnic pe cap angajații, spunându-le că sunt deștepți și frumoși. (*) Dar nu sunt. Și fiecare sosit este privit ca o resursă care, pe de o parte costă, și pe de alta aduce niște foloase. Așa cum oaia ne dă lâna, programatorul ne dă cod, contabilul ne dă ordine de plată, iar cel de la HR aduce alte oițe, pardon resurse, numai bune de introdus în Revisal. Companiile s-au prins, totuși, că trebuie să menajeze orgoliul oamenilor și au început să transmită formal mesaje de o corectitudine psihologică soră cu cărțile defunctului Mielu Zlate. Dar, între timp, toate caută soluții de a înlocui oamenii cu roboți, care nu cer concediu, nu se organizează în sindicate și nu au nevoie de “chimie” în relațiile cu șeful. E o capcană, dar când suntem mințiți ...
Citește mai mult »

Vorbe (cu și) despre carieră: CV-ul

Poate cea mai frecventă întrebare care mi se adresează este: “de ce mai avem nevoie de CV?” Chiar așa, într-o lume interconectată virtual, cum de supraviețuiește acest instrument vintage, vechi de când munca? Mai este încă util? Cu ce va fi înlocuit? Să o luăm muncitorește, exact ca într-un CV: Ce este un CV? Este o biografie profesională, fie ea scrisă, video sau vizuală (adică realizată prin imagini, grafice sau altele asemenea). Ce informații conține? În primul rând, din motive evidente, datele de contact și localizare. Apoi detalii legate de studii/ educația permanentă (cursuri de calificare sau instruire) și experiența profesională, nu neapărat în această ordine. De exemplu, un tânăr absolvent va pune la loc de cinste studiile, o persoană cu experiență profesională îndelungată le va lăsa la final (asta dacă nu a absolvit Oxford sau Harvard). Experiența profesională trebuie expusă invers cronologic: cel mai recent job este primul, cel mai îndepărtat este ultimul. Ce nu conține? Numele copiilor și părinților, bolile suferite, date care pot genera discriminare: data nașterii, starea civilă, religie, orientare sexuală, apartenența la minorități. Cât trebuie să fie de lung? Cât ...
Citește mai mult »

Generaţii noi, aceleaşi probleme vechi

Am ţinut primele interviuri puţin înainte de anul 2000, primul workshop despre carieră în 2006 şi mult prea multe sesiuni de consiliere în carieră să mai ştiu când au început. Deşi am avut, la rândul meu, probleme (presupun că şi medicii se îmbolnăvesc uneori) – sau poate și datorită lor – am vazut parcursul profesional al multor candidaţi care mă ajută să formulez două concluzii relevante: Prima este că de-a lungul timpului şomajul în rândul tinerilor s-a păstrat constant ridicat, cu o crestere cumplită în perioada de criză din 2008. Practic un sfert din tinerii europeni care termină o formă de învăţământ sunt în risc de a nu-şi găsi loc de muncă. Există industrii mai putin expuse (ştiţi deja exemplul clasic cu IT-ul), dar şi industrii în care situaţia este mai complicată de atât, pentru că lipsa de experienţă costă mult. Se întâmplă aşa în mare din cauza incapacităţii firmelor de a găsi o formă rapidă şi eficientă din punctul de vedere al costurilor de a instrui personalul neexperimentat. Nu ar fi foarte greu, dar necesita o baterie de abilităţi manageriale şi ...
Citește mai mult »

La şcoală despre carieră

Zilele trecute, copilul cel mare mi-a arătat o poză cu tabla din sala de clasă. Acolo erau sistematizate categoriile de CV-uri (funcţional şi cronologic) şi o schiţă ajutătoare cu informaţiile esenţiale care trebuie cuprinse într-un CV. Aşa am aflat cu surprindere că în clasa a 8-a, la disciplina numită Educaţie Tehnologică, elevii noştri învaţă despre carieră şi resurse umane. Ceea ce este notabil şi oarecum contrastant, dacă ne gândim la faptul că încă fac şi Latină 🙂 Iată că în mormanul de critici privitoare la noile programe, eu aleg să privesc cu mai multă indulgenţă spre viitor. Iar materia despre care voi vorbi acum, merită în mod cert un statut mai bun decât cel acordat în prezent. Pentru că Educaţia Tehnologică este un soi de Cenuşăreasă a orarului şcolar. Părinţii o desconsideră teribil: nu este Matematică sau Limba şi literatura română să aibă importanţa dată de examenul imediat şi nici Fizică sau Biologie să conteze ulterior la o facultate importantă. Iar elevii preiau oarecum din mentalitate, în ciuda faptului că unora chiar le place (dar nu vor recunoaşte asta sau poate doar sub ameninţarea unei arme). Și totuși este una dintre puţinele materii în care se simte vântul ...
Citește mai mult »

Zona de confort

Săptămâna trecută am bolit teribil fapt ce mi-a adus aminte de un cuplu monden autohton care şi-a promis cu ocazia căsătoriei să-şi păstreze relaţia în afara zonei de confort. Pe înţelesul tuturor, să nu apară unul în faţa celuilalt în izmene, cu părul vâlvoi sau cu gura mirosind altfel decât a primăvară. M-a amuzat vag gândul că prima gripă îi trimite direct la tribunal, pentru că rareori am văzut oameni arătoşi în concediu medical. Eu una am evitat temeinic oglinda, având motive mai mult decât întemeiate. Dar este adevărat, există o zonă de confort atât în cuplu cât şi în viaţa profesională care este periculoasă. Doar că nu este cea pe care ne-o prezintă superficial revistele de bârfă şi sfaturile consilierilor în carieră. Să o luăm cu căznicia. Ni se spune că trebuie să păstrăm misterul, să nu ne pierdem energia, să ne surprindem partenerul constant, să fim proaspeţi ca florile de primăvară indiferent de context. Doar că orice cuplu cu acte vechi vă va spune că este imposibil: există momente în care misterul dispare complet, surprizele sunt imposibile, iar prospeţimea se rezumă la ...
Citește mai mult »

Tipologii parentale

De-a lungul timpului am observat mai multe tipologii parentale în funcţie de modul în care abordează educaţia formală/ şcolară şi orientarea către carieră a copiilor pe care-i cresc. Există astfel: 1. Părinții lipsiţi de interes. Nu știu, nu se pricep, au alte priorități, nu le pasă sau cred că e treaba altora. Dacă au norocul unor copii ambițioși și independenți, neinteresații se dovedesc a fi niște părinți buni. Dacă însă aceștia prezintă o nevoie cronică de ghidaj, lucrurile se complică teribil. Neinteresaţii nu stabilesc legături cu profesorii şi nici gând să creadă în ideea de consiliere. De regulă copiii sunt cei care ajung să solicite astfel de servicii și rareori reușesc să-și implice părinții. 2. Părinții sabotori. Greu de spus care este motivația din spatele unei astfel de abordări, diferă oricum de fiecare dată, dar am văzut părinți care le neagă copiilor dreptul de a deveni. Fie zic: “Ce atâta școală, ce atâtea teme, eu am 8 clase și va pun pâinea pe masă!”, fie: “Oricum eşti prost, slab, nu poţi, nu se va alege nimic de tine!”. Copiii sabotorilor au de muncit înzecit pentru a ajunge la rezultate, şi de ...
Citește mai mult »

Gura lumii

Vreţi să ştiţi ce părere are individul mediu despre ceilalţi? Adică modul în care îi priveşte pe oamenii din jurul său acela (aceea) despre care vorbesc statisticile si sociologii? Pe româneşte, ce macină gura lumii, cea slobodă? E simplu! Despre cum arată alții: Prea gras(ă)? Ești balabustă, mâncău, o fiinţă fără de saţ, care bagă fără oprire. Prea slab(ă)? Clar n-ai ce mânca! Despre cum se îmbracă: Te dichiseşti? De fapt de împopoţonezi ca o paiaţă. Nu o faci? Înseamnă că arunci două zdrenţe pe tine şi crezi că te-ai îmbrăcat. Despre statutul economic şi social: Ai bani şi carieră? Cine ştie ce fu..r ai lins. Nu ai? Suferi de prostie, plus o personalitate insignifiantă. Şi mai prost e ăla de te salută! Despre educaţia copiilor: Ai copii energici? Nişte prost crescuţi, nici plozii nu eşti în stare să ţi-i educi! Sunt cuminţi? Nişte legume, n-au viaţă în ei, vor fi veşnic săraci. Despre om în sine: Ai bun simţ? Eşti tăntăvan, trag toţi de tine, nu ştii să te impui, nu ai carismă. Eşti o persoană mai îndrăzneaţă? Nesimţire scrie pe tine! Gura lumii pare așadar imposibil de mulţumit. Poate doar dacă găseşti ...
Citește mai mult »

Decizii care ne prind din urmă

Pe când am definit unul dintre primele chestionare de evaluare a performanţelor, un indicator esenţial pentru poziţiile manageriale mi s-a părut a fi promptitudinea deciziei. Rapiditatea asta de a rezolva ceva, include şi ştiinţă, şi putinţă, dar mai ales curaj, puterea de a urmări efectele, de a vedea ce iese, eventual de a o drege la nevoie. Înseamnă încredere în forţele proprii, dar nu una oarbă ci bazată pe abilităţi şi cunoştinţe reale. Şi mai ales presupune concentrare asupra a ceea ce este cu adevărat important, obiectivul final, şi cunoaşterea eventualelor pagube/ victime colaterale. Ca manager de departament al unei companii, promptitudinea deciziei este aşadar importantă. Dar ca manager al propriului departament, cel care cuprinde cariera, familia, viaţa personală, deciziile de zi cu zi n-ar trebui și ele să conteze? Chiar o fac, şi al naibii de tare. Eu ştiu că toate deciziile pe care le-am născut greu, care au presupus analize şi post-analize, care au întors problema pe toate părţile şi încă două-trei suplimentare, care m-au ţinut trează nopţi şi bleagă zile, mă bântuie încă. Mă chinuiesc, mă răscolesc, nu mai rezist, vorba cântecului. Şi cele luate ...
Citește mai mult »

Opţiuni de carieră

Când s-a născut copilul cel mare, am fost întrebată ce vreau să se facă atunci când va fi mare. Am răspuns, cu sinceritate, că orice profesie m-ar mulțumi, mai puțin cea de balerin. Nu știu de ce, mi se pare grea această carieră pentru un bărbat, poate din cauza duratei relativ mici a vieții profesionale. Zilele acestea am purces, așa cum mi-am propus, la a testa un instrument de evaluare a abilităților, intereselor, valorilor și altor chestiuni relevante în vederea orientării în carieră. Cobai: copilul cel mare, că cel mic nu s-a obișnuit cu tastele. Încă. Evaluarea în sine nu mi-a produs mari revelații, pentru că îl cunosc ca orice mamă: mai bine decât se cunoaște el. La un moment dat au început să apară și recomandările, adică orientarea propriu zisă. Și am aflat că după ce termină liceul, copilul meu mare ar putea fi, de exemplu, moașă. Moment în care, trebuie să recunosc că m-am blocat. Cum moașă? Ce recomandare e asta, atât de specifica? De ce nu asistent medical? Sau felcer? Nu cunosc bărbați moașe. Și care ar fi masculinul, ...
Citește mai mult »