Urăsc cu toată ființa mea un ticălos cu nume oribil
Aș putea să scriu zilele astea numai despre resurse umane, carieră și management. Acesta este pilotul meu automat, după 6000 de texte scrise pe itex.ro, îl pot oricând scrie pe cel cu numărul 6101. Dar nu vreau să deraiez de la scopul acestui blog: scriu în primul rând pentru mine, ca să-mi fie bine, să-mi fixez amintiri, să mă organizez sau vindec, iar pilotul automat nu mă ajută nicicum. Ba chiar mă încurcă mai rău. Dar nici ușor nu-mi va fi în cele ce urmează. Urăsc, dragii mei! Cu patimă, complet, cu toată puterea mea. Nu este un om, nu este o ființă, ci este un hoț abstract care lasă un deșert în urmă. Și nu fură tot odată, ci încet, parșiv, puțin câte puțin. Ia amintiri, idei, cunoștințe și lasă în urmă frică, angoasă, tristețe. Încâlcește minți, aduce neputințe și lacrimi. E rău, ticălos, monstruos. Nu știi niciodată cu ce te păgubește prima dată, nici a doua, nici a zecea. Uneori cu zâmbete, chipuri familiare, alteori cu echilibrul sau demnitatea. Îți ia mama și îți aduce un copil agresiv și ...Citește mai mult »