Alzheimer

Urăsc cu toată ființa mea un ticălos cu nume oribil

Aș putea să scriu zilele astea numai despre resurse umane, carieră și management. Acesta este pilotul meu automat, după 6000 de texte scrise pe itex.ro, îl pot oricând scrie pe cel cu numărul 6101. Dar nu vreau să deraiez de la scopul acestui blog: scriu în primul rând pentru mine, ca să-mi fie bine, să-mi fixez amintiri, să mă organizez sau vindec, iar pilotul automat nu mă ajută nicicum. Ba chiar mă încurcă mai rău. Dar nici ușor nu-mi va fi în cele ce urmează. Urăsc, dragii mei! Cu patimă, complet, cu toată puterea mea. Nu este un om, nu este o ființă, ci este un hoț abstract care lasă un deșert în urmă. Și nu fură tot odată, ci încet, parșiv, puțin câte puțin. Ia amintiri, idei, cunoștințe și lasă în urmă frică, angoasă, tristețe. Încâlcește minți, aduce neputințe și lacrimi. E rău, ticălos, monstruos. Nu știi niciodată cu ce te păgubește prima dată, nici a doua, nici a zecea. Uneori cu zâmbete, chipuri familiare, alteori cu echilibrul sau demnitatea. Îți ia mama și îți aduce un copil agresiv și ...
Citește mai mult »

Ochelarii

În urmă cu mult timp, pe când era bunic și bonă cu normă întreagă, tatălui meu i s-a cerut de către MC o pereche de ochelari ca ai lui. După nici 5 minute de meștereală, în care cea mai grea parte a fost găsitul materialului potrivit, a ieșit ce vedeți în poza de mai sus: unii atât de drăguți și de trainici (deși nu par) încât au participat la numeroase deghizări și au rezistat până în zilele noastre. Cu două săptămâni în urmă cel mic i-a cerut să-i scoată roțile ajutătoare de la o bicicletă. A fost refuzat cu hotărâre, dar cum copilul nu-l acceptă pe “nu” ca răspuns, bunicul a început totuși meștereala orbecăind nervos prin scule și etape. A durat mult, a fost halucinant pentru toți, atât de greu încât doar posesorul bicicletei s-a bucurat la final. Ce s-a schimbat în tot acest timp? Cum de un om care găsea întotdeauna soluții tehnice neașteptate și șurubărea imediat a devenit ursuz și incapabil? Răspunsul e dureros: acea boală cu nume exotic și prognostic îngrozitor care s-a instalat ...
Citește mai mult »

De ce uităm?

O dimineaţă tare grea am avut: cel mic s-a dat cu greu forţa jos din pat şi nu a colaborat deloc la pregătirile pentru grădiniţă. S-a spălat pe dinţi cu o pernă în cap, l-am îmbrăcat ca atunci când avea 6 luni (şi mult mai puţine kilograme), a parcurs distanţa de la uşa casei la poarta curţii în timp record, adică la o întrecere cu melci sigur ar fi pierdut. În toată încâncenarea de a ajunge la timp, a existat şi o scăpare: rucsacul său cu schimburi a rămas undeva în zona crepusculară. Mi-am dat seama când era prea târziu, astfel încât copilul îşi va petrece timpul la grădiniţă încălţat cu bocancii de iarnă. Iar eu îmi voi petrece acest interval rugându-ma pios să nu se ude pe tricou sau pantaloni când se va spăla pe mâini, pentru că fără schimburi devine catastrofic. M-aş îngrijora dacă n-aş sti că în ultima vreme tot mai multe cunostinţe se plâng de probleme cu memoria de scurtă durată. Uitam responsabilităţi, lucruri, întâlniri şi ne întrebam de ce dăm rateuri cognitive aşa de devreme ? De ce uităm ...
Citește mai mult »