Nu știu dacă mai avem voie să spunem babe și moși, apelativele cu pricina putând fi încadrate fără dubiu la categoria discriminare pe criterii de vârstă. Dar trebuie să recunoaștem că sunt personaje care predispun la a le numi astfel, deoarece îmbătrânesc nesuferit, țâfnos, acru.
Și pentru că mă apropii vertiginos de pragul în care risc să fiu inclusă în această mulțime, explic azi importanța babelor și moșilor în viața noastră, a tuturor.
Așadar:
1. Reprezintă un important păstrător de amintiri, datini, superstiții, mituri, povești populare sau urbane. Orice începe cu “pe vremea mea” înseamnă istorie mai mult sau mai puțin recentă. Iar dacă nu ne cunoaștem istoria, mai ales văzută prin ochii unor oameni învinși de viață, riscăm să o repetăm.
2. Existența noastră funcționează în perechi opuse: bine-rău, noapte-zi, pozitiv-negativ. Nu putem elimina așadar bâtrânețea din grupurile sociale, pentru că fără opoziție, ce ar mai fi tinerețea?
3. Babele și moșii reprezintă o pătură socială care canalizează ușor critica și frustrările sociale care înăbușite ar putea duce la revoltă. Sunt cei care umblă brambura la ore de vârf, deși ar putea să meargă să-și rezolve treburile în alte intervale de timp (ce-i drept, eu nu știu care, că la București nu există ore de ne-vârf), cei care votează anapoda, nu au grijă de nepoți, nici de propria igienă. Țapul ispășitor perfect!
4. Un alt rol este cel de organ vigilent al comunităților. Deși cu vârsta văzul și auzul pierd din acuitate, unii bătrânei percep mai bine ca oricine figuri umane, sunete dubioase, comportamente cu potențial periculos. Serios, cine nu are moși și babe în bloc, ar face bine să-și ia!
5. Să nu uităm că cei mai mari justițiari au, de asemenea, vârste venerabile. Nu cei plătiți, ei se pensionează tineri, cei care fac voluntariat de la fereastră și în piețe pentru binele omenirii.
6. Sunt deseori subiect de bășcălie și, știm cu toții, acolo unde oamenii râd, nu sar la bătaie.
7. Dar cel mai important rol este cel avut în educația copiilor. Babele și moșii sunt cei care validează volumul de distracție pe care jocurile copilărești îl generează. Probabil că vă amintiți din propria copilărie că atunci când era fericirea în toi, trebuia să iasă o coțohârlă la fereastră și să amenințe cu focul Iadului, cu o oală de apă opărită, cu Poliția, închisoarea sau alte soiuri de martirii.
Acum sper ca cei care vor citi acest text să nu-l ia personal. Altfel riscă să-i includem în categoria socială atât de prețioasă social despre care am vorbit aici.